4,254 matches
-
943 (6451), referitoare la jupan Dimitrie. Este mai presus de orice îndoială că folosirea alfabetului chirilic datează din secolul al X-lea, din Bulgaria el s-a răspândit în Dobrogea și în nordul Dunării, ca limbă liturgică și literară. 67 Slavii stabiliți la noi și-au exercitat dominația asupra autohtonilor și după creștinarea lor, în secolul al IX-lea. Însuși procesul de suprapunere slavă ne ajută să înțelegem cum a fost introdusă limba slavă în cultul bisericilor românești din nordul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au exercitat dominația asupra autohtonilor și după creștinarea lor, în secolul al IX-lea. Însuși procesul de suprapunere slavă ne ajută să înțelegem cum a fost introdusă limba slavă în cultul bisericilor românești din nordul Dunării. Conducătorii politici și bisericești slavi din regiunile noastre voiau în cult o limbă vie înțeleasă de ei, alta decât limba autohtonilor. Chiar și după asimilarea ulterioară a slavilor în masa autohtonilor, această limbă a rămas în cultul bisericilor noastre. Liturghia bizantină în limba slavă a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cum a fost introdusă limba slavă în cultul bisericilor românești din nordul Dunării. Conducătorii politici și bisericești slavi din regiunile noastre voiau în cult o limbă vie înțeleasă de ei, alta decât limba autohtonilor. Chiar și după asimilarea ulterioară a slavilor în masa autohtonilor, această limbă a rămas în cultul bisericilor noastre. Liturghia bizantină în limba slavă a cunoscut epoca ei de maximă răspândire în secolul al X-lea, așa cum arătam mai sus. În nordul Dunării, ea a fost introdusă inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ei după cucerirea ungurească ar fi fost cu neputință, deoarece regii și episcopii catolici n-ar fi îngăduit aceasta. Concluzia indubitabilă este că liturghia bizantină n-a putut fi introdusă decât în epoca în care ținuturile românești erau dominate de slavi, care înțelegeau vechea limbă slavă, fiind vorbită îndeosebi de clasa conducătoare. Introducerea limbii, liturghiei și alfabetului slav la români este opera ucenicilor veniți din sudul învecinat, din centre ca Pereiaslaveț, Preslav, Dristra, Rila. Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îngăduit aceasta. Concluzia indubitabilă este că liturghia bizantină n-a putut fi introdusă decât în epoca în care ținuturile românești erau dominate de slavi, care înțelegeau vechea limbă slavă, fiind vorbită îndeosebi de clasa conducătoare. Introducerea limbii, liturghiei și alfabetului slav la români este opera ucenicilor veniți din sudul învecinat, din centre ca Pereiaslaveț, Preslav, Dristra, Rila. Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Pereiaslaveț, Preslav, Dristra, Rila. Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor) și Bononia (Vidin), a contribuit mai mult la întărirea legăturilor bisericești cu slavii sud-dunăreni. Pandele Olteanu, slavist, pe baza unor elemente toponimice și lingvistice, a dovedit că Transilvania de nord-vest și Maramureș s-au aflat în sfera de influență cultural-bisericească a Moraviei Mari, zonă din care au pătruns unii termeni în limba română
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
introducerea "ritului bizantin " de limbă slavă, noi am rămas ca popor sub jurisdicția bisericească a Constantinopolului. Trebuie însă să se observe că adoptarea ritului bizantin nu a fost opțiunea benevolă a românilor, ci se datorează dominației politice și bisericești a slavilor sud-dunăreni (bulgari), după creștinarea acestora din 864-865.68 Vom insista în continuare asupra elementelor slave în lexicul nostru bisericesc. Prin intermediul ritului bizantino-slav, în terminologia bisericească românească au pătruns o serie de elemente slave, care s-au conservat până astăzi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lexicul nostru bisericesc. Prin intermediul ritului bizantino-slav, în terminologia bisericească românească au pătruns o serie de elemente slave, care s-au conservat până astăzi. Dacă termenii creștini de origine latină au pătruns în primele secole ale creștinării (IV-VI), termenii bisericești slavi au intrat în limba noastră pe măsura introducerii ritului bizantino-slav. Introduși de către conducătorii politici și bisericești slavi, în secolele IX-X, folosirea termenilor respectivi a continuat în toată perioada "slavonismului cultural", adică până în secolul al XVII-lea. După traducerea cărților de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care s-au conservat până astăzi. Dacă termenii creștini de origine latină au pătruns în primele secole ale creștinării (IV-VI), termenii bisericești slavi au intrat în limba noastră pe măsura introducerii ritului bizantino-slav. Introduși de către conducătorii politici și bisericești slavi, în secolele IX-X, folosirea termenilor respectivi a continuat în toată perioada "slavonismului cultural", adică până în secolul al XVII-lea. După traducerea cărților de slujbă din slavonește în românește, acești termeni au fost "românizați", fiind menținuți în limba liturgică până azi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca și la sinodul VII de la Niceea, din 787, nu a participat nici un ierarh (episcop) din regiunile dunărene. Absența unor informații certe despre episcopi sau horepiscopi în teritoriile românești, în secolele VII-X, nu înseamnă că erau inexistenți. Creștinarea treptată a slavilor așezați aici denotă că exista nu doar masa credincioșilor, ci și o ierarhie alcătuită din episcopi (horepiscopi și periodeuți) și preoți, cei ce săvârșeau predica și botezul. Comunitățile creștine din nordul Dunării puteau rămâne izolate, după secolul al VII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cărți slavone anterioare conciliului de la Florența. Pe de o parte, istoricii străini, adepți ai teoriei imigrării românilor din sudul Dunării, consideră că adoptarea de către români a liturghiei slave este încă o dovadă a venirii lor din sudul Dunării, stăpânit de slavi. Dimpotrivă, liturghia slavă prezentă la noi (în nordul Dunării) denotă că românii erau, în momentul primirii ei, un popor așezat, cu o clasă suprapusă învățată. Alți istorici afirmă (presupun) că românii, neavând episcopi, trimiteau preoții lor pentru hirotonie la vlădicii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
temei, erau episcopi de limbă latină la Oradea și Alba Iulia, dar preoții români din Maramureș, Bihor și Apuseni preferau liturghia slavonă. În același timp, primirea liturghiei slave de către români nu înseamnă că ei și-ar fi însușit creștinismul de la slavi, deoarece ei erau botezați cu multe secole înaintea slavilor.71 În concluzie, la nord de Dunăre, ca și în Dobrogea, intervalul 602-1000, a marcat o evoluție sinuoasă, de la regres la ascensiune. Profunzimea credinței creștine, implantată în secolele IV-VI, a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Alba Iulia, dar preoții români din Maramureș, Bihor și Apuseni preferau liturghia slavonă. În același timp, primirea liturghiei slave de către români nu înseamnă că ei și-ar fi însușit creștinismul de la slavi, deoarece ei erau botezați cu multe secole înaintea slavilor.71 În concluzie, la nord de Dunăre, ca și în Dobrogea, intervalul 602-1000, a marcat o evoluție sinuoasă, de la regres la ascensiune. Profunzimea credinței creștine, implantată în secolele IV-VI, a constituit principala pârghie a rezistenței etnice și spirituale (religioase
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Dobrogea, intervalul 602-1000, a marcat o evoluție sinuoasă, de la regres la ascensiune. Profunzimea credinței creștine, implantată în secolele IV-VI, a constituit principala pârghie a rezistenței etnice și spirituale (religioase) a populației autohtone, după spargerea romanității răsăritene și năvălirea slavilor. Acesta era tabloul religios al spațiului românesc în pragul mileniului II, după o evoluție îndelungată, el era pregătit să intre în etapa creștinismului statal. NOTE 1. Istoria Românilor (Tratat), vol. II, București, Editura Enciclopedică, 2001, p. 587-589. C. Daicoviciu, Există
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mircea Păcurariu, op, cit., p. 192-194. 69. Ibidem, p. 195-196. 70. Ibidem, p. 196-198. 71. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 197-198. CAPITOLUL III POPULAȚIILE MIGRATOARE ÎN NORDUL DUNĂRII (275-602) Raporturile autohtonilor cu migratorii (alogenii) De la retragerea aureliană și până la așezarea slavilor (275-602), autohtonii au avut contacte directe, au conlocuit și au conviețuit, în anumite forme, cu migratorii. Dintr-o serie de izvoare istorice (literare), precum Pătimirea Sf. Sava, din secolul al IV-lea, reiese că o conviețuire a migratorilor (alogenilor) cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au pierdut cu timpul printre "oamenii pământului" (Iorga). În concluzie, semințiile migratoare pre-slave, stabilite în fosta Dacie romană, aflate în faza finală a dezvoltării lor tribale, nu au avut un rol semnificativ în etnogeneza românilor.4 În Dacia postromană, până la slavi (275-602), nu avem de-a face cu rămășițele unei populații romanizate, care s-a pierdut (topit) în masa barbarilor (cf. Roesler), ci cu o populație numeroasă, majoritară, care trăia pe tot întinsul țării, această populație autohtonă, latinofonă și creștină, constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
demonstrează cu prisosință că romanitatea locală carpato-dunăreană la fel ca în Occidentul nelatin constituie adevăratul fundament, solid, al prefacerilor istorice din Dacia romană, migratorii au fost doar elemente demografice secundare, care au fost (asimilate) de populația romanică majoritară. Odată cu așezarea slavilor în Dacia (nordul Dunării) și Peninsula Balcanică, după căderea definitivă a limesului danubian, în 602, sub loviturile avaro-slave, începe o nouă perioadă în istoria sud-estului european.6 Populațiile migratoare pe teritoriul Daciei după 275 Timp de un mileniu (secolele III-XIII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unde să se refugieze, au rămas pe loc (nord-vestul Daciei) și cu timpul vor fi asimilați de populația autohtonă. 23 Această susținere se bazează pe informații culese din surse bizantine. Astfel, în 593, generalul bizantin Priscus organizează o expediție împotriva slavilor din Muntenia răsăriteană, unde este ajutat de un "gepid", care trăia printre slavi-este posibil să fie confundat cu un localnic. Dar, în anul 601, expediția lui Priscus din (în) Banat întâlnește trei sate gepide, printre cei căzuți prizonieri se aflau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Muntenia răsăriteană, unde este ajutat de un "gepid", care trăia printre slavi-este posibil să fie confundat cu un localnic. Dar, în anul 601, expediția lui Priscus din (în) Banat întâlnește trei sate gepide, printre cei căzuți prizonieri se aflau avari, slavi, gepizi. Ultima știre despre gepizi ne-o dă Theophanes, scriitor bizantin, care afirmă că la asediul Constantinopolului, din 625, au participat avari, slavi, bulgari și contingente gepide! După această dată, nu mai avem știri despre gepizi și în aceeași perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
expediția lui Priscus din (în) Banat întâlnește trei sate gepide, printre cei căzuți prizonieri se aflau avari, slavi, gepizi. Ultima știre despre gepizi ne-o dă Theophanes, scriitor bizantin, care afirmă că la asediul Constantinopolului, din 625, au participat avari, slavi, bulgari și contingente gepide! După această dată, nu mai avem știri despre gepizi și în aceeași perioadă prima jumătate a secolului al VII-lea d. H., dispar și urmele civilizației gepide din Dacia. N. Iorga consideră că teoria după care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
modest, ca dimensiune, decât cel vechi hunic, ce avea în frunte un "împărat" capabil a mișca (antrena) în lupte mulțimi imense de origini diverse. Chaganul avar (Baian și urmașii săi), stăpânul Ringului, centrul puterii avare din Pannonia, controla doar pe slavi și ceva resturi germanice (gepide). Luptele, rare, expedițiile organizate împotriva Imperiului, de către o oaste condusă de elementele pure ale rasei, dar puține, atacurile lor sunt simple raiduri ale unor cete militare. Bizanțul, care i-a recunoscut în secolul al VI
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avarilor este o continuare a celei a hunilor. Astfel, Baian, spune Teofilact, cruță și mută pe locuitorii "Romaniei" el cârmuiește (conduce) o lume supusă, trăind în vechea ei autonomie. Avarii au trăit în bune relații cu supușii lor, romanici și slavi, urmele lor au rămas în așezămintele supușilor, precum vasul avar de la Sânmiclăușul Mare. Stăpânirea avară a lăsat urme puține și discutabile, a fost cea care a mutat peste Dunăre (sud) pe slavi. Astfel, al doilea popor turanic, după huni, a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în bune relații cu supușii lor, romanici și slavi, urmele lor au rămas în așezămintele supușilor, precum vasul avar de la Sânmiclăușul Mare. Stăpânirea avară a lăsat urme puține și discutabile, a fost cea care a mutat peste Dunăre (sud) pe slavi. Astfel, al doilea popor turanic, după huni, a acționat pentru închegarea și întărirea poporului românesc, în curs de coagulare, prin această "curățire" (Iorga) a unei vetre sigure. În urma prădăciunilor avare, puterea elementului romanic a scăzut în sud, în aceeași măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a scăzut în sud, în aceeași măsură în care, prin neadmigrare, acesta crește în nordul Dunării. 27 Avarii au apărut brusc pe scena istoriei, în apropierea hotarelor Imperiului roman, după mijlocul secolului al VI-lea, și ei au contribuit, alături de slavi, la căderea frontierei de la Dunărea de Jos. Istoria avarilor dinaintea primelor legături cu Imperiul este puțin cunoscută. După surse chineze, spre sfârșitul secolului al IV-lea d. H., o populație numită Shuan Shuan a preluat controlul asupra unor teritorii din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au extins în întreaga Câmpie panonică, dominând în acest fel Europa centrală. Au urmat, vreme de douăzeci de ani, o serie de expediții împotriva Imperiului, în zona Dunării de Jos, care au slăbit frontiera dunăreană și au deschis calea atacurilor slavilor aflați în nordul Dunării. Avarii revendicau orașul Sirmium, stăpânit anterior de gepizi și ocupat, în 567, de bizantini. În 572, în urma războiului dintre bizantini și perși, presiunea avarilor s-a intensificat și, în urma unor noi înfrângeri, s-a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]