910 matches
-
se vor prevala de actul ocult (donația) spre a solicita reducțiunea liberalităților excesive. Nulitatea societății comerciale ca efect al simulației Simulația nu este o cauză de nulitate nici în dreptul societăților, așa cum nu este nici în dreptul comun. Numai atunci când constituirea societății simulate este rezultatul unei fraude la lege simulația este ilicită, iar nulitatea trebuie să lovească atât actul secret (indiferent de raporturile juridice pe care le stabilește între părți) cât și actul public (contractul de societate). În consecință acțiunea în declararea simulației
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
după cum subsecvent declarării simulației se poate sau nu constata nulitatea societății. În prima situație, când sunt întrunite condițiile nulității, prevăzute de art. 56 din L.S.C. efectul declarării simulației va fi nu numai înlăturarea aparenței și dezvăluirea adevăratelor raporturi din cadrul societății simulate ci și nulitatea acestei societății, în condițiile art. 58-59 din L.S.C. Dacă nulitatea nu poate fi pronunțată de către instanță, societatea expresie a actului aparent, mincinos va rămâne în ființă, deși caracterul ei simulat a fost făcut public ca efect al
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
aparenței și dezvăluirea adevăratelor raporturi din cadrul societății simulate ci și nulitatea acestei societății, în condițiile art. 58-59 din L.S.C. Dacă nulitatea nu poate fi pronunțată de către instanță, societatea expresie a actului aparent, mincinos va rămâne în ființă, deși caracterul ei simulat a fost făcut public ca efect al admiterii acțiunii în declararea simulației. Există aici o diferență substanțială de dreptul comun unde consecința admiterii acțiunii este înlăturarea efectelor actului aparent, singurul contract eficient între părți rămânând cel real, care își pierde
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
pentru pitoresc (fie el și un pitoresc al sordidului), ci vehiculează, cu o retorică burlesc-minimalistă, desfășurări ambițioase. Marginalitatea și întâmplătorul sunt aparente, semnalate cu umor răutăcios și blând totodată, și conectate la paradigmele imprevizibile ale heterotopiei. Arătate cu degetul, cu simulat parapon prăpăstios, ele sunt convertite pe loc în contrariul lor. Din sălașul lui înfrigurat, năpădit de simbolice invazii de șoareci, eul liric e conectat, nu numai radiofonic, la marile dileme ale vieții moderne, cronometrate după GMT. Condiția periferică e eufemizată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
limbaj afectiv de Vendryes sau funcție expresivă, la Bühler) este orientată spre emițător și are ca scop exprimarea directă a atitudinii vorbitorului față de cele spuse de el, iar tendința ei este să producă impresia unei anumite emoții fie adevărate, fie simulate. Stratul pur emotiv al limbajului este reprezentat prin interjecții. Ele se deosebesc de vorbirea referențială atât prin caracteristica sunetelor (secvențe speciale și chiar sunete neobișnuite în alte cuvinte), cât și prin rolul lor sintactic (nu sunt componentele frazelor, ci echivalează
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
cu mâna stângă; recunoașterea formelor prin vedere, apoi prin pipăire; parcurgerea unui traseu văzut într-o oglindă folosind mâna dreaptă, apoi mâna stângă; manipularea unui dispozitiv mecanic înainte, apoi după modificarea comenzilor; învățarea complexă (pilotarea unui avion) într-o situație simulată (machetă), apoi într-o situație reală; învățarea unei liste de silabe asociate, apoi a altei liste; rezolvarea unei anumite probleme, apoi a alteia, etc. Au fost invocați diverși factori pentru a explica efectele, pozitive sau negative, ale transferului. Unii autori
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
lui Ph. Perrenoud (2001), privind formarea pentru reflecție și acțiune științifică pedagogică în profesionalizarea didactică, printr-un demers în trei etape: • identificarea și construirea resurselor cognitive necesare (pentru cunoștințele teoretice și expert de bază), • mobilizarea acestora în situații reale sau simulate, roluri, probleme deschise (pentru cunoștințele procedurale și experiențiale), efectuarea de reflecții proprii ca viitori educatori (în raport cu competențele, cu alternativele de soluționare a problemelor, situațiilor). Astfel pot fi mobilizate în practică diferite tipuri de cunoștințe pedagogice, dacă nu mai este limitarea
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
ipoteză a lui Perrenoud (2001), după care se pot distinge trei etape în formarea pentru profesionalizarea educatorului, prin reconceperea curriculumului specific: • identificarea și construirea resurselor cognitive necesare, pentru cunoștințele teoretice și experte de bază, • moobilizarea acestora în situații reale sau simulate, roluri, probleme deschise pentru cunoștințele procedurale și experiențiale, • efectuarea de reflecții proprii, în raport cu competențele specifice, cu alternativele de soluționare a diferitelor situații practice. Evaluarea în raport cu contextul ne-a indicat pertinența acesteia în raport cu ipoteza, cu principiile învățării constructiviste, cu aceeași abordare
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Ilustrăm chiar cu modele, metode care integrează condiții externe și interne ale învățării constructiviste. Tabel 14: Valorificarea contextului în construirea învățării Categorii Caracteristici. Procedee. Instrumente Metode de integrare a condițiilor externe • Câștigarea experienței directe, într-un context real, autentic sau simulat sau modelat în clasă, pentru a înțelege amplu problemele. • Situația creată (de cunoaștere, de acțiune, de rezolvare, de cooperare, de evaluare ș.a.) oferă și combină condițiile necesare educatului: obiective, sarcini, conținut, resurse, organizare, metode, îndrumare, relații, timp (lat. situs situat
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
ca fiind într-un continuu proces de constituire, dar fără a ajunge vreodată la momentul final al acestui proces (Edkins și Pin-Fat 1999:1). Statul nu trebuie înțeles ca având o existență a priori, ci trebuie văzut ca o prezență simulată produsă prin procesul de guvernare. El nu este niciodată complet, ci este într-un constant proces de devenire. Deși "niciodată realizat pe deplin, statul este într-un continuu proces de concretizare" (Doty 1999: 593). Implicația este că, pentru postmodernism, există
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
azi joc eu pe Paleu, și tu pe Pavel...; că ultima dată l-ai jucat tu pe Paleu și eu pe Pavel... (Gh. P. unu rămîne în scenă, Gh. P. doi rămîne lîngă scenă, mimează că bate la ușă și, simulat, spune cioc-cioc-cioc...) Hai, tovarășe Paleu, intră..., intră... (pe scena care urmează, ambii actori vor apela la textul scris, vor comenta ceea ce spune prin zîmbete, tăceri, hohote de rîs) Gh. P. doi: (frămîntîndu-și basca în mîini) Să trăiți...! Gh. P. unu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
la limita lui de sus, o povestire fără sfîrșit și, dacă s-ar fi putut, fără Început, o distopie În cel mai pur sens. Opera lui Samuel Beckett este una a cvasi-imprezentabilului, una care Închide modernitatea ardentă Într-o iarnă simulată, dar una care manifestă mereu, prin ubicuitatea detaliului, un rol corectiv, profilactic; o literatură a unei hiperconștiințe a secolului XX ajunsă la performanța de a subscrie la severul decret al lui Adorno, cum că nu se poate scrie poezie după
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
textele lor acceptă iradierea istoriei, astfel că povestea, deși programatic minimalizată prin viteza derulării, capătă o individualitate remarcabilă. Apoi, În comparație cu Mersault, personajele Mariei Redonnet iau distanță față de reprezentarea realistă, iar, față de estetica camusiană Îndatorată categoriei sublimului, cea redonnetiană rămîne minimală, simulată: un test ar putea fi și cel al personajului. La Camus există un antierou, la Redonnet personajele seamănă și se individualizează cu greu unele de celelalte. Categoria personajului merită discuția cea mai amplă. Traseul lor biografic este, programatic, o realizare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
construcția de imaginar și care se mișcă liber în bogăția de semne interpretabile, lăsînd analogia să-și joace rolul, ci, în acest tip de ficțiune experimentală care tinde să convingă prin probe, se înarmează cu referințe și dezvoltă pe experiențe simulate o baterie de noțiuni prezentate ca științifice. Nimic mai tulburător decît amestecul de deducții riguroase pornind dintr-un teren fictiv: unii se servesc de acest procedeu pentru a ne sugera absurdul. Este resortul utopiilor negative, logica impecabilă a absurdului: un
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
comegie» d’a cu fiară/Și-mprejur lumie și țară”). Chiar dacă versul nu este îndeajuns finisat, la V.-D. există certe calități de observator fin al vieții, de bun cunoscător al psihologiei țăranului. Umorul, istețimea ascunsă uneori de o naivitate simulată, modestia sunt trăsăturile „personajelor” sale. Există aici un nucleu epic și o tendință de evitare a lirismului prin povestire și umor, care îl apropie de George Coșbuc: Bianca din Carce in deparce își destăinuie iubirea precum fata din Dușmancele lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290602_a_291931]
-
iraționalul" și ar produce reacții de amu-zament193. În ciuda celor susținute de Ritzer, dacă ar apărea factorul surpriză, credem că acesta nu ar reintroduce dimensiunea magică, pierdută pentru totdeauna, ci ar crea o iluzie de gradul doi sau o realitate dublu simulată, care s-ar dovedi în cele din urmă mai dăunătoare decât sistemul predictibil, raționalizat. Teoria lui Ritzer, cu toate lipsurile ei, a fost apreciată și criticată de cercetători, care au publicat o întreagă literatură de discutare, clarificare sau respingere. Printre
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
dispuse întro succesiune temporală. În povestirea factuală, se adaugă și evenimentele denotate, adică universul citat, în timp ce în povestirea de ficțiune evenimentele sunt o proiecție mentală, imaginară, fără efect de denotare a realului. În acest caz, universul citat este o aserțiune simulată. - Istorisirea, fabulația sunt concepte care vizează modalitatea narării, având în vedere discursul prin care se relatează evenimentele, structurile textuale, universul povestirii („discursul narativ“ - G. Genette). Istorisirea însumează discursul naratorului și discursul personajelor, fiind alcătuită din două straturi stilistice. Pe de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
se comportă, tot timpul, ca și când în scenă ar fi două personaje. Se dedublează și se „strânge“, după cerințele vieții sale interioare și trebuințele scenice. Construcția subiectului este modernă, fiindcă situațiile simbolice se succed prin asociații de idei, prin progresia unui (simulat) dialog conflictual. Aventura de cunoaștere a eroului începe odată cu depășirea situației inițiale (tabloul I), definită prin repere tem porale și spațiale ce figurează metaforic absurdul lumii. Cu fața spre mare (iluzia libertății), Iona se află, fără so știe, în gura
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
cercetătoarea sugerează faptul că oricare dintre identitățile online nu sunt mai puțin reale decât „adevăratul eu”, identitatea umană nu se poate lipsi de corpul situat în realitate. Ambele identități, digitală și fizică, trebuie explorate, una cu ajutorul celeilalte, întrucât prin intermediul subiectivității simulate online utilizatorul-avatar își poate redefini subiectivitatea fizică din lumea reală. Corpul fizic este prezent în toate simulările identitare ale Internetului și nu poate fi negat, chiar dacă intră în imaginarul unor forme hibride. Turkle (1995Ă analizează Internetul din perspectiva vulnerabilă a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
umană se vede prinsă între imaginea unei fosile și iconul unei clone. În terminologia favorită a filosofului francez, subiectul spațiului virtual, având o memorie obeză, suprasaturată de informație și obscenă în expunerea acesteia, indiferentă și lipsită de aspirație, hipnotică și simulată, este transparentizat, evaporându-se simultan cu sfârșitul istoriei și al realității. În același timp însă, procesul dispariției umanului este conceput fără final și fără finalitate, rămas suspendat și gravitând la infinit, fără posibilitatea definitivării și a încheierii, a împlinirii: Stadiul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fi înlocuit, pe când bitul minții omului rămâne conservat și prezervă identitatea (postăumanului. În fapt, transferul minții umane este considerat de-abia primul pas în „transferarea” ontologică și Moravec nu se oprește aici. Din moment ce se presupune că trupul artificial și mintea simulată păstrează multe dintre limitele corpului și ale minții umane, următoarea mutare ar fi „upgradarea” corpului și a minții: îmbunătățirea simțurilor prin tehnologii avansate încorporate organelor de simț sau creșterea vitezei și a capacității de memorie a creierului în mod literal-material
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
continuarea acestui discurs transuman, lucrurile merg mult mai departe, astfel că un alt deziderat îl constituie posibilitatea de combinare a caracteristicilor speciei umane cu trăsături ale unei alte specii, trăsături integrate finalmente minții umane. Teoria simulării umanului într-o realitate simulată ea însăși cunoaște o pondere mare în discursul transumanist, ridicând o serie de probleme filosofice și etice. Simulaționiștii teoretizează asupra posibilității ca mintea umană să fie o simulare cibernetică, în urma analizării în detaliu și a sintetizării creierului, astfel ca rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
într-o lume a virtualității, în special prin interfața respirației și a balansării trupului. Imaginea întrupată și spațializată este explorată, în aplicațiile artistei, prin procesul optic al contemplării interactive a lumii și prin navigarea virtuală cu ajutorul întregului corp în spațiul simulat (vezi Hansen, 2001, pentru o interpretare a modului de integrare perceptivă a participantuluiă. Intenția acestor instalații este, prin urmare, una dublă. Pe de o parte se dorește chestionarea noțiunilor artistice, convenționalizate și canonizate prin tradiție sau așa cum apar acestea în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
imagini care înconjoară și întrupează în mod senzorial-motric privitorul, folosind reprezentarea vizuală ca modalitate de sugerare artistică a echivocului, mai degrabă decât ca o simplă ilustrație. Utilizarea imaginilor virtuale își propune de fapt să reafirme prezența corpului în spațiul artistic simulat, interfața însăși ținând de corporealitate, de intuiție și de visceralitate: Mediul spațiului virtual imersiv nu este doar un spațiu conceptual, ci, în mod paradoxal, un spațiu fizic în sensul că este extins, tridimensional și învăluitor. În acest mod, este în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
virtuale își propun să realizeze fuziunea dintre tehnologie și artă, dintre imagine, corp și spațiu, dintre subiectivitate și obiectivitate, dar și dintre simulare și experiență sau dintre imersie și interacțiune. Artiști precum Char Davies integrează privitorul într-un spațiu virtual simulat și imersiv, nu doar prin exclusivitatea simțului vizual, ci prin extinderea proceselor de implicare senzorială, în mod proprioceptic, motric, acustic și tactil. Angajarea perceptivă a utilizatorului în lucrările artistice de tipul realității virtuale este identică cu realizarea simbiozei dintre imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]