1,359 matches
-
nepotul Directorului de școală. Pe seară se Înființase În josul potecii betonate din curtea Îngrozitorului mânuitor de grele legături de chei. Pe potecă omul Înșiruise o lanternă stâlcită ca vai de mama ei, o obadă crăpată și un sac de plastic străveziu În care se zărea o alcătuire nelămurită, un amestec de cheaguri negre de sânge, de țărână și de paie. Deși mirosea a băutură, bărbatul nu era beat și Îi fusese destul de ușor să se stăpânească și să nu izbucnească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
proaspete, Doamne! Te mai suplinim nițel. Te mai amânăm. Ia și Te odihnește de acum! Zăriră, tupilați printre tulpinile buruienilor, cu trupurile parcă din cenușă Întărită, zeci și sute de Adormiți. Erau acoperiți și prinși Între ei de o pânză străvezie, din fire subțiri, precum cele din gogoșile de mătase. ― Ia uite, domnule! Și noi care credeam că e unul singur... Mă Întreb, Repetentule, dacă voi izbuti În timpul somniei mele să-l pun pe dealul ăla - știi tu care - să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea o fetișcană. Închise strâns gura, părând că-și controla respirația. În cele din urmă, se aplecă atât de adânc, încât dădu impresia că se frângea în două. — Se apropie momentul când îmi voi lua rămas bun, în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Katsuyori e mort. Nobutada dădu din cap a încuviințare. În dimineața primei zile din Luna a Treia, un alt mesaj fu legat de o săgeată și tras în castel. Citindu-l, Nobumori râse: — Scrisoarea asta e o păcăleală atât de străvezie încât parc-ar fi scris-o un copil. Demonstrează cât de mult l-a descurajat asediul pe inamic. Mesajul suna astfel: În ziua a douăzeci și opta din luna trecută, provincia Kai a căzut, iar Seniorul Katsuyori s-a sinucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ce te alegi din toate frământările astea? -Hei, timpule! Ce treci nepăsător cu același dangăt de talangă veche? Unde îmi îndrepți pașii? Un suflet de înger mă retrage din așa zisa disperare, atingându-mă ușor ca și cu o aripă străvezie... E ora de desen... Creioanele alunecă melodios pe foia imaculată și se ivesc forme...diforme...case îngrămădite cu acoperișuri șubrede, copaci îndoiți de vremuri...o frumusețe ...suflete de copii înșirate în razele de soare...Copilul insistă: -Am terminat, domnișoara... Îmi
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
sens acestora. Își vopsesc ochii în nuanțe banale spre a nu moșteni tristețea. Mă privesc în ochii tăi și văd căpruiul ochilor mei. Să fim noi tristețea? Dacă am întoarce cuvântul pe altă parte, oare am putea vedea fericirea? Aripile străvezii continuă să abată asupra lumii o întreagă poveste amestecată în cuvinte nerostite, mesaje pierdute, răvașe fără destinație, ochi limpezi neînlăcrimați buni de așezat pe fața îngerilor din icoanele decolorate de vremuri necuprinse în cartea vieții veșnice. Șeherezadele se zbenguie prin
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
tovarășii tovarășului Orest penetrau peste tot, firele nevăzute ajunseseră deja și aici, în patul plăcerii ilicite. Irina se aplecase peste marginea joasă a patului, să ia pachetul de țigări. Aprinse țigara, își aranjă perna de copil, sub cap. Degetele subțiri, străvezii strângeau țigara până la flacără. — Își găsise leacul, viciul, fixația, așa spunea tovarășul Popescu. Gata să se lase tiranizat dacă asta m-ar distra. Tiran el însuși, instabil, posesiv. Nu-mi punea la picioare decât... nimic. Adică, eventual: instituția subordonată. Micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Iarna lungă a așteptării. Și acum... bucuria păgână, ilicită! Sfidarea care n-are curaj să sfideze. Ceva viclean și simplu, prosternat în fața elementarului, fără curajul de a redeveni simplu, elementar. Mi-e frică! Pofta asta sfruntată, dezordinea în împărăția ordinii... Străveziu, kir Ianuli, galben, negru, chipul îngust sub coama părului încărunțit. Nu, nu îl vede și e bine așa, nici el să nu-i vadă ochii arși, mâinile avide, febrilitatea lor ardentă, tăind aerul. Cerneala cerului, petele alburii, mișcătoare, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
salopetă, și m-am gândit că trebuie să fiți chiar dumneavoastră pictoriță. Și așa mi-a venit ideea să vă întreb. M.F.P. a zâmbit. N-aș fi putut spune dacă pentru că nu mă credea sau pentru că o amuza întrebarea mea străvezie, dar, în timp ce îi studiam chipul remarcând ridurile de la colțurile ochilor și ale gurii, mi-am dat seama că era un picuț mai coaptă decât crezusem inițial. Ar fi putut avea treizeci și patru sau treizeci și cinci de ani - nu că asta ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mintea mea... Eu pot să mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am făcut o viață și o carieră aici, În timp ce, dacă rămâneam acolo, muream pe front sau putrezeam Într-o Închisoare... Orașul Începe să se zărească departe, Într-o ceață lăptoasă, străvezie, sub un cer alburiu. Capitolul 9 Generația expirată — Planul de măsuri! Ce holbezi ochii la minecât cepele? S-a ținut să nu răcnească la el, deși, de fiecare dată când Îi vede nasul poros, striat de vinișoare violacee, Îi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mama mea. Nici tata, că n-am - dar așa... Așa se cade să faci: plângi după aceea... - Atunci Îți dau ciuboțelele după ce plângi. - Di ci să plâng eu?, plânge Bălana cu adevărat, cu lacrimi cât cireșele, dac-ar fi cireșe străvezii. Ciuboțelele-ale mele, la mini! - le strânge la piept; și nu mai plânge. - Dacă-i pe-așa, atunci eu nu mănânc!, Îmi aduc eu aminte. Și mor! Și mama... - Ba nu mori! Hai, frumos, mănâncă... - Mănânc, după ce ți le dau. - Aaaa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pentru care să gătești și tu ești fata. Glasurile lor răsună în întunecimea junglei, dar nu, nu le răspunde. Rămâi pe malul ăsta. Căci ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei ce se înalță spre lumină prin apa străvezie? Lui Sampath îi păruse rău de fata cu zece rude. Ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei, repetase, tremurând din tot trupul. Niciodată în zilele petrecute în așezământul acela groaznic nu se mai simțise atât de mișcat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
jumătate ce-ar trebui să fie, un eșec, o dezamăgire. Un dezastru absolut. Va trebui să se ducă și să facă rost de floarea aceasta, nu-i așa? Trebuie să o aibă, floarea aceasta cu un parfum deosebit, grațioasă și străvezie, care te trimitea cu gândul la mușchi și la pădure. Trebuia s-o aibă și asta imediat! Privi în jur ca să vadă noaptea subțiindu-se... Zorii erau aproape. Avea timp exact cât să se ducă sus pe coama dealului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
în neant, asemeni fantomelor. Mulțimea stătea cu răsuflarea tăiată în livadă. Spionul se târa pe crengi. Sus, urcată într-o magnolie acoperită de mușchi, adunând orhidee, Kulfi fu prinsă preț de o clipă de o furtună puternică, zări o ceață străvezie trecând pe lângă ea. Se ridică pe creanga pe care stătuse, ferindu-și ochii de razele soarelui, ca să privească maimuțele cățărându-se. În sălbăticie, până la coama celui mai înalt munte. Acolo, chiar în vârf, copacii se clătinară o clipă, își înclinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
un păr de toată bafta, bătându-i cu vârfurile fesele obraznice; părul ei negru cu reflexe roșiatice, precum lumina unui răsărit crescând peste un pământ untos, roditor, care abia așteaptă sămânța, și ochii verzi, mari, cu uitătură stranie, dusă, crucișă, străvezie, și pomeții înalți și însângerați, întregindu-i aerul tupeist și pervers... Avea în ea tot ce ademenește și provoacă, măcar că n-o fi fost chiar cum o arăta înfățișarea, Mirelo, se întâmplă că omul se ascunde sub masca chipului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
despre fumat. Mă apucase durerea de cap și trebuia să ne hotărâm într-un fel. Ei s-au hotărât să se ducă, fiindcă dacă ne-am fi întors din drum, asta le-ar fi purtat ghinion pentru viitor. Noaptea era străvezie. Dar probabil, când ai asemenea planuri, întunericul nu e niciodată îndeajuns de des. Au deschis portierele fără zgomot, toți deodată, cu urechea ciulită în noapte. Apoi au coborât ghemuindu-se, ghemuiți au dat mâna cu mine și, într-o clipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
n-a mai rămas nimic. Decât blocuri de șobolani gri. Cum să mai găsească străbunica drumul înapoi în cimitir când ăștia au demolat totul? Sabina zâmbește. În spatele ei apune un soare feliat de nori. Are părul de cerneală și pielea străvezie. Râde: tu, Piti, chiar ai vrea să te cred? LVI Doar două rude mai aveam în Botoșani: tanti Clemanza și tanti Mizi. Două surori care la un loc adunau 189 de ani. Doar ele mai rămăseseră dintr-o familie numeroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
unul după altul gândurile. Colțurile ierburilor brăzdau infinitul picioarelor. Florile din ronduri răpuse copleșiseră cu leșurile lor întreaga așezare. Oriunde stăteai, praful stropit din ce în ce mai tare ștergea orice urmă de existență. Nevăzutul se juca cu stelele și le închise dincolo de zările străvezii. Cumplita realitate mă răpusese și somnul căzut ca o poartă imensă de metal aruncă toate aceste elemente într-un hău încă nedefinit. Orb în povara apăsătoare de gânduri caut să-mi definesc eternitatea în imensitatea criptică a naturii. Pierdut simt
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
atârna pupilele micșorate, de ochii bătrânului și hârșitului polițai, aducându-și aminte de o expresie dragă aceluia (Dom'le, cum mai lucram noi, pe vremuri, cot la cot, la meserie, milițian și procuror, nu polițist și parchetar, ca astăzi! aluzie străvezie la schimbarea denumirii instituțiilor represive dominante, Poliție-Miliție și Procuratură-Parchet, dar și la calitatea și la motivația personalului. Eh, alte vremuri, alte fețe, alte boacăne!). A terminat de completat datele... Acu-i acu'! E momentul să-l mint. Doamne, ajută-mă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ție pe sub capotă, pupăză marxistă ce ești! Vacă proastă și tâmpită..., mai mormăie el stins, după dispariția ei. În mijlocul mesei, zăceau: O sticlă golită de tequila, expunându-și propria inocuitate, printre coji de alune smălțuite cu sare grunjoasă și feliuțe străvezii de lămâie, mozolite și stâlcite; o jumătate de sandvici cu parizer, cu unt și cu brânză telemea; un creion plat, roșu și bont, de tâmplar; și, culmea! vreo șase-șapte bilete de loto în alb, la discreție, necompletate. Taciturn, Arhanghelul Cunoașterii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu dumneata! Întoarse spatele. Învățătorul se retrase fără zgomot. Când venise încoace avusese bătăi de inimă dureroase și emoția îi uscase cerul gurii și gâtlejul. Își aranjase în creieri cele ce voia să spuie bătrânului boier Miron. Toate erau limpezi, străvezii și convingătoare. Imposibil să nu fie înțeles și aprobat. Se înfățișa o situație excepțională și primejdii excepționale și iminente. El le simțea, și le vedea, și le auzea. A le păstra pentru dânsul și a le ascunde ar fi fost
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de altfel prea puțin însemnate), Grigore întrebă deodată, ca din senin, schimbând vorba: ― Crezi că Olga ar vrea să fie soția mea, Victore?... Dar te rog să-mi spui sincer și fără nici un menajament, fiindcă... Predeleanu surâse cu o șiretenie străvezie: ― Ea ce crede?... Ai întrebat-o? Atunci Grigore Iuga îi mărturisi pe nerăsuflate că o iubește de mult, că s-a luptat cu sine însuși în zadar, că i s-a urât cu viața, că ar vrea să înceapă o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
navă. Acest post cu răspundere cere o anumită stăpânire dublată de îndemânarea reală de a conduce oameni. Kane nu era hărăzit cu niciuna din aceste calități. În comparație cu acelea ale superiorului său ierarhic, visele-i hălăduiau ca niște umbre confuze, răzlețe, străvezii, așa cum Kane era ecoul mai fin, mai puțin vibrant, al căpitanului. Dar vai, un "pro" are nevoie de o mare risipă de energie, iar Kane n-avea decât de pe o zi pe alta. Visele lui Parker nu erau nicidecum ofensive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ci un uriaș castel, o construcție obtuză, cu cornișe și stucaturi și ciubucării și gorgone și luminatoare și balcoane și creneluri și foișoare și jgheaburi numai și numai din materie rece și transparentă. Iar în mijlocul miilor de săli cu pereți străvezii mă aflam eu, trântit la pământ, și fetița în cadrul ușii larg deschise, iar în spatele ei, de la intrarea în castel și până la camera din centru, sute de uși date de perete, cu lacătele însîngerate. M-am trezit cu o senzație stupidă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care avusese poliomielită, îi explica tot soiul de lucruri, ajutîndu-se prin desene făcute pe asfalt cu o cretă adusă de-acasă și prin niște gesturi pe care, acum, le-aș numi parcă rituale. Uneori parcă îndepărta de pe el o pânză străvezie de păianjen. Alteori arăta cu degetul spre cer, zâmbind enigmatic, în serile învăluite în ceață purpurie, trecând pe nesimțite în cafeniu, sclipirea metalică a mecanismului ortopedic purtat de primul băiat și gesturile sibilinice ale celui de-al doilea căpătau în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]