2,342 matches
-
actual, rostit popular Logoj (de unde și antroponimul Logojan și compoziția muzicală Ana Logojana). Cei mai mulți cercetători pun la baza oiconimului un nume de persoană, Logoj, atestat într-un document din 1603 și derivat de la tema Log (vezi antroponimele Log, Logul) cu sufixul -oj (ca în *Cartoju > *Cartojan, *Moroj > Morojana, *Poroj > Porojan). Forma Lugoj contaminează rostirea populară locală (cu -j) și pe cea oficială, influențată de maghiară (cu -u), varianta populară fiind accentuată pe ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cea oficială, influențată de maghiară (cu -u), varianta populară fiind accentuată pe ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă. Alte ipoteze etimologice nu au întrunit consensul specialiștilor: lat. locus, „loc, localitate, ținut“; sl. luh, „pădurice, dumbravă“, pronunțat lug, + sufixul maghiar -os (formație hibridă, greu de acceptat științific); sl. lug, „mlaștină“ + sufixul -os (din nou formație hibridă); magh. lugas, „umbrar, foișor“ (nu putea evolua în romînă la Logoj); apelativul romînesc *logoz, *logoj „rogoz“ (ca în variantele dialectale logojină „rogojină“, lugojîner
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă. Alte ipoteze etimologice nu au întrunit consensul specialiștilor: lat. locus, „loc, localitate, ținut“; sl. luh, „pădurice, dumbravă“, pronunțat lug, + sufixul maghiar -os (formație hibridă, greu de acceptat științific); sl. lug, „mlaștină“ + sufixul -os (din nou formație hibridă); magh. lugas, „umbrar, foișor“ (nu putea evolua în romînă la Logoj); apelativul romînesc *logoz, *logoj „rogoz“ (ca în variantele dialectale logojină „rogojină“, lugojîner „rogojinar“, care ar trimite la un *logoz, *logoj. Maramureș Este numele unei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Comparîndu-l cu Marmazău (< magh. Máramező, „cîmpia Marei“), Nicolae Drăganu îl consideră de origine maghiară, și anume prima parte putînd fi numele posesoarei, Mara (așa cum se numește cîmpia și apa care trece prin ea), iar a doua parte: un derivat cu sufixul -eș de la radicalul slav mor, „apă curgătoare“ (prezent și în Morava, Moravče, Morača); de la un nume de persoană (comp. cu ceh. Mareș, Marusĕ, srb. Maroș, Marușa, bg. Marușa, alb. Marușe); de la adjectivul rom. mare și de la substantivul mure (care are
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mehadiei (culme în Munții Semeni cului), Mehedința (sat în județul Prahova și vîrf în Subcarpații Prahovei). Unii cercetători fac legătura între toponimul Mehadia și numele antice Ad-Mediam, Me-ad-diam. Alții pun la baza acestuia un radical slav sau maghiar, urmat de sufixul -adia; unul dac, *mede; magh. méh, „albină“ + -id + -ia; sl. muha, meha, „muscă“. Nici unul dintre aceștia nu și-a articulat suficient, din punct de vedere lingvistic și istoric, ipotezele. O aderență mai mare din partea specialiștilor a dobîndit părerea potrivit căreia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
-id + -ia; sl. muha, meha, „muscă“. Nici unul dintre aceștia nu și-a articulat suficient, din punct de vedere lingvistic și istoric, ipotezele. O aderență mai mare din partea specialiștilor a dobîndit părerea potrivit căreia Mehadia ar proveni din antroponimul Mihàl(y) + sufixul top magh. -d și sufixul top magh. -iî, obișnuit și la romîni, și la slavi. Evoluția lui i neaccentuat la e și a lui l la u, apoi la zero, ar fi permis transformările: Miháldiîa > Mihăldiîa > Mehăŭdiîa > Mehădiîa. Ulterior, prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
muscă“. Nici unul dintre aceștia nu și-a articulat suficient, din punct de vedere lingvistic și istoric, ipotezele. O aderență mai mare din partea specialiștilor a dobîndit părerea potrivit căreia Mehadia ar proveni din antroponimul Mihàl(y) + sufixul top magh. -d și sufixul top magh. -iî, obișnuit și la romîni, și la slavi. Evoluția lui i neaccentuat la e și a lui l la u, apoi la zero, ar fi permis transformările: Miháldiîa > Mihăldiîa > Mehăŭdiîa > Mehădiîa. Ulterior, prin asimilație, > *Mehedia, prin contracție > Mediîa
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și numele de sat Mehedia care a existat în județul Vaslui, precum și numele Mehadia din Banat. De la acesta s-ar fi putut forma toponimul Mehedinți (cele două locuri s-au găsit o perioadă îm preună în Banatul de Severin), cu sufixul antroponimic -inți, care formează nume de grupuri umane (ca Binținți < Bincze, Berlinți < Berlea, Negrinți < Negru, Niculinți < Micula, Nicolinți < Nicola, Stroinți < Stroia), inclusiv pornind de la proveniența lor locală (Dunărinți, Mărgininți). Numele de persoană originar ar putea fi, cel puțin pentru toponimul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de persoană originar ar putea fi, cel puțin pentru toponimul din Moldova, Mehed (diminutiv Mehedko, reflexul slav al lui Methodius). N-ar fi exclusă o soluție combinată, adică un nume de persoană, de fapt un supranume, Méhed (< meh, „albină“), și sufixul de grup antroponimic inți, formația fiind, evident, romînească, iar baza antroponimică provenind din maghiară (indiferent de etnia purtătorului numelui). Nu trebuie uitat că emblema ținutului (și apoi a județului) Mehedinți are, ca simbol, o albină. Moldova Toponimul a desemnat, pînă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
aparținînd limbii romîne, substratului, limbii germane sau limbii slave. Finala -ova încadrează toponimul într-o serie bogată de nume (Craiova, Sadova, Brabova, Glogova etc.) de așezări umane sau obiecte geografice fizice (ape, aspecte geomorfologice), ale căror etimoane aparțin limbii slave (sufixul -ov, -ova poate arăta posesia, apartenența, dacă e atașat unui nume de persoane, sau caracteristica locului, dacă e atașat unui apelativ: glogova < glogov, „cu păducei“). O soluție foarte simplă este cea oferită de Iorgu Iordan, care crede că Moldova provine
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
este plauzibilă, pentru că entopicul a putut să denumească întîi valea (care era acoperită de molizi), apoi, prin metonimie, rîul care curgea prin ea. Fonetic, elidarea putea avea loc întrucît termenul slav, avînd mai mult de trei silabe, era accentuat pe sufix, deci i era neaccentuat. O dificultate rezidă în caracterul neslav al rădăcinii (molid pare a fi element de substrat, oricum nu e slav), dar ea poate fi depășită prin faptul că există și alte exemple de atașare a sufixului -ov
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe sufix, deci i era neaccentuat. O dificultate rezidă în caracterul neslav al rădăcinii (molid pare a fi element de substrat, oricum nu e slav), dar ea poate fi depășită prin faptul că există și alte exemple de atașare a sufixului -ov la rădăcini romînești, deci neslave (Cireașov). Numele omonim al unei ape din Cehia (astăzi, Vltava) încurcă un pic lucrurile, întrucît baza romînească de la care s-ar fi format acest hidronim nu putea exista acolo. În schimb, în ambele teritorii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Moldă, Moldău (un munte de lîngă Cîmpulung Moldovenesc se numește Muldău, Moldou, iar în Teleorman este o localitate Măldăeni); apariția în documente a toponimelor compuse Apa Moldei, Fundu Moldei, alături de formele Moldova, Moldava (în care toponimele scurte devin genitive cu sufixul ov, av, înțelese greșit ca făcînd parte din bogata serie a toponimelor terminate în -ova, -ava și înlocuind formele scurte, devenite relicve, atestate apoi sporadic), prima fiind folosită de romîni, iar cea de-a doua de slavi, așa cum sunt utilizate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
celelalte avînd, probabil, la bază apelativul moșnean, „răzeș“). Oiconimele Moșnița Nouă și Moșnița Veche din județul Timiș au cu siguranță la bază un ante rior Moșna. Ioan Pătruț crede că la baza toponimului se află un antroponim omonim, format cu sufixul na de la hipocoristicele *Mos, *Mosa, Moș, Moșă (ultimele prezente și în Moșanu, Moșic, Moșilă Moșoiu, Moșea, Moșen, Mosești, Moșana etc., iar celelalte neatestate direct, ci numai indirect, în Mosca, Moscani, Mosora etc.), comparate cu bg. srb. Moșo (prezente în Moșko
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
grup larg de nume sau de forme asemănătoare (Mojna, Muschna, Muzsna, Mussen, Mwsna, Moson, Mosin, Musin etc.) atestate începînd cu secolul al XIV-lea: sl. mŭchŭ, „mușchi“ (plantă). Aceste nume se încadrează într-o serie lungă de toponime constituite cu sufixul slav -na (Bozna, Crasna, Gladna, Radna, Rodna, Zlatna etc.), care împînzesc teritoriul romînesc. Descendența sufixului este adjectivală (sl. -inu) sau substantivală (sl. -ina). Paralelele din teritoriile slave (Mostița, Moșna, Moșnaia, Mohovo, Moșnik, Mașnica etc.) susțin această bază. În Moșna, ierul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Musin etc.) atestate începînd cu secolul al XIV-lea: sl. mŭchŭ, „mușchi“ (plantă). Aceste nume se încadrează într-o serie lungă de toponime constituite cu sufixul slav -na (Bozna, Crasna, Gladna, Radna, Rodna, Zlatna etc.), care împînzesc teritoriul romînesc. Descendența sufixului este adjectivală (sl. -inu) sau substantivală (sl. -ina). Paralelele din teritoriile slave (Mostița, Moșna, Moșnaia, Mohovo, Moșnik, Mașnica etc.) susțin această bază. În Moșna, ierul mare (transcris ŭ, u, w, o) a devenit o (ca în Bozna < *Bușina < sl. buzu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
exclude, pentru unele dintre toponime, o bază antroponimă. Ar fi un alt caz de omonimie între toponime cu geneze diferite (cum se întîmplă, de exemplu, cu numele Cozia), mai ales că diferența este localizată numai în rădăcină, nu și în sufix, care este același. Mureș Este numele unuia dintre rîurile importante ale Romîniei, care izvorăște din Masivul Hășmașul Mare, are o lungime de 761 km și se varsă în Tisa. Rîul dă numele județului Mureș cu reședința la Tîrgu-Mureș (magh. Marosvásárhely
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
firească, fără implicarea filierei slave, din moment ce fenomenul este înregistrat și în albaneză și în daco-moesiana de la sudul Dunării (Naissus > Niș). Formele atestate în antichitate fac posibilă, de altfel, existența unei variante Márisi, în care finala -si ar putea fi un sufix cu sensul „apă, gîrlă“. Fazele evoluției ar fi Marisi > Mureș > Murăș. De altfel, transcrierea în greacă sau latină a toponimelor antice a fost aproximativă, cu oscilații și ezitări, dovadă că fiecare nume are variante multiple: Maris, Marisia, Moreses, Moros (pentru
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fonetică de Aiud și Șamșud au sugerat o structură comună, cel puțin la final, dar d din Aiud aparține chiar temei din care se trage (Aegidius > Egyed > Aiud), iar Șamșud are la bază un antroponim unguresc prescurtat hipocoristic din Samson + sufixul toponimic ad. Forma săsească Nassendraf a mai sugerat o bază, tot puțin verosimilă, sl. nosŭ, „nas“ + sufixul săsesc de genitiv -en + sufixul toponimic maghiar -d + săs. darf („sat“), acceptabilă dacă ar exista un munte abrupt, ca un nas (tip Tîmpa
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Aiud aparține chiar temei din care se trage (Aegidius > Egyed > Aiud), iar Șamșud are la bază un antroponim unguresc prescurtat hipocoristic din Samson + sufixul toponimic ad. Forma săsească Nassendraf a mai sugerat o bază, tot puțin verosimilă, sl. nosŭ, „nas“ + sufixul săsesc de genitiv -en + sufixul toponimic maghiar -d + săs. darf („sat“), acceptabilă dacă ar exista un munte abrupt, ca un nas (tip Tîmpa, din alte locuri) deasupra Năsăudului. Existența în Bihor a toponimului Săud (magh. Szód) a dat ideea combinării
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care se trage (Aegidius > Egyed > Aiud), iar Șamșud are la bază un antroponim unguresc prescurtat hipocoristic din Samson + sufixul toponimic ad. Forma săsească Nassendraf a mai sugerat o bază, tot puțin verosimilă, sl. nosŭ, „nas“ + sufixul săsesc de genitiv -en + sufixul toponimic maghiar -d + săs. darf („sat“), acceptabilă dacă ar exista un munte abrupt, ca un nas (tip Tîmpa, din alte locuri) deasupra Năsăudului. Existența în Bihor a toponimului Săud (magh. Szód) a dat ideea combinării acestuia cu slav na „la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu referire la viiturile dezastruoase, uneori, ale pîraielor mici (cum e Valea Caselor din zonă) umflate de ploi torențiale. Din sl. Nasovŭ a rezultat, prin evoluție normală, rom. *Năsov, iar din acesta maghiarul *Naszó, căruia i s-a adău gat sufixul toponimic maghiar -d > Naszod. Romînii au reprimit această formă, prin corespondența fonetică obișnuită, ca Năsă’ud. Formele săsești (Nassndraf, Nossndrăf, Nassendorf, Nuzsendorf, Nussdorf) sunt create prin etimologie populară din Năsovu > *Năsov + -d > Naszod > Năsăud (în care -ovŭ și -d au
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Naszod. Romînii au reprimit această formă, prin corespondența fonetică obișnuită, ca Năsă’ud. Formele săsești (Nassndraf, Nossndrăf, Nassendorf, Nuzsendorf, Nussdorf) sunt create prin etimologie populară din Năsovu > *Năsov + -d > Naszod > Năsăud (în care -ovŭ și -d au fost interpretate drept sufixe, prin analogie cu multe alte nume de locuri, iar radicalul năs-, nas-, reconstruit astfel, a fost compus cu formantul Dorf, „sat“). Așadar, creat de slavi, preluat de romîni și transmis maghiarilor și sașilor, fiecare aducînd adaptări și corecții, Năsăudul are
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în județul Hunedoara). Numele maghiar al municipiului este Szászváros, „orașul săsesc“. Cele mai vechi atestări au forma Város, Waras, numele romînesc fiind atestat abia în 1581. Emil Petrovici a propus ca etimon magh. *Varosd, *Varasd (< magh. város, „oraș cu cetate“ + sufixul local maghiar -d), sinonim cu sl. grădiște (> Grădiște), după care s-ar fi configurat fonetic în finală (-iște este tot un sufix local), după cum susține Iorgu Iordan. Prezența lui t în locul lui d s-ar putea explica printr-un intermediar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atestat abia în 1581. Emil Petrovici a propus ca etimon magh. *Varosd, *Varasd (< magh. város, „oraș cu cetate“ + sufixul local maghiar -d), sinonim cu sl. grădiște (> Grădiște), după care s-ar fi configurat fonetic în finală (-iște este tot un sufix local), după cum susține Iorgu Iordan. Prezența lui t în locul lui d s-ar putea explica printr-un intermediar săsesc (în germană consoanele sonore sunt frecvent desonorizate, transformate în surde, în finala cuvintelor) între forma maghiară și cea romînească. Etimologia poate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]