2,780 matches
-
sa dinspre Santa Lucia. Punând mâna pe o foaie de hârtie, am compus la repezeală un mesaj destinat celui ce-mi fusese companion. Și iată că, două luni mai târziu, Abbad sosea în caleașcă la mine acasă, urmat de trei servitori. Propriul meu frate de-ar fi fost și nu m-aș fi simțit atât de fericit să-l strâng la piept! — Te-am lăsat în lanțuri pe fundul unei cale; te regăsesc prosper și strălucitor. — Alhamdulillah! Alhamdulillah! Dumnezeu a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
M-am grăbit însă să adaug: — Am să mă mai gândesc! Abbad n-a mai auzit ultimele cuvinte. Pentru a sărbători timida mea acceptare și a evita să mă vadă că-mi schimb părerea, strigă de la fereastră pe doi dintre servitorii săi. Unuia îi porunci să meargă să cumpere două sticle din cel mai bun vin grecesc, iar pe celălalt îl puse să pregătească o pipă cu tutun. — Ai gustat cumva din această dulce otravă din Lumea Nouă? — O dată, acum doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era la Roma atunci. Mi-a povestit că Nero a fost ucis în apropiere de Neapolis... sau la Neapolis - Listarius își muta greutatea de pe un picior pe altul, ca un elev nerăbdător să scape de maestru. A fost ucis de servitorul lui. Vitellius se sprijini în mâinile lui mari și, cu greu, reuși să-și ridice trupul în vârstă de cincizeci de ani, care din cauza mâncării excesive devenise foarte masiv. Îl domina pe băiat. Era foarte înalt, și Listarius trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în vârstă de cincizeci de ani, care din cauza mâncării excesive devenise foarte masiv. Îl domina pe băiat. Era foarte înalt, și Listarius trebui să-și dea capul pe spate ca să-l poată privi în față. — Și cine i-a poruncit servitorului să-l ucidă? - Vitellius strângea între degete un peștișor, făcându-l să oscileze în fața ochilor băiatului. Cine? — Nu știu. Aș putea să te zdrobesc cu o lovitură de pumn! exclamă Vitellius. Băiatul nu se mișcă, dar lăsă capul în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
al adulterului - luă peștișorul și i-l vârî în gură. Cu Poppaea ta am avut și eu ceva treabă, acum câțiva ani. Se întoarse spre băiat atât de repede cât îi îngăduia trupul enorm: — El... El însuși i-a poruncit servitorului să-l omoare. Iar asta echivalează cu o sinucidere. Știi să joci zaruri? Se întoarse și se trânti din nou pe tricliniu. — Poftim? — Te-am întrebat dacă știi să joci zaruri. Băiatul scotoci în haină. Întinse pumnul strâns spre Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zâmbet și se îndreptă spre ușă. Înainte să iasă, arătă spre sclav: — Și el? — El? - Vitellius făcu un gest de parcă ar fi vrut să alunge o muscă. E surd și mut, din naștere. Crezi că nu știu să-mi aleg servitorii? 7 Ninsoarea încetase când Vitellius coborî în curte, escortat de gărzile lui de corp. Urcă repede în lectică, după ce dădu în șoaptă un ordin comandantului gărzii. Mai târziu, cu chipul pe jumătate ascuns de mantie, intra într-un han, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Caesar înjunghiat de Brutus, pe Octavianus Augustus otrăvit de soția lui, pe curajosul Germanicus otrăvit la rându-i, pe Caligula înjunghiat, pe Seneca și Petronius, care-și tăiaseră venele deoarece Nero poruncise să fie uciși, pe Nero însuși, omorât de servitorul său și - tresări, speriat și uimit - privirea lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Agrippinensium în fruntea a patruzeci de mii de soldați, un vultur s-a înălțat sus de tot și a mers multă vreme în fața lor, arătându-le drumul. Același semn a însoțit glorioasa expediție a lui Alexandru cel Mare. Listarius și servitorul strângeau cioburile și resturile de mâncare de pe pardoseală, în timp ce comandantul escortei stătea nemișcat în fața lui Vitellius: — Poruncește și am să mă supun. — Plătește pe cineva să se ducă în celulă și să-l înjunghie pe medic. Așa n-o să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tricliniu și, din când în când, voma ca să-și golească stomacul și să se poată îmbuiba în continuare. Listarius îl servea. Împăratul voia să-l aibă mereu alături și-i încredințase, pe lângă funcția de bucătar, pe aceea de paharnic și servitor personal. După cină, îl chemă pe Manteus, care sosise la Cremona împreună cu gladiatorii săi în ziua precedentă. Manteus îl asigură că Valerius, medicul, fusese bine antrenat și avea să le ofere cremonezilor spectacolul emoționant al propriei sale morți. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
faci greșeli și n-ai voie să ții seama de prietenie. În arenă ești doar tu, față în față cu Moartea. Dădu drumul plasei și privi spre Skorpius, care își ungea corpul cu uleiul pe care i-l dădea un servitor. Arătă spre el. — Îl vezi? Numai el are servitori, numai el se bucură de un asemenea lux. Vitellius are grijă de campionul lui, și bine face. Este invincibil. Acum servitorul îi întindea lui Skorpius niște brățări de piele, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de prietenie. În arenă ești doar tu, față în față cu Moartea. Dădu drumul plasei și privi spre Skorpius, care își ungea corpul cu uleiul pe care i-l dădea un servitor. Arătă spre el. — Îl vezi? Numai el are servitori, numai el se bucură de un asemenea lux. Vitellius are grijă de campionul lui, și bine face. Este invincibil. Acum servitorul îi întindea lui Skorpius niște brățări de piele, pe care uriașul și le puse la încheietura mâinii stângi. — Brățările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ungea corpul cu uleiul pe care i-l dădea un servitor. Arătă spre el. — Îl vezi? Numai el are servitori, numai el se bucură de un asemenea lux. Vitellius are grijă de campionul lui, și bine face. Este invincibil. Acum servitorul îi întindea lui Skorpius niște brățări de piele, pe care uriașul și le puse la încheietura mâinii stângi. — Brățările alea îi reprezintă pe adversarii uciși. Nu-s deloc puține, ce zici? Skorpius îi aruncă o scurtă privire lui Valerius și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de fantome. — O să te înving din patru mișcări, șuieră Flamma făcând un pas spre el. Ticălosule! — Fecior de târfă! Violator de femei! răspunse Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ideal, iar cel mai înalt ideal era siguranța Imperiului, grav amenințată de Vitellius. Vitellius învinsese. Era adevărat că Vespasianus fusese ales împărat în Africa, dar Orientul nu era oare prea departe? La capătul pieței era o masă lungă, pe care servitorii se grăbeau să pună torțe pentru a lumina adunarea. Din Pretoriu ieșiră, unul după altul, Cornelius Fuscus, Arrius Varus și Vedius Aquila, comandantul Legiunii a treisprezecea, care se așeză încruntat. Printre soldați înaintă încet și solemn Tampius Flavianus, legatul întregii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
voștri? Voi, războinici născuți să țineți arma în mână, nu vă simțiți umiliți că a trebuit să construiți cu mâinile voastre două arene în care au loc rușinoasele munera ale lui Vitellius? Tăcu. Nimeni nu observase că se lăsase noaptea. Servitorii care trebuiau să aprindă torțele stăteau nemișcați, privindu-l pe Antonius, a cărui siluetă părea gigantică în întuneric. Legatul mergea înainte și înapoi, de la masa comandanților la grupul soldaților. Pașii lui răsunau ciudat, cu un ritm constant, ce părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la Bedriacum cu arma în mână. Fantomele însângerate se strânseră în jurul castrului și se apropiară de comandanți și de soldații adunați sub cerul pe care mulți îl găseau asemănător cu bolțile templelor lui Mithra. La un semn al lui Antonius, servitorii aprinseră torțele, care nu alungară însă fantasmele războinicilor venite parcă din lumea de dincolo. Vă temeți că sunteți singuri? Credeți că doar voi îl urâți pe Vitellius? Eu însumi am trimis mesaje în Britannia, la oamenii din Legiunea a paisprezecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mă refer doar la Vitellius, ci și la aliații tăi. Tu ești imaginea unui zeu, și bărbații nu vor tolera asta la alții. Vor încerca să te doboare. Ieși repede și se întoarse cu un vas aburind, urmată de un servitor ce ducea un sac de piele. La porunca stăpânei sale, puse sacul pe masă și ieși. — Bea, îi zise Calvia lui Antonius, întinzându-i vasul; apoi arătă spre sac: Aici sunt monede de aur. Multe... Sunt ale tale. Cumpără pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
una neagră. Cu mantia împăturită sub braț, o luă din nou la fugă spre Palatinus. Se opri să-și tragă sufletul la un colț al străzii, de unde se zărea Palatul Cezarilor. Ascunse mantia în încăperea în care stătea împreună cu alți servitori, apoi se duse repede în bucătărie. Bucătarii se certau în jurul meselor. Vitellius poruncise să se pregătească un nou fel de mâncare, care trebuia să se numească „scutul Minervei“, în cinstea protectoarei orașului, și urma să conțină peste două mii de pești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tot așa... Trebuie să-ți explic asta tocmai ție, care ești preferatul împăratului? Bucătarul-șef agita cârpa de parcă ar fi vrut să alunge o muscă. — De parcă tu ai fi cel mai priceput bucătar din întreaga Romă! adăugă furios. Le porunci servitorilor să curețe peștii și păsările, apoi, urmat de ajutoarele sale, se îndreptă spre masa unde aveau să prepare mâncarea. O plasase în așa fel încât să-i poată supraveghea pe servitori, dar destul de departe pentru ca aceștia să nu-l poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
priceput bucătar din întreaga Romă! adăugă furios. Le porunci servitorilor să curețe peștii și păsările, apoi, urmat de ajutoarele sale, se îndreptă spre masa unde aveau să prepare mâncarea. O plasase în așa fel încât să-i poată supraveghea pe servitori, dar destul de departe pentru ca aceștia să nu-l poată auzi. — Nu știu ce credeți voi, zise îngrijorat, dar eu regret vremurile de la Colonia Agrippinensium. Acolo eram în siguranță, eram departe, într-o provincie sigură... Aici suntem chiar în centrul puterii, iar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încercat să lupt de partea Binelui... Deodată, o mână hotărâtă îndepărtă draperia de la intrare, dincolo de care se zărea cerul cenușiu din acea dimineață de noiembrie. Intră un bărbat scund, zvelt, înfășurat într-o paenula de lână. În urma lui mergea un servitor care ducea un sac mare. — Proculus! Errius Sartorius sări în picioare și veni în întâmpinarea maestrului. — Proculus... Moare, zise, arătând spre Antonius. Uită-te la el... Moare... — De ce crezi că am venit tocmai de la Pietas Iulia? Proculus se aplecă deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că am venit tocmai de la Pietas Iulia? Proculus se aplecă deasupra lui Antonius. — Da... Da... Îi pipăi mâinile și încheieturile, îi descheie haina și-i puse o mână pe piept. — Da..., zise din nou. Cu multă îndemânare, desfăcu bandajul, în timp ce servitorul deschidea sacul. Proculus examină multă vreme rana, apoi se întoarse spre Errius și Titus. — Ieșiți! porunci. — Dar soldaților... îngăimă Errius. Ce le spunem soldaților? Proculus făcu un gest hotărât. — Stingeți tăciunii. E prea cald aici. Căută în sac, apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Stătea drept, privind mândru în jur. Obrajii lui palizi erau bărbieriți. Când ieși din cort, mulți îl zăriră în spatele său pe Proculus, care se înfășura în paenula albă cu gestul celui care a dus la bun sfârșit o misiune dificilă. Servitorul lui căra sacul cel mare. Aduseră calul. Dintr-un salt, Antonius fu în șa și își trecu în revistă trupele, mergând la trap mărunt prin ploaia de noiembrie. Se întoarse doar o clipă și ridică mâna, salutându-l pe Proculus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
calul. Dintr-un salt, Antonius fu în șa și își trecu în revistă trupele, mergând la trap mărunt prin ploaia de noiembrie. Se întoarse doar o clipă și ridică mâna, salutându-l pe Proculus, care se îndepărta călare, urmat de servitor. Îl urmări cu privirea până când dispăru pe drumul spre Verona. În aclamațiile soldaților, centurionilor și tribunilor, Antonius se apropie de Arrius Varus. Cei doi își strânseră mâinile, uniți în cultul lui Mithra. — Am învins. Antonius zâmbi ușor. Nu era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
operațiunile militare, știm că face un banchet după altul... A fost văzut beat în Senat, a fost văzut cu ochii în lacrimi... Promite orice oricui, așa cum fac cei care se tem. Familiile patricienilor se tem, de aceea părăsesc Roma împreună cu servitorii și gărzile - arătă spre prietenul său. Arrius Varus a învins cohorele voastre care încercau să apere Narnia. Cel pe care îl numiți împărat are idee câte cohorte vitelliene au dezertat și ni s-au predat? Are idee câți tribuni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]