8,025 matches
-
cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada mănăstirii cocea visele pe toate părțile. Gherasim și Ilarion, sub un nuc bătrân, cojeau soarele ca pe un vierme de pe obrajii merelor, apoi îl striveau sub talpa bocancului. Gherasim și Ilarion cădelnițau întunericul din căușul inimii peste creștetul obștii. Starețul suferea de strabism, nu distingea nuanțele, bârfa contura obsesiile, tataia ura cleveteala: Bă, mie îmi spui verde-n față ce te roade! Mânăstirea nu-i radio-șanț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
munte? Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii. Fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Privesc! Privesc cu ochii din buricele degetelor, cu podul palmei, cu dosul pleoapelor; desculț, cu talpa piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o răstignire paralelă; sufletul, precum un aparat de radiografiat vise, scanează iluziile. Privesc prin mii de oglinzi deodată. Degeaba! Nimicul se răsfrânge în ele, nimicul se percepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi de foc până sub tălpile lui Dumnezeu. În câteva minute, nenorocirea s-a extins precum o ciumă în carnea cetății. Clopotnița, parcă după o anestezie în coloană, s-a clătinat de câteva ori, apoi, secerată de la genunchi, s-a prăbușit peste morminte. Clopotul, precum comandantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
le deschidă ochii; cerul deasupra cerului era fumuriu; umbrele, prinse ca într-o menghină; fălcile înfometate ale muntelui scuipau cenușă; muntele tronul judecății; Dumnezeu, după o perdea deasă de fum, moțăia cu fruntea rezemată pe culmi de brazi; mestecenii oblojeau tălpile arse ale bătrânului; salcia, ca întotdeauna sensibilă, plângea pentru o oglindă făcută țăndări deasupra lacului chipul Tatălui ridat de valuri. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă, fraților! Petru, legat de hambar, număra în sens invers desfrunzirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și vor veni altele și mai grele. Te rog, părinte Petru, nu dispera! Rămâi sub pavăza tatălui ceresc până la capăt! Doar așa vei putea păși cu sufletul curat la cei dragi. Iartă-mă, părinte arhimandrit, eu am pus foc sub tălpile lumii. Arhimandritul a binecuvântat valea, făcând semnul crucii în văzduh și peste creștetul lui Petru. A rostit ca pentru sine: Aici va crește cea mai frumoasă livadă de meri." Apoi a urcat din nou în duba jandarmeriei. Precum un lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-mi este frică de prefect! Îl strâng o țâră cu ușa, poate ciripește ceva, apoi îi fac papucii. Dumnezeii mami lui de baron, prea-i suflu în borș, am și eu un dram de demnitate. Sunt procuror, nu cioclu. Fac talpă peste toate coclaurile, iau decizii după cum mi se dictează de la centru. Nu am pace, nu am liniște, nu am satisfacție, pentru ce? Dacă are nevoie de mine, mă va numi la curte; dacă nu, să-mi belească pula! Îmi caut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
brumă târzie, de zăpadă celulitică invadă încăperea. Trezirea spărgea schije în oase. Nimic mai abrupt decât un suflet pustiu. Avalanșa propriei gravitații prăbușea nimicul sub pardoseala cimitirelor. Plumbul statuilor în inima făurarului. Nimicul, precum o desagă de pământ împrăștiată sub tălpile lui Dumnezeu. S-a ridicat greu, piciorul stâng, piciorul drept pe dușumea două urme. Nicio echilibristică nu încăpea imponderabilitatea omului singur. S-a așezat din nou pe scaunul invalid, încet, cu grijă, parcă pentru a nu strica muchiile imprimate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
urmele mele, de-a lungul și de-a latul fiecăreia mai rămâne loc neocupat. Un uriaș a călcat înaintea mea sau poate pășesc cu inima, cu pustiul din inimă pășesc. S-a ridicat din nou în picioare, și-a suprapus tălpile cizmelor în semne, același spațiu al nimănui definea absența ca pe o cangrenă în trupul unei cruci. Nedefinirile paralele extirpau aparențele: Încă mai sunt urmă, Doamne, subțire umbră, tot mai subțire! Zăpada nu o pot falsifica, nu mă pot așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
omului era să se tragă În jos, omorîndu-și astfel spi narea. CÎnd durerea era cît pe ce să-l rupă În două, a auzit din spate un „pst!“. A sperat să se-ntîmple ceva de bine și a simțit Îndată că talpa lui atinge o piatră. Soldatul i-o Împin sese ușor cu piciorul ca punct de sprijin. În acea clipă, a În țeles că va supraviețui. CÎnd s-a mai Înzdrăvenit și a revenit la muncă, i-a spus lui Valeriu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și la orice Înserare. Că vedeți voi, ne povestea ea În odaia despărțită doar de un perete de postul de miliție din Rătești, În America, n-am pomenit de strîgă nici geană, nici sprînceană, da’ p-aci, Îi plin de tălpile lor În tăt locu’... — Și pe la noi prin grădină? Întreba Lia. — Și p-acolo. Iar hierofania din 1953 nu putea fi decît feminină, cu o lumină dintr-o zare Într-alta a feminității, din apus la răsărit, căci Floare nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
luminițe chinuite, șovăitoare, lunecînd prin aer la Înălțimea ochilor omului, osîndite să bată nouă hotare pînă la vărsatul de ziuă. Lumînăruca aia era bobul de jar al sufletului lor atîta cît să-și vadă drumul și să atingă țărîna cu tălpile lor de ceață. Într-o asemenea urmă de strigă călcase Floare după cea de a doua Întoarcere a ei din America. Își amintea și ne povestea cum se pornise singură, atunci, Într-o noapte de vară din primii ani ai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
-te la ea peste o punte cît tăișul de sabie ce despică aerul de deasupra abisului. Iar lumina aceea Încarnată În femeie te ispitește, o simți că te așteaptă, te iubește. Pe unii lama spadei nu-i taie și, cu tălpile zdrențe, ajung de cealaltă parte. Pe mine Însă, un tactil, care și fulgii de nea Îi Încearcă cu buzele, m-ar tăia numai noua vedere a lamei, darmite atingerea ei. Aș vîsli Înapoi cu toată puterea brațelor, aș trage Îndărăt
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o simțisem vreodată era în glasul Lui. Și toată iubirea, pe care nu avusesem cui s-o dărui atâția ani, începu să-mi curgă deodată în trup. Nu, nu știu cum să vă spun. Trecea așa, ca un val din creștet în tălpi, curgând din cer în pământ. Îl auzeam vorbind cu cei din jur care-L tot întrebau dacă e permis să vindeci în zi de sâmbătă. Atunci nu știam decât de valul de iubire care curgea, curgea mereu de la El în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi putut să plâng, mi-ar mai fi trecut și ciuda, și durerea am văzut eu că așa fac oamenii când... nu știu ce să mai facă. Or, eu chiar că nu mai știam ce să fac. M-aș fi desprins de pe talpa sandalei, dar cădeam tot pe piatră. Și m-aș fi uscat așa, în pustiu, aiurea. Măcar în buzunarul acela sărac și întunecos era tot pustiu, da' măcar stăteam la umbră... stăteam și așteptam. Sigur că nu m-ar fi mâncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Doar n-o să rămână în pustiu !" Și am așteptat... am tot așteptat... Acu' mi-era groază nu cumva să cad, că acolo rămâneam. Și m-aș fi uscat sub soare și pe piatră, chiar degeaba ! Mă țineam cât puteam de talpa sandalei. Ce bine că l-am găsit pe ăsta ! Chiar merge ceva mai încet, așa că stau mai sigur în crăpătura asta de talpă... Tot un necăjit, uite la el... abia de se mai țin sandalele de crăpate ce sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Și m-aș fi uscat sub soare și pe piatră, chiar degeaba ! Mă țineam cât puteam de talpa sandalei. Ce bine că l-am găsit pe ăsta ! Chiar merge ceva mai încet, așa că stau mai sigur în crăpătura asta de talpă... Tot un necăjit, uite la el... abia de se mai țin sandalele de crăpate ce sunt și legate cu sfoară... Da' urcă înainte... pe piatra goală, gâfâind ca vai de lume, gata să-și dea sufletul la urcuș... hei ! ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de parcă l-a lovit soarele în cap... De ! Cine i-a pus să urce ?! Unul singur parcă merge pe loc drept... mai stă din când în când și-i așteaptă... L-am zărit și eu când ăsta, al meu, de talpa căruia stăteam ca lipită, se așeză jos să se odihnească. Privea și el spre celălalt, dar nimeni nu scotea o vorbă. Mă uitam și eu : nu părea cine știe ce de capul lor : parcă erau toți oameni ai apei sau... cum le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că eu nu am fost un mielușel. După cum v-am povestit, i-am Înfruntat din toate puterile, avându-i aproape pe tata și pe consătenii mei. Atunci am ajuns la concluzia că, dacă din vechi se spune că țăranul e talpa țării, nu aveam alta de făcut decât să cred că acesta-i adevărul! În jurul meu, țăranii ședeau ca un zid. Oameni simpli, dar cu o forță morală de neimaginat... Să-l fi cunoscut doar pe moș Dumitru Carpen, care Îmi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să audă și securistul: ― Dacă Își rupea falca, umbla cu botniță, ca vițeii, când vrei să-i Înțărci... ― Dar de nu era nasul, Își belea obrazul - l-a completat altul, cu icnet de râs. ― De unde obraz, frate? Mai subțire era talpa ciubotei lui Ivan. A lui Ivan care a călcat țara asta În picioare... Îi cunosc foarte bine, fiindcă am avut de-a face cu ei! - a intervenit cu năduf alt pacient. ― De unde se deduce că Dumnezeu nu bate cu bățul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nu-și ridica ochii... „Graba, nerăbdarea, curiozitatea, toate acestea fac să ți se pară că a trecut veacul și tu Încă mai aștepți un răspuns, vecine. Ogoiește-i pe acești intruși și prefă-te Într un fachir, care stă cu tălpile goale pe ditai grămada de jăratec!” - l-a dădăcit din nou gândul de veghe. „Tare mă tem că profesorul se preface preocupat de cine știe ce treabă tocmai pentru a-mi pune răbdarea la Încercare, prietene” - a presupus Gruia. „Uite că la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dar nu se grăbi să-l ducă la gură. Ba nici să nu se gândească el, cuscre!... Poate doar dacă o veni să se târască înaintea mea în genunchi și să mă roage să-l iert!... "Tată, pupa-ți-aș tălpile, iartă-mă, c-am greșit!" Că eu pe Siminică l-am avut la suflet, dar acum gata, mi l-am scos, s-a isprăvit!!... Bine, bine, Grigore, fă cum crezi... Eu nu vreau să mă amestec în daraverile tale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lungea umbrele pe sub copacii cu crengi înmugurite. Când se întunecă de-a binelea, Fănel Trifu își mai privi încă o dată ceasul de mână cu ace fosforescente, ca să se convingă că era suficient de târziu, își stinse țigara, strivind-o sub talpă, apoi dădu semnalul de plecare. Corneliu Caraiani, doborât de oboseala drumului lung și plin de riscuri, pe care îl făcuse împreună cu camaradul său din munții Muscelului și până la București, se lăsase furat de somn și tresări puternic și din tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se crezu mai întâi că fuseseră devorați de lupi. În zăpada răscolită de urme și înroșită din belșug cu sânge omenesc, mare lucru din militarii de la răsărit nu mai rămăsese, în afară de cizmele lor cele noi, cu niște inscripții rusești pe tălpi. După cum se vedea, cizmele tari de piele nu le plăcuseră lupilor flămânzi, care în rest devoraseră cu lăcomie tot ce se putuse devora și sfârtecaseră cu gurile lor hămesite, pline de bale, tot ce se putuse sfârteca, împrăștiind prin văgăunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și patruzeci noul șef al postului de miliție nu avea, dar compensa acest teribil handicap fizic printr-o înfățișare de om al cavernelor. Salutând cu un glas gros de tot, care-i ieșea parcă direct din cizmele-i lăbărțate, cu tălpi de mărimea 48-50, șeful postului de miliție traversă crăcănat și zborșit încăperea și se trânti cu turul larg al pantalonilor pe un scaun, fără să aștepte să-l invite cineva, cu aerul că acel loc îi era rezervat și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
sus nu-l mai bătuse la cap cu comisia aceea de lămurire, din care i se ceruse cu insistență în anul precedent să facă parte. Într-adevăr, în sat domneau o liniște și o pace relative, de parcă între regim și talpa țării ar fi fost parafat în mare secret un pact de neagresiune. Părând satisfăcuți de cele înfăptuite până atunci alegeri trucate, naționalizare, stabilizări și câte și mai câte comuniștii dădeau vag unele semne de schimbare la față și de umanizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]