1,487 matches
-
este vorba de psihanaliză, mitologie sau exegeză biblică, fie de dialogul cu alte universuri ori scene epice. Fiecare lector găsește în Orbitor ce-i place și ce știe. Unul poate să compare satul Tântava cu Macondo-ul marquezian, subteranele Bucureștilor cu subteranele orbilor lui Sábato, lupta monștrilor trimite la dogii și moloșii lui Jünger din Falezele de marmură, fătul și moașa pot evoca Parfumul lui Süskind, teribila scenă a cavoului învie horror-ul romantic gotic, revolta strigoilor, gustul pentru morbidul grotesc și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
armoniei și, prin urmare, năzuința neabătută către ea“2. Aceasta este una dintre „tezele“ lui Dostoievski, poate cea mai importantă, căreia tot el i‑a opus o mulțime de antiteze, dintre care, neîndoielnic, un loc important îl ocupă Însemnările din subterană (1864). În privința polemicii cu „pozitivismul ateu“, această scriere, după părerea lui Rozanov, este „prima piatră unghiulară din activitatea literară a lui Dostoievski și ideile expuse aici formează întîia linie fundamentală a concepției despre lume a autorului“3. Aceeași părere, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
ideile expuse aici formează întîia linie fundamentală a concepției despre lume a autorului“3. Aceeași părere, dar nuanțată altfel, o are și Lev Șestov, care susține că întreaga operă dostoievskiană se împarte în două etape : înainte și după Însemnările din subterană ; în momentul scrierii Însemnărilor, spune Șestov, „în sufletul lui Dostoievski a avut loc una dintre cele mai teribile crize pe care este în stare să și le pregătească și să le îndure sufletul omenesc“1. Șestov își dezvoltă pe larg
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
imputat lui Dostoievski polemica ascunsă cu Cernîșevski și Nekrasov și faptul că n‑a descoperit la aceștia „sensul revoluționar‑democratic, mai ales în condițiile luptei cu țarismul și cu rămășițele, încă viguroase, ale regimului iobăgesc“3. Ruptura între Însemnările din subterană și antropologia dostoievskiană anterioară nu este chiar atît de spectaculoasă. Fie și numai toposul cămăruțelor întunecoase și sordide în care locuiesc foștii săi visători ne indică o oarecare legătură de rudenie. În Nopți albe, roman scris în 1848, deci cu
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
nu este chiar atît de spectaculoasă. Fie și numai toposul cămăruțelor întunecoase și sordide în care locuiesc foștii săi visători ne indică o oarecare legătură de rudenie. În Nopți albe, roman scris în 1848, deci cu 16 ani înaintea Însemnărilor, subterana este descrisă în coordonatele ei principale : „În general, el (visătorul - n.n.) se aciuiază undeva, într‑un ungher izolat, de parcă s‑ar ascunde acolo și de lumina zilei, iar o dată instalat astfel, e tot așa de nedezlipit de bîrlogul său ca
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
unghere“ s‑a produs o ruptură, dar nu o mutație, nu o schimbare de regn. Iar „scuipăturile“ despre care vorbește Lev Șestov sînt răspîndite prin toată opera și nu există un motiv real de a‑l considera pe Omul din Subterană mai ticălos decît este. De pildă, acestuia i s‑a imputat (la modul serios) episodul ceaiului dintr‑o replică adresată Lizei : „Să se dărîme lumea sau eu să nu‑mi beau ceaiul ? Dacă‑i pe‑așa, zic : dărîme‑se lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
de ochii lumii, am blasfemat chiar, au interzis în schimb concluzia trasă din toate astea privind necesitatea credinței și a lui Christos“2. Fraza citată există într‑adevăr în scrisoarea respectivă. Dar ea nu se referă la finalul Însemnărilor din subterană, din care, în momentul expedierii scrisorii, nu apăruse decît prima parte, la cea de‑a doua Dostoievski scriind din greu, după cum mărturisește, în aceeași scrisoare, ceva mai jos. Nu știm în ce măsură a intervenit cenzura oficială ; de fapt, în Însemnări din
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
din care, în momentul expedierii scrisorii, nu apăruse decît prima parte, la cea de‑a doua Dostoievski scriind din greu, după cum mărturisește, în aceeași scrisoare, ceva mai jos. Nu știm în ce măsură a intervenit cenzura oficială ; de fapt, în Însemnări din subterană însuși Dostoievski este cenzorul impetuosului său erou, căruia îi întrerupe discursul delirant. Despre partea a doua, în legătură cu posibilele intervenții ale cenzurii, nu avem nici măcar informații colaterale. Oricum, un final în spirit creștin, cum crede Ion Ianoși, era imposibil pentru că, structural
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
semnal în această privință îl găsim în refuzul comparației oamenilor cu niște clape de pian, comparație care se găsește în Convorbirile între d’Alembert și Diderot. Tot în opera lui Diderot se poate găsi un text, cu care Însemnările din subterană ar putea fi puse în legătură, și anume Nepotul lui Rameau. Dostoievski îl plasa fără ezitare pe Diderot în rîndul ateilor : „Amintiți‑vă de ateii din trecut : pierzîndu‑și credința în ceva, începeau să creadă cu patimă în altceva. Amintiți
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
totul neobișnuit, fiindcă omul acesta nu se fălește deloc cînd arată însușirile bune pe care i le‑a hărăzit natura, și nici nu se rușinează cînd le dă la iveală pe cele rele“.2 Nepotul lui Rameau și Omul din Subterană seamănă ca două picături de apă în ce privește lipsa de aderență la real și la ideal, ambii sînt măscărici și artiști în felul lor, ambii epatează. La amîndoi este vorba de acel estetism invers, despre care vorbea Bahtin în legătură cu personajul dostoievskian
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
au aderat la noua ideologie, dar nici n‑au părăsit țara). Să remarcăm că simulacrul de dialog este condus, despotic, de cel care se rostește. Și posibilele replici ale „celorlalți“ sînt scornite tot de el, sînt o emanație a aceleiași subterane : „Le‑am inventat chiar eu, căci numai cuvintele se lasă inventate. Nu‑i de‑a mirării că mi‑au intrat singure în cap și au luat formă literară“. Eroul încearcă mereu să scape de literatură, dar eșuează iremediabil pe țărmul
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
Nikanor se asemuiește cu Prometeu, apoi, trecînd la „tu“, îl numește pe Pușkin „confrate întru viața îndoliată, tristă“ și, după toate aceste exerciții, îi solicită un ajutor de 550 de ruble 1. Oricum, nu s‑ar zice că anonimul din Subterană nu aduce oarecum cu Nikanor Ivanov, corespondentul lui Pușkin. Există în el mult romantism vulgarizat, rezultat, firește, din lecturi, poate și din precedenta sa stare de „visător“. Numai relatarea scrisorii neexpediate către ofițerul cu pricina este un mic tratat de
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
Pușkin. Există în el mult romantism vulgarizat, rezultat, firește, din lecturi, poate și din precedenta sa stare de „visător“. Numai relatarea scrisorii neexpediate către ofițerul cu pricina este un mic tratat de romantism ipocrit. S‑a mai remarcat că semnificația Subteranei dostoievskiene scapă dicționarelor explicative 2. Acest lucru l‑am simțit traducînd Soțul etern, în care unuia dintre eroi i se aplică de două sau trei ori atributul de „podpolnîi“ ; n‑am găsit soluții întotdeauna satisfăcătoare, am scris uneori cu strîngere
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
l‑am simțit traducînd Soțul etern, în care unuia dintre eroi i se aplică de două sau trei ori atributul de „podpolnîi“ ; n‑am găsit soluții întotdeauna satisfăcătoare, am scris uneori cu strîngere de inimă „ascuns“, „tenebros“, „oneros“. Poate că Subterana ar trebui luată drept un antonim al Zidului, ca o modalitate de subminare, de depășire a acestuia. Se știe că, înainte de apariția armelor de foc, cetățile medievale erau cucerite prin săparea de tuneluri pe sub ziduri. Guralivul din această scriere dostoievskiană
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
se plaseze într‑o situație de vorbire care să‑i asigure libertatea absolută. Această libertate, refuzînd lumea, plasîndu‑se în afara ei, rezumîndu‑se la rostire, nu poate s‑o modifice, ea poate doar să modifice sensul existenței 3. Individul din subterană se ocupă copios cu așa ceva. Dar, pentru a fi total liber în lumea oamenilor, pentru a fi martor și judecător absolut, el trebuie să depășească Zidul. Or, acest lucru este posibil într‑o formă de existență ne‑umană ; să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
devină insectă, muscă, șoarece. Zidul, așa cum spune un exeget, împarte lumea în partea sus și cea de jos, „în universul practicii corporale normale, dirijat de conștiință și știință, de articulații clare și mișcare, și în universul practicii nenormative, amplasată în subterană, strivită, comprimată, unde se formează mereu același limbaj «incorect» al trupului descoperit, capabil de cele mai uluitoare metamorfoze. Numai devenind șoarece, poți pătrunde în universurile neumane și să înțelegi ce înseamnă să fii «om»“1. Paradoxalistul dostoievskian merge însă și
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
incorect» al trupului descoperit, capabil de cele mai uluitoare metamorfoze. Numai devenind șoarece, poți pătrunde în universurile neumane și să înțelegi ce înseamnă să fii «om»“1. Paradoxalistul dostoievskian merge însă și mai departe : își repudiază pînă și mediul firesc, Subterana. „Dar ajunge, își încheie el discursul ; nu mai vreau să scriu «din Subterană»...“ Totuși, nu s‑a ținut de cuvînt și și‑a continuat „pedeapsa corecțională“ pe care și‑a aplicat‑o singur. Iar autorul, pe numele său Dostoievski, s
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
poți pătrunde în universurile neumane și să înțelegi ce înseamnă să fii «om»“1. Paradoxalistul dostoievskian merge însă și mai departe : își repudiază pînă și mediul firesc, Subterana. „Dar ajunge, își încheie el discursul ; nu mai vreau să scriu «din Subterană»...“ Totuși, nu s‑a ținut de cuvînt și și‑a continuat „pedeapsa corecțională“ pe care și‑a aplicat‑o singur. Iar autorul, pe numele său Dostoievski, s‑a văzut nevoit să‑i pună el punctul.
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
de informatori, a regimului de înfometare, frigului și întunericului, a obligației de a lăuda un conducător care supunea populația la torturi morale și a prezenței pe străzile Bucureștiului, în 1990-1991, a minerilor cu bâte și topoare, văzuți ca ieșiți din subteranele Piteștiului. Încercând să ofere o definiție acțiunii de la Pitești, Ilie Bădescu și Dan Dungaciu 2 consideră că „reprezintă tratamentul represiv exercitat de instituția închisorii contra acelor simțuri profunde care permit individului încarcerat să prețuiască religia creștină, poporul român, cultura și
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
utili pot fi cerceii pentru echipa tehnică interesată de captura de sunet și imagini ale celui care se apropie de blânda rumegătoare. Cât suspens pentru momentul când, pe baza acestor "device", dușmanul neamului va fi demascat. În umbră însă, în subteranele imaginarului pițulinez, apare un flash (indecent) din desenele obscene reprezentând-o pe Marianne, la République, la fille publique, în publicațiile regaliste din secolul al XIX-lea. Le puteți găsi oricând în colecțiile revistei "L'Assiette au Beurre" (și astfel blânda
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
iese, stihinic, din țâțâni (Lut). Cu vibrări de lirism (Clara Corona) și elemente de fanatism (Clondirul), se înfiripă alegoria, care, cu un tremur duios, poate fi și din lumea celor care nu cuvântă (Sfârșitul șoimului). Contând pe ritmul epic, parabola Subterana ar vrea să sugereze mecanismul alienant al unui sistem totalitar. Portretistica (figura bizară a bătrânului maniac într-ale scrisului, din Răzbunarea unchiului Matei) pivotează între pornirea compătimitoare și ironia reținută. Dintre piesele de teatru ale lui C. (nepublicate în timpul vieții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
era păstrată intactă, tradiția ține de un consens tacit în marginea urmelor Revelației. Pentru Sf. Vasile cel Mare (330-379), tradiția are un versant public și vizibil, care ține de continuitatea propovăduirii (kerygma) apostolice. Un aspect „dogmatic” al tradiției ține de subteranele cunoașterii duhovnicești și le rămâne necunoscut credincioșilor botezați ai Bisericii. Tradiția are, în acest caz, o anumită dimensiune „ezoterică”, ținând ferite de vederea profanilor anumite taine ale credinței și practicii creștine. În ambele cazuri, tradiția este mai mult decât o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sonuri și „vederi” (o formulă bacoviană) în zonele de umbră ale existenței. Rimbaud invita poetul modern să viziteze nevăzutul, neauzitul, nepipăitul și nemirosibilul pentru a putea reinventa poezia. B., pornind din alt punct, vizitează cămările realului derizoriu, ungherele plictisului existențial, subteranele tristeții și ale eșecului, în fine, privește existența prin geamul afumat al unei delirante singurătăți. Reușește și el, în cele din urmă, să reinventeze poezia silind-o să coboare în micul infern al existenței curente. Dintr-o minus-vitalitate notorie, universul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
bărbați din aceste cărți - Octavian Șteflea, Pavel Mamina și Iuliu Brendea - sunt tot atâtea figuri ale destinației existențiale inconsistente, pseudonime ale neputinței, adevărate „monografii ale singurătății”, cum li s-a spus, unde numai în parte eșecul are drept cauză ocultele subterane ale istoriei politice (mai ales în Ierarhii ), fiindcă, în esență, catastrofa pare înscrisă definitiv - și din capul locului - în chiar codul genetic al individului. Cu anii, S. a reușit să „evadeze” din arcanele propriului eu ipostaziat, pe de o parte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
Titan pentru tânărul spaniol Graf von Cesara sau Zesara, care are și o soră cu același nume. [...] Toată atmosfera din societatea mistică "Amicii Întunericului" aduce a scriere "senzațională". Totuși și aci putem descoperi izvodul cult al acestui fel de literatură. Subterana e o încăpere tipic romantică, încât lui Richter i-a putut trece prin cap să facă educația micului erou din Unsichtbaren Loge sub pământ. În povestea dramatică a lui Raimund, Moisasurs Zauberfluch, există chiar sala de marmură neagră (ibidem, 315
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]