1,490 matches
-
un trup muritor (eu inactiv) și un suflet ce se avîntă că-tre origini, după ce se va fi eliberat de toate învelișurile pneumei, partea cea mai pură din el, esență divină, care intră în al optulea cer, ur-cînd mai departe și slăvind pe Tatăl, pînă la contopirea deplină cu Creatorul. "Căci acesta este sfîrșitul preafericit al celor care posedă cunoașterea: să devină Dumnezeu" (op. cit.). Dacă sufletul nu era pregătit, nu era suficient de spiritualizat și nu cunoștea formulele sacre, ca pe scara
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
și în creștinismul răsăritean (energiile necreate) și în sufismul islamic, cum arată Constantin Bălăceanu-Stolnici, în Kabbala. Între gnoză și magie (Editura Vremea XXI, București, 2004). În Călăuza rătăciților, Maimonide spunea că aceasta este lumina emanată de Dumnezeu pentru a-L slăvi, este singura manifestare a Divinității revelată profeților, ultima Sefira din Arborele Sefirot, de care ne putem folosi pentru a putea urca mai apoi ca pe scara lui Iacov. Identificarea, percepția acestei lumină-energie se poate realiza în rugăciune și bucurie, în
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
să nu săvârșim acea faptă, cu excepția cazului în care părinții sau prietenii nu sunt credincioși practicanți. În sfârșit, dacă vom birui ispitele ne vom agonisi mult folos duhovnicesc, diavolul făcându-se nouă pricină de multe bunătăți iar Dumnezeu se va slăvi prin noi: „... rabdă ispitele cu curaj și credință, și Dumnezeu se va slăvi prin tine<footnote Sf. Varsanufie și Ioan, op.cit., răspunsul 829, p. 688. footnote>”. Se va slăvi prin noi pentru că nu am făcut de ocară credința Lui în
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
sunt credincioși practicanți. În sfârșit, dacă vom birui ispitele ne vom agonisi mult folos duhovnicesc, diavolul făcându-se nouă pricină de multe bunătăți iar Dumnezeu se va slăvi prin noi: „... rabdă ispitele cu curaj și credință, și Dumnezeu se va slăvi prin tine<footnote Sf. Varsanufie și Ioan, op.cit., răspunsul 829, p. 688. footnote>”. Se va slăvi prin noi pentru că nu am făcut de ocară credința Lui în noi, arătând astfel cui aparținem și pe cine iubim când suferim atâtea pentru
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
făcându-se nouă pricină de multe bunătăți iar Dumnezeu se va slăvi prin noi: „... rabdă ispitele cu curaj și credință, și Dumnezeu se va slăvi prin tine<footnote Sf. Varsanufie și Ioan, op.cit., răspunsul 829, p. 688. footnote>”. Se va slăvi prin noi pentru că nu am făcut de ocară credința Lui în noi, arătând astfel cui aparținem și pe cine iubim când suferim atâtea pentru El. Așa cum am arătat mai sus, consimțirea cu ispita duce la păcat, iar păcatul repetat este
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
RPR” pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu și muzica de Matei Socor. Din acest imn îmi mai amintesc doar strofa a II-a, pentru că, în ciuda morții lui Stalin și a scoaterii lui din manuale, Lenin era în continuare slăvit în imnul nostru: „Infrățit fi-va veșnic al nostru popor, Cu poporul sovietic eliberator, Leninismul ni-e far și tărie și-avânt Noi urmăm cu credință partidul ne-nfrânt Făurim socialismul pe-al țării pământ Puternică, liberă Pe soartă stăpână Trăiască
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
eu visez în culori) și avea în mână o cameră foto cu blitz din cele pe care le mai văzusem la reporteri. Când l-am zărit pe Nașul, am început să strig la el cam așa: - “Măi prăpăditule, care-l slăvești pe Băsescu, hai să-ți dau eu un interviu despre securiști, prietenii lui Băsescu, că tocmai am văzut dosarul lui taică-meu. Cine a dat banii să fie urmărit 50 de ani?. Noi i-am dat. Din cauza unor ticăloși ca
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
din povești) - auditive: Aud materia plângând (George Bacovia, Lacustră) - olfactive: Parfum de pene arse și ploua... (George Bacovia, Negru) - tactile: Azi sunt neputincios ca o mătasă - Emil Brumaru, Astenie) - gustative: Râzândă și plângândă cu lacrimi mari / era sărată ca sarea / slăvită la ospețe de barbari. (Nichita Stănescu, Evocare) - dinamice/motrice/chinestezice: Oho, alerg și salt și curg. (Nichita Stănescu, Viața mea se iluminează); - sinestezice: Clar de noapte parfumat (George Bacovia, Nocturnă), Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare (Ion Barbu, Timbru). Imaginea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
martie 1921 - decretată „ziua Femeii” -, el declară că „este imposibil să antrenezi masele în politică fără a antrena femeile în politică”, el condamnă vehement dezordinea în chestiunile iubirii și în cele sexuale. Soția lui Nadejda Krupskaia, nu spune altceva atunci când slăvește rolul matern al muncitoarelor. ...la întoarcerea la tradiție Jenotdel, în curând poreclit „bab-kom” (comitetul babelor), este acuzat de derivă feministă pe motiv de separatism, și sindicatele* se arată puțin încântate să coopereze. Criticilor de ordin politic li se adaugă cele
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
prezente în dialogul lui Augustin cu Dumnezeu. Într-adevăr, acesta e sensul pe care îl conferă și autorul însuși operei sale în Retractări (II, 6, 1) și într-o epistolă (231, 6). Scriind conform acestor semnificații, în întreaga lucrare, Augustin slăvește îndurarea divină, pentru care își exprimă permanent propria gratitudine, fiindcă Dumnezeu, fără încetare, intervenind tainic în toate faptele, chiar și în cele ale vieții interioare ale omului, l-a împins pe Augustin însuși, în urma unei judecăți de nepătruns, către un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
13 capitole, este cel mai lung din acest corpus. Totalmente transcendentă, deasupra oricărei cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo Dionisie o numește de obicei Tearhie, „principiu divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este în același timp anonimă și polionomă („cu multe nume”). În cadrul transcendenței divine, unele nume se situează la nivelul uniunii adică aparțin divinității în întregul său (de pildă Bine, Frumos, Ființă etc.); altele se situează la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în primul volum, chiar în epoca nașterii noii religii, avea nevoie de o poezie nouă. Firește, prin „poezie” înțelegem aici „conținutul” acelor „cântări de laudă și duhovnicești” pe care chiar Apostolul Pavel le recomanda pentru adunările în care credincioșii îl slăveau pe Dumnezeu (Col. 3, 16; Ef. 5, 19). Așadar, nouă este cererea de „poezie”, nouă și destinația acesteia (adunarea de creștini și liturghia care trebuia celebrată acolo; creștinii se puteau aduna pentru a cânta imnuri și în case private); în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
plănuiește cum să fure cireșele), diplomat (tăinuiește pozna), sensibil, învață din pățanie că "Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtișag" și-i era rușine să dea ochii cu alți copii. Cuprins de o lene proverbială, Nică recunoaște că era "slăvit de leneș", dar inventiv când vrea să scape de pupăză și vrea să vândă acest "cuc armenesc" în iarmaroc. Episodul scăldatului trimite la o copilărie lipsită de griji. Rămas fără haine, îi vine să intre în pământ de rușine, dar
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
se depune". În tablou se înscenează funeraliile poetului, caracterizate printr-o falsă solemnitate, din partea celor care nu știu să aprecieze valorile autentice și încearcă să-și scoată în evidență propria lor personalitate : Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel/ Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el". În tabloul al cincilea poetul revine la motivele esențiale: spectacolul naturii eterne cât și cel al umanității efemere se desfășoară sub stăpânirea lunii și concluzia este previzibilă: "Și pe toți ce-n astă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dacă trebuie să-l onoreze, sau să-l disprețuiască pe Seianus, privirile le erau ațintite spre Tiberius, pe care-l așteptau să moară sau să se întoarcă. Fiecare în parte era grijuliu de propria lui soartă. Oficial continuau să-l slăvească pe Seianus, între alte motive deoarece Tiberius, odată cu Caius, îi acordase atât lui Seianus cât și fiului acestui un sacerdoțiu. A mai fost onorat și cu puterea proconsulară și printr-un decret, se recomanda tuturor celor ce aveau să devină
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
întîmplă în cazul domnului Brown, care le vorbește cam prea confidențial tinerelor doamne. Acest bufet își schimbă, totuși, statutul atunci cînd se transformă într-o sufragerie dominată de o masă încărcată cu bunătăți de Crăciun, în scena toastului lui Gabriel "slăvind tradiția unică a ospitalității și politeții irlandeze”, "camaraderiei” și preamărindu-le pe "cele Trei Grații ale lumii muzicale din Dublin”. Dar deosebit de grăitoare este impresia de stîngăcie ce domină scena tranzitorie din hol în care numeroșii oaspeți se pregătesc de
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
acest martiriu public, au ales - precum marele Antonie, părintele pustiei - „martirul conștiinței”3. Asceții Bisericii au putut spune, împreună cu Sfântul Pavel, „mor în fiecare zi!” (1Cor. 15,31). În interpretarea Sfântului Maxim Mărturisitorul, martiriul conștiinței are o profundă dimensiune doxologică: „Slăvește pe Dumnezeu în sine nu cel ce-L laudă pe Dumnezeu în cuvinte, ci cel ce rabdă, de dragul lui Dumnezeu, pentru virtute, pătimiri, dureri, osteneli”1. Funcționând după această logică a mărturisirii totale, cuprinzând „atâta nor de mărturii” (Evr. 12
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
N-a rămas virtute creștină nepusă în lumină și n-a rămas viciu și păcat necombătute cu toată tăria. În viziunea Sfântului Părinte, o viață evlavioasă era întru totul compatibilă cu traiul în mijlocul lumii. De aceea și îndeamnă: Să-L slăvim pe Dumnezeu în tot ceea ce facem<footnote Sf. Ioan Hrisostom, Despre mărginita putere a diavolului, I, în P. G., XLIX, 258. footnote>. Tocmai acesta este marele merit al autorului nostru, cu multe secole înaintea Introducerii în viața de credință a
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
toate. Știa să caute în cărți și în bobi. La ea veneau în special fetele bătrâne și urâte care nu se măritaseră ca să le vrăjească și să se poată mărita. Dacă se întâmpla ca una să se mărite, ea era slăvită și lăudată și avea clientelă. Unele babe știau să facă de ursită. Era un fel de magie neagră. Se practica mai ales cu scopul de a face rău altora în favoarea unora. Așa a fost în toamna anului 1924 cazul unei
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
pentru pomenirea sufletelor celor adormiți. ―Luminători care a-ți luminat lumea cu dreapta credință, voi cu adevărat v-ați arătat, de Dumnezeu încununaților împărați, Constantin și Elena; primiți acum și rugăciunile noastre și le duceți împăratului Hristos pe care îl slăvim ca pe Unul ce v-a încununat pe voi, cătându-l cu voi și cu toate oștile cerești (Condac) Preotul paroh SPINOSU ADRIAN Născut în Botoșani, la data de 13 august 1978, din părinți, Adrian și Didina. Școala primară și gimnazială
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
numit ORAȚII, devenite “urații” de la “a ura”. Cărturarul Dan Simionescu scrie în legătură cu acestă datină voievodală: ”În prima zi de Crăciun, Domnul avea obiceiul să cheme la masă pe boieri. La masă Mitropolitul ridica paharul cu vin, făcând orații pentru a slăvi pe Dumnezeu și pentru sănătatea familiei domnitoare. A doua zi de Crăciun, obiceiul orațiilor se continua astfel: veneau la palatul domnesc dascălii școalelor cu discipolii lor, care rosteau orații întâi în grecește și apoi în românește...” Ajunul Crăciunului În Ajunul
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
Duhul Sfânt pogorâmdu-Se peste Cel pe care-L boteza și auzind glasul Tatălui de Sus, Ioan se încredințează că misiunea sa se încheia”. “Sfântul Ioan, proorocul pocăinței”, Sfântul Ioan s-a născut în Antiohia Siriei, din părinți necredincioși, care îi slăveau pe cei bogați. Necredința părinților nu l-a făcut să își piardă esența duhovnicească. “Ioan a fost un proroc al pocăinței. A dus o viață aspră în pustia Iordanului și s-a ostenit cu postul și cu rugăciunea, hrănindu-se
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
că în insulă se petrece ceva străin de experiența lor curentă, ceva ciudat și neliniștitor: văd pretutindeni ceva ce le seamănă a duhuri și adesea duhuri se cred unii pe alții, sau chiar zeități: Ferdinand pe Miranda: „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“, Miranda pe Ferdinand: „Ce-i? Un spirit?“, ceea ce crede un timp și Caliban despre Stephano și despre Trinculo. Ceea ce crede, mai la urmă, și Alonso despre Prospero: „De ești cumva acela, / Sau ești un duh ce vrea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
al Neapolului. Despre cântec spune doar, cu platitudine: „De bietul meu părinte amintește“, și, cu naivitate, că melodia lui strunește nu doar valurile, ci și jalea lui; și, neînțelegând mare lucru din vorbele vrăjite, crede că Miranda „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“ Poezia lui Ariel este, mai mult pentru el însuși, un exercițiu poetic în sine, un avânt al imaginației sale. Dangătul de clopot, funerar, el îl aude mai ales, și tot el îl găsește minunat. Cum minunat și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cu patimă / sfârșitul (Renașterea la viață, vv. 69-70); ci fericită / abia când moartea de dureri te scapă ( Liniștea după furtună, vv. 53-54); niciodată / nu m-am temut de moarte (Stăpânitorul gând, v. 46); pururi invocată, / frumoasă moarte (...) de te-am slăvit vreodată (...) nu zăbovi (Dragoste și moarte, vv. 97-98).376 Viziunea leopardiană despre clipă morții, dorită, invocată și așteptată întrucât marchează sfârșitul suferințelor, s-a dovedit a fi deosebit de coerență și constantă în conotația să pozitivă; ea se regăsește, parțial, si
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]