6,493 matches
-
9. Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece ani 277 Addenda „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!” 299 „Biblia nu se apără cu strigăte și cu bicepși încordați, ci cu credință, bun-simț și știință de carte” 307
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe ei gheața ori mlaștina, ori îi luau apele. Dar mereu șiruri lungi de ceață intrau în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pași grei se apropiau. Se cutremura pivnița și un praf înecăcios se risipi din tavan, când pașii ajunseră chiar deasupra. Auziră cum se sparge ceva chiar deasupra capului lor, mama plângea înăbușit, tata nu se mișca din loc, de sus strigătele se îndepărtară, apoi se apropiară din nou, iarăși și iarăși se spărgea ceva lemne, sticlă... cine știe. Un fum acru și gros își făcea loc prin tavan. Apoi se făcu liniște. Nu știu cât a stat așa. Nu-i mai era somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ei. Când au terminat aici, s-au dus mai departe așa aflasem din proiectele lor că nu se întorc decât după ce vor fi făcut tot pământul la fel cu ce vezi aici. Un timp au mai răsunat urletele lor și strigătele din ce în ce mai slabe, ale victimelor... Târziu, când s-a așternut tăcerea morții, m-am dus și i-am îngropat cum am putut. Apoi, am început să mă rog. De atunci, mă rog și aștept. Stau aici, mă rog și aștept. Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că o să aibă nevoie de mine, când se întoarce. Și am tot stat... dar nu mai venea. O dată am crezut chiar că aud vuietul mulțimii dar nu puteau să fie aceiași oameni care-l aduseseră pe rege în oraș : erau strigăte rele, vuiau de ură. Nu, nu puteau fi tot ei. Ba chiar, când au trecut pe lângă mine, unii au aruncat cu pietre, alții au început să mă ciomăgească. Nu ăsta e măgarul?" spuneau râzând. Ei, da, eram măgar dar eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
privise el... M-am uitat în jos și am văzut că picioarele mele străluceau ca lumina... iar coama nu era cenușie, ca a oricărui măgar, ci albă și ondulată, atingea pământul... Cu teamă, am dat glas uimirii și iată că strigătul meu, de care atâta timp mi-a fost rușine, devenise cel mai dulce cânt pe care-l auzisem vreodată... Mi-am dorit să beau apă. Și, pe dată, un râu de lumină apăru printre stele, în fața mea; din râu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi avut ei să-ți dea de la ei ?! Terminase de povestit. Rămăsese cu ochii țintă la foc. Și-a trecut mâna prin păr, a oftat și ne-a privit pe fiecare. Tăceam. Se auzeau din curte vorbele răstite ale străjilor, strigătele slugilor, ba una răcnea: "Și tu ai fost cu El, și tu, hai, spune, erai dintre ai lui !" Și o voce de bărbat care se apăra : "Nu și nu" ! Era frig, focul ardea, se făcea tot mai mare, dar degeaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
singur. Uite, asta era: și a scos din sân, o fâșie de țesătură. Era albastră și ponosită.... Ne-am uitat unii la alții (săracu', e dus rău !...)... dar pe măsură ce ne uitam la țesătura aceea ni se făcea cald și bine, strigătele din curte se auzeau ca de la mare depărtare, iar vântul cald care-ncepuse să adie era ca un cântec și apoi venea încă un glas și încă unul și încă unul... așa cum se aprind stelele, noaptea, una câte una... până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se întinde și te sfâșie înlăuntru... ai plânge de dor, dar durerea ți-a uscat și lacrimile, iar când te culci, adormi cu gândul să-i visezi... Îi știi dincolo de zare și-i chemi... cu fiecare val pleacă de la tine strigătul și fiecare val se întoarce... singur. Ești sărac în duh și singura bogăție e dorul după ei și iubirea pentru ei... Așa mă simțeam și eu, pierdut, dar când l-am auzit pe El, parcă deodată mi s-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
clinchete îndepărtate care încetează și ele după un scurt moment. Legănată de liniște și cu chipul vecinei de pat în gând, Dora doarme de ceva timp, când niște apeluri de ajutor care vin din spre culoar o trezesc. Ciulește urechea. Strigătul de ajutor este înlocuit de o voce stinsă, care imploră : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." Un zvon de glasuri se aude de undeva din capătul nesfârșitului coridor. Și încă odată, mai slab, mai stins, mai disperat : "Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
neagră din care un adevăr incontestabil iese la suprafață. Adevărul necunoscutului care trăiește în altă lume ca a noastră. Dintr-un hău al clădirii sumbre, care adăpostește mizeriile celor uitați de noi, cei care ne credem normali, se aude un strigăt animalic care este deîndată acompaniat de alte țipete indefinibile. Justin tresare de parcă ar răspunde la un semnal cunoscut și îl privește în fine pe profesor. Îl privește cu insistență, în adâncul ochilor. Profesorul este ca și paralizat. Nu poate face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
zadarnice. Nu reușește să simtă, ca în cazul Dorei, acel fluid vital care circulă între ea și pacient atunci când totul se desfășoară bine. La ce bun să îi alerteze pe ceilalți, să îl îngrijoreze pe profesor ? Cine ar înțelege oare strigătul ei disperat : Nu pot comunica cu el ! Nu pot comunica cu Justin !" Toți pragmaticii știu că nu se poate comunica cu o persoană sub anestezie totală. Este singura care are acest dar dumnezeiesc de a comunica cu pacienții adormiți, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mele. Unul din cei trei m-a împins cu patul puștii și m-a obligat să cobor din șaretă. M-a târât, lovindu-mă fără încetare cu patul puștii, spre o casă singuratecă, dărăpănată, golașă, amenințătoare. Un timp am auzit strigătele lui Atanasie : "Devușca ! Spasibo, spasibo, davaite mnia devușca". După aceea, o lovitură puternică în tâmplă, după care n-am mai auzit nimic. M-au trezit mânuțele Minodorei care mă mângâiau pe obraji și vocea ei disperată : "Mama ! Mama ! Trezește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să mai aducă obiectele împrumutate și atunci bădia Morar își ieșea din pepeni și făcea câte un tărăboi cât pentru două gospodării, provocând un adevărat du-te-vino între cele două bătături ale unor copii cu tot felul de unelte în spinare. Strigătele lui bădia erau însoțite de câte un Schlahsoll en treffen al Rozei pentru neglijența celor mici. Atunci își mai amintea bătrânul morar că păsările de tot felul ale vecinei mai mult pe la moara lui se hrăneau cu ce pica de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
său geamăn, și-a dus apoi arătătorul la buze și i-a recomandat multă atenție la dracii cei mici cu un s-s-t abia șoptit. Revenind de la serviciu odată cu seara, cei doi soți au auzit, încă de la capătul străzii, strigăte de mare bucurie în dreptul casei lor. Ultima pereche de gemeni, de curând aduși de la grădiniță, se dădeau cu punga pe derdelușul din curte și strigau cât îi țineau fălcuțele înghețate: Ulaa-ulaa! Mamei i-a venit scul-sula! Tata ne cumpălă săni-uțăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
zile. Ea le rânduiește pe toate, ea îl verifică pe Ionuț dacă și-a făcut temele și îl trimite la școală, ea le împarte celor mici suplimentul. Bine-nțeles, când acesta era, iar când lipsea, trebuia să suporte lacrimile și strigătele frățiorilor prin care își manifestau nemulțumirea pentru așteptarea lor zadarnică. * * * Măi Tăloi, tu de ce n-ai rămas la tizicul tău de la Puțureni și-ai venit la Mereni să îmbogățești obștea cu încă o familie de sărăntoci pentru a ne dijmui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
tot papat tot! Și Costi, nimic, figa! Da-da! Grădinița! Eu vreau la grădiniță! Eu vreau la bulcă! Bulca mea! Și a început să se tăvălească prin bătătură și să se dea cu fundul de pământ, însoțindu-și tumbele cu strigăte disperate de papa-papa. Înspăimântată ca de o mare primejdie, Vasilica a recuperat cănița aruncată de frățiorul flămând și a plecat în mare grabă la privatul Geambașu din vecini, hotărâtă să-i ceară să i-o umple pe datorie cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de ecuații care se zvârcolesc, țipă, mușcă turbat din trupul ființei care se află în agonie. Dar un cadavru de amintiri nu ar fi o viață ratată, un eșec în stare de veghe? Morga amintirilor mele nu ar fi un strigăt care nu poate amuți, un ecou aruncat din spaimă în marea spaimă, o tăcere care ar urla etern? Andra cocheta însă cu absurdul și nu putea îmbrățișa o secundă ideea că amintirile noastre nu pot deveni niște banale cadavre. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
otrăvite de fantome, cum e singurătatea mea de acum, aș putea-o gusta pe cea adevărată, tăcerea și foșnetul unui copac! Singurătatea! Nu, Scipio. Singurătatea mea e plină de scrâșniri de dinți și răsună toată numai de zgomote și de strigăte stinse. Iar alături de femeile pe care le mângâi, după ce m-am depărtat de carnea mea îndestulată, în sfârșit, când peste noi se lasă noaptea și când am impresia că percep câte ceva din mine, ce parcă plutește între viață și moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de mai multe ori să realizez un portret al lui Dumnezeu, dar de fiecare dată am dat greș. Nu-mi ieșea de sub penel decât o entitate revoltată, ceva în care țiuiau toate singurătățile lumii, dar care, simultan, era prizonierul unui strigăt, pentru că nu înțelegea cum poate fi atât de singur cineva care a creat Totul. Am rupt toate schițele acelea, pentru că mi se păreau a fi blasfemia blasfemiei, dar nici până astăzi nu mi-L pot închipui altfel pe Dumnezeu. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cunoscutul scârțâit al ușii de la ieșirea din apartamentul Ninetei. Eram atât de inteligent, încât îmi dădusem seama că Dona Mona plecase fără să rostească o vorbă. Ca talentat psihanalist în rapidă ascensiune am realizat că supărarea ei depășise limitele oricărui strigăt, oricărei potențiale amenințări cu păruiala... Și, ca să-și savureze și mai mult victoria, Nineta a spus pe nerăsuflate: "Doamne, Doamne, Doamne, Doamne! Îți cere omul ajutorul, vrea să-i ridici o piatră de pe suflet, trudești, gândești pentru că asta este cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
finală. Știam că mă vor face flenduri. Când m-am apropiat de viermuiala aceea în care se împărțeau pumni, picioare și reteveie, am auzit vocea Marelui Bronz: "Îi poți salva!" Atunci, ca prin minune, am slobozit, probabil de frică, un strigăt care a oprit orice mișcare: "Eiiiiiiiiiiiiii!" Era un țipăt ca de sfârșit de lume, care m-a cam speriat și pe mine. Rivalii, evadați brusc din focul încleștării, nu știau ce să facă. Primul care s-a dezmeticit a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
I-am spus după câteva zile că-și pierde vremea pe-aici, dar, din păcate, îmi simt și eu libertatea în pericol, pentru că tocmai în căutare de libertate am venit aici unde am crezut că se află liniștea de la capătul Strigătului lumii. Atunci șeiciorul m-a dat gata cu declarația lui de potențial mire, mărturisindu-mi că vrea să mă ia de soție. Am râs de-am crezut că voi provoca un cutremur de proporții pe Little Cayman. Vai, Majed, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
inventat Dumnezeu și mahalaua sufletului, ca să descongestioneze vecinătățile imediate ale Olimpului. Dar uneori suport tare greu condiția asta de cetățean al mahalalei sufletului, după ce spiritul a locuit un timp chiar în preajma zeilor. Este nedrept și iar îmi aduc aminte de strigătul acela al lui Cioran care te-a plictisit, probabil, pentru că ți-l aduc aminte foarte des care zice că lumea aceasta trebuia să fie oricum, numai așa cum e nu. Am, din această cauză, momente când mi-aș da și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sfârșitul lumii: "ZZZZEEEEEEEEEEEEEEET!" Cred că cerea ajutor de la o ființă dragă sau poate că implora vreo divinitate de pe la dumneavoastră de-acasă. Nimeni n-a înțeles despre ce-i vorba, mister. Tare mai era singură lady asta a mea, dar din strigătul acela al ei am înțeles că mai avea o speranță: încă mai putea alunga singurătatea. E tare trist, mister, s-ajungi să-ți sprijini sufletul numai într-un El-Zorab, chiar și dacă ființa aceasta este un animal minunat... El-Zorab stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]