1,448 matches
-
a artei în imaginație are o caracteristă mai profundă pe care o întâlnim la Schelling 17: arta ca formă a idealului. Dacă încercăm să explicăm natura operei de artă ca întreg putem cădea în astfel de pericole. De aceea o stratificare a operei de artă este o condiție ontologică în analiza artei. Existența artei trebuie explicată prin intermediul unei deconstrucții care ne duce la tropii esențiali. În acest sens, Hartmann observă două straturi esențiale: primul strat este prim-planul operei care oferă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
deconstrucții care ne duce la tropii esențiali. În acest sens, Hartmann observă două straturi esențiale: primul strat este prim-planul operei care oferă baza operei (materia operei), iar al doilea este stratul decorativ care e desăvârșit prin experiența perceptuală. Prin intermediul stratificării artei putem ajunge la un existent autonom, așa cum deja am văzut, adică la Ansichsein. Mergând pe aceeași direcție, Ingarden analizează opera de artă ca un existent între realism și idealism căutând o bază comună pentru a forma un sistem al
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
care putem cunoaște intențiile artistice ale creatorului, în același timp opera devine cunoscută într-un mod intim, adică prin experiențele subiective. Conceptul de strata este indispensabil pentru a stabili condițiile prin care putem stabili exterioritatea obiectelor (artistice). Dar procesul de stratificare impus de Ingarden nu trebuie văzut ca unul euristic, care să cerceteze conștiința unde obiectele artistice sunt expuse rațiunii, ci este un proces analitic pin care ontologia cercetează părțile individuale ale unui obiect artistic pentru a-i stabili proprietatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
discuta despre înțelegerea obiectului artei și despre jocul liber al imaginației din cadrul artelor. Explicarea entității artei și a fenomenalității ei. Înțelegerea trăsăturilor fundamentale ale artei și a procesului de raportare dintre entitățile artelor. În partea a doua, analiza pleacă de la stratificarea ingardiană pentru a determina o stratificare specifică artei, una care nu elimină experiența estetică. Totodată, voi propune o arhitectonică ontologică a artei vizuale pentru înțelegerea existenței lor. Ambele părți implică ideea conform căreia valoarea și adevărul artei intră în raport cu temporalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
despre jocul liber al imaginației din cadrul artelor. Explicarea entității artei și a fenomenalității ei. Înțelegerea trăsăturilor fundamentale ale artei și a procesului de raportare dintre entitățile artelor. În partea a doua, analiza pleacă de la stratificarea ingardiană pentru a determina o stratificare specifică artei, una care nu elimină experiența estetică. Totodată, voi propune o arhitectonică ontologică a artei vizuale pentru înțelegerea existenței lor. Ambele părți implică ideea conform căreia valoarea și adevărul artei intră în raport cu temporalitatea umană. PARTEA I Fundamentarea câmpului teoretic
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
câmpului teoretic și determinarea conceptelor de analiză a operei de artă Ontologia înțelege opera de artă ca un întreg a cărui structură interioară urmează să o stabilească. În determinarea ontologiei operei de artă (literară) Ingarden apelează la un sistem de stratificare al operei, în cadrul căruia anumite strate au o semnificație mai profundă. Rolul esențial al straturilor constă în relația lor modală. Întrucât concretizarea operei depinde de ideea de contemplație va trebui să apelăm la experiența estetică. Estetica are nevoie de emergența
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
putem pleca de la prezumția că opera de artă dispune de un obiect real suficient. Când avem un roman în mână îl putem evidenția prin a-l atinge, o muzica prin a o auzi, iar un tablou prin a-l vedea. Stratificarea ontologică pleacă de la ceva pe care îl numim obiect de artă. Complicațiile analizei ontologice survin în urma stabilirii caracteristicilor obiectului. Putem vorbi de două cracteristici esențiale - artistice și estetice - ce presupun două moduri diferite de existență, fără să înlăture identitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a ceea ce face un obiect să fie operă de artă. Totodată, pentru a determina existența operei trebuie să expunem aparatul teoretic și să evidențiem factorii externi ce contribuie la definirea operei de artă. Dacă în cadrul operei literare vorbim de o stratificare ontologică, în cadrul operei vizuale vom aplica o arhitectonică ontologică. Facem acest lucru pentru a diferenția modul relațional al elementelor constituente operei, fără a elimina din cadrul arhitectonicii artei vizuale prezența și modul distinctiv de funcționare a straturilor ontologice. Ce dorim să
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
să constea într-o plăsmuire sensibilă - cu caracter de lucru -, ca prim-plan, și, din idee, ca plan de spate"26. Pentru Hartmann, cele două planuri ale obiectului reprezintă dubla sa ipostaziere, prin care frumosul este evidențiat, dar și începutul stratificării obiectului de artă. În cadrul percepției, obiectul de artă este o aparență a unei idei prime. Sau, cu alte cuvinte, imaginea pe care o avem despre obiectul de artă este o imagine mentală diferită ontologic de obiectul perceput. Cele două stadii
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă: ceea ce subiectul experimentează și ce se constituie prin ce este experimentat. Cu alte cuvinte, materia obiectului are o ontologie specială, iar imaginea și simbolul obiectului au o ontologie proprie. Din acest punct de vedere este nevoie de o stratificare ontologică pentru a vedea cum funcționează fiecare obiect în parte. Arta și obiectul de artă au moduri speciale de expresie ducând la înțelegerea percepției prin intermediul a ceea ce este constituient fiecărui obiect de artă în parte. Mai mult, apariția unui astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cu toate că prezintă o natură idependentă de subiect. Înțelegerea dublării obiectului ține de natura ontologică a calității sale estetice. Calitatea estetică a unui obiect de artă subzistă numai pentru ființa spirituală, în timp ce obiectul fizic este independent de subiect și prezintă o stratificare ontologică. Acest lucru pare să confirme ipoteza lui Hartmann, potrivit căruia dacă opera de artă este un produs spiritual înseamnă că prin intermediul creației a luat cu sine ceva din spiritul omului. Relația dintre subiect și opera de artă există prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artă va porni de la presupoziția că lumea este dependentă de conștiință, lucru ce se vede cel mai bine în cadrul obiectelor ficționale. Dar orice explicare a manifestării existențiale a operei de artă nu neagă existența independentă a anumitor obiecte de artă. Stratificarea operei de artă aduce anumite complicații în cadrul relației dintre obiectul artistic și obiectul estetic. Obiectul de artă autonom ce nu este expus nici unui fel de experiențe este obiectul însuși înțeles ca operă de artă. Concretizarea unui obiect de artă se
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
statice sau cinetice înseamnă înțelegerea apariției lor ce necesită o analiză a calităților lor ontologice. Atât imaginile cât și textele sunt imaginative: metacodul textelor este redat prin imagine. Raportul dintre text și imagine reprezintă dialectica interpretării imaginii în general. 6. Stratificarea obiectului estetic Obiectele de artă, aflate la granița dintre imitație și creație, ajung prin forța reprezentării să fie considerate obiecte ale lumii fenomenale. Prin jocul liber al formei putem diferenția artele reprezentaționale de artele nereprezentaționale. Totodată, adevărul artei refuză opunerea
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
având pretenția de a oferi adevărul. Ontologia obiectului estetic aduce în vedere, după Hartmann, aceleași straturi interioare ca ale realității ontice: "lucrul (sensibil) - viața - sufletul - lumea spirituală"38. Dar, straturile ontice au o natură diferită, una a posibilității metafizice. Această stratificare este diferită de la o artă la alta. În cazul picturii, stratul de bază este multiplul despicat (planul bidimensional al petelor de culoare, adâncimea tridimensională a spațiului, împreună cu lumina, apariția mișcărilor figurilor și apariția vitalității) căruia îi corespund momentele sufletești. În
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în timp ce momentele sale consistă în acțiuni și situații sufletești. După Hartmann, în cazul muzicii și al arhitecturii straturile exterioare și cele interioare au o formă de exprimare mult mai ambiguă și greu de recunoscut. Însă problema principală rămâne explicarea necesității stratificării ontice a obiectului de artă. Obiectele de artă reprezintă o structură ontologică interioară ce diferă de la un tip de artă la altul. Structura este autonomă și formată prin intermediul epistemologiei tehnice. De aceea Ingarden identifică în cadrul artei literare straturi în conformitate cu compozția
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
structură (Gebilde)2. Prin joc este adus ceva în existență ce este supus unei transformări 3 în structură. Odată cu acest proces al transformării, obiectul devine independent și delimitat de orice factor extern. Opera, ca obiect autonom, este supusă acum unei stratificări ontologice, adică este formată dintr-o serie de straturi heterogene inter-relaționale. Aceste straturi sunt delimitate între ele, fără să se piardă legătura, și prezintă calități particulare, dar care conlucează și fac posibilă concretizarea operei de artă. Voi prezenta funcționalitatea straturilor
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
să se piardă legătura, și prezintă calități particulare, dar care conlucează și fac posibilă concretizarea operei de artă. Voi prezenta funcționalitatea straturilor în linia lui Ingarden urmând să arăt ce rol au tropii ontologici în concretizarea operei. Totodată, voi aplica stratificarea ontologică în cadrul operei literare ce va fi model pentru artele vizuale, fără a repeta clasificarea lor pentru fiecare obiect de artă în parte. Am preferat clasificarea artelor scrise și vizuale întrucât cele două grupuri prezintă la nivel ontic anumite diferențe
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
1955) ca transgresivă, numind opera literară o scriitură interminabilă. În final, opera literară este spațiul de manifestare a activității scriitoricești care, conform ontologiei formale, apare ca un obiect purtător de proprietăți dependente, la rândul lor, de obiect 6. 1. Nevoia stratificării ontologice și modul de a înțelege opera literară Întrebarea ontologică cu privire la ce este literatura privește stabilirea esenței literaturii, prin care arta literară se poate diferenția de ceea ce nu este literatură. Dificultatea întrebării constă în a identifica și defini literatura în
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în realitatea exterioară. Acest lucru duce la o dublă existență a obiectului literar (real-imaginară) a cărui concretizare este posibilă prin experiența estetică. În cadrul experienței estetice sunt conștienți de dubla natură ontologică a obiectului literar. Totodată, obiectul literar este supus unei stratificări redate prin ideea de strata. În altă ordine de idei, dubla apariție existențială a obiectului literar este supusă la o serie de straturi reducționiste ontologic. Anumite calități sau entități ale obiectului, diferite în aplicație sau interpretare, reprezintă, prin activitatea sintetică
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
rol în segement în constituirea obiectului literar total. Fiecare strat trebuie înțeles ca un trop ontologic ce constă în proprietăți și relații concrete 10, și care conduce la definirea autonomității suficiente obiectului literar. Obiectul imaginațional literar este privat de orice stratificare întrucât existența sa ireală (fantastică) presupune o stratificare specială de tip fenomenologic. Acest lucru nu elimină influența anumitor straturi în compoziția sa. În acest fel, cele patru tipuri de straturi impuse operei literare de către Ingarden (formațiile fonetice, unitățile de înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Fiecare strat trebuie înțeles ca un trop ontologic ce constă în proprietăți și relații concrete 10, și care conduce la definirea autonomității suficiente obiectului literar. Obiectul imaginațional literar este privat de orice stratificare întrucât existența sa ireală (fantastică) presupune o stratificare specială de tip fenomenologic. Acest lucru nu elimină influența anumitor straturi în compoziția sa. În acest fel, cele patru tipuri de straturi impuse operei literare de către Ingarden (formațiile fonetice, unitățile de înțeles, aspectele schematice și obiectivitățile reprezentate) sunt, din punct
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
operei literare 11. Acest lucru implică ideea de "valoare" a operei literare care este redată prin intermediul capacității sale de a fi literară: nu toate scrierile sunt literare. O eliminare a experienței estetice presupune analiza operei literare sub forma obiectului artistic. Stratificarea operei literare presupune stratificarea obiectului său, înțeles ca obiect real spațio-temporal. Urmând ca orice concretizare ontologică a obiectului să fie făcută prin contemplație, adică prin experiența estetică. Literatura este în mod necesar lingvistică și se distinge de alte forme de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
lucru implică ideea de "valoare" a operei literare care este redată prin intermediul capacității sale de a fi literară: nu toate scrierile sunt literare. O eliminare a experienței estetice presupune analiza operei literare sub forma obiectului artistic. Stratificarea operei literare presupune stratificarea obiectului său, înțeles ca obiect real spațio-temporal. Urmând ca orice concretizare ontologică a obiectului să fie făcută prin contemplație, adică prin experiența estetică. Literatura este în mod necesar lingvistică și se distinge de alte forme de artă prin folosirea limbajului
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
se interpune în structura sa interioară, dar oferă spațiul de manifestare al valorii estetice prin intermediul construcției sale ontologice 20. Opera literară apare ca un întreg complet și unic în percepția contemplatorului, numic din compoziția sa nu se schimbă. 1.1. Stratificarea operei literare Trebuie să subliniem de la început că ideea de stratificare 21 a operei literare este înțeleasă prin raport cu structura de bază a obiectului literar - literalitatea, precum și cu natura obiectului de care dispune. Prin ideea de "strata" se dorește
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
al valorii estetice prin intermediul construcției sale ontologice 20. Opera literară apare ca un întreg complet și unic în percepția contemplatorului, numic din compoziția sa nu se schimbă. 1.1. Stratificarea operei literare Trebuie să subliniem de la început că ideea de stratificare 21 a operei literare este înțeleasă prin raport cu structura de bază a obiectului literar - literalitatea, precum și cu natura obiectului de care dispune. Prin ideea de "strata" se dorește arătarea caracteristicilor esențiale a ceva ce poate fi înțeles ca operă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]