3,065 matches
-
pictură a vieții urbane din romanele Hortensiei Papadat-Bengescu. Înainte de primul război M. publicase și proză scurtă, în bună parte poematică, de felul aceleia a lui D. Anghel și avându-și, mai vizibil decât aceasta, modele în proza artistă din epoca simbolismului (Barbey d’Aurevilly, Villiers de l’Isle-Adam, Oscar Wilde), tradițională totuși, mai toată, prin tematică și tipologie. Anumite situații și apariții feminine din scurtele povestiri antebelice anunță, în schiță, episoade și siluete din Purgatoriul. SCRIERI: Flăcări, București, 1907; Cântarea Cântărilor
MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
la M., este puternică; limbajul cade adesea în prozaic, golindu-se de emoție. Lira meditativă (1998) este o culegere net superioară, în care poetul, depășind impasul, dă la iveală versuri în care îmbină fericit imagismul, notația descriptivă impresionistă și un simbolism al bogatelor sinestezii sunet-imagine-miros, cu deschideri către un expresionism utilizat ca o exacerbare spre tragic a melancoliei. Poemele sunt fine arabescuri, muzicale, cu modulații sinuoase, în care ochiul și auzul fantasmează în marginea realului (în al doilea ciclu, dedicat satului
MURESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
variate și, poate, noi lecturi ies la suprafață. Și dacă Stanțe, Cântecul crinului roșu ș.a. mai păstrează fibre vechi, alte poeme, precum Oraș cu amăgiri deșarte, Nevroză, Vechi motiv flamand, Imnul funebru de Chausson sau ciclul Toamna denotă apropierea de simbolism. Printre slujitorii acestuia, poetul face către 1910 figură distinctă, dar boema sa agitată îl împiedică să aprofundeze căutările. Tipărită târziu, lăsând deoparte câteva poeme apărute în presă, ce frapau prin lexic bogat, muzicalitate și imagini mai îndrăznețe, placheta Cântecul vieții
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
care nu s-a mai tipărit. Frecventarea asiduă a cercului macedonskian a făcut ca M. să nu se alăture sămănătoriștilor, de care îl apropiau originea, temperamentul și experiențele. Însă discipolul nu și-a urmat maestrul pe drumul ce ducea către simbolism. Stări de spirit specifice vremii, unele aproape bacoviene, sunt prinse, în poeme precum Suflet gol, Sonete de iarnă, Clamavi in deserto, În parc, Palinodie, Imagini sumbre ș.a., cu mijloace vechi, romantice, între care un loc deosebit îl ocupă culorile tari
MUNTEANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
sine,/ Tot astfel și noi să iubim”). Și în Altare ofranda lirică e închinată astrului suprem, iar cultul fecundității naturii se desăvârșește în poeme precum Ideal, Nepenthes, Piramidă, Înger de lumină, Nupțială, Fugară, Urania. Devot al calofiliei baudelairiene și al simbolismului, poetul înalță mereu imnuri frumuseții care nu moare (,,Floriș de cult, tu cea mai scumpă avere,/ rodire pură, lamură din tot ce piere,/ subtilă, neasemuită mângâiere/ ce picură ca din pocal de miere,/ beție sacr-a ochilor și-a gândului./ [...] înalță
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
Adevărul literar și artistic”, „Flacăra”, „Viața literară” ș.a., textele fiind adunate mai târziu în volumele Evocări venețiene (1928) și Ispite și biruinți (1930). Colaborarea lui N. la „Vieața nouă” și la „Sburătorul” nu vine probabil dintr-o adeziune deplină la simbolism. Climatul frecvent în versurile sale este, ce-i drept, vagul sufletesc, prins în sugestii împrumutate din domeniul muzicii, obișnuite fiind „cutremurările sfioase” și „armoniile pierdute”, „cântecele de toamnă” ori „conturările fantastice”, cum se intitulează câteva din ciclurile cuprinse în placheta
NARLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288353_a_289682]
-
morale, ci și în aceea a modelării culturii naționale. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât literatura și arta epocii sunt în criză. În fața fenomenului, partizanul clasicismului nu-și poate menține atitudinea senină, specifică unui clasic, vituperările sale contra simbolismului francez ori a futurismului italian, precum și a „literaturii «Flăcării»” (în speță cea scrisă de Tudor Arghezi, G. Bacovia, Adrian Maniu, F. Aderca, Ion Pillat ș.a.) fiind printre cele mai violente, atitudinea sa fiind însă elogiată de N. Iorga. Mai târziu
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
se elibereze de stângăciile și naivitățile începutului.Totuși, multe fragmente, mai ales cele cu valoare concluzivă într-un poem, anunțau un autor capabil să se individualizeze printr-un timbru aparte. La el expresionismul exaltării, al cântecului de izbândă coexistă cu simbolismul stărilor crepusculare. Poezia e plină de vitalitate, iar bucuria de a trăi în armonie cu toate elementele ce compun lumea pare imposibil de zdruncinat. Titlul primei cărți, Tălmăciri din mine, vorbește despre sinceritatea absolută, despre fervoarea celui care vrea să
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
în spiritul estetului John Ruskin, civilizația burgheză de distrugerea armoniei naturale și a frumosului la sat (Fum și praf, Iad și rai). Îndepărtându-se de mișcarea socialistă în momentul de dezorganizare și derută al anilor 1898-1899, însingurat, se îndreaptă spre simbolism, în care vede o răzvrătire superioară împotriva unei lumi nedrepte și urâte. Intră în cercul lui Al. Macedonski, este, din februarie până în iunie 1899, secretar de redacție la „Literatorul”. Își trecuse bacalaureatul în București (1898) și urma, tot aici, cursurile
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
Literatorul” (1899), „România jună” (1900), „Literatură și artă română” (1899-1901). Cântecul toamnei și Serenade demonice vor fi editate în volum postum, în 1909. După versificările începuturilor, pe teme umanitare, P. își găsește un drum propriu în poezie în contact cu simbolismul. Nu a fost însă un imitator. El a trăit, pe coordonate de o excepțională noblețe intelectuală, drama singurătății și a eșecului, a fatalității tragice, regăsindu-se în tristețile misterioase din lirica simbolistă. Motivul poetului blestemat, impus la noi de Macedonski
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
prinț vestit/ Ce triști sunt crinii pe cărare!”. Accentul cade pe atmosferă, picturalitatea rămâne eterată, absorbită în nuanță, imprecisă. Ciclul Când vioarele tăcură se cufundă în muzică, lux, visare vagă. Poezia instrumentelor muzicale (viori, întristate mandoline, flautul magic) vine din simbolismul francez. Elogiul tăcerii, albul atotstăpânitor trimit la Stéphane Mallarmé (pentru el, ca și pentru Stefan George, P. nutrea un adevărat cult). Sinestezii de o deosebită finețe asociază sunete, culori și parfumuri până la risipirea contururilor lumii materiale. Dar elanul transcenderii alternează
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
în 1897, sub același pseudonim, pot aparține - cum afirmă Constantin Constantinescu (Cosco) în amintirile sale - lui George Rădulescu, unul dintre directorii „României ilustrate”. Remarcabilă în epocă prin consecvența ei, prin soliditatea lecturilor și a argumentelor, este pledoaria lui P. pentru simbolism. Cunoscător, ca nimeni altul, al literaturii moderne, citită în original (Walt Whitman, André Gide, Arno Holz, Gabriele D’Annunzio, Hugo von Hofmannsthal, Friedrich Nietzsche), P. a fost, înainte de Ovid Densusianu, cel mai competent teoretician al simbolismului, cum se poate vedea
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
pledoaria lui P. pentru simbolism. Cunoscător, ca nimeni altul, al literaturii moderne, citită în original (Walt Whitman, André Gide, Arno Holz, Gabriele D’Annunzio, Hugo von Hofmannsthal, Friedrich Nietzsche), P. a fost, înainte de Ovid Densusianu, cel mai competent teoretician al simbolismului, cum se poate vedea în articolele Noul curent literar - 1899, Poezia nouă, Transformarea liricei -1900. Încercând să îi găsească începutul în lirica lui Mihai Eminescu și la Macedonski, aduce în prim-plan conștiința nouă (acceptarea contrastelor, a părții întunecat-subterane a
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
artă și a dialecticii tradiționalism - modernism, anticipând disputele teoretice ale deceniilor următoare (Momentul național în artă, 1900, Arta națională, 1901). Înainte de Lucian Blaga, a scris despre locul misterului în poezie și despre rolul inconștientului în evoluția formei interne în artă. Simbolismul începe în literatura română efectiv cu Ștefan Petică. Al. Macedonski anunțase curentul, îi dăduse un început de doctrină, fără să fi devenit prin asta poet simbolist propriu-zis. Precursori ai simbolismului, Traian Demetrescu, Iuliu Cezar Săvescu îl vestesc doar prin unele
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
și despre rolul inconștientului în evoluția formei interne în artă. Simbolismul începe în literatura română efectiv cu Ștefan Petică. Al. Macedonski anunțase curentul, îi dăduse un început de doctrină, fără să fi devenit prin asta poet simbolist propriu-zis. Precursori ai simbolismului, Traian Demetrescu, Iuliu Cezar Săvescu îl vestesc doar prin unele note ale liricii lor, care în esență rămâne romantică în primul caz, parnasiană în cel de-al doilea. Ștefan Petică e însă simbolist prin însăși atitudinea lirică, prin sensibilitate, dacă
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
întreaga tehnică poetică. [...] Toate sau aproape toate notele definitorii ale versurilor lui Ștefan Petică sunt proprii și poemelor sale în proză. Pionier al acestei specii în literatura noastră, autorul Serenadelor demonice liricizează proza (teritoriu, de drept, al epicului) în conformitate cu tendințele simbolismului. Prozopoemele sale vor converti stări sufletești imprecise în reprezentări vagi, vaporoase, proiectate în peisaje stranii, topite într-o atmosferă de vis, manevrând implicit fraza intens colorată afectiv, solubilă, de o fluiditate muzicală, și în genere instrumentele vorbirii lirice. Izbește și
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
1925, 10-44; Constantinescu, Scrieri, IV, 233-238; Călinescu, Ist. lit. (1941), 606-608, Ist. lit. (1982), 685-686; C. Cosco, Când era bunica fată, București, 1944, 250-251; D. Karnabatt, Bohema de altădată, București, 1944, 111-134; Vianu, Arta, II, 75-77; Călinescu, Aspecte, 24-41; Bote, Simbolismul, passim; Noe Smirnov, Teatrul lui Ștefan Petică, RITL, 1968, 1; Ciopraga, Lit. rom., 362-371; Micu, Început, 392-401; Zamfir, Proza poetică, 291-330; Rotaru, O ist., 150-157; Cioculescu, Itinerar, I, 142-145, V, 372-376; Dumitrescu-Bușulenga, Valori, 108-115; Dicț. lit. 1900, 673-674; Zina Molcuț
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
362-371; Micu, Început, 392-401; Zamfir, Proza poetică, 291-330; Rotaru, O ist., 150-157; Cioculescu, Itinerar, I, 142-145, V, 372-376; Dumitrescu-Bușulenga, Valori, 108-115; Dicț. lit. 1900, 673-674; Zina Molcuț, Ștefan Petică și vremea sa, București, 1980; Modola, Dramaturgia, 176-196; [Ștefan Petică], în Simbolismul european, II, îngr. și introd. Eufrosina Molcuț, București, 1983, 449-460; Scarlat, Ist. poeziei, II, 221-225; Constantin Trandafir, Introducere în opera lui Ștefan Petică, București, Minerva, 1984; Vasile, Conceptul, 155-159; Negoițescu, Ist. lit., I, 162-164; Poezia simbolistă românească, îngr. Rodica Zafiu
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
nici unora statut privilegiat. Se vrea doar „mânuitor”, nu și „mântuitor” de cuvinte, precum Lucian Blaga. Romantic de obârșie hugoliană, e hotărât să „mântuiască” nu vorbele, ci lumea. În loc de a oficia în sanctuare, declamă pe stadioane, în fața mulțimii. Situat la antipodul simbolismului, lansatorul de „manifeste” cultivă tot ceea ce contrazice mai sfidător principiile poeziei „pure”, și chiar recomandările din Arta poetică a lui Paul Verlaine. Logosul său (îndatorat, totuși, prefacerilor determinate de mișcarea simbolistă prin aceea că își poate și, uneori, chiar își
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
a impus în primul rând în domeniul criticii și istoriei literare, P. a pătruns în literele românești prin intermediul poeziei. Lirica sa aparține epocii de după primul război mondial, în care literatura română simte pulsația noilor orientări și tendințe estetice, în direcția simbolismului și, în genere, a modernismului. Străin de orice evazionism și exotism, evitând formulările criptice, noțiunile abstracte și sugestiile vagi, poetul utilizează simbolurile numai ca mijloace metaforice, proiectându-le permanent în sfera realului, legându-le de împrejurări și stări sufletești trăite
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
literară”, „Bilete de papagal”, „Viața literară”, „Vitrina literară”, „Îndreptar” ș.a. A editat la Brăila revista „Relief dunărean” (1934). Lirică de confesiune șoptită, palidă la nivelul expresiei și la cel al substanței, poezia lui P. se așază la început în prelungirea simbolismului minor, sentimental, discret și suav, evoluând apoi către prețiozitate și alambicare, fără un spor sensibil de vigoare și calitate. Cel mai individualizat volum e Zogar (1936). Titlul e dat de numele unui cățel, iar poemele componente, așezate sub un moto
POGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288870_a_290199]
-
1927; Pantheea, București, 1927. Repere bibliografice: Polit [Ștefan Orășanu], Alexandru Obedenaru, București, 1891; Chendi, Pagini, 576-580; G. M., Sărbătorirea poetului Alexandru Obedenaru, DMN, 1934, 10 027; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943, 67-71; Ciorănescu, Lit. comp., 240-243; Bote, Simbolismul, passim; Biblioteca Academiei R.S. România. 1867-1967. Cartea centenarului, București, 1968, 107; Vladimir Streinu, Doi poeți macedonskieni, AFT, 1970, 5; Dicț. lit. 1900, 635; Iliescu, Poezia, passim; Climat poetic simbolist, îngr. Mircea Scarlat, București, 1987, 113-116; Micu, Scurtă ist., I, 370
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
autori proteiformi, abordând și proza, și teatrul, și critica, nu numai literară, ci și plastică și dramatică -, Ion Vinea, Al. Iacobescu ș.a. Lor li se adaugă, în 1913, F. Aderca, foarte activ și combativ, intrând în polemică, pe marginea existenței simbolismului românesc, cu Ion Trivale, iar mai târziu, în 1914, vin la revistă Mihai Săulescu și G. Bacovia. Grupul redacțional se sudează în anii premergători primului război mondial și datorită unor întâlniri săptămânale, ce iau aspect fie de ciclu de conferințe
NOUA REVISTA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288482_a_289811]
-
și Timpul lecturii (2002) ilustrează prestația cronicarului literar, în timp ce cărțile despre Al. Macedonski (1999), Ion D. Sârbu (2000) și V. Voiculescu (2003), pe aceea a eseistului pertinent și bine informat SCRIERI: Provinciile imaginare, Pitești, 1993; Al. Macedonski între romantism și simbolism, Cluj-Napoca, 1999; Ion D. Sârbu și timpul romanului, Pitești, 2000; Literatura română postbelică, între impostură și adevăr (în colaborare cu Călin Vlasie), Pitești, 2000; Opera și autorul, Pitești, 2001; Timpul lecturii. Selecție de cronicar, Cluj-Napoca, 2002; Magicul în proza lui
OPREA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288552_a_289881]
-
criticat piesele unor dramaturgi reputați, români sau străini, pentru slăbiciuni de construcție, pentru lipsa adâncimii psihologice, pentru neconcordanța cu adevărul istoric. O atenție deosebită acordă teatrului istoric. Influențate de poezia lui Maurice Rollinat, versurile lui O. oscilează între parnasianism și simbolism. Este o poezie echilibrată, tinzând către exactitate prozodică, în care nostalgia plecărilor, a depărtărilor, a necunoscutului se îmbină cu vagi presimțiri și cu misterioase elanuri erotice. SCRIERI: Alexandru Obedenaru, București, 1891; Bibliografia cestiunii Orientului, București, 1899; Cronicarii moldoveni din secolul
ORASANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288564_a_289893]