982 matches
-
și pernă se postează de nicăieri o altă pernă, invizibilă și grea ca o piatră, care nu-l lasă să se cufunde în somn și-l apasă violent pe creștet. Eduard își șterge fruntea transpirată și se ridică din pat scrâșnind din dinți de durere. Se apropie cu greu de geam, deschizând larg fereastra. Inspiră adânc, din rărunchi, aerul pe care i-l aduce vântul de departe. Un aer căruia îi simte consistența sărată. Se retrage apoi gânditor de la geam, aproape
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
care îl ajungeau rapid din urmă. După vestoanele lor, croite din doc cafeniu, recunoscu pe vreo cinci băieți de la Școala de reeducare, care săreau, ca țapii, peste monticulii haotici de moloz, hohotind de fiecare dată când criblura roșie le aluneca scrâșnind de sub talpă. Oare supraveghetorul lor știe că ăștia au tulit-o în oraș? se întrebă îngrijorat Mircea. Poate că da! se asigură el, cu silnice elanuri de optimism. Poate că-i lăsase intenționat slobozi de sub supraveghere, ca să-i aducă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mai multe și despre starea rănitului. Fiți sigură că mă voi întoarce cu vești proaspete. Sper să am și plăcerea revederii cu dumneavoastră, spune doctorul întorcându-se către Marius. Regret. Din păcate eu trebuie să plec chiar acum. Pietrișul aleii scrâșnește sub niște pași târșâiți. Cu mâna stângă petrecută pe sub brațul unui bărbat în rubașcă ce are piciorul drept bandajat, moș Ilie se apropie de automobil. Îmi pare rău. Atunci rămâne pe data viitoare. Zâmbește și salută politicos, ridicându-și pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
asurzitor. Toate privirile fixează tavanul din care cad fire subțiri de praf amestecat cu mortar. Ritmul exploziilor se accelerează cu fiecare minut, zguduind din temelii refugiul nesigur. Sfârșitul pare din ce în ce mai aproape, amânat doar cu câteva secunde. Sub tălpile lor pământul scrâșnește, tresare convulsiv, se zvârcolește parcă în spasmele unei agonii. "Doamne Dumnezeule, păzește-ne pe noi păcătoșii...". O nouă bombă explodează deasupra lor, violența impactului făcând ca adăpostul să se clatine asemeni unei corăbii rămasă fără cârmaci pe o mare vijelioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
îmbrățișare cu mireasa, Smaranda urează toate cele bune proaspeților însurăței și apoi urcă în mașină. Marius se instalează la volan și înainte să demareze scoate mâna pe geam pentru a face un semn de rămas bun celor doi tineri. Roțile scrâșnesc pe pietrișul greblat cu grijă din fața vilei și în scurt timp, automobilul rulează pe șosea. Drumul îngust și sinuos este degajat de traficul zilei, dar camuflajul îl face foarte întunecos. Din când în când trec pe lângă sate mici și neluminate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
peisaj la bordul unui bolid scăpat de sub control. Un soldat în uniformă de camuflaj, iese pe jumătate de sub prelată. Casca, de asemeni albă, strălucește mat în bătaia lunii. Idiot 122! Amenință cu pumnul, după care dispare înăuntru. Cutia de viteză scrâșnește, pinioanele aproape că o iau razna, totuși șoferul, pierdut evident cu firea, nimerește în sfârșit viteza necesară. Camionul redresează, dar se înclină periculos spre dreapta. Răsună alte obscenități, mai puternice și loviturile în tabla caroseriei se întețesc. "Începător" murmură Karl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
torturii? Mult? Puțin? Habar nu are. Nimeni nu știe asta. Important este cu cât curaj înfrunți până la capăt asemenea încercare. Croncănind, un cârd de ciori punctează orizontul ca să dispară lent în colțurile întunecate ale pădurii. Înregistrează automat, pașii cadențați care scrâșnesc ritmic pe zăpada înghețată a aleilor. Schimbarea gărzilor. Este deja ora optsprezece. Trece repede de la un gând la altul, surprinzându-se că se întreabă ce face Elfride la ora asta. De ce oare se gândește acum la ea? Din cauza frigului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a dumneavoastră, tot din Arad. A fost dusă la interogatoriu și cel care o anchetează, un maior din SS, este recunoscut pentru brutalitatea lui. Oamenii mei au găsit-o leșinată. A fost torturată, dar acum este înafara oricărui pericol. Ticălosul! scrâșnește Karel din dinți. Ticălosul! Sanitarul nostru face tot ce poate pentru ea. Cât despre maiorul din SS despre care vorbiți, a murit în timpul atacului. El conducea acest obiectiv? Nu. Adevăratul comandant este maiorul von Streinitz. Spre deosebire de celălalt, el s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mare oglindă ovală, părînd venețiană, prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu Împletitură savantă. CÎnd deschisei ușa mînerul scrîșni; Ana aștepta În picioare, tăcută, fixă, Îmbrăcată Într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic În lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvînt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
adevăr, deși reușii să mă liniștesc în gândurile mele, îmi dădui seama că mă simt rău în ființa mea. Mă ridicai, mă apropiai de ușă și începui să bat în ea cu pumnul. Curând auzii pași rari apropiindu-se. Broasca scrâșni și gardianul intră în celulă. "De ce bați?" zise. "Vreau apă!" "Uite-o acolo, n-o vezi sau ești chior?" Într-adevăr, jos pe ciment, într-un colț, lângă o căldare, se vedea ceva care semăna cu o cană. "Dar, zic
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
la el se uita. Nu el îl salvase? Și reuși să bâiguie și avu un rictus care îi strâmbă buzele palide: du-te în p... mă-tii de jidan! Asta îi spuse și cu forța pe care o mai avu scrâșni și din dinți. Ne retraserăm imediat îngrețoșați și îl luarăm de-acolo și pe bietul folclorist, care se întristă din ziua aceea și deveni tăcut. Nu ne mai cântă, încetă să mai sufere de soarta frumoaselor cântece pe care le
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă aruncă în celălalt colț al cabinei, în care mă prăbușii și de unde, gândind că zdrahonul, a cărui putere era de temut, trebuia înșelat, nu mă mai ridicai... El o ridică în schimb pe Suzy apucînd-o de guler și îi scrîșni: "Închină-te, ți-a sunat ceasul! Dumnezeu e de partea mea, am toate semnele...'" ("E bigot, gândii, vrea s-o omoare cu aprobarea lui Dumnezeu!") În acest timp cabina aluneca încet peste prăpăstii și simțeam căderea ei lină în stomac
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
aplecă și încercă să o tragă de pe scaun. Burke, care venise între timp, îl apucă pe locotenent de mijloc și-l îndepărtă. Ripley îi fu recunoscătoare. Dar nu avea timp să-i mulțumească. Ajunseră la nivelul C și roțile enorme scrâșniră când stopară vehicolul, întrerupând în același timp deschiderea tambuchiului blindat. Pe urmele lui Hicks și Hudson, cei doi operatori de criblor se iviră din ceața groasă. Se repliară încet și metodic, unul lângă altul, neîncetând să tragă pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pentru a privi printr-o deschizătură produsă de acid. Ar fi dorit să se orienteze singur decât să se bazeze exclusiv pe planurile furnizate de ordinatorul central. Niște fălci îmbăloșate se năpustiră spre fața lui și se loviră de metal scrâșnind. Bishop se rezemă de cealaltă parte a tunelului; zgomotul impactului se repercută. Curba metalului se inversase ușor, acolo unde îl izbiseră fălcile. Androitul își reluă rapid respirația, surprins că nu era atacat din nou și că nu auzea zgomotul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
dispuneau decât de un răgaz de câteva minute. Această acalmie era mai curând simbolică. Caporalul își ridică arma, gata de a întâmpina asaltul final. Ușa se bombă în centru, izbită de ceva din culoar. La un al doilea impact, metalul scrâșni și ușa începu să se desprindă din cadrul ei. Newt scutura cu insistență mâna lui Ripley, care cu greu își lua ochii de la ușa care ceda. ― Vino! Pe aici! Copilul o trăgea spre peretele opus. ― N-o să meargă, Newt. Abia am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
căscară. Un culoar pustiu se deschidea în fața ei. La strălucirea sistemului de iluminare se adăuga roșeața incandescentă a marilor protuberante din pereții metalici. Din canalele sparte scăpau șuierând jeturi de aburi. Prin circuitele electrice deteriorate săreau jerbe de scântei. Mașinile scrâșneau și gemeau supuse eforturilor impuse. Undeva, departe, auzea un piston enorm care făcea ka-rank-ka-rank. Se uită în stânga, apoi în dreapta. Încheieturile mâinilor se albiră de cât strângeau arma hibridă. Îi părea rău că nu avea o vizieră de luptă dar, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
deja să se retracteze în buncărul de îmbarcare al navetei. O clipă mai apoi, suflul giganticei explozii care distruse stația îmbrânci aparatul, al cărui tren de aterizare se izbi de o încâlceală de fragmente de panouri, platforme și țevi. Metalul scrâșni pe metal. Sarcina suplimentară amenință pe moment cu prăbușirea navetei. Când ajunseră în buncăr, Ripley se repezi la un scaun pe care se legă împreună cu Newt. Se uită la postul de pilotaj: Bishop încerca să păstreze controlul aparatului. Zgomotul prqdus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de care nu s-ar fi crezut capabilă, se cocoță în sfârșit pe punte; o clipă mai apoi ușile interne ale sasului clămpăniră. În puț regina scoase un șuierat furios și-și folosi și ea ultimele resurse de energie. Încărcătoarea scrâșni, scârțâi, împinsă de creatură. Ființa se degajase în parte, când ușile externe mâncate de acid cedară în totalitate. Bucăți de metal, bule de acid, regina și încărcătoarea, fură proiectate în spațiu. Ripley se ridică și se îndreptă spre hubloul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cu alte necazuri: ba fetele nu-mi aparțineau în totalitate, ba nu puteam să-mi exercit posesia decât pe-o perioadă limitată de timp, ba, mai rău, marfa expira și nu mai reușeam să scap de ea. Cu timpul, degradarea scrâșnea din toate încheieturile, se vedea limpede că lucrările nu merg și că ele nici măcar n-ar fi trebuit începute. Toate poveștile de dragoste, reale sau închipuite, se evaporau, după o bună și verificată rețetă a prăbușirii umane de care eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
oamenilor se înghesuiau să pună la pământ tot ce se ridicase cu-atâta grijă. Degeaba te căzneai să aduni cât mai mult, se găsea mereu ceva care să te doboare. Blocurile cădeau, forfecate de grinzi putrede și țevi sparte. Casele scrâșneau din temelii. Halele postmoderne, copiate pe verticală, scuipau praf și noroi prin mii de panouri sticloase: 280 de tone pe kilometru pătrat. Când veneau ploile, cartiere întregi pluteau, cu mașinile legănându-se la suprafață. În mijlocul îngrămădelii de bălți, case pestrițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întâlneai o piesă unde să nu fie sala plină, se intra și-n mijlocul spectacolului. Te topeai de frig și căldură. Scaunele vișinii, desfundate, te strângeau de brâu, ca la cinema. Nu mai fuseseră reparate de pe vremea lui Dej. Majoritatea scrâșneau din nituri sau aveau balans: decolai ca-n rachetă. La sfârșit, lumea aplauda convinsă, fără discernământ; vedeai numai spinări, pentru că se ridicau toți în picioare. Ți-era și jenă să rămâi așezat, te înțepau șuruburile și se uitau actorii chiorâș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
album. Tata a spus că sunteți un caligraf excelent. Îl aduc imediat. Dispăru. — La revedere, prințe, plec și eu, spuse Alexandra. Îi strânse tare mâna, îi zâmbi cu prietenie, cu gingășie și ieși. La Ganea nici măcar nu se uită. — Dumneavoastră, scrâșni Ganea brusc din dinți, repezindu-se la prinț de îndată ce rămaseră singuri, dumneavoastră le-ați trăncănit că mă însor! Vorbea repede și aproape în șoaptă, chipul îi era desfigurat de mânie, iar ochii îi sclipeau de ură. Sunteți un flecar nerușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cel mai bun răspuns, cam așa, mi se pare; scuzați-mă dacă am uitat expresiile ei exacte și vă redau ceea ce am înțeles eu. O furie nemărginită puse stăpânire pe Ganea și zăgazurile urii lui se sfărâmară. — A! Așa deci! scrâșni el. Deci îmi aruncă scrisorile pe fereastră! A! Dacă nu se pretează la tocmeli, atunci eu o să mă pretez! Și-o să vedem noi! De mine mai depind încă multe... o să vedem!... O pun eu cu botu’ pe labe!... Se strâmba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui Ganea, și, în sfârșit, dintr-o a treia cameră, strâmtă și întotdeauna ținută sub cheie: acolo era dormitorul Ninei Alexandrovna și al Varvarei Ardalionovna. Într-un cuvânt, în acest apartament totul era strâmt și înghesuit; Ganea răbda și doar scrâșnea din dinți; deși dorea să fie respectuos cu maică-sa, de la primul pas făcut în casa lor îți puteai da seama că era un mare tiran în familie. Nina Alexandrovna nu era singură în salon, îi ținea companie Varvara Ardalionovna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcu atât de palid, încât chiar și buzele i se învinețiră. Deci, e adevărat! spuse el încet, ca pentru sine, cu o expresie de perplexitate desăvârșită. Ăsta-i sfârșitul!... Asta-i!... O să-mi dai socoteală chiar acum! spuse el deodată, scrâșnind din dinți și privindu-l pe Ganea cu o ură frenetică. Ai să... ah! Vocea îi era chiar sugrumată, chiar rostea cu greu cuvintele. Intră cu pași automați în salon, dar, trecând pragul, le văzu pe Nina Alexandrovna și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]