985 matches
-
Roland. La capătul acestui răstimp ei au pornit pe urmele paladinului,urme care-i călăuziră în pădurea unde copacii purtaseră săpate în scoarța lor numele Angelicăi și a lui Medor. Ei au observat cum toate aceste inscripții fuseseră șterse, grota sfărâmată și fântâna astupată. Dar uimirea și mai ales mâhnirea lor a atins culmea atunci când au dat peste cuirasa lui Roland trântită în iarbă și nu depatre de acesta, coiful său. Auzind un nechezat în pădure, Zebrino ți-a întors privirile
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Ah, cum mai holbează ochii istoria! Nu-i vine să creadă că-n geamătul nostru scrâșneau Cloșca și Horea că-n visele sufletului nostru, de nădejde orfan atârnau nojițele de la opincile lui badea Crișan. Într-un târziu, toate sufletele zăceau sfărâmate... Ah, amintirea asta ca pe o roată mă frânge! Pe jos erau risipiți crăițarii de sânge, de vieți sfărâmate. Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morții trăiesc. Iată, de pildă, eu umblu, vorbesc asemenea lui, așijderea ție, dar
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
că-n visele sufletului nostru, de nădejde orfan atârnau nojițele de la opincile lui badea Crișan. Într-un târziu, toate sufletele zăceau sfărâmate... Ah, amintirea asta ca pe o roată mă frânge! Pe jos erau risipiți crăițarii de sânge, de vieți sfărâmate. Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morții trăiesc. Iată, de pildă, eu umblu, vorbesc asemenea lui, așijderea ție, dar viața mea nu-i, prietene decât o moarte vie. Ah, Doamne, iată-mă aici, la ceasul ororilor îmbrățișându-mi
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
de trei ori, de patru ori, de cinci ori, de șase ori pân-aș fi ajuns la ceafa goală, cu câteva firișoare spiralate, ale celei ce zăcea pe plajă lângă mine, despărțiți doar de un metru de nisip de scoici sfărâmate. Merg la mare de fiecare dată singur și de fiecare dată fac plajă complet gol, înconjurat de trupuri complet goale. Mă apropii de mare cu precauțiile nesfârșite cu care vechii evrei se apropiau de chivot: „Să n-aveți a face
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cu piciorușul, trăgându-ne pe după camion pe banda a doua. Am lăsat din mâini broșura companiei de închirieri auto și m-am uitat prin gardul perimetrului la pistele de rezervă pustii ale aeroportului. O pace necuprinsă părea să stăpânească cimentul sfărâmat și iarba neîngrijită. Pereții mari de sticlă ai clădirilor terminalului și parcările supraetajate din spatele lor aparțineau unui domeniu fermecat. - Închiriezi o mașină... pentru cât timp? - O săptămână. O să fiu lângă aeroport. O să mă poți ține sub observație de la birou. - Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mașinii distruse. Sub centură, o pată de spermă întuneca prohabul pantalonilor. Ignorând-o pe Helen Remington, care se îndepărtă de noi cu un zâmbet vag, m-am uitat țintă la Vaughan, neștiind sigur ce să-i spun. Pus în fața mașinii sfărâmate, a manechinelor dezmembrate și-a sexualității expuse a lui Vaughan, simțeam că mă mișc pe un teren ale cărui contururi duceau, înăuntrul craniului meu, spre un tărâm ambiguu. Am stat în spatele lui Vaughan, privindu-i țintă spinarea musculoasă și umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mașina zdrobită. Se opri între scaune, scuipându-și în iarbă guma de mestecat. Știam că fusese mai afectat decât mine de accident și de filmul rulat cu încetinitorul. Stând singură printre scaune, Helen Remington ne privea. Vaughan cercetă pierdut mașina sfărâmată, aproape gata s-o îmbrățișeze. Își plimbă mâinile peste capota și peste acoperișul contorsionate, încleștând și descleștând mușchii feței, închizându-i și strângându-i ca niște cătușe. Se aplecă și se uită cu ochii mijiți în interiorul mașinii, oprindu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
dormea. Eu și Catherine am stat în întuneric lângă mașina imaculată, capota ei lustruită părând un scut negru. Am prins-o de braț pentru a o susține, luându-i poșeta din mână. Când am pornit spre intrarea casei peste pietrișul sfărâmat, Vaughan se ridică anevoie de pe bancheta din spate. Fără să se uite în urmă la noi, se strecură nesigur la volan. Mă așteptam să demareze în trombă, însă el porni motorul și plecă în liniște. În lift, am ținut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
-se de fluide nepuse în circulație, o mie de delte arteriale stagnante formând un blocaj oceanic al râurilor circuitului sangvin. Mi-am închipuit-o stând întinsă pe un pat metalic în secția de urgențe, fața-i însângerată și puntea nasului sfărâmată semănând cu o mască purtată într-o seară obscenă de Halloween, într-un ritual inițiatic al propriei morți. Și mi-am imaginat graficele care înregistrau scăderea temperaturilor rectale și vaginale, gradienții tot mai mici ai funcției nervoase, ultimele zvâcnetele ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
îi sînt dedicate „puternicului, eruditului critic” B.-P.), Ștefan Petică și Ștefan Luchian. Primul îi va păstra toată viața o nedezmințită recunoștință. Potrivit aceluiași Arghezi, „influența lui (B.-P.) asupra lui Luchian, pribeag, întristat, decepționat, cu încrederea în chemarea lui sfărîmată, a fost, în clipa crucială, decisivă. (...) Pictura românească n-ar fi avut un Luchian fără un Bogdan-Pitești” („Bogdan-Pitești”, în Scrieri, vol. 29, Editura Minerva, București, 1976, p. 366). Stipendiat de Puterile Centrale, între 1913 și 1914, ca director al cotidianului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se intersectau și nu au mai apucat să se despartă. Înțeleseseră ce s-a întâmplat cu fiecare până atunci și nu mai aveau nevoie de explicații și supoziții sau bănuiau ce s- a petrecut până atunci< vise, speranțe, ambiții, nădejdi sfărâmate transformate în regrete, înfrângeri istovitoare de-o clipă, toate adunate și risipite laolaltă. Ochii ei iscoditori scânteiau când privea în direcția lui și apropierea iminentă dintre cei doi tineri s-a produs firesc. Au trecut rapid peste primii pași necesari
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
o coloană ionică dintr-un crater însângerat care se cască sub degetul meu mare. Încet ca limba orară a unui ceas. Nu-mi mai aduc aminte dacă este de la vreun muzeu, de la vreo biserică sau de la vreo universitate. Câte case sfărâmate și instituții distruse... E mai degrabă arheolog decât chirurg. Și Mona zice: — Ciudat. Pune coloana alături de celelalte fragmente de pe covor. Se încruntă, aplecându-se din nou cu penseta peste talpa mea, și zice: — Helen mi-a spus același lucru despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
îi cade dân mâini. Din poșetă se rostogolește pe jos piatra cenușie. Îmi vine în minte Stridie, nu știu de ce. Helen râgâie. Scoate un șervețel din poșetă, și-l ține la gură și scuipă în el sânge, fiere și smaralde sfărâmate. Safire rozalii și tăiose și berile portocalii, zdrobite, îi sclipesc în gură, înfipte în carnea sfâșiată a gingiilor. În cerul gurii i s-au încrustat fragmente de spinele violete. În limbă i s-au cuibărit cioburi de diamant negru natur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
undeva, înăuntru, turbată de furie. S-o saluți din partea mea, zice Stridie - așa zice, cu gura lui Helen. Statuia albastră și atât de fragilă - copilul înghețat - este țăndări, împrăștiată printre bijuteriile sparte, un deget smuls aici, picioarele rupte dincolo, capul sfărâmat... Deci acum, zic, el și Mona au de gând să omoare pe toată lumea și să devină Adam și Eva? Fiecare generație vrea să fie cea din urmă. Nu pe toată lumea, zice Helen. O s-avem nevoie și de niște sclavi. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vezi ce are de gînd să facă Gildas, cred că... O, Doamne! Ryan, vizibil enervat, tocmai Îl lovise zdravăn pe Gildas, expediindu-l ca pe o ghiulea Într-o masă care se răsturnă cu zgomot Într-o explozie de pahare sfărîmate. Acesta declanșă ilaritatea oamenilor, mult prea amețiți ca să se formalizeze. Stéphane Morineau nu se Încurcă În de politețuri. Îl apucă ferm pe Ryan de umăr. - O să-ți revii din beție În celulă! - Dar n-am băut decît o bere! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Fersen. - Pot să intru? Polițistul mîrÎi ceva fără să-și ridice nasul de pe ecranul computerului. Morineau prinse atunci curaj să-și vîre brațul, Întinzînd un săculeț din plastic ce conținea un plic. - Băieții de la laborator au reconstituit pecetea de ceară sfărîmată găsită În celula lui Pérec. - Pun prinsoare că reprezintă un oval cu două linii oblice deasupra. Un crab. Morineau veni să pună obiectul pe birou Împreună cu un dosar. Își exprimă dezamăgirea. - Dacă știați deja, nu merita osteneala... Bine, În afară de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ne lăsăm înșelați: împroșcăturile de ciment ce împrăștie în cele patru colțuri, asemenea unor mădulare dislocate, fragmentele mărturisirilor, bunelor vestiri și botezurilor nu sunt provizorii: este starea definitivă a locurilor care ni se înfățișează sub aparența consternantă a acestei semnificații sfărâmate, a acestei unități plastice făcute fâșii, pulverizate. Ce se petrece? În virtutea progresului său teoretic nedefinit, știința oferă astăzi posibilitatea, grație diverselor metode comparative, de a data un material în mod riguros și, prin urmare, de a discerne într-o operă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
secolului: masacrul colectiv provocat de ciocnirea unor bande de derbedei sau de spectatorii imbecili ai unui meci de fotbal, asasinatul prin metodele spectaculoase ale înjunghierii, strivirii, zdrobirii, sufocării, călcării în picioare, strângerii de gât. Viața aceasta răsturnată, călcată în picioare, sfărâmată, strivită, negată oferă un spectacol oribil! Însă această negare a vieții nu este diferită de cea care prezidează în fiecare zi adunarea a milioane de ființe umane în fața micului lor ecran, oroarea acestei negări nu este diferită de cea a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
din oraș. În fața lor, În penumbra abia Îmblânzită de lucirea lămpilor cu ulei care ardeau În partea dinspre Ponte Vecchio, din teren se Înălța contrafortul lateral al turnului lui Farinata, șeful casei. Ruinele răsăreau din pământ ca niște uriași dinți sfărâmați. Acea esplanadă răvășită urma să devină adevăratul centru al orașului, În proiectele administratorului drumurilor. Mai Încolo, se zărea masa Întunecată a noului Palat al priorilor, de acum aproape finisat, cu turnul său nemăsurat. Un uriaș adormit, asemenea unui titan fulgerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și-ar fi pierdut orice urmă de curiozitate În privința lui, și se ghemuiseră la locurilor lor. — Bun venit În Împărăția adevăraților nevoiași, messer Alighieri. Și domnia ta tot În căutarea unui acoperiș peste noapte? Omul rânji, scoțându-și la iveală dinții sfărâmați. Poetul nu Își vârâse Încă lama În teacă. Un sentiment de mânie Înlocuise oroarea din urmă cu câteva clipe. Mâinile Încă Îi tremurau. Se aruncă Înainte și Îl Înșfăcă pe cerșetor de gât, izbindu-i capul de perete cu violență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-i ciotul de față. — La Damietta ai fost rănit? Îl Întrebă Dante, forțându-se să nu-și ferească ochii. Ostentația aceea Îl deranja. Oare cârciumarul credea că Îl impresionează cu mizeriile lui? De parcă nu ar fi văzut și el oase sfărâmate și capete rostogolite În praf, la Campaldino. — Nu, messere. La Acri a Început moartea să mă urmărească. Dar am văzut bine Damietta, În călătoriile mele. — E adevărat că zidurile ei sunt Împodobite cu o mare poartă din piatră albă, Încununată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spre alte Universuri. Iubirea cea divină Purificată-n mine, să nască iar, IUBIRI. De imi cedezi iubirii, te lasă presărată, Pe Căile Lactee, ferită de păcate. Pe-altare, în chivoturi, să ne unim o dată, în suflete de oameni, de alții sfărâmate. Dar vezi? Mi-e hărăzită o viața mai săracă, Sunt boț de-argilă sfântă, de Domnu-nsuflețit, Iubește-mă și astăzi și dacă o să-ți placă, Vom trece-n nemurire, îmbrățișați, IUBIND! Acolo unde nemurirea suie Te văd și-acum zburând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
poate că am vorbit tâmpenii cu colegii de celulă, dar de când frumușelul de Lee i-a mătrășit pe negroteii ăia... Vogel îl trase un croșeu de dreapta de-l dădu peste cap cu scaun cu tot. Scuipând sânge și dinți sfărâmați, filfizonul îmbătrânit gemu și râse în același timp. Fritzie îngenunche lângă el și-i presă artera carotidă, tăindu-i astfel fluxul sanguin către creier. — Bobby, băiete, nu mă prea omor eu după sergentul Blanchard, dar e colegul meu și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Pep? Am revenit imediat cu picioarele pe pământ și am îngăimat: — Când? Când l-ai văzut? Am căutat cu privirea în jur și am dat cu ochii de o namilă de bătrân. Chipul lui era numai piele tăbăcită și oase sfărâmate. Un sac de box. Dar vocea nu era a unui pugilist de doi bani. Acum câteva luni. În februarie, când ploua cu găleata. Cred că am vorbit despre meciuri zece ore la rând. Unde-i acum? Nu l-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
se ivească, la intuiție, țațe felurite, gătite ba în papuc cu talpa moale și capișonul de pluș, ba în rochițe de casă cu panglici și șiretlîcuri, în halate bălțate din crep înflorat, cu agrafe și piepteni botoși, zburătăciți prin conciurile sfărâmate, aținîndu-se în mână ba cu bătătorul de covoare, ba cu levata, schimonosindu-se ca și cum s-ar fi nimerit prin preajmă doar pentru a-și aerisi lenjeria de pat sau chiar atunci s-ar fi urnit din pasiență, când, în realitate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]