1,757 matches
-
vei supăra prea tare. — Știam eu! exclamă Mark trântind ceașca de masă. Știam eu că e ceva în neregulă. E vorba de inimă, așa e? — Nu e nimic în neregulă cu mine. Sunt perfect sănătos. Mark se așeză la loc, stânjenit de ieșirea sa. Inmormântarea ne sensibilizase un pic pe amândoi. Îmi pare rău, a mormăit el. —Așa, eu și Lynn ne-am tot gândit ce-o să facem în Spania. V-am urmărit pe voi doi încercând să... știți voi, în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
știe ce se va alege de noi. Copiii mă tachinează pentru că sunt econom și se plâng că lucrez atâtea ore În fiecare zi, dar ei nu știu ce Înseamnă să nu ai bani. Eu știu. Merseră În tăcere o vreme, Henry ușor stânjenit de aluzia facilă la basme și Du Maurier vizibil pierdut În gânduri melancolice. — Vivre, ce n’est pas gai, rosti el În cele din urmă, aruncându-i lui Henry o privire Însoțită de un zâmbet crispat. — Dragul meu Du Maurier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a sta În casă și, În mare parte a timpului, chiar În pat. Îi era sincer recunoscătoare lui Henry pentru atenția pe care i-o acorda, mai ales atunci când Katharine Loring era plecată pentru a-și Îngriji sora. Nu te stânjenește faptul că ai povară o femeie neajutorată, precum Bătrânul Marinar? Îl Întrebă o dată. Iar el răspunse, cu sinceritate, că nu Îl stânjenea câtuși de puțin. Spre deosebire de majoritatea prietenilor și rudelor, Henry nu găsea ipohondria lui Alice nici exasperantă, nici tragică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care i-o acorda, mai ales atunci când Katharine Loring era plecată pentru a-și Îngriji sora. Nu te stânjenește faptul că ai povară o femeie neajutorată, precum Bătrânul Marinar? Îl Întrebă o dată. Iar el răspunse, cu sinceritate, că nu Îl stânjenea câtuși de puțin. Spre deosebire de majoritatea prietenilor și rudelor, Henry nu găsea ipohondria lui Alice nici exasperantă, nici tragică; o găsea interesantă. I se părea că Își cultivă sănătatea șubredă la fel cum el Își cultiva arta. Devenise pentru ea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sfârșit. Du Maurier aplaudă entuziast și, după o clipă, două chipuri uimite, un bărbat și o femeie, amândoi tineri, apărură În cadrul ferestrei. — Bravo! strigă Du Maurier. Cei doi zâmbiră, făcură un semn cu mâna și se retraseră, măguliți, amuzați și stânjeniți În același timp. — Eu n-aș putea recunoaște În veci o piesă, spuse Henry În timp ce se puneau din nou În mișcare. — O, e una dintre bucățile mele preferate, Îi spuse Du Maurier. — Nu are importanță. Știu că ai putea recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aflau În posesia ei, altfel s-ar fi văzut Într-o situație foarte jenantă. În parte din motive de economie, se hotărî să nu plece În Italia În toamnă, după cum Îi promisese vag lui Fenimore, și În parte pentru că Îl stânjenea presiunea exercitată de conștiința faptului că ea Îl aștepta să ajungă la Veneția. La mijlocul lui iulie, primi o scrisoare de la o prietenă comună, dna Curtis, care locuia de mult la Veneția și care o ajuta pe Fenimore să Își găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-o În acele zile cu contabilul Giovanni Croce. VI Vineri, 17 iulie 1942, Mario Bonfanti - parpalac decolorat și lung până la genunchi, pălărie ponosită, cravată scoțiană În culori șterse și sweater Racing strălucitor - a dat buzna buimac În celula 273. Îl stânjenea un blid uriaș, Învelit Într-un ștergar imaculat. — Mizilicuri de băgat la raft, a strigat. Cât ați clipi din ochi, vă veți și linge pe degete, negrăit de desfătătorule Parodi. Lapte și miere! Empanadas prăjite În ulei la foc mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
răspunsul fusese: — Pur și simplu, această țară nu este deloc pregătită pentru eventualitatea unei invazii extraterestre. Tinerețea avocatului și faptul că, În timp ce-i vorbea, se uita țintă la ciorap, Îl făcuseră la Început pe Norman să creadă că acesta era stânjenit de stupiditatea misiunii pe care o Îndeplinea. Pe urmă Însă, când Își ridică privirea, Norman constată cu stupoare că, de fapt, tipul era cât se poate de serios. — O astfel de invazie ne-ar prinde realmente cu pantalonii În vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
meu mai mic, Tim. Acum e mort; atunci avea vreo șase ani. Nu știa Încă să Înoate. Mama Îmi spusese să-l supraveghez cu grijă, dar când am ajuns acolo, toți prietenii mei zburdau În apa mării. Fratele meu mă stânjenea, pentru că voiam să mă duc În larg, unde erau valurile mai mari, iar el trebuia să rămână lângă țărm. În tot cazul, pe la mijlocul după-amiezii, Tim a țâșnit din apă, țipând ca de frica morții și ținându-se de șoldul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Își dădu drumul după ea. Sasul era construit pentru un singur om, dar Beth fiind inconștientă n-avea cum să acționeze comenzile. Norman trebuia să facă asta În locul ei. „Atențiune! Patru minute și numărătoarea continuă“. În sas mișcările Îi erau stânjenite de corpul lui Beth, presat de al lui, piept lângă piept, cască lângă cască. Cu greu reuși să tragă de trapă și s-o blocheze. Împinsă de un curent furios de aer, apa părăsi rapid compartimentul; nemaifiind sprijinit de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
furie așa cum, nu știu de ce, simt nevoia. O întrebare mă arde însă și mă grăbesc s-o pun: „-Așa cum vorbești tu, înseamnă că știi cu siguranță că există un dincolo. Cum e? Care din cărți are dreptate?” Doctorul e stînjenit, îl deranjează vădit întrebarea mea. „-Cînd ai să te dezbari de formulările astea pretențioase?”-mă întreabă el. „-Tu n-ai ochi? Doar poți vedea același lucru ca și mine. De ce întrebi ce-i dincolo? Uită-te mai bine la existența
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ales barul ăsta, m-am gândit. — Ce mă bucur să te văd! am zis. Nici n-am reușit să comand încă. Barmanul mă urăște. Adam a izbucnit în râs. Și eu la fel. Uitasem complet că trebuia să ne simțim stânjeniți din cauza scenei din dormitor când Adam practic îmi propusese să facem copii. Adam a spus: — Îți comand eu băuturile. I-am dat banii și i-am comunicat să ia două pahare de vin roșu și orice voia el să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de când nu mă mai culcasem prima oară cu cineva, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Și era straniu că Adam nu era James. Nu era oribil și nici neplăcut. Așa cum am mai spus: era doar puțin straniu. Eram nițel cam stânjenită din cauza corpului meu și din cauza faptului că Adam mi-l vedea. Nici în condiții normale nu eram tocmai lipsită de inhibiții. Nu eram genul care să danseze prin casă goală pușcă. Cât fusesem cu James, totul era în regulă. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
faci, dragă? — Bună, domnule Mundy. SÎnt bine, dar dumneavoastră? Păși Înainte, ștergîndu-se pe picioare pe bucățica de preș din nucă de cocos pusă pe podea. — N-am a mă plînge, răspunse domnul Mundy. Holul era strîmt și Întotdeauna se simțeau stînjeniți cînd domnul Mundy Îi făcea loc să treacă. Ajunse la baza scărilor, se opri lîngă standul de umbrele și-și descheie pardesiul. Mereu avea nevoie de cîteva minute pentru a se obișnui cu Întunericul de-acolo. Privi În jur clipind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
A luminat, zise el. Este unul special, invizibil. E unul care radiografiază. Vede prin hainele voastre. Evident, asta o inventase pentru a le flata pe fetele alea șterse care-l băteau la cap să le pozeze, iar Duncan se simțea stînjenit pentru ele. Dar Winnie și celelalte fete rîdeau În hohote. Chiar și femeile mai În vîrstă rîdeau. Încă rîdeau cînd doamna Alexander apăru cu bărbatul cel blond. — Ei bine, doamnelor, spuse ea cu indulgență, cu vocea ei bine-crescută, edwardiană, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
hainele Juliei fuseseră luate... Făcu toate aceste gesturi Înainte de a-și scoate pardesiul și, cînd constată că hainele Juliei erau tot acolo, că nici una dintre valize nu lipsea, că peria, bijuteriile și cosmeticele ei erau Împrăștiate pe toaletă, se așeză stînjenită pe pat și răsuflă ușurată. Cretină afurisită, Își zise, aproape izbucnind În rîs. Dar, unde era Julia? Helen se duse Încă o dată la garderob. După un calcul scurt, Își dădu seama că Julia ieșise Îmbrăcată În cea mai elegantă rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nu cred c-o să se repete. Kay o sărută pe obraz. — Eu sper că da. — Chiar? zise Helen ridicîndu-și privirea. — Bineînțeles, spuse Kay, sperînd În sinea ei că n-o să se repete, pentru că toată situația asta idioată părea s-o stînjenească pe Helen. Dar Helen rîse și, brusc, o sărută, deloc stînjenită. — Scumpa de tine, zise ea. 3 — Domnișoară Giniver, spuse domnișoara Chisholm, vîrÎndu-și capul pe ușă, o doamnă vrea să vă vadă. Asta se Întîmpla cu o săptămînă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ai tăi, dorise ea să spună, de fapt. Tata este optician. Frate-meu face lentile pentru Forțele Aeriene Regale. Casa părinților mei... Privi În jur. Nu-i ca asta, nici pe departe. Probabil că Julia Își dădu seama că era stînjenită. — Ei, dar lucrurile astea nu mai contează, nu-i așa? spuse ea Încet. Nu acum. Acum toți sîntem Îmbrăcați ca niște sperietori și vorbim ca americanii - sau ca servitoarele. „Uite-ți potolul, gagico“, mi-a spus o fată Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În apartament. Am rămas În holul de la intrare... Îți amintești? Julia se Încruntă. — Da, zise ea apoi, pronunțînd cuvintele rar. Cred că-mi amintesc. Se uitară una la alta, și aproape instantaneu priviră În altă parte, de parcă ar fi fost stînjenite sau ar fi rămas perplexe - pentru că, după cîte Își dădu seama Helen, nu-ți puteai imagina În nici un fel acea vreme cînd a trece pe la Julia cu Kay era o chestiune obișnuită; era imposibil să te gîndești cum a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lucrurilor sacre, a căror caracteristică este stabilitatea. Neputîndu-se face atîtea schimbări continuu și cu suficientă pondere, acestea ar pune în pericol credința însăși. Poporul, jinduind după uniformitatea și stabilitatea cultului sacru pe care îl cunoaște de copil, s-ar simți stînjenit de schimbare și ar crede că odată cu schimbarea limbii, i-ar fi schimbată și religia. Limbile moderne nu ar putea exprima îndeajuns toată religiozitatea pe care o exprimă limbile vechi preschimbate în acest scop de spiritul Creștinismului, prin lucrarea Sfinților
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
că așa e ea când se plictisește de moarte în compania cuiva și când crede că oamenii o plac doar pentru că e bogată și nu pentru spiritul ei strălucitor. Toți bărbații se rușinară vinovați, așa că i-am liniștit: — Nu fiți stânjeniți. Cu excepția mea, toată lumea o place pe Julie pentru banii ei. E obișnuită cu asta. Până și prietenii ei de la grădiniță se jucau cu ea fiindcă părinții le spuneau că e bogată. Cred că am reușit să detensionez atmosfera al naibii de stânjenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
un exa men - mai ales că eram în uniformă. Cel mai mult îmi place Niebelungenslied. Și-a ridicat privirea din farfurie și s-a uitat pentru prima oară cu atenție la mine. M-a studiat concentrat. Chiar m-am simțit stânjenită sub privirea lui. — Cum spuneai că te cheamă? m-a întrebat, brusc. — Clara. Clara Martin, i-am răspuns, tot ca o școlăriță. — Clara... Clara Martin..., a repetat el, răspicat, lăsând fur culița și cuțitul să se odihnească pe farfurie și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
departe, și mai departe... La raionul de pantofi se trezi însă că este interpelată grosolan de vânzătoare. — Clara! Clara Martin! strigă vânzătoarea, voioasă și familiară. Nu mă recunoști? Sunt Leni! Am fost colege de liceu! Doamna Ionescu se opri locului, stânjenită de vociferarea stri dentă care-i scrijelise auzul. Apoi își recompuse mina; îi zâmbi larg vânzătoarei joviale și o sărută pe obraji, pentru a-și camufla totala siderare. Pe ascuns, în timp ce-și aranja buclele brune, îi studie prin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să mai lungească vreo consoană. Vorbea cursiv, cu vocea lui plăcută și profundă. își drese glasul și se desfăcu din îmbrățișarea lui, începând să colinde prin sală cu pași apăsați și rari. Ce multe tablouri sunt aici! comentă ea, încă stânjenită de îmbrățișarea prea lungă și prea strânsă a lui Bobo. Câtă mun că, Bobo! Nu-mi vine să cred! Chiar te invidiez! De unde-ai avut atâta tărie? Se opri amuțită în fața unui tablou de care nu se mai putea dezlipi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și nevoia de a fi aproape de Londra - nu mi se părea corect. Firma familiei era aproape Închisă, iar el, personal, nu avea interese culturale (doar dacă nu includem aici crichetul profesionist) pe care distanța dintre Devon și Londra să le stânjenească. Ducându-mă cu gândul Înapoi, bănuiesc că Îl deranjase experiența distincțiilor sociale din lumea satului, flerul acela străvechi pentru diferența dintre statutul câștigat cu bani sau educație și statutul atins prin descendență sau „creștere“, acea educație transmisă prin generații. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]