1,273 matches
-
o să-i oprească... — Să se Întîmple asta În secol? Chiar și-așa am cere prea mult. Churchill trebuie să-i atragă pe americani În război. — Tată, cine-i generalul Mud? Tatăl său ridică ochii spre Jim care aștepta În ușă, servitoarea purtîndu-i pistolul cu aer comprimat; semăna cu un membru al unei infanterii de voluntari, În catifea albastră, gata să ajute efortul de război al rușilor. — Nu-ți lua pistolul BB, Jamie. Nu astăzi. Ia-ți mai bine aeroplanul. — Femeie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de Înregistrare. Jim apăsă pe sonerie, așteptînd ca servitorul să deschidă ușa. Se observă că haina Îi fusese tăiată de la cot de cuțitul hoțului. — Băiete, repede...! Dădu să spună: „Te omor... “, dar se stăpîni. Casa era tăcută. Nu se auzeau servitoarele certîndu-se din pricina butoiului de În partea destinată servitorilor sau clip-clip-ul grădinarului tunzînd iarba În jurul straturilor de flori. Cineva Închisese motorul piscinei, deși tatăl lui hotărîse ca filtrul să funcționeze toată iarna. Uitîndu-se În sus spre ferestrele dormitoarelor, văzu că obloanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
mod ciudat, mașini posomorîte care Îi dădeau o imagine poate prea clară a felului cum arăta Europa - și se opri În fașa ușii principale. Un sul japonez era prins de tăbliile ușii de stejar. Ușa se deschise și apărură două servitoare chinezoaice, trăgînd În jos pe scări măsuța de toaletă a doamnei Raymond. — Este acasă Clifford? Sau Derek? Femeie...! Le știa bine pe ambele femei și aștepta ca ele să-i răspundă În engleza lor stricată. Dar ele Îl ignorară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ca ele să-i răspundă În engleza lor stricată. Dar ele Îl ignorară și trăgeau Înainte de măsuța de toaletă. Picioarele lor deformate, ca niște pumni strînși, alunecau pe trepte. — SÎnt eu, Jamie, doamna Raymond... Jim Încercă să treacă pe lîngă servitoare, cînd una din ele Întinse mîna și Îl pălmui. Stupefiat, Jim se duse Înapoi la bicicletă. Nu fusese niciodată lovit atît de tare, nici la meciurile de box din școală, nici În Încăierările dintre găștile de pe Avenue Foch. Se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de tare, nici la meciurile de box din școală, nici În Încăierările dintre găștile de pe Avenue Foch. Se simțea ca și cum o parte a feței i-ar fi fost smulsă de pe oase. Îl usturau ochii, dar se stăpîni să nu plîngă. Servitoarele erau puternice, cu brațele Întărite de o viață de spălat rufe. Urmărindu-le cum trăgeau masa de toaletă, Jim știa că Îi plăteau ceva ce el sau băieții Raymond le făcuseră. Jim așteptă pînă ajunseră la ultima treaptă. CÎnd una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ei pe bicicletă, Încercînd să nu le arate fața lui Învinețită. Mama Îi ținea pe fiii ei pe după umeri, urmărindu-l pe Jim Îngrijorați parcă de soarta care Îl aștepta. Încă șocat de furia pe care o văzuse În ochii servitoarelor, Jim o porni spre blocul de apartamente al familiei Maxted, În Concesiunea Franceză. Își simțea tot capul umflat, iar un dinte din maxilarul de jos i se clătina. Dorea să-și revadă mama și tatăl și voia ca războiul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Basie, Încercă să tragă o revistă din așa-zisul perete, fu gonit imediat. Lăsîndu-i pe deținuți cu neprețuitele lor comori, Îi făcu semn șoferului să conducă mai departe la Blocul G. Camera familiei Vincent era acum cartierul general al unei servitoare chineze care lucra pentru o familie de englezi care locuia În partea cealaltă a coridorului. Ea refuză să-l primească sau să crape ușa mai tare, așa că Jim se Întoarse la mașină și Îi ordonă lui Yang să facă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
e vorba de viitorul și fericirea stăpânului tău... — E o fată bună, da, o fată bună... — Hai, spune, Liduvina... În amintirea mamei mele! — Amintește-ți de sfaturile dânsei, domnișorule. Ei, dar cine umblă prin bucătărie? Pe cât că e pisica? Și servitoarea se ridică și plecă. Ce facem, terminăm? - întrebă Domingo. — E drept, Domingo, nu putem lăsa baltă partida. Cine e la rând? — Dumneavoastră, domnișorule. — Bine, uite. Și pierdu și partida asta, din neatenție. „Păi cum, domnule - își zicea pe când se retrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
existe doar o singură limbă? — Așa, așa! - exclamă entuziasmat don Fermín. — Da, domnule - zise mătușa cu fermitate -; o singură limbă, castiliana, și cel mult asturiana ca să vorbim cu servitorii, care nu sunt raționali. Mătușa Eugeniei era asturiană și avea o servitoare, tot asturiană, pe care o muștruluia în dialect. — Acum, dacă-i vorba de teorie - adăugă ea -, nu mi se pare o idee rea să existe o singură limbă. Pentru că bărbatul ăsta al meu, în teorie, e adversar până și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
egali, ritmici. Și Augusto simți, fără a ști cum anume, că în sinea lui se reînstăpânea calmul. Mă duc s-o chem - zise don Fermín, dând să se ridice. — Nu, sub niciun motiv! - exclamă doña Ermelinda și strigă. Și apoi servitoarei care se înfățișase: — Spune-i domnișoarei Eugenia să vină! Urmă o clipă de liniște. Tustrei, complici parcă, tăceau. Și Augusto își spunea: „Am să-i pot oare face față? N-o să mă fac roșu ca un mac sau alb ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu am spus și nici n-am făcut vreodată..., mi se pare... Liduvina tăcu, iar Augusto își zise: „Oi fi cu adevărat îndrăgostit?“ XI Când Augusto, câteva zile mai târziu, sună la casa lui don Fermín și-a doñei Ermelinda, servitoarea îl conduse în salon și-i spuse: „Îi anunț acum.“ Rămase o clipă singur, ca și cum s-ar fi aflat în vid. Simțea o puternică apăsare în piept. Îl sugruma o senzație angoasantă de solemnitate. Se așeză, pentru ca numaidecât să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Nu, nu, n-a fost nimic; mulțumesc, Eugenia, mulțumesc - și se ștergea de apă pe barbă. — Bine, luați loc acum - și, după ce se așezară amândoi, ea continuă -. Vă așteptam de pe-o zi pe alta și i-am dat ordin servitoarei să vă poftească înăuntru și să mă anunțe, chiar dacă n-ar fi fost acasă rudele mele, cum se întâmplă uneori după-amiaza. Oricum voiam să vorbim între patru ochi — Oh, Eugenia, Eugenia! — Bun, să discutăm mai la rece. Nu mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mine a spus-o, dar ce-are-a face? — Pentru că în cazul dumitale, s-ar putea să fie adevărat... — Vasăzică, Eugenia, crezi, crezi oare că nu sunt cu adevărat îndrăgostit de dumneata? — Nu vorbi așa de tare, don Augustino, te poate auzi servitoarea... Da, da - continuă el tot mai exaltat -, se găsesc unii care mă consideră incapabil să mă îndrăgostesc cu adevărat!... — Scuză-mă o clipă - îl întrerupse Eugenia, ieșind și lăsându-l singur. Se întoarse în scurt timp și cu cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
feminism. Nu știu și nici nu vreau să știu. Dar ți-o spun dumitale, mătușă, că nu s-a născut bărbatul care să mă cumpere. Pe mine, pe mine, să mă cumpere pe mine? În acest moment al conversației intră servitoarea ca să anunțe că don Augusto o aștepta pe doamna. — El? Du-te! Nu vreau să-l văd. Spune-i că eu una mi-am spus ultimul cuvânt. — Gândește-te oleacă, fetițo, calmează-te; n-o lua chiar așa. N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dragostea pentru aproape toate femeile pe care le vedea, în loc să scadă în intensitate, se intensifica. Și ajunse să descopere situații insuportabile. — Du-te, du-te, Liduvina, pentru Dumnezeu! Du-te, lasă-mă singur! Hai, du-te! - îi spunea el odată servitoarei sale. Și de îndată ce ea plecă, își rezemă coatele pe masă, cu capul între palme, și-și zise: „E de groază, chiar de groază! Mi se pare că, fără să-mi dau seama, încep să mă îndrăgostesc... până și de Liduvina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acesta dens, care Îi amintea de aniversările zilelor sale de naștere din copilărie și de emoția subtilă care se strecura În sufletul lui și În Ierusalim la apropierea sâmbetei, uneori Încă de joi seara, datorită spălatului rufelor, curățeniei și gătitului. Servitoarea pregătea gâturi de găină umplute, cusute cu ac și ață. Mama sa făcea compot de prune, dulce și gros ca lipiciul. Morcovi fierți dulci. Și pește umplut și colțunași și ștrudel. Sau plăcintă cu stafide. În afară de tot felul de dulcețuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de paste lipicioase. Tatăl său nu suporta raidurile lor de vineri prin piață. Râdea de ei și spunea că mai bine copilul și-ar face lecțiile sau și-ar Întări trupul cu puțin atletism, fiindcă oricum Îi plăteau o avere servitoarei În ale cărei atribuții intrau și cumpărăturile, că acolo, În Rehavia, se putea găsi tot ce-ți dorea inima și că ce rost avea să târâie copilul printre tarabele infecte și lichidele Împuțite care se scurgeau pe trotuare. Levantul roia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
regret, fără să-i fi observat cu adevărat retragerea. Și întocmai ca tatăl ei, care acasă era un ratat și la crâșma muncitorilor, un domn, și mama se dădea în exterior drept o doamnă foarte rezervată, iar în interior - o servitoare care se descurca perfect în gospodărie, așa cum văzuse că făceau slujnicele în București. Dar în ambele ipostaze trecea aproape neobservată, și nu numai noi, dar până și cunoscuții, prietenii și rudele începură să n-o mai observe. Chipul ei, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
auzit odată, de mult, în cântecul unei italience. Femeia aceea împărțea secretele destinului dintr-o cutie cu trapez minuscul de pe care papagalul cenușiu, cu lunete albe și coada colorată roșu cardinal, trăgea din când în când cu pliscul planeta vreunei servitoare. Mi-aduc aminte de apariția ei, în zilele de toamnă, pe ulițele liniștite, cu un plod pe spinare, înfășurat în cârpe, și cu o armonică uriașă cu care își însoțea cântecul nostalgic, tărăgănat și puțin nazal. Găseam în vocea Biancăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la sfârșitul lui 1884, pentru a-și vedea de sănătate, și se arătă gata să o escorteze și pe Alice până În Anglia. Henry le Întâmpină pe cheiul portului Liverpool Într-o zi cenușie și ploioasă de noiembrie, Însoțit de o servitoare angajată. Călătoria nu fusese câtuși de puțin agitată, dar Alice Își petrecuse cea mai mare parte a timpului culcată În cabină și doi marinari trebuiră să o coboare la țărm pe o targă. Șocat de imagine, Henry trăi presentimentul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe care ți-am spus-o acum un an? Îl Întrebă Du Maurier. Cea cu fata și hipnotizatorul. — Cu fata și hipnotizatorul? Îmi e rușine să recunosc, Kiki, dar am uitat detaliile. Amintește-mi. Păi e despre o fată, o servitoare care are o voce neobișnuit de frumoasă, dar nici un pic de ureche muzicală - e afonă... Henry Își aminti vag povestirea, pe măsură ce Du Maurier i-o rezuma. Fata devenea o celebră chanteuze pe Continent, sub tutelajul unui mic muzician străin, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de banale precum a răspunde la telefon, a scoate o haină din șifonier, sau a‑și turna un pahar de apă. Se purta de parcă În fiecare zi era Sabat, ea era din nou o evreică religioasă, iar eu eram, firește, servitoarea goi. O cameristă drăguță, Îmbrăcată Într‑o uniformă, cu ochii triști și umezi ațintiți În pământ, mi‑a deschis ușa și mi‑a făcut semn să intru. — Ahn‑dre‑ah! am auzit de undeva din fundul celei mai minunate sufragerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
camera lui Helen“; avea un divan de modă veche și un garderob victorian sobru, unde Își țineau paltoanele, jerseurile și cizmele de cauciuc. Dar ar fi fost mult prea complicat, s-au gîndit ele, să trebuiască să se prefacă În fața servitoarei că Helen dormea acolo În fiecare noapte; erau sigure c-o să uite o dată. Și nu erau servitoarele experte În asemenea chestiuni? Acum, cînd cărțile Juliei mergeau atît de bine, trebuiau să fie mai atente ca oricînd. Julia veni la oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
paltoanele, jerseurile și cizmele de cauciuc. Dar ar fi fost mult prea complicat, s-au gîndit ele, să trebuiască să se prefacă În fața servitoarei că Helen dormea acolo În fiecare noapte; erau sigure c-o să uite o dată. Și nu erau servitoarele experte În asemenea chestiuni? Acum, cînd cărțile Juliei mergeau atît de bine, trebuiau să fie mai atente ca oricînd. Julia veni la oglindă. Își pusese o rochie din in În pliuri, de culoare Închisă și-și aranja părul, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
victoriană, cu blaturi lungi de lemn și chiuvetă ciobită din piatră. La fereastră erau bare metalice, la fel ca la celălalte, și Între acestea se Încolăcea iedera. Era o lumină verzuie, foarte blîndă. — Ți-o imaginezi pe bucătăreasă și pe servitoare umblînd prin cămară, zise Helen Învîrtindu-se prin jur. — Da, așa-i. Și pe polițistul de zonă, strecurîndu-se la mijlocul rondului să bea o ceașcă de ceai. Fără să-i urmeze cineva, zise Julia zîmbind. Hai, ia loc, Helen. Scosese un pachet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]