1,465 matches
-
care povestesc cele auzite de la părinți și anume că în ținutul a fost o regiune geotermală (cu izvoare fierbinți) având loc uneori explozii mai mici. Din punct de vedere geologic vulcanul este mai bine cercetat după erupția din 1991. Regiunea stâncoasă este de natură vulcanică, fiind resturile vulcanului vechi Pinatubo, care avea aceași așezare ca vulcanul nou. Activitatea vulcanului vechi este apreciată că a început în urmă cu 1,1 miloane de ani, înălțimea craterului atingând 2300 de m, date care
Pinatubo () [Corola-website/Science/307497_a_308826]
-
în principal din dune și poldere. Spre interiorul continentului, peisajul rămâne neted și urcă ușor, câmpia fiind udată de numeroase ape, cu văi fertile și cu câmpia nord-estică Campine ("Kempen"). Dealurile și podișurile Ardenilor acoperite cu păduri dese sunt mai stâncoase și mai accidentate, cu peșteri și mici chei. Întinzându-se către vest, înspre Franța, această zonă este legată spre est de Eifelul din Germania prin platoul Hohes Venn, pe care se află Signal de Botrange, cel mai înalt punct al
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
în timpul războiului Crimeii, aici să se poarte două importante bătălii: bătălia de la Inkerman și bătălia de pe râul Ciornaia. În amândouă bătăliile, trupele alianței franco-britanice au învins pe cele imperiale ruse. Începând cu vremurile sovietice, în zona orașului, sub un promontoriu stâncos, a fost construite magaziile de muniții ale Flotei Mării Negre. Depozitul a fost abandonat la sfârșitul celui de-al optulea deceniu al secolului al XX-lea, după un accident care a făcut să explodeze o parte a muniției, dar o bună
Inkerman () [Corola-website/Science/303304_a_304633]
-
înguste depozite fluviatile de terasă, în alternanță cu pinteni de conglomerate în care râul își taie direct albia. Grosimea acestor depozite este redusă(cca. 4-5 m.), elementele constitutive fiind elementele grosiere semirulate, de proveniență sedimentară. În zonele de versant, fundamentul stâncos este parazitat de o crustă deluvială, reprezentând în general, o alterare “în situ” a rocii din subasment, cu fracții granulometrice în spectrul de argilă-nisip, de culoare cafeniu-roșiatică, dezvoltată pe grosimi variabile(0.5- 3.5m.). Morfologia naturală a terenului , local
Comuna Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/310315_a_311644]
-
vântului) și Melica ciliata (mărgică), care marchează eterogenitatea substratului, alături de plante transgresive din asocierile de padure din apropiere, cum ar fi: Heleborus odorus(spânz), Geranium robertianum (năpraznică) etc. Arbuștii Syringa vulgaris cu Fraxinus ornus sunt rezultatul colonizării primare a versanților stâncoși, unde au o compoziție relativ constantă, pe când vegetația învecinată a suferit modificări importante cauzate de evoluția climei și de procesele de auto-geneză caracteristice perioadei post-glaciare. Prin varietatea, bogăția și originalitatea ei, fauna nu rămâne cu nimic mai prejos decât flora
Comuna Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/310315_a_311644]
-
și silvotundră, iar pe cele sudice păduri de foioase care, odată cu altitudinea, trec în păduri de conifere. Fauna este alcătuită din unele animale adaptate la clima temperată rece, cum ar fi vulpea, lupul, ursul brun sau hermelina. De asemenea, insulele stâncoase servesc ca loc de poposire a păsărilor migratoare, iar litoralul ca adăpost pentru unele mamifere marine, cum ar fi focile sau vidrele de mare.
Insulele Kurile () [Corola-website/Science/311992_a_313321]
-
Prav Iskăr"), cu Iskărul Negru. După ce coboară pe versantul nordic al Munților Rila, se varsă în lacul de acumulare Iskăr—cel mai mare lac de acumulare din Bulgaria, și în lacul Pancearevo. Râul curge pe lângă Sofia și formează un defileu stâncos în Munții Balcani. Se varsă în Dunăre lângă satul Ghighen din regiunea Plevna. Iskărul este singurul râu care izvorăște din sudul Bulgariei și trece Balcanii, vărsându-se în Dunăre. Iskărul traversează șase regiuni administrative ale Bulgariei: capitala Sofia, regiunea Sofia
Râul Iskăr () [Corola-website/Science/328724_a_330053]
-
Vulturilor", "Șura Mică". Alte atracții turistice sunt "Colțul Câinilor" și "Stâna Crinilor". Pe teritoriul ariei protejate se regăsesc trei tipuri de habitate naturale de interes comunitar ("Comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifite din" Alysso-Sedion albi; "Tufărișuri subcontinentale peri-panonice" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase"); ce adăpostesc elemente floristice și faunistice diverse, printre care se află mai multe specii protejate la nivel european sau enumerate pe lista roșie a IUCN. Specii floristice (arbusti, flori și ierburi) semnalate în arealul
Cheile Turului () [Corola-website/Science/307305_a_308634]
-
Peștele ventuză comun (Lepadogaster lepadogaster) este un pește carnivor marin din familia gobiesocide care trăiește pe fundul stâncos sau nisipos din vecinătatea țărmului, mișcându-se destul de greoi, printre alge. Este răspândit pe litoralul african și european al Oceanului Atlantic, Marea Mediterană, Marea Marmara și Marea Neagră. În România, a fost semnalat la Agigea. Este un pește mic, având o lungime de
Pește ventuză comun () [Corola-website/Science/335156_a_336485]
-
Șureanu prezintă un microrelief carstic format în urma topirii ghețarilor (proces desfășurat cu milenii în urmă); depresiune circulară (căldare) ce adăpostește trei lacuri de origine glaciară (Iezerul Mare, Iezerul Mic și Iezerul Șureanu). Situl prezintă un relief ce alternează între abrupturi stâncoase în Munții Parâng și culmi domoale în Munții Cindrel ("Ouăjoara - Foltea - Strâmba Mare, Șerbota - Gungurezu - Oașa Mare, Niculești - Bătrâna - Măgura Cisnădiei"); vârfuri (Cindrel 2.245 m, Șteflești 2.242 m), circuri glaciare, platouri ("Șerbota - Frumoasa - Cindrel"), depresiuni de netezire ("Garnovita
Frumoasa (sit SCI) () [Corola-website/Science/332829_a_334158]
-
Pajiști montane de "Nardus" bogate în specii pe substraturi silicioase; Pajiști cu "Molinia" pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase ("Molinion caeruleae"); Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Turbării active și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase. La baza desemnării sitului se află o gamă diversă de specii faunistice, dintre care unele protejate prin "Directiva Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor
Frumoasa (sit SCI) () [Corola-website/Science/332829_a_334158]
-
nordice sunt migratoare. Speciile din familia motacilidelor sunt răspândite îndeosebi în vecinătatea apelor curgătoare și stătătoare, dar și în păduri, câmpii, stepe, lunci și pășuni umede; unele dintre specii se întâlnesc în zone aride de mare altitudine ori pe malurile stâncoase sau în tundră. În avifauna României sunt răspândite nouă specii de codobaturi și fâse, care sunt în general migratoare, mai rar sedentare sau de pasaj:
Motacilide () [Corola-website/Science/329325_a_330654]
-
fortificații indiene de tip "Pueblo" din secolul I î.Hr. atât de vaste și cu forme perfect geometrice încât sunt superioare oricărei construcții europene dinaintea Renașterii. Ele sunt încă o enigmă pentru arheologi. De exemplu, "Zidul Marelui Șarpe" de pe un podiș stâncos din Ohio are 15 m înălțime, 3,5 m lățime și 400 m lungime, văzut din aer seamănă cu un șarpe cu clopoței, utilitatea lui ca fortificație fiind îndoielnică. Alt zid asemănător este la Cahokia (Illinois) de 30 m înălțime
Terra - planeta vieții () [Corola-website/Science/319386_a_320715]
-
este al douăzeci și cincilea episod al serialului de desene animate Samurai Jack. Jack se cațără pe un munte stâncos, sub cuvintele unui povestitor care se va înfățișa la sfârșit: regele. Jack găsește o crăpătură în munte, prin care abia încape un om, merge prin ea o jumătate de zi și ajunge pe un promontoriu, de unde vede o bătălie între
Cei 301 () [Corola-website/Science/319313_a_320642]
-
creștetul căreia se află o importanță stațiune de zimbru sau pîn cembra. Continuînd urcușul de-a coasta, drumul traversează din nou firul văii, trecînd pe versantul Jepilor Mici, iar după ce se strecoară pe sub stînci și urcă direct printr-un horn stîncos, revine pe fata Caraimanului. Pe creasta acoperită cu pajiști, poteca descrie cîteva serpentine, apoi urcînd pieptiș pe sub pereții din dreapta, pe o porțiune surpata de eroziuni, conduce la baza unei scări de piatră cu cabluri de asigurare. Înainte, în firul văii
Cabana Caraiman () [Corola-website/Science/322748_a_324077]
-
Pe creasta acoperită cu pajiști, poteca descrie cîteva serpentine, apoi urcînd pieptiș pe sub pereții din dreapta, pe o porțiune surpata de eroziuni, conduce la baza unei scări de piatră cu cabluri de asigurare. Înainte, în firul văii, se ridică o treaptă stîncoasa înaltă peste care apele Văii Jepilor formează Cascadă Caraimanului (sau Vînturișul Caraimanului), impresionantă mai ales primăvară și la începutul verii, cînd valea are debit mare de apă. În stînga, pește vale, versantul Jepilnr Mici este acoperit cu o vegetație bogată
Cabana Caraiman () [Corola-website/Science/322748_a_324077]
-
formează Cascadă Caraimanului (sau Vînturișul Caraimanului), impresionantă mai ales primăvară și la începutul verii, cînd valea are debit mare de apă. În stînga, pește vale, versantul Jepilnr Mici este acoperit cu o vegetație bogată întreruptă de tancuri, pereți și vîlcele stîncoase. În contrast cu acest versant sălbatic și întunecat, în dreapta și deasupra noastră se deschid fetele luminoase ale Caraimanului, cu abrupturi înlănțuite de brîne bogat înierbate și presărate cu sumedenie de flori. Nu departe, poteca traversează firul bolovănos al Vîlcelului Brînei Portiței, după
Cabana Caraiman () [Corola-website/Science/322748_a_324077]
-
deasupra noastră se deschid fetele luminoase ale Caraimanului, cu abrupturi înlănțuite de brîne bogat înierbate și presărate cu sumedenie de flori. Nu departe, poteca traversează firul bolovănos al Vîlcelului Brînei Portiței, după care continuă urcușul și iese la baza treptei stîncoase a Cascadei Caraimanului, în punctul în care, spre dreapta, pornește largul pridvor înierbat al Brînei Portiței. În continuare, poteca ne conduce curînd în firul Vîlcelul Zăpezilor (păstrează multă vreme zăpadă), de unde urmează o fată stîncoasa, urcă pieptiș printr-un mic
Cabana Caraiman () [Corola-website/Science/322748_a_324077]
-
(plural grohotișuri) se numește o îngrămădire de bucăți de rocă colțuroase, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea mecanică a unor abrupturi stâncoase, care s-au prăvălit din munți sau au fost aduse de ghețari. urile se depun la baza acestor abrupturi sub forma unor conuri sau pânze, mobile sau semi-fixe. Prin extensie, cuvântul grohotiș desemnează atât o rocă sedimentară formată din acest
Grohotiș () [Corola-website/Science/313735_a_315064]
-
cu înălțimi la vârfuri de 1.100 metri, coboară direct către fundul mării. Țărmul are aspectul unui zid de apărare al unei cetăți, cu peșteri adânci și fără plaje. Lanțul muntos este tăiat arareori de trecători și văi joase. Țărmul stâncos este erodat de curenții ecuatoriali de sud ai Pacificului. Trăsăturile reliefului se văd oglindite în numele pe care le-au dat băștinașii insulelor: "Hiva Oa", „creasta lungă”; "Nuku Hiva", „creasta stâncii”; "Fatu Iva", „nouă stânci”; "Fatu Huku", „bucată de piatră„; "Ua
Insulele Marchize () [Corola-website/Science/327205_a_328534]
-
Idaho, Wyoming, Colorado și New Mexico, până în Canada, unde, pe coasta Oceanului Pacific, se continuă cu Munții Columbia și se încheie în Alaska cu lanțurile muntoase Alasca Brook și Elias. Munții Cascadei, Cascade Mountains, și Coast Mountains nu aparțin de Munții Stâncoși. Muntele cel mai înalt al lanțului Munților Stâncoși este Mount McKinley din Alaska, cu 6.194 m urmat de Mount Logan din Canada cu 5.959 m și Mount Elbert cu 4401 m înălțime. Rocky Mountains, ce par a fi
Munții Stâncoși () [Corola-website/Science/304037_a_305366]
-
unde, pe coasta Oceanului Pacific, se continuă cu Munții Columbia și se încheie în Alaska cu lanțurile muntoase Alasca Brook și Elias. Munții Cascadei, Cascade Mountains, și Coast Mountains nu aparțin de Munții Stâncoși. Muntele cel mai înalt al lanțului Munților Stâncoși este Mount McKinley din Alaska, cu 6.194 m urmat de Mount Logan din Canada cu 5.959 m și Mount Elbert cu 4401 m înălțime. Rocky Mountains, ce par a fi o "coloană vertebrală" a Americii de Nord, sunt de fapt
Munții Stâncoși () [Corola-website/Science/304037_a_305366]
-
m și Mount Elbert cu 4401 m înălțime. Rocky Mountains, ce par a fi o "coloană vertebrală" a Americii de Nord, sunt de fapt continuarea Anzilor Cordilieri din America de Sud, care par a fi coloana vertebrală a continentului american de sud. In Munții Stâncoși se află renumitul parc național Yellowstone-Nationalpark numeroase centre ale sporturilor de iarnă și zăcăminte bogate. Munții cei mai vechi s-au format înainte cu 600 - 700 miloane de ani, fiind munți uriași, dar în următoarele 400 miloane de ani au
Munții Stâncoși () [Corola-website/Science/304037_a_305366]
-
s-au format înainte cu 600 - 700 miloane de ani, fiind munți uriași, dar în următoarele 400 miloane de ani au fost supuși proceselor de eroziune, fiind aprope complet nivelați numai în sud sunt urme rămase de la acești munți. Munții Stâncoși sunt munți mai tineri ce au luat naștere în urmă cu 70 de milioane de ani perioada de Orogeneză, procesul lor de formare fiind în urmă cu cca. 30 de milioane de ani, formându-se totodată o regiune de podiș
Munții Stâncoși () [Corola-website/Science/304037_a_305366]
-
de Orogeneză, procesul lor de formare fiind în urmă cu cca. 30 de milioane de ani, formându-se totodată o regiune de podiș numit "Basin and Range Province" , pe atunci munții având înălțimea de azi a munților Himalaya. Rocile Munților Stâncoși sunt în marea majoritate roci metamorfice și magmatice (vulcanice) mai ales în San Juan Mountains. Rocky Mountains au înățimea medie de 2000 - 3000 de m, vârfurile mai înalte fiind în nord Glacier-Nationalpark acoperiți cu ghețari, tot în partea de nord
Munții Stâncoși () [Corola-website/Science/304037_a_305366]