3,688 matches
-
a desfăcut capacul tubului verde cu medicamente, a scos două dintre tabletele maronii la care apelase mai devreme și le-a Înghițit cu o grimasă de nemulțumire. Erau, pesemne, foarte amare. Am remarcat din nou zbaterea inestetică a cicatricei de la tâmpla stângă, și mintea mi-a zburat instant la piciorul amputat al marelui profesor, al fostului mare profesor, ca să mă exprim corect. Până când medicamentul și-a făcut efectul au mai trecut câteva minute, dar n-avea a face, depășisem faza emoțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Doamnei Fontaine Îi ardea iar de flirtat, știind bine ce faptă abominabilă comisese. I-am spus-o, deși nu era momentul ideal pentru a cere explicații pe această temă; pentru a cere socoteală, nici atât. De bine, de rău, punând Împreună tâmplă fierbinte lângă tâmplă, izbândiserăm și s-ar fi cuvenit să trăim vibrant jubilații rare, să exultăm, să ne lăsăm legănați de visuri frumoase etc. Folosesc conștient pluralul: da, mă lăsasem prins În jocul acela criptografic, fascinant măcar ca exercițiu intelectual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ardea iar de flirtat, știind bine ce faptă abominabilă comisese. I-am spus-o, deși nu era momentul ideal pentru a cere explicații pe această temă; pentru a cere socoteală, nici atât. De bine, de rău, punând Împreună tâmplă fierbinte lângă tâmplă, izbândiserăm și s-ar fi cuvenit să trăim vibrant jubilații rare, să exultăm, să ne lăsăm legănați de visuri frumoase etc. Folosesc conștient pluralul: da, mă lăsasem prins În jocul acela criptografic, fascinant măcar ca exercițiu intelectual, dacă nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dar de fapt nu-i mai păsa. Cu cât va muri mai repede, cu atât mai bine. Cu cât își va pierde cunoștința mai repede, cu atât va suferi mai puțin. Inima-i bătea cu putere, sângele îi zvâcnea în tâmple asemenea bubuiturilor unor tunuri îndepărtate, vederea începea să-l lase, îi lipsea aerul și era pe deplin conștient că acestea sunt simptomele unui adevărat colaps. Făcu un efort supraomenesc ca să nu bea. Știa că nu-i va servi la nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mă uit și constat cu uimire că blocul crește adăugînd la fiecare oprire de-a mea un nou etaj. Mă amuză jocul ăsta și așa uit pentru o clipă senzația de sufocare și loviturile accelerate pe care le simt În tîmple. El Îmi deschide. Se bucură de cîte ori mă vede. Așteaptă să-i aduc vești de afară. Schimbăm cuvinte banale. Eu: Ai mîncat? El: Ce-a mai fost la servici? Pauză. Aprind aragazul. Pun oala cu supă pe foc. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lor, la prima vedere, dar ea nu mai era deloc. Și dacă doar atât a mai rămas, corpul ei, setul de cercei mici și albi, dintotdeauna, cu perlele lor mici și albe, atunci ea însăși unde era până la urmă? Pe tâmpla ei se vedea o vânătaie imensă, întunecată și adâncă, din care cursese puțin sânge. Hainele ei, odată impecabile, erau pătate cu iarbă verde, cu noroi maro, iar părul ei era îmbibat de rouă. Arăta ca propria ei stafie. 4tc "4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
că prințul Luca a făcut pe el de frică. Am ajuns apoi departe cu gândurile. După o perioadă nedefinită de timp în care cred că am avut un vis, orb cu ochii deschiși, mă trezesc speriat și parcă lovit în tâmplă de un buzdugan. Mă uit disperat în jur, cu oribila spaimă pricinuită de faptul că nu știu cine sunt și de ce mă aflu în înaltul cerului, dar iată, datorită zborului vertiginos, a incredibilei viteze și a frigului, simțurile îmi revin. Sunt Bogdan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
însă o senzație neplăcută, care se accentua pe măsură ce observa că persoanele prezente refuză să-i vorbească. Conștiința faptului că se întâmplase ceva rău începea să prindă din nefericire un contur din ce în ce mai clar în sufletul său, făcându-l să amețească, cu tâmplele pulsându-i nebunește de teamă. Îngrijorat cum nu mai fusese de multă vreme, înaintă spre biroul soției sale. Ceea ce văzu, însă, avu darul să-l neliniștească și mai mult. Lucrurile de pe masă erau răvășite ca și cum cineva le răscolise cu furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
condiției sale sociale. Pedeapsa trebuia să fie exemplară. Condamnatul abia dacă deslușea cîte-o vorbă din torentul monoton al silabelor care Îi bubuiau În ureche precum răpăitul tobei. Timpul se oprise-n loc. Trecutul, prezentul și viitorul se amestecaseră, Își simțea tîmplele zvîcnind din pricina pulsului agitat, iar tobele duduiau aidoma sunetelor Îndepărtate ale bătăliilor cîștigate, ale convoaielor triumfale și ale asalturilor, aidoma bubuiturilor altor tobe Înfășurate În doliu, dar care pe atunci vesteau nu moartea sa, ci pe a altora. În pofida vîrstei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors și am putut vedea o siluetă Îndepărtîndu-se pe culoarul parterului și Încrucișîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
feței, iar părul îi crescuse foarte mult. Dar schimbarea cea mai surprinzătoare era că slăbise foarte tare. Nasul lui lung te înțepa acum arogant. Îi scotea în evidență pomeții. Iar ochii parcă i se măriseră. Îi apăruseră niște scobituri pe la tâmple. Arăta cadaveric. Purta aceleași haine în care-l văzusem și cu cinci ani în urmă. Erau urâte și murdare, jerpelite la culme și atârnau largi pe el de parcă ar fi fost făcute pentru altcineva. I-am observat mâinile murdare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aici, unde-i mai rău decât În temniță la Stinche! Îi strigă celălalt. Se pare că măcar domnia ta izbutești să ieși, noaptea... Dante se Întoarse dintr-o dată și făcu câțiva pași spre bărbatul acela. Sângele Începuse să Îi zvâcnească În tâmple cu vuietul unei cascade. Vederea Îi era și ea Înnegurată de oboseală și de starea de rău. Virtuțile Îi cedau, Își dădea seama de asta cu detașarea unui observator străin, În timp ce Își Întindea mâinile spre interlocutor, care se grăbi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi alunecă printre degete ca un mănunchi de șerpi morți, apoi se deschise Într-un evantai, În timp ce trupul se prăbușea. Dante Își acoperi fața cu un braț ca să nu vadă, tremurând amarnic. Vuietul unei mări În furtună Îi urcă În tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o doamnă: ea care ieșise din locuință fără să judece pe nimeni și fără să se îngrozească. Privise cerul care ducea cu el aburii și norii rotunzi, făcuse câțiva pași, ridicase două castane și le mângâiase ca și cum ar fi fost tâmplele înfierbântate ale nebunului, fruntea lui palidă, lividă din cauza tuturor morților și a supliciilor adunate de-a lungul umanității, a rănilor în putrefacție deschise de secole, alături de care miasmele rahatului nu înseamnă nimic, da, nimic altceva decât un miros slab, searbăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
acolo ca să înțeleg ce cântă ele, eheee!, ce bucurie pe capul lor, uneori, ce tristețe alteori! Nu-mi mai trebuie Bachianas Brasileiras nr. 5 !!!, și Maestrul se așeza pe scările casei, își lăsa capul în mâini și ofta, îl dureau tâmplele, ceafa. Stătea îndoit, fără să mai ridice ochii spre grădina de dincolo de gard... Auziți, Frumoasă Neli, cum au putut să-mi spună în cronica asta teatrală: Biata Loredana! O să-mi facă toamna praf, cu siguranță. Și o să-mi facă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cineva vorbește pe nu știu ce post, extrem de convins: dacă Van Gogh ar fi avut cele 200 de milioane de lire sterline - valoarea de astăzi, 6 octombrie 2005, a lui Damien Hirst - pe când se afla în lanul de secară cu pistolul la tâmplă, ar fi apăsat și mai tare pe trăgaci... Zice și ăsta așa, un nebun!, își spune Maestrul, închide trist radioul și fredonează iar, tot Ană, zorile... îi face bine melodia. Am făcut-o de oaie cu Tina și cu mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ochii sau altceva. Să-ți pierzi vocea. Glasul. Tina-Anita. O, nu mă părăsiți, zei, acuma, pe scenă!, Nu se moare la mijlocul actului al cincilea, zicea Ibsen. Aude numai în mintea lui tic-tacul unui ceas, fiecare clic îl lovește ritmic în tâmple... Strigoiul îl pândește, râzând victorios, de după cortină, îl așteaptă. Dragostea. Zeul lui. Cum iubim? (Ca sarea-n bucate, spunea Anita...) Regele Lear moare. Teatrul ieșise învingător. Dragoste, Teatru, Moarte, cumplită ecuație. Cortina. Aplauze. Maestrul, singur, iese la scenă. Apoi, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cât voi fi vreodată. Nu sunt Înțeleasă, Amory. Știu că nu mă pot exprima satisfăcător pentru tine, Amory, dar nu sunt Înțeleasă. Amory a fost foarte mișcat. A luat-o pe mama sa pe după cap și și-a frecat ușor tâmpla de umărul ei. — Sărmană Beatrice... Sărmană Beatrice! — Povestește-mi despre tine, Amory. Și pentru tine au fost doi ani oribili? Amory s-a gândit dacă să mintă și a hotărât că mai bine nu. — Nu, Beatrice, ai mei au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu dragostea, dar nu poate, deși i‑ar veni în minte un răspuns. Se îndreaptă, împreună cu fratele ei, târșâind picioarele spre garderobă. Sophie iese deja dintr‑o cabină, gata îmbrăcată și pieptănată, ce drăguță e cu buclele astea umede la tâmple, încât lui Rainer îi vine să le atingă ușor cu mâna, dar poate că și acest mic gest le‑ar murdări. Arată atât de drăgălaș, Sophie. Dar imediat o să plece, așa că spune: pe mâine, azi mă grăbesc. Mâine avem multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
răspunsul la Întrebare, În condițiile În care eram torturat de gândul că aveam o erecție și ea Își dădea seama de asta, și de dorința nestăvilită de a mă arunca la picioarele ei, mi-a dat o durere teribilă la tâmple. Asta Îmi aducea aminte de ziua când mi se ceruse să scriu un raport despre retragerea trupelor irakiene, În timpul războiului iraniano-irakian, având la dispoziție doar câteva informații. Raportul acela mi se părea floare la ureche față de ce trebuia să Îndur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-mi despre orgii sexuale, despre prostituate, despre membrana anală, despre ejaculare și urină, simțeam cum partea de jos a corpului și creierul Îmi intrau În vertij, ca și cum acele unui vitezometru ar fi sărit de limita maximă. O epuizare oarbă În tâmple mă făcea să-mi pierd autocontrolul. Mi-am adunat stropul de energie rămas pentru a-i cere femeii să-și Întrerupă puțin povestea și am căutat o scuză ca să părăsesc Încăperea. Camera era dotată și cu telefon, și cu toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
toaletei, am simțit cum stomacul și tubul digestiv Îmi erau cuprinse de spasme și printre degete Începu să mi se prelingă un lichid murdar și apos. Am vomitat dar asta nu mi-a Înlăturat deloc starea de rău. Stomacul, ceafa, tâmplele, gâtul, Întregul meu trup Îmi era agitat de tremurături pe care nu mi le puteam reprima oricât m-aș fi străduit, și care păreau să-mi răscolească un nou val de vomă. Doar penisul Îmi era În erecție; l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Acum aș putea să accept așa ceva, dar pe atunci, când trăiam jucând rolul voluptății și al viciului, amețită de cocaină, ecstasy și șampanie Încât nu mai aveam nici măcar putere să mă țin pe picioare, când, dacă aveam migrene, Îmi Înfundam tâmplele cu heroină, eram pe deplin convinsă că nimic nu putea sta În calea energiei pe care o simțeam În mine. Kyōko ne-a făcut să ne dăm seama de multe lucruri și ne-a servit ca ocazie pentru a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
zi când se umilise În schimbul unor bani, ba nu, din ziua În care devenise conștientă, prima oară În viața ei, de acel impuls dulce și amar care o străbătea pornind dinspre pulpe, trecând pe șira spinării, pe ceafă, urcând spre tâmple, din ziua În care realizase că izvorul acelui fior plăcut se afla În relația dintre două ființe umane, Keiko Kataoka nu Încetase să creadă că va Întâlni un bărbat care Îi va putea satisface cu adevărat și Într-un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
căuta cu disperare un punct de sprijin, cu ochii pierduți În spațiu, cu expresia unei fetițe care a făcut o năzbâtie și se așteaptă să fie certată. — V-am Întrebat ceva, domnișoară Noriko! — Poftim? Da, Înțeleg, Înțeleg. Noriko Își apăsă tâmplele cu podul palmelor și Încercă să se ridice, dar se clătină și nu reuși. Pupilele i se dilataseră atât de mult Încât nu i se mai zărea albul ochiului și implora să i se dea ceva, repede, nu contează ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]