3,826 matches
-
-mă că vă-ntreb, cruciulițele ce le purtați la gât sunt de aur? — De aur, da - zise Metodiu zăpăcit. — Nu vede bine până acolo - zise stânjenit Sima-Vodă, arătând spre Alfred - și de-asta v-am întrebat... nu vă fie cu supărare... ca toate păsările, e atras de lucrurile strălucitoare... în sfârșit... cred că înțelegeți... Se lăsă o tăcere penibilă. Primul care o sparse fu vistiernicul Ximachi. — Măria-Ta, te-am trezit fiindcă dânșii vin de la Râm. — De la Papa, știu, știu - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îți ghiorăie și singur gândul îți mai rămâne vârtos: așa văd eu momentul când trebuie să fii mazilit. Dar dumneata, spătare, departe ești de vremea aceea - grăi Cosette. Câteodată suntem maziliți preventiv, pe când suntem încă în putere, tocmai pentru ca de supărare buzele să ne dondăne, dinții să ni se clatine și celelalte. — Știi ce văd eu, spătare? Că ori despre ce și cu cine vorbești tot la treburile dumitale ți-e gândul. Da’ mai las-o-ncolo de putere și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
trecu pe la fiecare făcând gestul pomenit puțin mai sus. — Bază tejgheaua, în coloană adunarea! - porunci roșcovanul și ortacii săi se încolonară lângă tejghea, luând un pahar de om și mergând ordonat la loc. — Rogu-vă, de nu vă e cu supărare, să poftiți cu noi la masă - zise roșcovanul ridicându-se. Numele meu e Vasea. — îți mulțumim, frate Vasea, și venim cu drag la voi - spuse Metodiu, așezându-se la masa celor șase-șapte care așteptau respectuos în picioare - căci mult place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă ai ajuns până aici. — Necazurile, frate creștin - răspunse Barzovie-Vodă. Dar dumneata ai ieșit vreodată din pustietatea asta? — Am fost o dată, acum doi ani, până la Cetatea Albă - răspunse Covaliov, luând alt pește la curățat. — De ce, dacă nu ți-e cu supărare? - întrebă Cosette. — Ca să-mi cumpăr câinili ista - zise creștinul - că alălalt murise și pe nevastă-mea o apucaseră năbădăile. Episodul 138 BARZOVIE VREA SĂ SUGEREZE ALTCEVA Astfel, mai vorbind ei de una, de alta, cum ar fi de pildă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
carte. Numai noi, în loc să strângem un ban, să strângem cărți, strângem paparude de-astea. Dacă mă socotesc bine, când ajung cred că reduc chiar două. Episodul 216 DECĂDEREA IMPERIULUI OTOMAN — Dacă nu m-aș teme să nu vă cășuneze o supărare - zise Metodiu - v-aș pune o întrebare. Pune-o, bre, - zise turcul - nu te teme, doar ți-am spus că nu-ți fac nimic, pe cinstea mea! Mă gândeam să vă-ntreb dacă toate cele șapte neveste pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a dus la pieire. Ce s-ar fi întâmplat dacă în acea blestemată zi ar fi renunțat la războiul acela între forțe atât de inegale, atât de absurd și de inutil? — Acum, probabil, oricum ar fi fost mort, dar de supărare și de rușine. Și tu știi mai bine decât oricine că, pentru cei din neamul nostru, important nu e să mori, ci cum mori, la fel cum important nu este să trăiești, ci cum trăiești. — Felul în care trăim noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un scorpion, te poate înghiți nisipul, poți să te îneci într-un râu sau să fii răpit de niște bandiți. Niciodată nu i-am mințit și, în fond, asta îi și excită. — Întotdeauna vei fi un cinic, îi spuse fără supărare Yves Clos. Și, fără îndoială, cel mai nerușinat om pe care-l cunosc, chiar mai nerușinat decât mine. Dacă n-aș fi fost așa, de mult n-aș m-ai fi stat la masa asta, replică șeful securității. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
unul după altul chiar din acel timp în care nu-i cunoscusem. Nunu și Simon mă fixează în vise ca niște străini. Tata și mama, într-un timp necunoscut mie, sunt numai o pereche de îndrăgostiți, proaspăt logodiți, cu neînsemnate supărări de nuntă. Uneori aud în aer puternice bătăi de aripi, simt cum mâinile mi se ridică în sus, cu corpul între ele. Cineva mă ține încă. MAREA BUNĂTĂȚII Feifel zăcea treaz în pat, cu un picior umflat. E un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
încurcat. Nu prea pot să spun că... - Ce, ce anume? - Ăă... textul... nu e... rău, ca să mă exprim... astfel... folosind un termen absolut neadecvat, credeți-mă, dar... nici prea... of, Doamne, am izbucnit eu în cele din urmă, oftând de supărare, bun nu e, de ce să mint! Iată că ceea ce pățise Maro se repeta acum și mi se întâmpla chiar mie, cu singura diferență că eu nu eram Maro. - Da’ tu cine mă-ta te crezi, Luca Dinulescu? a căzut următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o fată roșcovană și cu mustăți à la Mazepa, de un alb roșcat. Acesta îl strigă pe Burkeviț la lecție, pronunțându-i numele cu accentul pe „u“. Pentru că cineva din clasă îi sufla continuu și tare, cu fața stacojie de supărare, Volkman îi porunci gutural lui Burkeviț să iasă din bancă și să treacă la tablă. - Verdammte Bummelei! striga el, trăgând de frâna furiei sale, de mustața alb-roșcată. Ajuns la tablă, Burkeviț dădu să răspundă, când i se întâmplă ceva extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
începu să-l poarte de sus în jos pe buzele mele care scoteau sunete atât de vesele și de sonore, încât nu mă putui abține și izbucnii în hohote de râs. - Uite, după semnul acesta, după râsul tău sau după supărarea cu care îmi vei da mâna la o parte, am să cunosc în viitor în ce stare te afli, spuse Sonia. Acum, adăugă ea, după o scurtă tăcere, vezi cum suntem noi, femeile: efectul pe care îl producem, etalându-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-și, evident, răbdarea și, nu știu de ce, arătându-mi palma întoarsă. Banii schimbați sunt bani începuți și, prin urmare, bani pierduți.“ „Desigur, desigur“, i-am răspuns eu, zâmbind și dând din cap vesel. Încercam, din toate puterile, să-mi ascund supărarea, simțind că, dacă mi-o manifest, mă ofensez pe mine însumi și mai mult (câtă dreptate a avut Sonia!). Iar Stein își desfăcea larg brațele, cu o expresie de reproș, pentru că m-am îndoit de el, dar și de satisfacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de ce tușești!“ fiind foarte departe de dorința de a lovi, de a-l distruge pe un om, necunoscând această răbufnire de ură. Așadar, ipoteza că Ivanov ar fi fost supărat încă înainte ca vecinul să înceapă să tușească și că supărarea i-ar fi provocat o asemenea explozie de ură cade ca nefondată. De aceea să renunțăm la ea și să facem o altă supoziție. Să încercăm să ne imaginăm că Ivanov se plictisea, că era indiferent. Poate că aceste stări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
arată, dar practica nu confirmă. Ei, chiar așa, domnule inspector? Eu chiar am încercat s-o aplic și mi-a ieșit de fiecare dată. Nu mai spune! Și mă rog, unde ai aplicat-o tu, dacă nu ți-e cu supărare? La ce cazuri? Sunt curios să aflu. Vasilică își scoase chipiul și începu să se scarpine după ceafă. Oftă și spuse privind încurcat în pământ: Am avut două cazuri de furt. Zi mai departe! îl îndemnă Cristi văzând că acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ești bărbat, ești mai mare decât ea și, mă înțelegi, nu trebuie să spun mai mult. Nu vreau decât să te rog să ai grijă. Din punctul acesta de vedere puteți sta liniștit. No, bine. Asta voiam să aud. Fără supărare, da? Vreau să vă mai spun ceva, domnule. Chiar dacă în privința mea înțeleg să aveți îndoieli, nu pricep de ce nu aveți încredere în ea. Doar e fiica dumneavoastră. Gata, hai să ne oprim aici! Nici nu știi ce greu mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aici și de ce ne urmărești? insistă Cristian, pășind mai aproape de Moș Calistrat. Nu vă urmăresc. Se pare că avem același drum. Și eu vreau să urc spre vârf. Cred că de aici vom merge împreună, dacă nu vă e cu supărare. Eu pot să urc și singur dacă nu vă face plăcere să fim împreună. Ia spune-mi, nu-l slăbi inspectorul, alaltăieri, cam tot pe vremea asta, unde erai? E polițist, explică Ileana, de asta întreabă. L-a rugat taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un tip ciudat și nici ceilalți nuntași nu-l plac de loc. Cristian dăduse din cap fără să spună nimic. Știa de neînțele gerile bătrânului cu cei din Baia de Sus, însă crezuse că, la nuntă, va trece peste acestea. Supărarea îi trecuse în zori când, după plecarea invitaților, urcaseră în camera lor. Ia te uită cine a fost aici! izbucnise Cristian în râs, imediat ce închisese ușa în spatele lor. Pentru că proaspăta lui soție se întorsese spre el privindu-l nedumerită, Toma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
păsa. Din acest moment, era decis să nu mai țină seama de nimic. Vlad Mihailovici era încă șeful, însă această situație nu va mai dura mult. Miza pe faptul că, auzind ce are de gând, acestuia îi va trece repede supărarea că îl trezea din somn. Aprinse fără menajamente lumina din plafon și se proțăpi lângă pat. Ce? Ce s-a întâmplat, ce vrei? tresări din somn Vlad. Am găsit o metodă să capturăm arătarea. Și, chiar nu putea să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apoi familia Pușcuță, iar în continuare familia Iacobeanu. Primul din această familie care a venit în Lunca a fost Ioniță Iacobeanu, poreclit Tunsu, fugit din armata austriacă cu tot cu cal, dar tuns chilug, cum era obiceiul în armată, motiv de mare supărare în familiile românilor. Iacobenii, Dumitru Iacobeanu , Vasile Iacobeanu (Vârtosu), Vasile Iacobeanu („câcărează”, avea oi multe!) s-au așezat pe partea stângă a podului de peste Dunavăț, numit mai târziu Podul lui Iacobeanu, pe acolo pe unde a locuit preotul Cadar. O
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Catalán-ul izvorăște din obîrșia de la Caldas, atestă vînzătorul. După cîte ne spuse, Îl achiziționase personal de la un colecționar venit de la Paris și se asigurase de autenticitatea piesei. — Și ce preț are acest șuvoi de minuni, dacă nu vă e cu supărare că Întrebăm? se interesă tata. Simpla menționare a cifrei Îl făcu să pălească, Însă eu eram vrăjit de-a binelea. VÎnzătorul, luîndu-ne probabil drept profesori universitari de fizică, continuă prin a ne Împovăra cu o galimatie de neînțeles despre aliajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
apele. Impresia mea era că acest Carax se număra printre primii, drept pentru care Îmi era totuna dacă-i un geniu sau un biet nenorocit, eu Întotdeauna l-am considerat un sfruntat. — Poate vă Înșelați. — Să nu-ți fie cu supărare, dar dumneata ești Încă foarte tînăr și te pricepi la femei așa cum mă pricep eu să fac plăcinte. — Și asta e adevărat, am admis eu. Însă ce s-a Întîmplat cu cărțile pe care fiica dumneavoastră le-a luat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Domnul să-i trimită un semn, o șoaptă, o firîmitură din prezența lui. Dumnezeu, În infinita sa Înțelepciune și, poate, plictisit de avalanșa de petiții ale atîtor suflete chinuite, nu-i răspundea. În timp ce Antoni Fortuny se topea În remușcări și supărare, Sophie, de cealaltă parte a zidului, se stingea Încetișor, văzîndu-și viața naufragiind Într-o boare de Înșelăciuni, de delăsare, de vinovăție. Nu-l iubea pe bărbatul pe care Îl slujea, dar simțea că Îi aparține, iar posibilitatea de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
iau alte purgative. Am luat doar pentru că mă supăra bila. Duc o viață sedentară, nu fac destulă mișcare. De trei zile nu mai avusesem... — Pentru numele lui Dumnezeu, ține-ți gura o dată! îl întrerupse ea, și-i dădură lacrimile de supărare. Lui parcă-i căzu falca și se botoți ca un copil certat de părinți. Întoarse către mine o privire rugătoare ca să mă implore să dreg lucrurile, dar eu încă nu mă puteam stăpâni și mă zguduiam tot de râs. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fi urmat să sosească dintr-o clipă În alta, vestit de tăcerea ce se lăsa. - Așadar, Încă nu se știe nimic... termina de zis unul din cei patru. Omul care ședea În fața lui Îi reteză fraza cu un gest de supărare. - Mi se pare cu neputință ca o corabie Întreagă să dispară ca o nălucă. Și asta după ce a fost zărită până lângă coastă. - Dar, cel puțin, restul e În mâinile noastre. Și ne e mai de folos fierul decât lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
femeia ușa, se duce direct în dormitor să-și pupe bărbatul și... îi vede pe ăia doi dormind unul în brațele celuilalt, bătrânul actor transpirat, obosit, sfârșit de gagică, tânăra sculățică grațioasă, în somnul ei de refacere. Calmă aparent în supărarea ei, nevasta o trezește pe balerină, încet, cu mare atenție, să nu simtă bărbatul, o duce la bucătărie, aia începe cu scuze, mă iertați, doamnă, că una, că alta, fetițo, bani de taxi ai?, n-am, doamnă. Păi, uite, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]