KorAP: Find »[drukola/base=stepă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...116 >

2,893 matches

Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689

am aruncat o privire Charlottei, ridicând din sprâncene cu o strâmbătură batjocoritoare. Ea a ghicit fără efort ce voia să spună zâmbetul meu. Dar marele furnicar trezit nu a părut să o intereseze. A vorbit numai când am ajuns în stepă: - Iarna trecută, mi-a spus ea în franceză, i-am dus medicamente Frosiei, băbuța aceea cumsecade, știi, care fuge întotdeauna prima de îndată ce apare Gavrilici... Era tare frig în ziua aceea. Am deschis cu multă greutate ușa izbei lor... Charlotte și-

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
florilor de gheață care acopereau geamul. Da, ca și cum trăsăturile ei ar fi fost desprinse dintre podoabele de promoroacă. N-am mai văzut o frumusețe atât de fragilă. Da, ca o icoană desenată pe gheață... Am mers multă vreme în tăcere. Stepa se întindea încet înaintea noastră în țârâitul răsunător al greierilor. Dar zgomotul acela sec, căldura aceea nu mă împiedicau să păstrez în plămâni aerul înghețat din izba mare și neagră. Vedeam fereastra acoperită cu promoroacă, scânteierea albastră a cristalelor, femeia

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
espadrilele și, cu rochia suflecată până la genunchi, se plimba prin apă. Cocoțat pe una dintre insulițe, o priveam mergând de-a lungul râului. Din nou mi s-a părut că o văd, pe ea și malul cu nisip alb și stepa - ca de la o mare distanță. Da, ca și cum aș fi fost suspendat în nacela unui balon. Așa sunt observate (aveam să aflu mult mai târziu) locurile și chipurile pe care, inconștient, le situăm deja în trecut. Da, o priveam de la o

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
fără de sfârșit, războiul, Saranza... Nu avusesem încă niciodată ocazia să cercetez existența cuiva în viață astfel - de la un capăt la celălalt, și să spun: viața asta e încheiată. Nu va mai fi nimic altceva în viața Charlottei decât Saranza, decât stepa asta. Și moartea. M-am ridicat în picioare pe insulița mea, mi-am ațintit privirea asupra femeii care mergea încet prin curentul Sumrei. Și, cu o bucurie necunoscută, care, dintr-o dată, mi-a umplut plămânii, am șoptit: „Nu, ea nu

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
pe care Charlotte o privea învolburându-se în noaptea aceea cumplită de război, precum și clipa prezentă - femeia subțiratică, cu un batic alb pe părul cărunt, o femeie care se plimbă distrat prin apa limpede a unui râu ce curge în mijlocul stepei nemărginite... Licăririle acelea îmi păreau totodată efemere și înzestrate cu un fel de veșnicie. Resimțeam o siguranță amețitoare: într-un mod misterios, ele făceau imposibilă moartea Charlottei. Ghiceam că întâlnirea din izba neagră cu tânăra femeie de lângă fereastra acoperită de

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
poezie este rivalul său. De altfel, în sonetul acesta... N-a apucat să-și termine fraza. Apa șiroia sub picioarele noastre, ducându-mi hainele, câteva foi de hârtie, una dintre espadrilele Charlottei. Cerul îmbibat de ploaie s-a prăbușit peste stepă. Ne-am repezit să salvăm ceea ce mai putea fi salvat. Am reușit să-mi prind pantalonul, cămașa, care, plutind, se agățaseră, din fericire, de crengile sălciilor, și am pescuit la țanc espadrila Charlottei. Apoi foile - erau traducerile transcrise. Ploaia le-

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
acela, impus probabil de vreun acar sau de un semafor, ne amuza. Vagoanele înălțau un zid gigantic, acoperit de praf. Un val gros de căldură venea de la pereții lor expuși la soare. Și, din depărtare, doar fluieratul locomotivei rupea tăcerea stepei. De fiecare dată, eram tentat să nu-i aștept plecarea și să traversez șinele strecurându-mă pe sub vagon. Charlotte nu mă lăsa, spunând că tocmai auzise fluieratul. Uneori, când așteptarea noastră devenea prea lungă, ne cățăram pe palierul deschis pe

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
s-a pus în mișcare. Am traversat palierul alergând. Eu încă aș mai fi putut să sar. Dar Charlotte nu... Am rămas în deschizătura care se umplea de un vânt din ce în ce mai puternic. Traseul potecii noastre s-a pierdut în imensitatea stepei. Nu, nu eram neliniștiți. Știam că o gară sau alta avea să oprească goana trenului nostru. Mi se părea că Charlotte era, într-un fel, mulțumită de aventura noastră neprevăzută. Privea câmpia învolburată de furtună. Părul, fluturând în vânt, i

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
dădea la o parte din când în când, cu un gest rapid. În ciuda soarelui, începea uneori să cadă o ploaie măruntă. Charlotte îmi zâmbea prin vălul acela scânteietor. Ceea ce s-a întâmplat pe neașteptate pe palierul ce se legăna în mijlocul stepei a semănat cu încântarea unui copil care, după o îndelungă cercetare zadarnică, descoperă în liniile încurcate savant dintr-un desen un personaj sau un obiect ascuns. Îl vede, arabescurile desenului capătă un nou sens, o nouă viață... Așa era și

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
necunoscut, de viața lui cotidiană... Frunzișuri grele, pete roșii, alungite, pe fațade, asfalt ud, scrâșnet de cauciucuri, cer gri-violet. M-am întors spre Charlotte. Ea nu mai era acolo... Și nu mai este restaurantul acela dintr-o gară pierdută în mijlocul stepei. Ci o cafenea pariziană - iar dincolo de geam, o seară de primăvară. Cerul gri și violet, încă vijelios, scrâșnetul mașinilor pe asfaltul ud, exuberanța proaspătă a castanilor, roșul storurilor restaurantului din cealaltă parte a pieței. Și eu, după douăzeci de ani

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
dând din cap. Femeia aceea îmi este foarte apropiată. Vocea ei, felul ei de a gândi îmi plac. Și îi cunosc armonia trupului... „Și dacă aș putea să-i vorbesc despre clipa aceea de acum douăzeci de ani, din mijlocul stepei, în gara aceea pustie?” îmi spun eu și știu că nu am s-o fac. În seara îndepărtată de acum douăzeci de ani, Charlotte se ridică deja, își aranjează părul privindu-se în geamul ferestrei deschise și plecăm. Iar pe

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
în ciuda părului alb și a atâtor ani trăiți, e pentru că prin ochii, prin trupul ei, transpar toate clipele acelea de lumină și de frumusețe...” Charlotte iese din gară. O urmez, îmbătat de revelația mea indicibilă. Iar noaptea se răspândește asupra stepei. Noaptea care durează deja de douăzeci de ani în Saranza copilăriei mele. Am revăzut-o pe Charlotte după zece ani, timp de câteva ceasuri, când mergeam în străinătate. Am ajuns foarte târziu, seara, și trebuia să plec mai departe dis-de-dimineață

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
nevoie de avioanele voastre... A zâmbit din nou, privindu-mă în ochi. Dar, în ciuda intonației voioase, am ghicit în vocea ei o undă de amărăciune profundă. Încurcat, am luat o țigară, am ieșit pe balcon... Acolo, peste întunericul înghețat al stepei, mi s-a părut că înțeleg, în sfârșit, ce însemna Franța pentru ea. IV 1 În Franța era să uit definitiv Franța Charlottei... În toamna aceea, douăzeci de ani mă despărțeau de vremea Saranzei. Mi-am dat seama de distanța

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Foșnetul ușor al paginilor pe genunchii unei femei așezate printre flori. Părul ei cărunt. Vocea ei... iar foșnetul și vocea aceea se contopeau acum cu freamătul crengilor prelungi ale sălciilor - trăiam deja pe malul curentului pierdut în imensitatea însorită a stepei. Vedeam femeia cu părul cărunt, care, cufundată într-o visare luminoasă, mergea încet prin apă și părea atât de tânără. Și impresia de tinerețe mă transpunea pe palierul unui vagon zburând prin câmpia scânteind de ploaie și de lumină. Femeia

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
ne gândim la cuarț și nu la orașul care ne era necunoscut... Aveam să merg de-a lungul oceanului timp de zece sau douăsprezece zile și să regăsesc orașul acela, din care o fărâmă infimă era rătăcită undeva în străfundul stepei rusești. 3 În septembrie, prin intermediul unui oarecare Alex Bond, aveau să-mi parvină primele vești din Saranza... Acest Mr. Bond era de fapt un om de afaceri rus, un reprezentant foarte caracteristic al generației de „ruși noi” care, în momentul

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
mi-a spus la telefon, ca și cum ar fi fost vorba de un schimb de informații după concediu: - Vai, dar ce târg nenorocit e Saranza asta! Mulțumită dumneavoastră am descoperit Rusia profundă, ha, ha! Și toate străzile acelea care duc în stepă. Și stepa, care nu se sfârșește nicăieri... O duce foarte bine bunica dumneavoastră, nu vă neliniștiți. Da, este încă foarte activă. Când am sosit nu era acolo. Vecina ei mi-a spus că participa la o ședință. Locuitorii imobilului ei

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
spus la telefon, ca și cum ar fi fost vorba de un schimb de informații după concediu: - Vai, dar ce târg nenorocit e Saranza asta! Mulțumită dumneavoastră am descoperit Rusia profundă, ha, ha! Și toate străzile acelea care duc în stepă. Și stepa, care nu se sfârșește nicăieri... O duce foarte bine bunica dumneavoastră, nu vă neliniștiți. Da, este încă foarte activă. Când am sosit nu era acolo. Vecina ei mi-a spus că participa la o ședință. Locuitorii imobilului ei au creat

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
ghiveciul intelectual rezultat din realitatea lui. Nu pentru că locuitorii lui ar fi putut răni sensibilitatea Charlottei. Prin excelență emigrantă, ea trăise întotdeauna în mijlocul unei extraordinare mulțimi de popoare, de culturi, de limbi. Din Siberia până în Ucraina, din nordul rusesc până în stepă, cunoscuse toată diversitatea de rase omenești care alcătuiau imperiul. În timpul războiului, le regăsise la spital, în egalitate deplină în fața morții, în egalitatea nudă a trupurilor operate. Nu, nu noua populație a acelui vechi cartier parizian ar fi putut să o

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
feros, numit de noi „Verdun” în copilărie... Știam și că voi face tot posibilul ca să nu vorbim despre cărți. Și că vom vorbi despre ele, totuși, mult, adesea până târziu în noapte. Căci Franța ivită într-o zi în inima stepei de la Saranza își datora nașterea cărților. Da, era, în esență, o țară livrescă, o țară alcătuită din cuvinte, ale cărei fluvii șiroiau ca niște strofe, ale cărei femei plângeau în alexandrini, iar bărbații se înfruntau în sirventès1. Când eram copii

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
seara aceea sau a doua zi, îmi spuneam eu, voi adăuga noul fragment, care îmi venise în minte noaptea. Eram la Saranza, în ultima mea vară la bunica... În ziua aceea, în loc să o luăm pe cărarea care ne ducea prin stepă, Charlotte a pornit pe sub copacii din păduricea înțesată cu material de război, numită de localnici „Stalinka”. O urmasem cu un pas nehotărât: potrivit zvonurilor, în hățișurile din Stalinka puteai să dai peste o mină... Charlotte se oprise în mijlocul unei poieni

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
în locul Stalinkăi, conform spuselor lui Alex Bond, fusese construit un stadion. Nu putea exista o dovadă mai palpabilă a dispariției totale, definitive. Dar bucuria era mai puternică. Izvora din clipa aceea trăită în milocul unui luminiș, în bătaia vântului de stepă, în tăcerea senină a acelei femei stând în fața a patru arbuști, sub frunzele cărora ghiceam acum ciorchini fragezi. Din mers, mă uitam din când în când la fotografia femeii în pufoaică. De-acum înțelegeam ce dădea trăsăturilor ei o asemănare

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915

Fără știrea lui... - Decât greci în țara asta..... Zău mai bine Lăpușneanu. - Cum să nu fi fost vremi bune? Doamne, îmi aduc aminte Ce mai vremi, vremi mari, avurăm * noi și țara mai-nainte! Mohamed stârnise moartea cea stăpână peste stepe Ș-au dat gând de biruință mulgătorilor de iepe. Peste mări de mulți plutite, peste țări înfloritoare Aruncase lacom, mândru, ochii Asiei tartare. Împăcând cu gând de pradă ale triburilor certuri Răsărit-au dintre ele, soare roșu din deșerturi, Pe

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
și judecată, Ei, erau mai bune vremuri în Moldova altădată. JURJ HRÎBOR Cum să nu fi fost mai bune! Îh! Cind îmi aduc aminte Cum i-am fost luat odată pe păgâni de dinainte... Muhamet stârnise moartea cea stăpână peste stepe, Dădu gând de biruință mulgătorilor de iepe... Pe[ste] mări de mulți plutite, peste țări înfloritoare Aruncase lacom, mândru, ochii Asiei tartare Împăcând cu gând de pradă ale stolurilor certuri Răsărit-au dintre ele, soare roșu din deșerturi; Pe cetățile

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
de biruință se amestecă în aer; Plâns și gemet ce pătrunde prin urlarea * desfrânării Și prin zgomotul mulțimii sună valurile mării. Bolțile de la biserici ș-ale zidurilor creste Stăteau negre și tăcute peste vaietele-aceste. Mohamed stîrnit-au moartea cea stăpână peste stepe, Le-au [dat] gând de biruință mulgătorilor de iepe; Peste mări călătorite și cetăți înfloritoare Mohamet aruncă lacom ochii Asiei tartare, Împăcând cu gândul pradei ale triburilor certuri, El răsare peste ele, soare roșu din deșerturi. Peste munți, peste ruine

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920

poate avea negoț nevămuit cu mongolii. Războiul cu turcmenii tekinți s-a început încă din anul 1879, când generalul Lomakin fu biruit, cu cei 4 000 de soldați, înaintea întăriturilor de la Ghiok-tepe. Dar rușii durară un drum de fier prin stepă. Douăzeci de mile departe de lacul Caspic apăru Scobelef înaintea întăriturilor tekinților. La 4 ianuarie se făcu o paralelă, la 7 și 8 o a doua; în fine la 24 asalt general și luarea întăriturilor. " Totul a trecut sub sabie

Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]