1,369 matches
-
nu reies simultan cu lectura, deoarece ele nu pot fi separate de plurivalența configurației sensurilor. Romanul, deși ambiguu și aparent neîncheiat, conține înăuntrul său un înțeles descifrabil. Structurile recurente, alături de cele sporadice, configurează imagistica textului, generată de atracția autoarei pentru suprarealism. Unitatea compozițională a romanului se stabilește dinspre viziunea întregului spre fiecare parte și are drept fundament tematic utopia. Principiul formativ al romanului nu este intriga, iar personajele nu sunt create ca funcții ale intrigii. Autorul, ca funcție, nu dispare din
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Răscoala); realismul psihologic (dostoievskian, proustian, Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război); realismul de proiecție lirică, mitică (Baltagul - Mihail Sadoveanu) etc. În secolul XX, se lansează concepte cul tu rale și doctrine raportate explicit la realism. Astfel, suprarealismul tinde să depășească realismul, prin includerea supranaturalului și oniricului, iar realismul socialist urmă rește reflectarea unor noi contexte sociale, generate politic în țările guvernate de partide comuniste. - Reprezentanți: Champfleury, Honoré de Balzac, Stendhal, Gustave Flaubert, George Eliot, Charles Dickens, Thomas
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
un deziderat esențial, asumat până la ultimele consecințe: „când formula va deveni ceea ce facem, ne vom lepăda și de noi“ (Ilarie Voronca). La început de veac XX, avangardismul generează o pleiadă de grupări, între care cele mai importante sunt: dadaismul, constructivismul, suprarealismul, expresionismul, inte gra lismul, futurismul. Trăsături comune acestor mișcări sunt: retorica frondei și a ruperii punților, concretizată în delimitarea vehementă față de orice formă consacrată, în negarea principiilor estetice asumate de epocile anterioare: „Avangarda e mai radicală decât modernitatea, mai puțin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nu există anticopac, și nici antifrunză, și nici antinor"; iar fiindcă nu există un revers, se ajunge la o "mare generalizare", pe când verbele, toate, acceptă un invers al lor..." Departajarea e, nici vorbă, tranșantă în exces. Nu fără impulsuri dinspre suprarealism, Nichita Stănescu contează pe disponibilitățile sintactice ale verbului, destrămând, forțând, inventând, rezidind și desfăcând necontenit. "N-ai să vii și n-ai să morți / N-ai să șapte între sorți / N-ai să iarnă, primăvară / N-ai să doamnă domnișoară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
à la Salvador Dali). Biblicului Adam suferind de singurătate, Dumnezeu "i-a confecționat-o pe Eva"; apoi Adam și-a construit, din alte coaste ale sale, alte Eve decât cea "oficială". Mâniat foarte, Dumnezeu "l-a izgonit din rai / pentru suprarealism..." Meșterul Manole, arhitectul, se lasă jertfit, cerând să se prăbușească singur de pe propria-i zidire, fiindcă: "Așa cere tradiția". Din unghiuri schimbătoare, se fac aluzii (într-un volum ori altul) la Ulysse, Laocoon, Iov, Don Juan, la celebrități ca Zenon
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
propria esență și menire; dar prețul împlinirii a fost sacrificarea cuvântului cu sensul lui inteligibil, singura punte pe care omul o poate arunca spre haosul nonsensului". De mult, modernismul a devenit "un conformism deja intolerant"; etichetele nu mai corespund conținutului: "suprarealismul continuă să fie un "modernism", deși nimic nou nu s-a produs în acest timp în sânul său". Procedeul "conceptualizării supraintelectualiste" (Excelsior) face ravagii. Deși clasicizat, Corbul lui Poe "nu se învechește și nu poate fi înlocuit cu nimic" (Poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
zonele criptice ale spiritului. Într-un eseu din 1932, André Breton invoca (pro domo) principiul așa-ziselor Vase comunicante, acestea în stare să asigure contacte între vizibil și abscons, între conștient și inconștient. Mai mult încă: în primul Manifest al suprarealismului, același Breton se referea la "controlul rațiunii noastre" asupra impulsurilor onirice. Teză preluată întocmai de către oniricul de la București. La fel, teza lui Paul Valéry "Primul vers îți vine de-a gata, restul îl săvârșesc la masa de lucru" e și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
luciditate și vis, acestea sunt inevitabil în disjuncție. În fond, onirismul dimovian, cum e cel din Cartea de vise, nu poate fi disociat de experimentele suprarealiste, deși se încearcă departajarea de acestea. Că oniricul constituie o componentă de bază a suprarealismului nu încape îndoială. Sub pulsiunile oniricului dezlănțuit, Dimov ajunge uneori la acel envol incontrolabil caracteristic visului; nu o dată frapează însă artificiul, manierismul, note de déjà vu; texte "visate" la simulator (Vis cu frizerie, Vis cu dentiști, Vis cu cocoș) alternează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
bompres, la vinci Executându-mi ordinele din cinci în cinci, Ordinele date de mine ultimul din horă Cel care scrutam tenebrele la proră... Fragmentul acesta poate fi raportat la grafica unui Marcel Duchamp, insurgentul cu simpatii "dada" ori cochetând cu suprarealismul; extravagantul Duchamp desenase în cinci trepte, unul și același personaj coborând pe o scară turnantă. Dimov și-l apropie (explicit) pe De Chirico, căutătorul de corespondențe tainice între lucruri și medii, la care ca la Man Ray, ca la Dali
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
frivolă și apoi le dăruia ori le uita peste tot), de acolo nu lua niciodată nimic, nici o carte, nici un porțelan, nici un cartuș gol: nu lua decât rollfilm după rollfilm și fotografia totul. Războiul, spunea, e plin de obiecte trouvés. Pune suprarealismul la punct. E ca Întâlnirea, pe o masă de disecție, dintre un om fără umbrelă și o mașină de tocat carne. Faulques, care până atunci lucrase aproape Întotdeauna singur și niciodată cu femei (avea părerea că În război ele creau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
rezistă din poemul: "Înotând trufaș până unde apa se scufundă în apă". Patima și durerea sunt exterioare, nu există zbucium și nici noi întrebări raportate la existență. Poetul este descriptiv și retoric,iar unele încercări ale sale merg spre un suprarealism cuminte: Pluteau vânturi pustii/ și ziua pleca amantă bolnavă/ Tramvaiul fantomă plimbând/ Iepuri de casă". "Poeții de douăzeci de ani", subintitulat "Covor românesc",reînvie simbolic motivul tinereții fără bătrânețe: "Bună dimineața Românie!/ Azi bunul tău fiu, Ion prenume Ion/ vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un context cald și luminos al existenței diurne 2. Noul conținut poetic, neocolind metrica tradițională și cea a versului popular, se exprimă într-o diversitate de formule moderne poezia este criptică, absurdă, cu subînțelesuri, paradoxală. Poeții au asimilat dadaismul, expresionismul, suprarealismul, ermetismul. Simțim prezentă elegia, ca urmare a redescoperirii liricii eline, precum și traversarea unui spațiu poetic ce are ca punct de plecare pe Baudelaire, Rilke, T. S. Eliot, Paul Valéry, experimente imagistice care presupun asimilarea marinismului și gongorismului, fără ca personalitatea artistică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cine bate vântul", "Cum se cheamă", "Numim arbitrar ochi": "Cum se cheamă el în lumina dinainte/ cum se cheamă el în întuneric/ cum se cheamă el între întuneric și lumină/ cum se cheamă el în noaptea polară." Tehnica ține de suprarealism, poemul "Turn" amintește de "Brățara nopților" a lui Ilarie Voronca; poetul invocă fumul de toamnă,, de iarnă, de primăvară, fumul din fumul zilnic, fumul din noi, răul și binele. Volumul "13 iluzii" pare a fi cel mai realizat esteticește. Poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tradiția poeziei românești. Astfel, el cântă orașul Târgoviște în maniera patruzeci-optistă, pe Cârlova, Eliade și Alexandrescu, copilăria etc. Al. Piru remarcă pe bună dreptate că poetul nu reușește să fie original și ecourile din Eminescu, Marin Sorescu, N. Labiș, din suprarealism, din Arghezi, sunt evidente. Retoric, pasionat de ceea ce este simplu și direct, îi lipsește echivocul și hazul lui Marin Sorescu din zilele lui bune: "Copiii au crescut, își spunea,/ cămășile le-au rămas mici./ Sigur trebuia făcut ceva cu cămășile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
direct, dar încărcat cu imagini, nu arareori la modul ludic. Poetul îmbină suavul cu grotescul în două planuri ce se intersectează, ceea ce ne indică zbaterile unui poet trecut prin mai toate curentele literare moderniste în căutarea notei originale (impresionism, expresionism, suprarealism) (vezi "Globul ecvestru"). La Virgil Teodorescu, problematica poeziei militante este cuprinzătoare și vastă; atrocitățile războiului rămân treze în conștiința poetului, precum și indiferența oamenilor, care înseamnă și ea o crimă de neiertat: "oamenii... spălau/ cadavrele/ și le dădeau drumul pe jgheab
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai ajunge/ În care un pictor lucrează cu sânge/ tablouri cețoase și busturi cu sânge" ("Noi suntem muzeul"). Ion Gheorghe este un poet la care viziunea modernă se îmbină cu tradiția. Intențiile sale sunt transcrise după sugestiile picturii, ale expresionismului, suprarealismului sau tradiționalismului, în funcție de impetuozitățile dictate de spirit. Ion Gheorghe este un colorist cu armonii încântătoare, într-o diversitate contradictorie de stiluri de la un volum la altul. În "Zoosophia", procedeul este cel al jocului arghezian în care ca și la autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tematică proprie poeziei interbelice, acumulează motive folclorice frecvente în poezia tradiționalistă a perioadei: motivul șarpelui, al comorii, al pământului, al strămoșilor, la care adaugă un acut sentiment al revoltei, procesul de pauperizare al țăranului. N. Manolescu vorbește de existența unui suprarealism țărănesc transcriind faptul trăit". Poezia nu permite să ne dăm seama unde se termină fantasticul și unde începe realul, deoarece se produce o suprapunere perfectă între mit și realitate. Iarba din volumul amintit este simbolic similară cu "Mirabila sămânță". Sămânța
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ion Neculce. Bogdan plânge semnificativ, pentru că pe masă vin semne de sânge și pentru că nu-și cunoaște puterea: "Să ne apere întemeierea". În poemul "Oaia năzdrăvană" îmbină mitul creștinesc al vinderii lui Isus cu Miorița, stilul amintind pe alocuri de suprarealism: "Știu, domnilor soldați./ dar aș vrea, când mă mâncați,/ să mă sui pe deal și să mă arunc,/ în stomacul vostru adânc". Explicând originea poporului român, poemul dezvoltă elemente de basm, descriind drumul lung pe care-l aveau de parcurs
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-se de "mieii primi").5 "Simt că-n jurul meu ceva se scufundă/ și sunt oarecum trist" ("Întoarcere"). Precursorii lui Marin Sorescu au fost citați mai toți de critica literară: Topârceanu, Minulescu, Queneau, Prévert, Maiakovski, Urmuz; a fost citată avangarda(suprarealismul), cineva l-a asemuit cu Charlot. O caracteristică a poeziei lui este "propria convenție, împotriva convenției" (Ion Pop), "Sorescu este un critic al convenției literare 6. Nu știm însă dacă în viitor lirica lui Sorescu are șanse de reușită în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
El îmbină elementele biblice și profane, livrești în chip laic ("Adam", "Pace", "Licar", "Vine"). Dumnezeu a observat "această creație deșănțată a lui Adam/ L-a chemat la el și l-a sictirit Dumnezeiește,/ Și l-a izgonit din rai/ Pentru suprarealism." ("Adam"). Atâta vreme cât Marin Sorescu se vrea singurul public al gândurilor lui, poezia este un act de sinceritate. Dar să-l credem? Poetul își ia o anumită libertate în interpretarea miturilor, creând o noua simbolistică, cu deschideri spre existența noastră, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
contemporană, 19501975", Eminescu, 1975. POANTĂ, Petru: "Modalități lirice contemporane", Cluj, Dacia, 1973. POP, Ion: "Poezia unei generații", Cluj, Dacia, 1973. POPA, Marian: "Dicționar de literatură română contemporană", Albatros, 1971. RAICU, Lucian: "Structuri literare", Eminescu, 1973. RAYMOND, Marcel: "De la Baudelaire la suprarealism", Univers, 1970. ROTARU, Ion "O istorie a literaturii române", Minerva, 1971. SIMION, Eugen "Scriitori români de azi", Cartea românească, 1974. TIEGHEM, Phillipe, Van: "Marile doctrine literare în Franța", Univers, 1972. TOMUȘ, Mircea "Carnet critic",Editura Pentru Literatură, 1969. ULICI, Laurențiu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fiindcă era și el pohet și el al dracului m-a ascultat în tăcere..." 4 Suprarealist integral în "Blănurile oceanurilor" (1945) și alte trei volume, începând cu "Scriu negru pe alb" (1955), V. Teodorescu scrie o poezie limpede, "diametral opusă" suprarealismului. De-altfel, într-un poem el încearcă să-și explice noua artă: "Obscurele imagini care au fost odată/ și luminează astăzi ca un reflector/ Cu miros de pădure, de ambră și de nor/ în floare grea de săruri saturată." Și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
devine aspru, cald, transparent, iar poetul se întreabă neliniștit dacă "unghiul va fi adiacent cu ceea ce se cheamă poezie. Poetul va scrie o poezie civică, va contempla istoria, va încerca o mitologizare a cotidianului, revenind din când în când Ia suprarealism, ca în ciclul "Capricii". Ca toți poeții din generația sa, V. Teodorescu va cânta țara, cu predilecție Dobrogea aridă, Medgidia, Istria: "Deliormanul șade pe labe ca un lup/ flămând, cu blana ruptă de câinii de la stână,/ iar dealurile goale, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe labe ca un lup/ flămând, cu blana ruptă de câinii de la stână,/ iar dealurile goale, cu flacăra bătrână / scăzută, rumegată de timp și de nisip/ Și arată de sub văluri misteriosul chip". În noua ediție din "Blănurile oceanelor" revine la suprarealism (1969). 5 În "Cartea cu oglinzi" (1962), "Să ne iubim visele"(1967), C. Nisipeanu dedică poeme unor confrați suprarealiști ca Ștefan Roll, Geo Bogza, V. Teodorescu etc. Motivul obsesiv este visul. Astfel surâsul iubitei poartă lumini de vis, înserarea coboară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tehnici stăpânite cândva: "Ești cârpa care spală pe jos / Celălalt ochi nu ți l-au scos/ Astăzi luna n-o să vie/ Ce frumos, la ciori, din pod/ atârnat de bagdadie/ râdea primul idiot!/ Lasă/ grimasă." 7 V. Carianopol trece de la suprarealism la poezia de tradiție. Încă din 1937, întâlnim, în "Cartea pentru domnițe", elemente tradiționaliste ("Printre ai mei", "Răvaș lui Ion", "Rugăciune"). În "Cântece românești" și în "Lirice" (1973), reproduce același univers, în care intuim ca motive: ștergarul, ia, ulciorul, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]