3,451 matches
-
după o amnistie, nimeni nu l-a mai recunoscut pe bunicu’ Vitalian, nici măcar bunica Aneta. Ajunsese slab, chel, cu oasele sărind prin faldurile hainelor. S-a încuiat în apartamentul bunicii din București (cel pe care avea să-l doneze lui taică-meu și-n care urma să-și facă apariția, adus de Partid, și pișăciosul chiriaș Costea) și n-a mai vorbit cu nimeni timp de-o săptămână. Mult mai încolo am aflat de la maică-mea de episodul cu pușcăria: abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mea se agățase de-un fir, scăpând doar printr-o întâmplare de andrea și de baia clandestină cu oțet și apă fiartă), povestea suna altfel, ceva cu-o vizită la florărie și-un ghiveci prost ales, din cauză că se-oprise curentul. Taică-meu și maică-mea plecaseră acasă, chipurile fără să știe ce-i în sacoșă; din ghiveci ieșisem eu, bineînțeles, și-un imens complex de vinovăție. Istoria suna rezonabil (oricum, mai mult decât cea fantezistă cu barza pe horn - câte berze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a obligat sa le inapoiez proprietarului. Aceasta era politica pe care o facea mama mea. Bucuresti, 17 septembrie 1984 Asist. Victor Robe Neconcordanțele dintre cele două acte îmi păreau majore. Într-unul din ele, bunicu’ Vitalian figura ca „unchiul“ lui taică-meu; în celălalt, ca socrul lui. Cum, exceptând cazurile nefericite de eșec în transportul spațio-temporal din seriale ca Sliders, Star Trek sau Andromeda, nimeni, deci nici bietul taică-meu, nu putea fi, în același timp și cu-aceeași alcătuire moleculară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
păreau majore. Într-unul din ele, bunicu’ Vitalian figura ca „unchiul“ lui taică-meu; în celălalt, ca socrul lui. Cum, exceptând cazurile nefericite de eșec în transportul spațio-temporal din seriale ca Sliders, Star Trek sau Andromeda, nimeni, deci nici bietul taică-meu, nu putea fi, în același timp și cu-aceeași alcătuire moleculară, și nepot, și ginere, m-am decis să citesc mai cu atenție hârțoagele. Mă și vedeam inventat în fel și chip, răsucit în forme alternative ale minții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ieșit cu buzunarele pline, în timp ce ălălalt ar fi rămas la masă, bombănind în fața unui pahar gol de vișinată. Și mai găseam ceva în neregulă. Undeva, se pomenea de-un anume Manolescu sau Manoilescu, zice-se numele de naștere al lui taică-meu. Nu numai că n-am auzit de-așa o trăznaie (toată lumea știa că pe taică-meu îl cheamă Robe, iar pe taică-su tot la fel), dar nici n-a existat vreo hârtie prin casă din care să rezulte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de vișinată. Și mai găseam ceva în neregulă. Undeva, se pomenea de-un anume Manolescu sau Manoilescu, zice-se numele de naștere al lui taică-meu. Nu numai că n-am auzit de-așa o trăznaie (toată lumea știa că pe taică-meu îl cheamă Robe, iar pe taică-su tot la fel), dar nici n-a existat vreo hârtie prin casă din care să rezulte povestea asta. Și, credeți-mă, încă de când purtam pantalonași cu bretele, aveam mania scotocelii. Așa am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
neregulă. Undeva, se pomenea de-un anume Manolescu sau Manoilescu, zice-se numele de naștere al lui taică-meu. Nu numai că n-am auzit de-așa o trăznaie (toată lumea știa că pe taică-meu îl cheamă Robe, iar pe taică-su tot la fel), dar nici n-a existat vreo hârtie prin casă din care să rezulte povestea asta. Și, credeți-mă, încă de când purtam pantalonași cu bretele, aveam mania scotocelii. Așa am descoperit, printre altele, steriletul maică-mii (pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
episodul nemțesc am trecut cu toții, poposind îndelung în baie la paginile de lenjerie intimă). Singurele cuvinte care mișcau un clopoțel prin căsuțele cu amintiri erau Leon-Vodă, dar nu pentru că aș fi învățat istorie la școală. Auzeam câteodată numele pronunțat de taică-meu, și, în timp ce plutea din aerul rece al dormitorului spre mintea mea de copil, se transforma într-o creatură ciudată și înspăimântătoare: Leu în Vodă. În rest, scrisoarea nu-mi spunea nimic. Nu știu cine scornise treaba cu numele, dar parcă lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Acolo se discutau chestiunile importante, în încăperile antifonate se luau adevăratele decizii, cele care contau și meritau ascultate, consemnate și arhivate. Poate că și felia de identitate pe care o căutam trecuse odată prin camera încuiată de la etajul 3. Dacă taică-meu fusese filat de Securitate, așa cum reieșea din actele găsite acasă, probabil că și facultatea noastră făcea obiectul unei „acțiuni operative“. Cine știe ce direcție specială, dotată cu echipamente sofisticate de detecție și interceptare, mă spionase de la naștere și până-n prezent, vârând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mecanicii abia își începeau rondul de noapte. Cât despre portar, cine știe cât putea să moțăie în cabina lui călduță. Am mai scanat o dată încăperea, apoi am pornit-o spre ieșire. Nu obținusem mare lucru: certificatul meu de naștere lipsea, al lui taică-meu zăcea probabil prin alt dosar, iar pe tipul ăla, Manolescu sau Manoilescu, nu apucasem să-l verific. Sincer să fiu, nici nu-mi aminteam să fi lucrat vreodată aici. Am descuiat prima ușă, apoi pe-a doua. Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Facultății de Arhitectură, „Intercontinentalul“ sclipea ca un far de ceață. Iubeam hotelul ăsta, îl număram printre puținele clădiri acceptabile, cu tăietura lui înaltă, dar curbă și potolită. Îmi inspira calm și siguranță, poate și pentru că nu fusesem niciodată înăuntru. Doar taică-meu intrase acolo, prin 70 și ceva. Era pe vremea când nu mai găseai fărâmă de carne prin oraș, doar oase și măruntaie. Se rugase de-un fost coleg de armată, ajuns ospătar, să-i scoată un antricot de la bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de emoții și amintiri pe care mi le reprimam cu grijă. În galeria obiectelor pierdute ori furate (ca bicicleta „Pegas“ sau memoria copilăriei), ei ocupau locul de frunte: bunicu’ Vitalian, cu cravașa lui lustruită, lopata Lineman și secretele războiului, și taică-meu Victor, cu ciorapii cârpiți și problemele lui cu Securitatea. Am fost foarte atent la viața taților noștri. Am reținut esențialul din ea: frica, încăpățânarea, și-o brichetă lăsată pe cutia contorului electric, în caz că se ia curentul. Privirea bătea departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cu ocazia asta, i-am studiat și mâinile: micuțe, curate, cu inele de plastic bleu. Unghiile erau tăiate scurt, în carne, ca ale lui Cezar. După mâini, nu după față, puteai judeca un om. Și după pantofi, așa mă învățase taică-meu (dar acum nu era cazul). „S-aveți poftă!“, ne-a urat ea, uitându-se chiorâș la cipsuri. După care a extras telecomanda din buzunar (ospătarii au întotdeauna un milion de buzunare) și-a apăsat pe primul buton. „Citește-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iarna, pe-Antipa), mănuși de șofat, de munte, de zăpadă (astea arătau altfel decât cele de munte, nu trebuia să se ude când ne bulgăream în Herăstrău), mănușile maică-mii (ceaușiste, negre, din piele de porc), mănușile de-armată ale lui taică-meu (kaki, cu un deget, făcute-n ’53; insistase să le păstrez), mănușile bunicii Aneta (alea crem, pe care le-am ciuruit la fotbal). Zăceau toate pe cuier, aranjate pe schimburi și categorii. În fiecare an, îmi completam colecția, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Să fim serioși...“ „Deci omul pompa date tehnice de la nemți și le turna mai departe englezilor...“ „Până când nemții au devenit suspicioși și Fast a trebuit extras de la Berlin. Așa-zisa răpire. A dispărut în același an când s-a născut taică-tu. Curios, nu? Și tot în același an în care e pictat tabloul ăla care îți place atât de mult: Garoafe albe și roșii. Și mai curios! Dar nici măcar el nu știa cât de multe informații fuseseră deja pierdute, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
voce. - Care ești, măi? Întrebă căpitanul. - Vasile al lui Scatoalcă, din malul Gorjului. - Ce nume e ăsta, Vasile al lui Scatoalcă? Și cum ai ajuns tocmai aici, În inima Moldovei? - Nume ca toate numele... spuse Ion. Așa Îl porecliră pe taică-meu, că era iute la mânie, și așa mi-a rămas și mie numele. Și iacătă-mă-s. Venii la a mai tare oaste din părțile românești. - Aveai oastea lui Vlad. - Aveam. Da’ aveam și birurile, și sărăcia, și achingiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Trebuia să fiți În spate! - Tată, n-am bătut drumul de la Veneția ca să văd ceața de la Vaslui! Și n-am de gând să te mai las singur! - Mi se pare că seamănă cu cineva... spuse Erina, zâmbind. E Încăpățânat ca taică-său. - E o prostie ce faceți! țipă Oană. Mergeți... . nu, e prea târziu... Chipul căpitanului se Întunecă. Corpul i se Încordă, devenind parcă un bloc de granit. Ochii priveau fix, undeva În dreapta. Alexandru nu-l văzuse niciodată În felul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Hilița, comuna Costuleni. S. P.: - Și familia dumneavoastră ?... Cam ce poziție ocupa în cadrul comunității, aveați mulți prieteni în Costuleni ? A.M.: - Da, aveam... S. P.: - ...multe rude ? A.M.: - Da, multe rude și din partea tatălui au fost cinci frați, din partea mamei șapte. Taică-miu făcea serviciu aici, în oraș, oricum avem o viață bună, nu ne lipsea nimic. S. P.: - Și mama ? A.M.: - Mama era casnică, la CAP, noi o ajutam... S. P.: - Ce studii ați urmat după școala primară ? A.M.: - Aaa... după
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
comună. Acolo dormeam, acolo ne sculam și ne întorceam săptămâna, sâmbăta cu duminica aialaltă. Vă dați seama, eu, un copil acolo, mic, am rezistat cât am rezistat, dar spre toamnă, când au început cursurile la școală, eu îi spun lui taică-meu că eu mă duc la școală să nu pierd anul și, dacă mă primește, să asist la ore. Erau tot colegi de-ai mei, de-acolo din comună. Și, la un moment dat - țin minte că eram pe câmp
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
de-ai mei, de-acolo din comună. Și, la un moment dat - țin minte că eram pe câmp, la cules porumb... și... vreau să spun că dormeam, să nu ne mănânce țânțarii dormeam precum iepurii, și i-am spus lui taică-meu că eu nu vreau, că eu plec la școală. Nu mai merg, deloc nu mai muncesc. Știu că taică-meu m-a înjurat, mi-o zis că dacă nu-nvăț mă face cioban, că pe-acolo, pe lângă comună, erau
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
porumb... și... vreau să spun că dormeam, să nu ne mănânce țânțarii dormeam precum iepurii, și i-am spus lui taică-meu că eu nu vreau, că eu plec la școală. Nu mai merg, deloc nu mai muncesc. Știu că taică-meu m-a înjurat, mi-o zis că dacă nu-nvăț mă face cioban, că pe-acolo, pe lângă comună, erau păduri, și eu am zis: „- Păi, da’ ce ? Eu dacă mă duc acolo, mă duc ca să nu-nvăț ?! sau ce
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
în Nicolina, numa’, era Turnătorie-Forjă și se reparau numai locomotive cu abur... Era o mizerie, dacă te dezbrăcai, pantalonii stăteau în picioare [râde], fără exagerare... Și zic „- Băi, am nimerit-o din lac, în puț !” [râde]... Ce m-o frecat taică-meu, la țară, că bunică-meu spunea: „- Băi, unde te duci să-l dai pe-ăsta, da' cine-o să pască oile mele și cutare, și cutare ?!” Și eu m-am gândit: „- Adică, matale crezi că eu o să stau să
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
frică de ea, nu vă spun ca să vă fie frică și dumneavoastră.” [râde] O început să râdă. Zic: „- Dacă v-aduceți aminte de Ilie Pintilie, de greviști, de cutare, cu Grivița Roșie”, cu la, la, la... Ei, parcă nu știa ! Taică-su n-o fost... mare evreu, că și el e evreu, acuma. Și... „- Băi, aveți un material care... ?! Că eu nu pot să vă dau că..., veniți..., și am stat noi de vorbă, aici la masă și trebuie să semnez
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
am folosit-o eu, după care m-am dus la bloc ș-o venit ei. R. A.: - Cum erau vecinii dumneavoastră ? C. G.: - Vecinii ? Rude. Da, foarte buni vecini, pentru că casa o luaseră ei, era de la o rudă, de la sora lui taică-meu și, evident, ne-am împăcat foarte bine. R. A.: - În timpul cât ați lucrat la Nicolina, ce meserie ați practicat și în ce au constat legăturile cu fabrica Nicolina ? C. G.: - Păi, eu când am venit Iași, eu n-am lucrat
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
câte-o iconiță, și-mi zice: Părintele Cleopa e de pe-acolo, de pe la dumneavoastră. A fost la mănăstirile din zona Neamțului. Un călugăr adevărat, înțelept și sfânt!... Rămâi sănătoasă, Cecilia!, zice "șeriful". Ne pare tare rău că sunteți așa grăbiți, tăicuță, zice ea. Ne-am urcat în mașină și-am plecat. "Șeriful" tace. Privește undeva, în interiorul ființei sale. Ne lasă parcă anume oleacă de răgaz să așezăm în tainițele ființei noastre și imaginea Mănăstirii Șag, cu chipul palid și atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]