1,322 matches
-
Narih Ivone „Sunt măr de lângă drum și fără gard. La mine-n ramuri poame roșii ard. Drumețule, să iei fără sfială, CĂCI N-AI SĂ DAI LA NIMENI SOCOTEALĂ. Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulțam, Adu-l țărânei ce sub mine-o am. E țara ce pe sânul ei ne ține, Hrănindu-ne, pe tine și pe mine.” Versuri din
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE. In: Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
minune de avion! -Și de ce nu l-ai luat? -Păi, e numai desenat!”... Spectatorii râd cu poftă și aplaudă. Emoțiile lui Lică dispar cu totul. -”Știu eu un băiat, doar unul, Care-i certat cu săpunul, De-l zăriți, fără sfială, Trageți-i o săpuneală!”... Vrei să mai ascultăm un cântec? întreabă Sorina. Și fără să mai aștepte răspuns, apare pe scenă cu o păpușică-n brațe. Uitându-te la amândouă, nu mai știi care din ele e Sorina cea adevărată
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
eliminarea noastră, la care se adăuga ca bonus eliberarea capului nostru de podoaba capilară, exact în ultimul an de liceu! Și nici măcar nu făcuserăm fotografii pentru diplomă! Cu asemenea amintiri plăcute care mă năpădiseră în fața ușii cancelariei, am intrat cu sfială fără să pot articula vreun cuvânt. - Pe cine căutați? - m-a întrebat binevoitor un tip ce stătea în picioare în fața altui domn impunător, în jur de 60 de ani, cu părul cărunt și alură de luptător, care era desigur directorul
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
căpițele, oameni buni? - i-a certat în glumă prietenul Jan. La care, unul din cei trei, îndreptându-se agale către noi, cu un zâmbet ștrengăresc pe chipu-i adus din povestirile lui Ion Creangă, după ce se uită pe rând, cu sfială și admirație la șevaletele noastre, zice: - D-apăi văd că dumnevoastră mi-ați luat deja tăt fânul! Și cu o vădită admirație, pe care o simți doar la omul sincer: - Apăi aista-i mare talent domnule! Că dacă mă uit bine
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s-a așezat, singură, în apropierea mea. Gătită într-o rochie de mătase scurtă, îi ieșeau picioarele subțiri, interminabile, pe care și le legăna pe rând, fără sfială, ca o persoană care n-ar simți nici cea mai mică nedumerire printre streini, cu mâinile fără mâneci în mânuși lungi, cu fața pudrată prea mult. A fost întrebată ceva de profesor și a răspuns cu un glas melodios, cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe care, cu toată bicisnicia lui, nu pot să-l admit deșert, și aș vrea să-l știu interesîndu-se de ceva, chiar în afara gusturilor mele. Mi-aduc aminte de o figură convențională, când întîmplător intram prin vreo biserică. Continua, fără sfială, să-mi strângă mâna și acolo. Apoi mi-aduc aminte cum își bătea joc de preotul care o spovedea, de copilă, în fiecare an, și care o mai întreba încă, și acum, când cunoștea toate păcatele, de nu fura din
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fost milă de inima ei, ce bătea ca a unei păsărici speriate. Cu un minut înainte de plecarea trenului i-am spus afectuos: "Ce bună ești cu mine uneori și alteori ce rea! Poate ne vedem prea mult, am pierdut orice sfială și destăinuim tot ce gândim. Ce ar fi să amânăm revederea noastră cu o săptămînă?" Ne-am înțeles. Totuși, săptămâna viitoare speram să-mi iasă în întîmpinare la gară, după obicei, și cum, negăsind-o, am suferit, m-am dus
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a avut 39 grade de dimineață chiar, ceea ce nu i se mai întîmplase. Seara la 6 termometrul s-a urcat până la 41 grade. Și aici moartea stă la căpătîi? La înapoiere vorbesc cu Ioana despre moartea lui Viky fără nici o sfială. Văzând ca Ioana suportă discuția cu destulă tărie, mă bucur, căci mă tem de mari disperări. Ce tragedie pentru toți cei care o cunosc pe Viky! Minunată fată... Niciodată nu ne-a supărat. Și rămâne aici pentru totdeauna, în acest
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lupt, Să scriu cu artă versul, Din stil sublim să mă înfrupt, Să-i văd cu drag și mersul. De-o viață lupt, așa e drept, Nu-i nici o îndoială, Ca scrisul strâmb să mi-l îndrept Prin trudă și sfială. Dar lupta este în zadar Când n-ai nimic a spune, Când slova este fără har Și stilul indispune. 25 mai 2004 VINUL DE COTNAR E UNUL Eu n-am știut, de-o vreme știu. Când l-am gustat, cu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
duse până la o altă bancă, unde mă așteptă, tăcută. Schiță, după obicei, mișcarea de a-mi face loc lângă dânsa. Îi dădui tulpanul și șalul. Ce era în acest cuvînt? Recunoștință entuziastă, ori...? Dar rezerva mută de pe urmă? Remușcare ori sfiala altui sentiment? Un lucru e cert: mi-a făcut loc pe bancă fără nevoie, instinctiv. Așadar, în cazul cel mai rău, nu mi-a reproșat, în suflet, mie, cuvântul care i-a scăpat și care mi s-a înfipt în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și femeie, mă voi conforma dorințelor societății În care viețuiesc și mă voi manifesta În același timp și ca bărbat, și ca femeie, ceea ce, dacă o luăm așa, nu e chiar foarte neplăcut. - Și cum vă Înmulțiți? Întrebă Mașa, cu sfială În glas. Nu cumva prin ouă? chicoti ea, fiind foarte curioasă cum va reacționa oaspetele. Ar fi vrut ca el să râdă. Oaspetele Însă părea să nu sesizeze ironia. - Adică de ce nu? răspunse el destul de serios. - Și clociți cu schimbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu mă vei părăsi curând...??” Drept răspuns Tony Pavone Îi cuprinse grumazul și, În semiîntunericul ce-i favoriza complice, buzele lor se contopiră Într’o coliziune fără sfârșit. Merseră un timp În tăcere, apoi fata Îl chestionă cu o oarecare sfială În glas. „O iubești...!?” Tony Pavone zâmbi forțat, evident stingherit. „Acestu-i miraculos cuvânt niciodată nu-i am dat importanța cuvenită, mai precis, timpul nu mi-a permis să-i aprofundez sensul...Te mai rog Însă, nu zâmbi, nu mi s
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
îi străpungea pieptul, despicându-l și inima îi ieșea la iveală o inimă fragedă ce se zbătea ca o pitulice, ai fi zis că e inima unui prunc. și bătrânul își văzu inima de prunc și-l cuprinse așa o sfială că își băgă mâna dreaptă în piept și o smulse și pe furiș o ascunse la spate, apoi își aținti ochii în pământ. și ochii lui erau vii, răspândeau o rază orbitoare ca un laser, decupau pământul la picioarele lui
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ochii în pământ. și ochii lui erau vii, răspândeau o rază orbitoare ca un laser, decupau pământul la picioarele lui și bătrânul vedea tot ce era dedesubt. și vedea lucruri cu mult peste închipuirea unui simplu muritor, că așa o sfială îl cuprinse că-și duse ambele mâini la ochi și îi scoase din orbite și tot pe furiș îi ascunse la spate. în timpul acesta copilul îl mustra și mai înflăcărat, ai fi zis că e însuși părintele lui și, ca
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tot așa mă înalț... fără să vreau să înțeleg ceva sau să știu unde mă aflu pe cărarea certitudine ficțiune; accept primăvara ca pe-un dar, la sfârșit de lume printre ploi, pe orice parte a gândului mă așez cu sfiala pietrei dintâi. urc pe-o scară în care fiecare treaptă are o literă desenată și umbra alt nume; undeva, jos, cu o carte deschisă și-n vârf, un copac în flăcări ce descântă iubiri ne’ncepute. liniștea are culoarea de sub
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
trebuia să o aștept. Când deja începeam să mi fac griji, apăru de pe ușa dormitorului colega ei de cameră, Sorina. Era singură și acest lucru mă intriga, fiindcă de regulă veneau amândouă odată. Se apropie de mine, mă salută cu sfiala ei caracteristică, apoi îmi propuse să mergem împreună la masă. Creața nu vine? Astăzi nu. E bolnavă? Într-un fel, mi-a răspuns evaziv, coborând glasul și lăsându-mă să i ghicesc vorbele mai mult după mimica buzelor... e îndrăgostită
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
să evit pasul spre o mare prostie. Poate că Erjika se simțea datoare pentru că intervenisem pentru ea în bătaia cu țiganii și nu avea de unde să știe că aș fi făcut același lucru pentru oricine altcineva. M-am ridicat cu sfială și până la geam am mers cu mâinile în buzunar, fiindcă umbrele de pe perete îmi scoteau în evidență contururi de care mă rușinam, iar odată ajuns în camera mea, a trebuit să mă culc, fiindcă Shumy nu avea chef de vorbit
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și care-i făcuse un rău mare, odată, în tinereță poate. Și orice-aș fi făcut, și eu eram un ciocoi. Oricât se stăpânea el - pătrundea ceva ascuțit, ceva nemulțămit din vorba lui, ceva care mă tulbura - și cu o sfială ciudată mă uitam la mânile uriașe, negre, cu degetele noduroase. Încet-încet trecură însă acestea. Și el încet-încet uita pe boier. Începeam să-i fiu un tovarăș, după ce-i fusesem un învățăcel, și parcă se mai domoli față de mine, când, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o dulceață ș-un pahar cu apă limpede pentru boier. Da’ repede, m-ai înțeles?... Zâmbind, Dragoș descălecă. Prin moara neclintită se auzeau dupăind pași. Mai repede, mai repede! strigă vătaful întorcându-se cu fața spre moară. Femeia ieși cu sfială, aducând pe tabla paharul de apă și dulceață. Venea cu fereală, cu umerele puțin înălțate. În ochii ei mari nu era nici un gând, nici o dorință. Cât băui apa, mă privi. O privire lungă de copil neștiutor. Hai, du-te și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stat așa nu știu. Deodată am deschis ochii. Parcă mă chema cineva. Dar nu mă chema nimeni. Nevasta lui Dragoș sta lângă ușă și aștepta să mă trezesc. Mă privea țintă. Ce-i? întrebai eu. Ea tresări. Apoi vorbi cu sfială: —V-ați odihnit o leacă... Veneam să spun că am gătit dulcețul... Am făcut două ocă, de mure... A ieșit foarte bine... Zâmbi bucuroasă. Dacă vi-i sete, pot s-aduc; a ieșit foarte bine... A ieșit un dulceț tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zâmbet, când c-o încruntare din sprâncene; și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea în pământ; apoi iar cerca să vadă obrazul celui din fața ei, și ridică pleoapele cu sfială. Tudorița se ridică și-și petrecu prietinul pe dindos, până în hudiță; apoi îndată se întoarse râzând, vorbind: — Ce stai, dragă, așa? Până acu nu l-ai văzut niciodată? — Nu, nu-l cunosc... Cum îl chiamă? —Ștefan Bucșan... —Aista-i Ștefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
femeile o împresurau. Rifca o apucă de mână. O trăgea repede spre fundul mahalalei, spre întunericul căsuței din Broscărie. Și Haia tăcea, umbla ca o nebună. Așa ajunseră acasă. Fata se opri în cerdac. —Hai, intră în casă... vorbi cu sfială Rifca. Haia o privi cu spaimă. —L-am văzut... zise ea încet. L-am văzut. S-a dus... Nici nu s-a uitat la mine... A trecut la doi pași... S-a suit în tren și s-a dus... Maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bordei, repede. Acolo, o auziră amândoi robotind o vreme, pe când vorbeau, în lucirile blânde ale soarelui. Când glasul subțirel al moșneagului nu se mai auzi, Marghiolița sui în bordei în lumina aurie și se așeză la marginea prispei, cu toată sfiala care se cuvine unei fete mari. Moș Tentea se ridică și se duse să mai vadă de niște godaci care guițau ascuțit în ocolașul lor; și după ce se depărtă el mormăind subțire, Niță Lepădatu se întoarse spre fată zâmbind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sunt tot ce poate fi mai frumos... zise Avrămeanu... Iaca și Faliboga, urmă el zărind pe vătaf. Ia vină-ncoace, Sandule... Faliboga se înfățișă, drept, și căută să-și îndulcească pe cât putea asprimea obrazului. —Sărutăm dreapta, stăpână... grăi el cu sfială, și întinse spre domniță laba-i neagră. Dă-i mâna, să ți-o sărute... șopti Avrămeanu tot în franțuzește. Faliboga ridică ochii spre el. Apoi sărută mânuța înmănușată. — Toate merg bine, Sandule? întrebă iar boierul cu bunătate. Toate, ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
schimbă. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sunt legate vânturile și furtunile, până și-a cloci ouăle în stâncile mării paserea alchion... Boghean nu răspunse. —Anul ista are să vie târziu iarna, adăogi moșneagul. Flăcăul își dădu părerea cu oarecare sfială: — Cum s-a îmbrăca o leacă pământul, noi suntem gata uncheșule. Ne suim la locurile noastre. Dacă ne-a ajuta Dumnezeu, măi băiete. Atâta patimă mai am și eu; încolo de toate-s iertat. Anul ista mă simțesc mai slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]