1,936 matches
-
neașteptată era apariția ei abia răsărită acolo în poartă, încît femeia cu care - strecurîndu-ne prin întunericul de lângă garduri - căutam singurătatea câmpiei făcu un gest de apărare cu amândouă mâinile și scoase un strigăt ușor de surpriză. ...Luna transfigurează totul. Gardurile strâmbe, șandramalele dărăpănate, bălăriile din maidan, atât de urâte în lumina soarelui analist și veridic, adinioarea în bătaia lunii erau frumoase, dădeau satului "balnear" o poezie nemeritată; iar mai departe, în câmp, freamătul abia perceptibil al nopții părea însăși căderea luminii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nimic, că nu trebuie să urmăresc. Că nu se poate... A încetat ploaia. E primăvară. Totul lucește verde. E ceva subtil în aerul limpede. Natura învinge urâțenia de aici. Razele soarelui, curate și încă reci, pun pe toate, pe casele strâmbe și pe gardurile neegale, o poleială care le dă un prestigiu nou, surprinzător. Glasurile trecătorilor de pe stradă, sonore și clare, vin parcă din depărtări. Tălăngile sună sacadat pe dealuri. Pe drum trec mereu trăsuri, în amândouă direcțiile, încărcate mai ales
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fizice. Preferă singurătatea, lectura. Se detașează de cele lumești, pe care le privește cu un ochi ironic, superior. Începutul romanului este semnificativ în această privință! "Bălțatești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți.* Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii cu jambiere (...), înarmați cu alpenstock-uri
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
întrebat ea. A menționat numele unei binecunoscute, și azi, în 1955, chiar faimoase actrițe-cântărețe. — Da, a răspuns repede doamna Silsburn, interesată, în așteptare. Doamna de onoare a aprobat din cap: — Bine. Ați observat vreodată, din întâmplare, cum zâmbește - un zâmbet strâmb? Zâmbește numai cu o parte a feței. Se observă foarte bine dacăă — Da - da, am observat, a sărit doamna Silsburn. Doamna de onoare a tras din țigară și a privit - abia perceptibil - spre mine. — Ei bine, asta provine de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
chipul lui palid, umed, profund moleșit și lipsit de vlagă și, îmi aduc aminte, am simțit impulsul de a i-o smulge de pe cap sau măcar de a i-o îndrepta, de a o ajusta într-o poziție mai puțin strâmbă, aceeași senzație care te inundă, la o petrecere de copii, când vezi invariabilul copilaș urâțel cu un coif de hârtie care i-a căzut pe o ureche sau pe amândouă. — Doamne, ce zi! a exclamat doamna de onoare în numele nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
dezvăluire. Procesul va fi judecat de un judecător coleg de facultate cu Procurorul Șef...! Zilele trecute am stabilit În amănunt desfășurarea procesului precum și anii de condamnare...! Până atunci, tăcere...!” Vru să toarne vin În pahare dar, sticla era goală. Dezamăgit, strâmbă din nas ordonând lui Mingoti să mai comande câteva sticle iar În timpul cât va vorbi la telefon cu nevastă-sa, să le Învârtească suficient de bine În ghiață Întrucât dela miezul nopții În sus, apetitul de băutură e În creștere
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ea acolo și lângă ea, ultimul Wall Street Journal. Demnitate pleșuvă. Firul aparatului de ras electric era băgat În priză deasupra. Totdeauna era proaspăt ras. Preoții boului Apis, descriși de Herodot, cu capete și trupuri rase. Și cu gura adormită, strâmbă Într-o parte ca și când Elya, căruia Îi plăcea să spună cum crescuse În Greenpoint printre golani, visa poate gangsteri și focuri de armă. Sub bărbie bandajul arăta ca un guler de uniformă militară. Sammler se gândi la el ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
intervenit Naji. Așa că mă tot consumă. Hap. Hap. Hap. Ahmad a râs. Jinei îi plăcea cum i se transforma chipul atunci când bărbatul râdea. Ochii lui serioși se ascundeau în spatele ridurilor; iar Jina i-a observat dinții, care erau adorabil de strâmbi. Când eram mici, a spus Ahmad, eu mă jucam, iar tu studiai. Îți aduci aminte ? Eu mă furișam afară din casă, iar tu îmi făceai semn cu lanterna, de la fereastra dormitorului, ca să știu când era în regulă să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de cârpă, Doar Bergerac face-un drum Spre Lună să nu se surpe. Simplu, fals suicid Trece prin gând și se stinge, Noi parodiem neiubind Viața, prinosul de sânge. A obosi trăind? O întrebare, Un glonț în ochiul stâng și strâmb, Care pe care. Aș vrea să mă scufund în somn, Ca un Titanic noaptea, ca un om. Un chip prea alb, ușoare mâini mi-acoperă privirea, am obosit de săptămâni, ești Mântuirea. Camelia ARMATI Ademenire... Aș vrea să mă cheme
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se înălțau din spatele gardurilor au reliefat umbre dantelate, întunecate și împietrite. Mi-am predat osemintele îmbătrânite, alții trufașele armuri ale sufletului, un soldat și-a smuls un os să-l așeze ca jertfă în altarul casei. Dintr-o dată niște guri strâmbe strigau nume de mame, de tați, neveste și copii. Orașul rămase încoronat până la ziuă în doliu Adolescență Etapele se succedau într-un ritm accentuat; primii bani, prima țigară, primul contact sexualultimele noastre griji erau sida și cancerul. Ca toți puștii
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se vedea deloc. Observația critică a lui Tashiro că picioarele erau prea scurte și arătau ca niște labe de insectă părea adevărată, dar dacă te uitai atent, Îți dădeai seama că nu modelul e de vină, ci poziționarea conștient mai strîmbă a obiectivului. S-o luăm de exemplu pe cea În care Tashiro a asemănat părul cu o coadă de cal. Șezutul era Îndreptat spre aparatul de fotografiat Într-o poziție asemănătoare cu aceea pentru clismă și cele două pete albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
toți am comenta legislația și nimeni n-ar aplica-o. - Și te simți împăcat? - Nu. Dar suntem singurii care mai putem face dreptate, câtă a mai rămas. Ce-ar fi fost și fără noi? Aplicăm legile, dar când ele sunt strâmbe cei mai mulți dintre noi, ajutați de un curaj neadus la clamare, le aplicăm forțând interpretări în lumina principiilor învățate la facultate, ce ne ajută a ne face că nu le înțelegem rostul voit deviat sau abscons. - Dar în felul acesta, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o costișă lină, lungă, fără sfârșit parcă; târgul, într-o înfundătură, rămânea la stânga, în urmă. La dreapta noastră deodată răsări un tapșan larg, între muncele. Era un loc drept, sălbăticit, plin de spinării bogate, printre care răzbăteau câțiva pruni pitici, strâmbi, răsuciți ca-ntr-o durere. În fund, pe clina unui muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cât grădinile se măresc. În desimea aceasta a lui Israel, doar în Broscărie s-au pripășit câțiva români, funcționari mici, odagii, și puțini nemți; un cârnățar, câțiva dubălari. Încolo, pe ulița mică, pe ulița jidovimii, pe ulița școalelor, pe ulița strâmbă - se înmulțește, crește și furnică în lumina soarelui un popor sărac, care-și duce încovoiat năcazurile, își vorbește netulburat jargonul și se închină Dumnezeului său. Sunt acolo căsuțe vechi și joase: din uliță trebuie să cobori două trepte ca să dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cătră casă, cum îi era obiceiul. — A venit un om, îi zise Cristina. Te caută pentr-o poruncă boierească... Întorcând spatele cătră pădurar, intră nepăsătoare în casă. Vătaful Alexa o găsi cântând încetișor și privind pe geam la zarzării cei strâmbi și negri plini de horbotă albă de floare. Cum îl simți, se întoarse și-l întrebă dacă nu poftește cozonac ș-un pahar de vin. — Vei fi fiind obosit... îi zise ea cu blândeță. Și Alexa se simți foarte împăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dusese cu grăbire în trei picioare în lungul coastei. Într-un loc se oprise: îi trebuia ceva ca să-și puie furtișagul. Cum n-avea straița la șold - s-a nevoit tot în trei. Mergea bine și în trei, dar înainta strâmb și haitiș, cu stânga înainte. Capul și-l ținea tot spre deal și picioarele de dinapoi tot cătră râpă. S-a dus pe ici, a ocolit pe dincolo. S-a lăsat în pârău, s-a oprit lângă izvor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în râpa oablă unde își dăduse drumul. Culi se oprise. Mai departe, de-a dreptul, nu putea trece. Ar fi trebuit să ocolească pe la capătul pârăului, tocmai pe devale; și de devale să se suie împotrivă, ca să cerceteze acele sărituri strâmbe, în trei brânci. - Cu cefolos? Se vedeau subt el, în râpa afundă, câteva linii libere - dungi de omăt, printre bungeturi. Culi trase de la șoldul drept binoclul și cercetă cu el îndelung amândouă repezușurile ponorului și fundul. În fund, subt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
colo-colo, jucându-se cu sculele electrice și stând treji toată noaptea, bând bere în jurul unui foc de tabără, ștergând-o apoi înapoi la New York și la apartamentele lor minunate cu parchetul uniform, lăsând în dar comunității rurale sărace o casă strâmbă în care intră apa și în care toată mobila stă în pantă astfel că, dacă e ceva pe roți, alunecă pe podea până se izbește de perete. „Trebuie să oferi ceva în schimb“ este mottoul acestor indivizi. Dar ceea ce vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îndreptau spre altar. Rachel purta o rochie dreaptă de un galben pal - sună oribil, dar era simplă și elegantă - și ținea în mână un buchețel de flori. O mie de blițuri i-au luminat calea. —Cravata lui taică-tău e strâmbă, fir-ar să fie, a șuierat mama. Tata i-a prezentat-o pe Rachel lui Luke, apoi s-a înghesuit pe rândul nostru și a început slujba: cineva a citit o poezie despre loialitate, altcineva a cântat un cântec despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care îi oferea funcția de consul, bani și pe fiica sa de soție. În schimb, îi cerea să-l trădeze pe Vespasianus și să i se alăture lui. Citi zâmbind scrisoarea, pe care o încredință repede unui mesager. 42 Mesagerul strâmbă din buze când îl văzu pe Antonius Primus rupând hotărât scrisoarea lui Vitellius. — Acesta e răspunsul tău? îl întrebă cu un aer jignit. În mai puțin de o zi, străbătuse câmpia și pădurile și ajunsese la vreo douăzeci de mile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fără tine? — Ia un taxi. — Un taxi? Chiar acum. Da. — Pe curând. Da. Am făcut o tură prin apartament. Am luat scrisoarea. Cum mă mai mâncau și uni ardeau ochii. Știi ceva? Era prima dată când îi vedeam scrisul - semnătura strâmbă, necultivată, sărutările ei mâzgălite. Cum era posibil? Vreau să spun că nu suntem chiar cel mai expresiv cuplu, dar totuși... La naiba, suntem de doi ani împreună, și nici măcar un bilet? Am trântit scrisoarea. Mi-am ridicat privirea. Dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de coaie ca alea adunate la Fancy Rat Dar, de regulă, există și un sâmbure de adevăr... Vrei să arunc o întrebare? Am privit fața aprinsă a lui Terry - părul cârlionțat și rărit, jumătate de ureche mușcată, nasul mic. Dinții strâmbi seamănă cu cioburile de sticlă din zidurile de la mahala. Terry face parte din categoria noilor prinți și o face pe geniul feroce. Visul lui curent e să-și angajeze un șofer handicapat: însemnul de Handicapat i-ar oferi lui Linex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Vorbesc stereo, cu paraziți radio și interferențe de posturi. Au sonorități de sonar, scârțâit de lilieci, croncănit de pterodactili, tors de pește. Poftim? făcu el. — Ai vândut un milion? S-a destins. Nu se putea citi nimic în spatele zâmbetelui său strâmb. — Fii serios, făcu el. — Păi, cât ai vândut? — Ei, un număr rezonabil. Am râgâit și am ridicat din umeri. Am râgâit iar. — Drăcia dracului! am exclamat. Scuză-mă. Am căscat. Mi-am plimbat privirea prin cârciumă. El s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
rușine? Am începu iar să-mi fac laba. Ar trebui să mă vezi. Am intrat iar în rândul vostru - mi-o fac și eu. Bine v-am regăsit. Iată-ne, deci, zdrăngănindu-ne coarda, trântiți pe spate ca niște chitare strâmbe de-ale lui Picasso. E ridicol - dar ce pot să fac? Doar știi cum e cu femeile de pe stradă în orașele pline de agitație, în jungla de beton. Problema nu e că vremea le scoate afară din case. Problema e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
râs, și m-a zgâlțâit și mai tare... O singură consecință. Ultima îmbrățișare. Am simțit că-mi arde fața - și a fost cealaltă luptă, lupta pentru aer, care mi-a arătat ce am de făcut. Mai aveam încă în gură, strâmbă, dar aprinsă, țigara pe care o țineam în dinți ca într-un clește. Mi-am întors fața brăzdată până la limita dincolo de care nu se mai poate mișca. Era cât se poate de aproape de mine și puterea mă părăsea cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]