1,275 matches
-
om învins. Lamentațiile inițiale și finale ale memorialistului, care, de fapt, și încadrează volumul, nu trebuie să convingă pe nimeni. Am spune, mai mult, că această carte este o mică victorie a autorului, cu funcție de scuturare cathartică a pesimismului datorat solitudinii. Iar ultimele cincizeci de pagini ale volumului, dedicate prietenilor apropiați (printre ei și Leon Volovici, Vladimir Tismăneanu, Dan Pavel, Stelian Tănase, Iordan Chimet, Sorin Antohi etc.), merită a fi reținute. Cartea se încheie, totuși, sub semnul prieteniei de dincolo de ideologii
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită.
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
în clipa cînd își face apariția în romanul Celor patruzeci și cinci. El se materializează ca o voce în semiîntuneric, într-o noapte fără somn a regelui Henric al III-lea, căruia îi întrerupe un solilocviu despre moarte, viermi și solitudine. Iar acesta îl ia, firesc, drept mort, drept o fantomă. Ceea ce Chicot nu neagă, dar nici nu confirmă. Lasă să plutească dubiul, căci strigoii țin de două lumi, însă nu aparțin nici uneia cu totul. în scena următoare, cînd rupe sigiliul
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
fie filozofic, fie, pur și simplu, omenesc pentru a asimila creativ suferințele, pentru a le da o formă artistică și un sens major. Pentru că omul este, fundamental, singur în fața morții, Sorescu creează - cu el însuși ca personaj - un decor al solitudinii ultime; un mediu de spital din care lipsesc cu totul siluetele și vocile celor ce încearcă să vindece ori să aline. În Sora mea de dincolo, volumul Ilenei Mălăncioiu, medicul putea fi un personaj, fiindcă lupta cu moartea încă se
Zona lirică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2715_a_4040]
-
semnificativ). Andrei Oișteanu propune, prin ele și prin protagoniștii lor, două ipostaze de adeziune la fabulos. Prima, centrifugă, mobilă, altruistă, coregrafică, neguțătorească (în sensul comerțului intelectual), a doua, mai degrabă centripetă, orientată către sine, muzeală, făcându-ș i din retractilitate și solitudine un țel. Dacă Filip (din Comisionarul) își asumă cu devotament misiunea de a face, altora, servicii (în speranța unor infime chilipiruri), celălalt personaj, numit generic Bătrânul (din Arhivarul) e mai degrabă un spirit ursuz, acaparator și, la drept vorbind, ipsatoriu
Outside the box by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4114_a_5439]
-
adevărat nici ca om, nici ca scriitor. De altminteri, există în tonul lui Kazin, foarte subtil dar extrem de distinct, sentimentul ne-recunoașterii, al ne-aprecierii. Unul dintre cei mai mari critici americani ai secolului 20 a murit în singurătate (o solitudine spirituală înainte de toate), după o viață trăită tot în singurătate. Alfred Kazin, A Lifetime Burning in Every Moment. From the Journals of Alfred Kazin, Harper Collins Publishers, 341 pag.,1998.
Jurnalul unei singurătăți by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16150_a_17475]
-
mirajul inovației radicale, declarându-se de la bun început adeptul unei scriituri "diverse, rebele, inovatoare", a cunoscut de timpuriu gloria literară (în 1923, la Paris, se bucura de succes, fiind comparat de critici cu Giraudoux și Max Jacob), dar și dezamăgirea, solitudinea, boala, exilul. Autobigrafia a constituit pentru el, întocmai ca pentru Max Blecher, dacă ar fi să căutăm analogii în spațiul nostru cultural, mai mult decât un substrat. Literatura lui Ramón ni se înfățișează ca o colecție de întâmplări în (i
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
și aruncă năvodul/ sub stîncile frămîntate.// Cînd eu aș vrea/ să mă surprinzi nepregătit/ cu gîndul tu neiertător,/ să mă-nfășori apoi/ în tandrețea ta muzicală,/ să mă faci prizonierul/ sfîrșitului tău zilnic” (Eu, celălalt...). Sînt menționate cu gratitudine miracolele solitudinii: „Fericit ești că ți se dă prilejul/ să cobori singur/ sub geana zilei,/ să fii ochiul ce vede/ muntele care crește” (Dragoste). Un alter ego al poetului „domesticește tăcerea”, el însuși mărturisește că se desprinde foarte încet „din îmbrățișarea timidă
Un neoromantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3273_a_4598]
-
Egoismul este eros-ul; compasiunea este agapi ". Așadar Erosul e marcat de egoismul ce se închide-n sine prin definiție, în pofida aspectului de "căutare a perechii", căci aceasta satisface doar un impuls al dominării, al posesiunii. Egocentrismul are drept corolar solitudinea, iar solitudinea, în măsura în care se dispensează de transcendență, apare înclinată spre cruzime. Aparentele valențe magnanime ale pornirii erotice precum delicatețea, atenția, spiritul de sacrificiu, loialitatea (care este, în fond "dorința de identitate cu sine însuși") nu reprezintă, conform lui Camil Petrescu
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
eros-ul; compasiunea este agapi ". Așadar Erosul e marcat de egoismul ce se închide-n sine prin definiție, în pofida aspectului de "căutare a perechii", căci aceasta satisface doar un impuls al dominării, al posesiunii. Egocentrismul are drept corolar solitudinea, iar solitudinea, în măsura în care se dispensează de transcendență, apare înclinată spre cruzime. Aparentele valențe magnanime ale pornirii erotice precum delicatețea, atenția, spiritul de sacrificiu, loialitatea (care este, în fond "dorința de identitate cu sine însuși") nu reprezintă, conform lui Camil Petrescu, decît "forme
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
de inflamate pe atît de măcinate de îndoială, de la eroul Patului lui Procust îi vine idealul încorporat aleatoriu într-o femeie vulgară, s-ar zice că în disprețul suprem al realului. Ladima e un damnat dublu. Pe de o parte solitudinea sa genialoidă e golită de conținutul orgoliului, devine grotescă, insuportabilă, iar cruzimea se întoarce împotriva subiectului în mod masochist, pe de alta idealul însuși e deturnat, aplicat greșit, ca o "capcană oribilă", ca o "vrajă malefică". Atît raportul subiectului cu
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
e mort/ Artistul, singur,/ Poezia se destramă la micul dejun/ În aburul de cicoare/ Un morman de istorioare ticăloase/ Mucegăiesc pe rafturi/ Pledînd pentru această infirmitate/ Biografică" (Biografică). Demitizării îi succede dematerializarea, resimțită ca o stare paradiziacă, o grație a solitudinii: " Am visat/ că eram cu dimineața în cer/ Priveam crucificările pămîntești/ fără să simt durere/ Mîncam fără să-mi fie foame/ Beam fără să-mi fie sete/ Iubeam fără să doresc/ Ochiul meu plîngea fără lacrimă/ Rîsul meu rîdea fără
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
timpul geme/ locul tace și rabdă/ timpul ia în derîdere// locul intră în ou/ timpul umbrește oval/ locul murind// dacă poți/ vorbește/ fără să te înclini" (locul murind). Dar în cuprinsul aceleiași poezii se despică postura personală, o revelație a solitudinii ireductibile: "tu cu mine vorbind/ mă ridici la cer/ din mormîntul meu// acum aștept să se-ntîmple/ atunci în cutremur/ acum în polen mă zbat// atunci înmărmurită/ acum în singurătate/ atunci în singurătate" (ibidem). Peisajele în care excelează poeta prezintă un
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
s-a ivit din necunoscut și făcând sex pe aceeași pajiște impecabilă, după ce tocmai îi refuzase soțului privilegiul conjugal, cu un nou angajat al șefului ei și pus sub patronajul ei asemeni unui paj neîndemânatic. Deși desfășurat aparent într-o solitudine deplină, coitul atrage atenția și mariajul se desface fără prea mult zgomot, iar Justine este lăsată pradă angoaselor ei care o proiectează temporar într- o stare de inerție. Planeta și femeia se află într-o relație simbiotică, comunicarea este subtil
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
matern, lui Claire sfârșitul lumii îi apare ca absurd în timp ce pentru Justine el vine ca o paradoxală împlinire în același registru de sensibilitate pe care planeta „ascunsă” îl reclamă nominal. Cele două surori trăiesc un sfârșit al tuturor sfârșiturilor, deplina solitudine a rasei umane se întoarce într-un final solitar după un scenariu agnostic. Măreția filmului lui Lars von Trier stă în această circularitate magică a unei gesticulaț ii pe deplin estetice care recuperează frumusețea din contemplarea unui sfârșit pentru care
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
determinată, redată până în cele mai mici detalii, în întreg coloritul ei local. Eul, cogitoul, devine principiu general al filosofiei. În același timp, imaginea noii vieți se distinge însă de acest fundal obiectiv, imagine pe care Descartes a creat-o în solitudinea sa olandeză, printr-o renunțare conștientă la tradiție și la toate legăturile și convențiile sociale. Forma literară a monologului poate face trimitere aici la modele mai vechi, în special la Soliloquia a lui Augustin și la confesiunile filosofice ale lui
Ernst Cassirer Kant – viața și opera by Adriana Cînța () [Corola-journal/Journalistic/3676_a_5001]
-
mai curînd o personalitate de tip eminescian, a cărui operă se dezvoltă organic, își înfige adînc rădăcinile în soluri imemoriale, în substraturi etno-arheologice și esoterico-metafizice, aspirînd evident spre lumea glacială și pură a nordului, spre acea lumină incoruporibilă a Walhalei. Solitudinea brâncușiană însăși, cu decorul ei arhaizant, cu mișcările ceremoniale și cu gesturile cotidiene resorbite în stereotipii rituale, corespunde și ea unui anumit eminescianism generic și unei utopii romantice împinse pînă la limita hipostazierii. Aparent, aceste similitudini, asociate și cu enorma
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10208_a_11533]
-
ibidem). Ceea ce vechea paradigmă propunea drept impersonalizare, se altoiește pe trunchiul personalizării disperate a modernului, ce recurge la asumarea realului drept martor al suferinței sale. E o compensație. Elementele ce se pierd într-o parte se recîștiga în cealaltă parte. Solitudinea poetului e, în fond, o comuniune cu lucrurile: "Că și cînd aș fi prieten cu toate lucrurile/ atît sînt de singur./ Privesc bufetul întunecat, privesc masă/ aud copilul vecinului tîrînd o tablă pe pavaj./ Doamne, cu aceste simțuri/ cineva poate
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
eu sunt cea care le dă sens), narcisiacă (adică, sensul fiind al meu, mă proiectez pe mine în lume, o descopăr după chipul și asemănarea mea ș...ț)." E drept că vocea eului biografic răzbate adesea în paginile jurnalului, clamând solitudinea, înstrăinarea și angoasa; dar "aventură formativă" pe care o promite nota introductivă e, de fapt, o inițiere ratată, căci ea se bazează pe o "existență suspendată, provizorie, întreruptă". Altminteri, Elveția nu oferă spre contemplare bănci, ceasuri sau marmote, ci doar
Alisa în țara literaturii by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11757_a_13082]
-
nu e nimic de văzut. Robinson Crusoe este mai mult decît un personaj de român, e de-a dreptul un prototip, iar povestea lui un mit comportamental și fundamentul unei dogme etice a omului occidental. Astăzi, în plină epoca a solitudinii individului, istoria lui mi se pare mai actuala decît oricînd altcîndva, fiindcă are în centru această experiență formatoare a singurătății, despre care vorbeam mai sus. În Vineri sau viața sălbatică, însă, Michel Tournier ne propune un Robinson care mie mi
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]
-
insulă, Robinson se dovedește a fi un nostalgic desăvîrșit. El trăiește sub semnul amintirii, al menținerii propriei sale fapturi într-un univers care aparține inevitabil trecutului. Dar acesta este universul sau familiar, căruia încearcă să îi construiască o copie în solitudine. Nostalgia, însă, nu numai că nu îl apropie de lumea pe care a piedut-o, ci dimpotrivă, îl îndepărtează de toate, amenințînd să-l arunce, treptat, în brațele morții. Pe insula e înnăbusitor de cald, si Robinson observa că păsările își
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]
-
spre vălul ei de iasomie/ și vălul se deșiră în negre fire de ani/ vîntul scutură coșul acoperișului nins intră/ ușor pe sub ușă te trezește zvîcnetul/ din degetul rămas în cartea închisă" (Înserare). Declarîndu-se a se afla ancorat "în golful solitudinii", poetul nostru captează o senzualitate fantomatică, redusă la simboluri florale și osteologice: "doar pentru tine mai culeg trandafiri/ doar pentru tine// vechile mele iubiri sunt azi/ inițiale amestecate în-tr-un osuar părăginit/ tu rămîi pînă la sfîrșitul sfîrșitului/ nobila mea suferință
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
pe care și-o permite în douăzeci de ani, dar aceasta îi și prilejuiește nu puține momente pe care le consemnează a fi inaugurale sau unice în existența sa. În Corfu are astfel ocazia să petreacă o „minunată perioadă de solitudine”, simțindu-se „cu adevărat singur pentru prima dată în viață” (p. 39). I se pare că e precum Robinson Crusoe pe insula Tobago. La Epidaur, descoperă, tot pentru prima dată, „pacea inimii” („N-am știut niciodată ce înseamnă pacea până
Grecia lui Henry Miller by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4991_a_6316]
-
formă de viață, Reflecții asupra spiritului creator, Scene din romanul literaturii). Condiția de căpătâi a criticului veritabil: să iubească literatura: "iubirea condiționează și, oricum, adâncește înțelegerea operei". Era acesta și postulatul lui Rilke: "Operele de artă sunt de o infinită solitudine și nu poți să le ajungi cu nimic mai puțin decât prin critică. Doar iubirea poate să le cuprindă, și poate fi dreaptă față de ele". În justificarea criticii, Blaga are la fel de multă dreptate: "Unui critic îi trebuie dragoste pentru obiect
Arta de a admira literatura by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7285_a_8610]
-
Cavalerii ce plecau în cruciade sau în căutarea Graalului o făceau, în mare parte, tot pentru că nu își găseau locul. Chiar pe ei se caută acei ce pleacă după Graal și, uneori, se și găsesc. Fiindcă astfel își asigură sau solitudinea sau nemurirea. Mai bine zis obțin -- adesea, simultan - și concentrarea maximă și faima. Au exact ce vor, dînd minimum în schimb, adică numai pe ei înșiși. Efemerul și precaritatea. Toate relele ce sînt într-un mod fatal legate de o
Don Quijote, frescele și labirintul by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16831_a_18156]