KorAP: Find »[drukola/base=supraveghetor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...348 >

8,685 matches

Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547

să urmărească elaborarea supravegherii, de data aceasta la nivelul agenților însărcinați cu astfel de misiuni. Supravegherea nu e niciodată strict operațională, ea provoacă uneori confuzii, stârnește patimi, înnoadă și deznoadă legături între oameni. În teatru, tocmai această „corupere” a bipolarității supraveghetor/supravegheat constituie o materie pe care scriitorii o explorează cu predilecție: claritatea inițială se convertește treptat în ambiguitate și revine, în cele din urmă, mai ales în comedii, grație unui deznodământ fericit. La Shakespeare, cât și la Marivaux, decizia de

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
un moment dat, spionul nu-și mai poate ascunde adevărata „natură”; ea iese brusc la iveală, perturbând „funcția” care îi fusese atribuită la început. Spectatorul asistă mai întâi la instaurarea unui raport bazat pe principiul bipartiției între supravegheat și agentul supraveghetor: un raport de neutralitate perfectă, indispensabilă oricărei misiuni de acest gen. Ca să obțină informații, supraveghetorul, grație travestirii, pretinde a fi „altcineva”... și reușește până la un punct, când, progresiv, încep să i se dezvăluie spectatorului fisurile „măștii” și revolta discretă a

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
iveală, perturbând „funcția” care îi fusese atribuită la început. Spectatorul asistă mai întâi la instaurarea unui raport bazat pe principiul bipartiției între supravegheat și agentul supraveghetor: un raport de neutralitate perfectă, indispensabilă oricărei misiuni de acest gen. Ca să obțină informații, supraveghetorul, grație travestirii, pretinde a fi „altcineva”... și reușește până la un punct, când, progresiv, încep să i se dezvăluie spectatorului fisurile „măștii” și revolta discretă a trupului celui deghizat, pe care se vede că această manipulare nu l-a lăsat indiferent

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
a stimulat într-un sens neprevăzut, i-a provocat reacții neașteptate, nebănuite. Astfel, neutralitatea primă, obligatorie a supravegherii se încarcă de afectivitate, iar noi urmărim din sală destrămarea travestirii: unde voia ea la început să ajungă și unde a ajuns... Supraveghetorul sfârșește prin a se demasca și capitulează în fața unei forțe mai puternice decât el, forța supravegheatului. Supravegherea pusă la cale e alterată de învălmășeala sentimentelor, agenții sunt deconspirați, misiunea e compromisă. Să nu uităm însă că tocmai elaborarea unei supravegheri

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
nu va mai fi niciodată același, ceva îl va modifica ori îl va destabiliza. Partea de necunoscut la care va accede pe această cale va fi, până la urmă, mai importantă decât informațiile obținute și va antrena schimbări de identitate semnificative. Supraveghetorul de la sfârșitul supravegherii nu va mai semăna cu acela de la începutul ei... Pe de o parte, decepția pe care i-a produs-o Angelo; pe de altă parte, revelația Isabellei: iată consecințele neprevăzute ale deghizării Ducelui, cel ce s-a

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
o soluție salvatoare și, cum se întâmplă de obicei, amantul este cel ce se va ascunde în spatele ușilor unui dulap ori în vreo cămăruță de serviciu, de unde va vedea și va auzi totul. El devine astfel, fără să vrea, un supraveghetor căruia nimic nu-i scapă. Un spion. Un spion „din întâmplare”. Comedia bulevardieră îi acordă spectatorului statutul pe care acesta îl are de obicei în contextul supravegherii teatrale: suprainformat, el urmărește cursul evenimentelor înarmat cu un capital de informații furnizat

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
care acesta îl are de obicei în contextul supravegherii teatrale: suprainformat, el urmărește cursul evenimentelor înarmat cu un capital de informații furnizat de accidentele neprevăzute ale piesei. Comicul provine, înainte de toate, din ceea ce s-ar putea numi „supraveghere improvizată”, în măsura în care supraveghetorul se trezește într-o asemenea situație fără să fi avut vreo intenție prealabilă și nici vreo motivație strategică, ci împins de nevoia de a-și salva pielea; în plus, adăpostul utilizat este întotdeauna banal, meschin și ridicol. Absența premeditării și

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
prea mult de aceea în care se află Britannicus și Iunia: femeia vorbește și aici știindu-se ascultată, cu deosebirea că, în exemplul dat, ea caută să întrețină iluzia unei căsătorii ireproșabile, în ciuda vizibilei absențe a iubirii (dovada fiind amantul supraveghetor). Răsturnarea totală a situației tragice a personajului racinian stârnește râsul. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, în teatrul de bulevard, pasiunea nu pare a fi nici unică, nici eternă, ci doar o simplă și trecătoare toană amoroasă care

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
naște și este cultivată bănuiala: nevinovăția e amăgitoare, o simplă fațadă; așadar, în fiecare ins poate fi descoperită o altă identitate, poate fi dat la iveală un alt adevăr. Acestea nu ies însă la lumină în public, motiv pentru care supraveghetorul operează în spațiul restrâns al vieții particulare, strecurîndu-se în intimitatea supravegheatului sau recurgând la manevre capabile să destabilizeze omul în privința căruia există îndoieli sau care trebuie pus la încercare. Ca să obțină informații, supraveghetorul, cel mai adesea, nu adoptă o abordare

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
la lumină în public, motiv pentru care supraveghetorul operează în spațiul restrâns al vieții particulare, strecurîndu-se în intimitatea supravegheatului sau recurgând la manevre capabile să destabilizeze omul în privința căruia există îndoieli sau care trebuie pus la încercare. Ca să obțină informații, supraveghetorul, cel mai adesea, nu adoptă o abordare frontală, directă, ci una ocolită, piezișă, prefăcută. Forța îi repugnă; el mizează pe inteligență, chiar dacă, mai apoi, ca urmare a rezultatelor obținute, sancțiunea poate fi, deseori, fizică. De altfel, într-o sintagmă celebră

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
consubstanțială exercitării ei: omul nu este inocent, el afișează un comportament duplicitar care trebuie dejucat, căci numai astfel îi poate fi surprinsă adevărata față și demascată esența lui reală. Oamenii nu sunt ceea ce par a fi, nu încetează să repete supraveghetorii, căci numai așa își pot motiva acțiunile și legitima existența. A supraveghea - iată calea cea mai sigură spre străfundurile tainice ale ființei supravegheate, spoliată astfel până și de secretele ei cel mai bine păzite. Fiindcă omul, nu-i așa, disimulează

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
cele mai credibile și, în consecință, cele mai utile în luarea deciziilor. Iată însă că unii agenți, mai vicleni și mai subtili decât confrații lor, s-au gândit că informația ar putea servi, de ce nu, la inducerea în eroare a supraveghetorului. În Regele Lear, de pildă, Edmund, fiul nelegitim, îl pune pe Gloucester într-o „situație de supraveghere” - tatăl poate să vadă fără să fie văzut -, lăsându-l să asiste la o luptă trucată între el și Edgar, fratele său vitreg

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
de ceea ce se desfășoară sub ochii lui, fără ca protagoniștii să-i bănuiască prezența. O scenă jucată fără spectatori nu-i poate furniza martorului ascuns decât informații revelatoare, demne de crezare - pe această convingere își fondează Iago strategia. Logica vicleană a supraveghetorului real exploatează logica (și mai ales psihologia) supraveghetorilor naivi, a acestor „martori fără voie”. Prizonieri ai încrederii în virtuțile supravegherii, ei devin victimele unei manipulări abile: strategi iscusiți ca Edmund sau Iago schimbă sensul dispozitivului și produc informații false. Această

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
protagoniștii să-i bănuiască prezența. O scenă jucată fără spectatori nu-i poate furniza martorului ascuns decât informații revelatoare, demne de crezare - pe această convingere își fondează Iago strategia. Logica vicleană a supraveghetorului real exploatează logica (și mai ales psihologia) supraveghetorilor naivi, a acestor „martori fără voie”. Prizonieri ai încrederii în virtuțile supravegherii, ei devin victimele unei manipulări abile: strategi iscusiți ca Edmund sau Iago schimbă sensul dispozitivului și produc informații false. Această „deturnare” rămâne una dintre armele cele mai sofisticate

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
medaliei. După lectură, mulți au fost consternați, cuprinși de o exasperare ironică în fața derizoriilor observații din „notele informative” - „X a cumpărat din piață morcovi și a vorbit cu țăranca de la care i-a luat” - sau în fața numeroaselor greșeli de ortografie: supraveghetorii, agenți cu doar câteva clase, nu știau să scrie! Arhivele scot la iveală incultura generalizată a unui stat polițienesc în care, citind dosarul unui intelectual german, un cadru superior subliniază cu roșu numele lui Walter Benjamin, notând mânios pe margine

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
ce garantează exactitatea informațiilor și aplică măsurile de securitate necesare. Fără asta, Puterea, cât e ea de putere, e dezarmată, pusă cu spatele la zid, gata oricând să sară în aer. În cazul de față, confruntați cu o enigmă neprevăzută de regulament, supraveghetorii perplecși o interpretează ca pe un semn de slăbiciune a regimului statal, ceea ce îi face să devină circumspecți, dacă nu chiar nesupuși, căci ei știu că supravegherea pe care o exercitau s-a lovit de un obstacol necunoscut, că au

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
de unde să audă toată convorbirea”. Cei doi speră ca prințul să dea, în sfârșit, frâu liber sentimentelor ce-l copleșesc (cum altfel, susține Polonius, s-ar putea explica toată „nebunia” lui?), dar și această strategie va fi sortită eșecului, iar supraveghetorii nu vor reuși, nici de data aceasta, să dezlege enigma. Nu numai pentru că interpretează greșit semnificația scenei la care asistă, ci și pentru că - unele montări scot în evidență acest lucru - Hamlet a descoperit uneltirea și, avertizat, și-a îngăduit să

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
anunță aici viitoarele procedee ale aluziei politice și rezultatele lor: eficacitatea se obține ca urmare a unei adaptări și a unei manipulări. „Cursa de șoareci” funcționează și pentru că Hamlet a pregătit-o cu mâna lui. Shakespeare inversează simetria dintre postura supraveghetorului și tipul de supraveghere adoptat. În prima tentativă, Polonius se ascunde după o „draperie”, dând întâietate auzului, în timp ce Hamlet îi cere lui Horatio să rămână vizibil și să-și încordeze privirea: „concentrează-te cât poți mai bine/ Și nu-l

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
un adevărat spion profesionist. Puterea obișnuinței! Polonius se ascunde ca să nu fie surprins dând târcoale prin preajmă, dar nu uită să-și ciulească urechile, căci un spion experimentat ca el nu poate pierde nici o ocazie de a mai afla câte ceva: supraveghetorul e mereu la pândă, nu-și îngăduie clipe de odihnă, nu doarme, veghează! Polonius se va trăda totuși, iar Hamlet, exasperat de supravegherea neîncetată care îi interzice orice drept la intimitate, va înjunghia intrusul, luându-l drept soțul adulter. Polonius

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
însoțitor mut al lui Tartuffe, căruia Roger Planchon îi conferise, în spectacolul său, statutul de agent însărcinat cu controlul casei: mereu prezent, gata oricând să obțină o informație pe căi ocolite, ascuns după uși și pitulat prin unghere, Laurent e supraveghetorul neobosit, a cărui vigilență nu slăbește niciodată. Apare, dispare, prezență discretă, dar constantă și, mai ales, prezență neliniștitoare: Planchon face din el tipul spionului conștiincios, care își ia în serios meseria și își acceptă rolul. Grație acestui zelos emisar, Tartuffe

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
nu își limitează funcțiile la testarea fidelității supușilor; stăpânul se servește de ea și pentru a-și destabiliza adversarii, manipulând abil mărturiile. Efect pervers, ilustrat exemplar de o scenă din Britannicus, al cărei interes se explică prin depășirea diviziunii antinomice supraveghetor/supravegheat. Când supravegherea nu se mai joacă în doi, ci devine tripartită, cruzimea ei sporește. Nero, stăpân autoritar, o obligă pe Iunia să-și calce jurămintele și să-și renege iubirea pentru Britannicus, într-o întâlnire care, o previne el

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
Iunia ca nu cumva să recurgă la o asemenea strategie: „O să-nțeleg priviri ce le vei crede mute” (II, 3, v. 682), după cum va ști să interpreteze „un gest sau un suspin scăpat pentru a-l bucura” (ibid., v. 684). Supraveghetorul nu se încrede doar în forța cuvântului rostit, căci știe foarte bine că și trupul poate fi elocvent, așa că nici în această privință nu consimte să-și slăbească vigilența. Supraveghetorul este un cititor experimentat, inițiat în interpretarea detaliilor; el deslușește

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
un suspin scăpat pentru a-l bucura” (ibid., v. 684). Supraveghetorul nu se încrede doar în forța cuvântului rostit, căci știe foarte bine că și trupul poate fi elocvent, așa că nici în această privință nu consimte să-și slăbească vigilența. Supraveghetorul este un cititor experimentat, inițiat în interpretarea detaliilor; el deslușește pasiunea amenințată a îndrăgostiților care răzbătea „până și din tăcerea lor” (II, 8, v. 748). Iunia știe și ea că împăratul pândea „un gest care să ne trădeze complicitatea” (III

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
numai un tânăr naiv ca Britannicus îi putea reproșa iubitei lui, controlată îndeaproape de Nero, absența oricărui mesaj codificat. „De câte chinuri nu m-ar fi scutit o privire” (III, 7, v. 997) se plânge el, uitând de perspicacitatea aprigului supraveghetor. Iunia e „prinsă la mijloc” între supravegherea anunțată de Nero și inocența lui Britannicus. Racine surprinde aici ambiguitatea situației în care se află o ființă supravegheată care se adresează unui partener ce n-are habar de dispozitivul al cărui „obiectiv

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
cineva și, deseori, a te lăsa contaminat, căci, de fiecare dată, este vorba de o coprezență. Fapt confirmat ori de câte ori intervine o implicare psihică în exercițiul supravegherii. În schimb, se întâmplă rareori ca supravegherea să fie tratată ca postură exterioară, cu supraveghetori și supravegheați complet separați, lipsiți de orice comunicare între ei. O astfel de relație neutră funcționează mai ales în tipul de supraveghere pe care l-am putea numi supraveghere-cadru. În acest sens, Disputa rămâne exemplul cel mai elocvent. Principiul „cadrului

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]