1,419 matches
-
gust și simț al culorilor. În clipa În care ies dezamăgită din cort, formația tocmai cântă melodia „Oom-pa-pa“ din Oliver, și cineva face nu știu ce anunț de neînțeles printre pârâielile care se aud dinspre microfon. Mă uit În jur, cu mâna streașină la ochi pentru a mă feri de soare, Încercând să-mi dau seama cine sunt cei deghizați În costumele din jur. Îl văd pe Paul traversând peluza, Îmbrăcat În pirat, cu trei copii mici Împiedicându-i-se printre picioare. — Nenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
loc vizitat de fantomele părăsite - fantomele care au nesocotit tradiția în timpul vieții și au fost pedepsite. Nici un templu nu le vrea. Se zice că dacă după lăsarea serii iarba înaltă din curtea goală se leagănă, vor cădea cărămizi de la colțurile streșinilor. Statuile lui Confucius și ale celor șaptezeci și doi de discipoli ai săi vor prinde viață. Le vor ține morală fantomelor și le vor ajuta să-și găsească drumul înapoi. Statuia lui Confucius este cea mai înaltă și este situată în capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o galerie și o poartă arcuită. Ascultă vântul și se liniștește. În a treia zi de ninsoare, vine iar, ca să se uite la clădirea grandioasă care are un spațios pavilion cu două etaje deschise, având opt laturi, cu acoperișul cu streșini duble construit din țigle smălțuite în auriu. Acum, este acoperit de o pătură de zăpadă. Plânge în voie și se simte înțeleasă - dispariția unei mari actrițe. Albul, suferința. Singură în lumea picturală. Le-am cerut servitorilor să-mi aducă cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
era trecut de oră zece, apariția ei neașteptatè anulând hotèrârea cè ar fi mai bine sè nu ne mai vedem, de cum pèșește pe alee în fața lui Matei, ea observând în lumina becului de 100 de wați, instalat în colțul de la streașina casei, mașina roșie parcatè în curte, întorcându-se spre mine, Matei, ce-i cu mașina asta aici? recunoscându-i numèrul, Mașina mea! Mașină noastrè! corectând-o eu în gând, mașina în care, Am furat-o, încercând eu sè glumesc, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
unde și în ce împrejurări dobândise ea acea cruzime rafinată. Însoțită de medicul ei, Guibert, Marioritza pornise de dimineață spre Păuna, casa de vânătoare a prințului. Un veritabil conac, bine întreținut, cu un singur cat, mai multe încăperi și o streașină largă, trasă peste cerdacul mare din față. Moșia avea loviști și braniști îngrijit delimitate prin graduri vii sau bariere de lemn. O întâmpinase Babic, umbra prințului. Merseseră în bucătărie și îi oferise o cafea fierbinte. Prin ferestre înalte văzuse curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
stâncilor, la cascadă, de ziua aniversării căsătoriei voastre, Alteță... Se priveau cu intensitate. Mâna lui Manuc se odihnea, dintr-o obișnuință de o viață, peste pumnalul de la brâu. Prin ferestrele deschise, se auzeau doar țipetele lăstunilor reveniți la cuiburile de sub streșinile casei. ― Aș putea s-o fac și în acest moment. O altă pauză. ― Dar nu poți. Vorbeau tot în șoaptă. O spovedanie reciprocă. Lăstunii se potoliseră. În liniștea camerei, râsul pictorului sună ca mușcătura dintr-un măr mare, suculent. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
la biserici, aramă aurită, Morcov darămit! Morcovilă Prepeleac! - Dar clopoțeii?, face tata. La un moment dat, pe rază de kilometri nu mai găseai clopoței pentru vite, pentru steaua de Crăciun: cumpăraseră Mănenii tot ce clincănea, ca să-și pună „muzică” la streșini - le lipeau de limbi pene de gâscă și când bătea vântul, să te ții clopoțeală... - Nu sunau urât... Dar fluierele lui Moș Iacob... zice mama. - Le țin minte și eu!, zic. Adică Îl țin minte pe cel făcut pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
crâșmă (n-avem așa ceva În Mana, dar dacă am avea, așa ar; am auzit eu): - Da viniț’ s’ cinstim, măi!! Mai repede, mai repede - să cinstim venirea. A ieșit la vedere, la ei și Moș Andrei. În izmene. Cu mâna streașină la ochi, Își sucește, răsucește capul Într-o parte, În alta, după vuietele apropiindu-se, Îndepărtându-se - printre păpădii de fum. Și zice Moș Andrei - Încet, Încetișor, dar Îl aud: - Măi băieț’, măi... Aț’ vinit păn-la urmă... Alături, baba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-n vecii vecilor). Am ieșit În drum. Și am pătruns În lumea marilor: nu pot vedea mai sus decât Înălțimea-mi; nu ajung cu cătarea nici măcar până la șei, necum să ating chipurile cavaleriștilor. Printre femeile care Îl Înconjoară - și de sub streașina aceea - văd boturile cailor, picioarele lor tremurânde, burțile leoarcă. Și balega, de bun-venit. Iar acum văd o cizmă, o scară - o cizmă prăfuită, cu câteva pete mai Întunecate, dar alburii: stropii de spumă din barba calului. Și mirosul: hamuri ude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Fiindcă eu sunt domn, domnule! M-aș lipsi bucuros de domnie, dar nu-i cum vrea domnul, ci cum dă Domnul. Așa că stau În calidorul meu. Când stai la adăpost, e ca și cum ai fi acolo unde vrei tu - dar pe sub streașină, drumul. Din cele auzite până acum, din ce voi, mâine, poimâine, știu. Nemaifiind copil, cunosc pro-ble-ma - și a domnului și a Măneanului ieșit la pește cu sacul, cu carul: Ai prins un pește; un peștoi; o namilă cât un bou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În mașini. De multă vreme se știe: cel care a primit să urce crucea - de la buza acoperișului turlei până-n vârf de tot - e un băiet de-al tatei: adică premilitar i-a fost, Înainte de război; un călugăr, un frate. Până la streașină crucea are să fie urcată cu funii și scripeți; de-acolo-ncolo, În puterea brațelor și a spinării fratelui premilitar - eh, dac-ar fi tata, comandantul subcentrului de premilitari, i-ar fi mai ușor călugărului. Dar așa - are să-i fie tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
îi cunoștea, pe fiecare în parte, știa numele și gusturile fiecăruia și mai știa și că li se tăiase beregata în propriile lor paturi. Traversă curtea fără grabă, ajunse la fereastra mare a barăcii și privi înăuntru, punându-și mâinile streașină la ochi ca să evite reflexele luminii în geam. Erau doar obiecte aliniate, doi metri de la un pat la altul, acoperite cu cearșafuri murdare ce nu lăsau să se vadă nici măcar o pată din sângele absorbit de mindirele groase. Nici o respirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu ne mai putem Încrede În ochi, Începem să clipim, să-i Închidem pe jumătate, ca și cum am vrea să-i imităm pe eroii din far west sau pe navigatorii de odinioară, călare pe cal sau la prora caravelei, cu mâna streașină la ochi, scrutând orizonturile Îndepărtate. Femeia e Îmbrăcată Într-un stil diferit, cu pantaloni și jachetă de piele, e cu siguranță altă persoană, asta Îi spune violoncelistul inimii, dar aceasta, care are ochi mai buni, Îți spune să deschizi ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
apoi la flori. Una dintre ele mi-a zâmbit și i-am zâmbit și eu. M-am așezat pe locul din spate și am privit pe fereastră la casele pe care le lăsam în urmă. Aveam impresia că tramvaiul atinge streșinile caselor. Pe pardoseala unei uscătorii am văzut zece ghiveciuri cu roșii, iar lângă ele o pisică mare, neagră, întinsă la soare. În curtea altei căsuțe, un copilaș făcea baloane din săpun. De undeva se auzea un cântec de-al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
împrejur erau terenuri cultivate, iar râul de la marginea drumului sclipea frumos. În zare se înălța o dâră de fum alb. Ici-colo, se vedeau rufe întinse la soare și se auzeau câini lătrând. Stivele de lemne din fața caselor se înălțau până la streșini și aproape pe fiecare stivă dormea câte o pisică. Drumul era presărat cu case, dar n-am văzut nici măcar un singur om. Peisajul se repeta. Autobuzul intra în pădurea de cedri, ieșea din ea, trecea printr-un sat și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aș zice mai degrabă drumeți și nu sunt mai mult de douăzeci pe zi. Ia ascultă, n-ai vrea să bei ceva? — Grozavă idee! Câinele ne-a condus la cafenea. Era o căsuță albă cu o terasă mică, iar de streașină atârna o firmă ștearsă, sub forma unei cești de cafea. Câinele ne-a luat-o înainte, pe scări în sus, și s-a întins pe terasă, închizând ochii. Ne-am așezat la o masă și imediat după aceea a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai ploua încă. Era o ploaie frumoasă, de toamnă, aproape insesizabilă, diferită de ploaia torențială de cu o seară în urmă. Îți dădeai seama că plouă doar pentru că vedeai încrețiturile de pe suprafața b\lților și auzeai pic\turile clipocind pe streșini. Când m-am trezit, o ceață lăptoasă învăluia peisajul, dar de îndată ce a răsărit soarele, aceasta s-a risipit în b\taia brizei, iar munții și dealurile din împrejurimi mi s-au arătat în toată splendoarea lor. Am luat micul dejun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
o alee, în diagonală faț\ de magazinul de discuri, am văzut un student vomitând. Probabil băuse prea mult. La centrul de jocuri mecanice de peste drum, bucătarul unui birt din apropiere își omora pauza jucând bingo și toca bani serioși. Sub streașina unui magazin care se închisese, am văzut un vagabond, cam negricios la față, ghemuindu-se la pământ și rămânând acolo, nemișcat. O fată rujată, ce părea a fi doar elevă de gimnaziu, a intrat și m-a rugat să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în râs: — Dacă ne-ar auzi, chiar că ar face atac de cord. —Davey! strigă Daisy. Aici suntem. Davey, cu un tricou peste slip și cu prosopul pe umăr, a ieșit printre boscheții gardului viu din jurul piscinei și, ținând mâna streașină ca să se apere de soare, parcurge cu privirea scena, căutându-ne. E cinci și jumătate după-amiaza, dar mai putem face încă plajă. Extraordinar! —Salut, fetelor! zice el, ajungând la noi și întinzându-și prosopul. Ce baftă cu încălzirea asta globală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
simt foarte, foarte dezorientată; acum, că îmi dau seama cât de mult îmi place Finn, mă simt prost că am avut atât de mult contact fizic cu el. Mă surprind încercând să-mi retrag mâna, ridicând-o să-mi fac streașină la ochi, și stăm acolo câteva clipe, cu conștiința că ceva s-a schimbat, dar neștiind cum să procedăm. —Rebecca... zice Finn. Vocea îi e schimbată; nu se preface că nu s-a întâmplat nimic. Nu știu dacă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Un tânăr, mai degrabă înalt, longilin, cu pletele și barba blonde, tunse și împletite după moda din Ninive, cu fruntea de o netezime zeiască și cu ochii verzi și luminoși. Ochi ce intersectau, cu o căutătură blajină, șaua nasului, pe sub streașina fină a sprâncenelor, într-o înfiripare cuceritoare de strabism. Tânărul suplu și zâmbitor, cu morgă charismatică, era înveșmântat într-o togă sau într-o mantie sacerdotală, cu desăvârșire albă și lungă până la călcâie, drapată statuar și atât de curată, de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
o traiectorie balistică, boltită, o boccea, un obiect rotund, ca o minge de fotbal, care se zdrobește de geamul dublu extradur, cu un troznet de bostan necopt, mânjind sticla cu o pată sângerie, întinsă, în vreme ce alunecă în jos, până sub streașină: Capul, retezat de sub grumaji, al agentului principal Mânecuță! Îngerul nu-și pierde cumpătul, instruindu-l pe Vierme: Privește pe drum, Boss! Nu sta prea aproape de fereastră! Ce vezi? Păi, nimic... Ba nu! Uite! Sunt trei cai și trei călăreți! Mascați
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
tăbliță de tinichea pe perete, între ferestre. Era postul de jandarmi. Apoi ajunse la încrucișarea cu ulicioara ce duce spre satul Vaideei, în care Grigore îi arătase mai în fund conacul lui Cosma Buruiană. Chiar în colț văzu cârciuma cu streașina foarte lată și o bătătură în față, cu ușa deschisă larg. Doi țărani se tocmeau de afară cu Cârciumarul voinic și gras, țăran și el, care stătea în prag și cu pălăria pe ceafă. Văzând pe Titu, Cârciumarul salută foarte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-și mai vază de necazuri și să-și descarce sufletul. Opri căruța la cârciuma lui Busuioc, unde se strângeau totdeauna oamenii după biserică, și se dădu jos, iar pe muiere și pe fată le trimise înainte acasă. Pe afară, pe sub streșini, câțiva mai oropsiți se fereau de ploaie și-și spovedeau oftând nevoile. Chirilă dădu binețe și trecu înlăuntru. Luca Talabă se hărțuia cu primarul în mijlocul unei îngrămădiri de oameni care mai mult tăceau. Cum văzu pe Chirilă, Luca strigă bucuros
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu le-a început încă. Îi era frică de ziua de mâine, pentru că bestiile astea turbate nu merită nici o încredere. ― Cum să fiu calm, domnule, când îi cunosc cum îi cunosc eu? strigă Ștefănescu plângător. Dumneata ai jandarmii colea, sub streașină. Eu nimic, sunt singur cu bietele fete la cheremul tâlharilor. Cerui generalului Dadarlat măcar un pichet de soldați pentru paza copilelor, cel puțin. Aș! Nu poate. Nici la moșia lui n-are decât o ordonanță. Și să mai faci agricultură
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]