1,549 matches
-
ridicat la intrarea lui Cottard. Avea un obraz bronzat, cu trăsături regulate, ochii negri și mici, dinții albi, două sau trei inele în degete; părea să aibă în jur de treizeci de ani. Salut, spune el, să bem ceva la tejghea. Au luat trei rânduri în tăcere. \ Ce-ar fi să ieșim ? spune apoi Garcia. Au coborât spre port și Garcia i-a întrebat pe cei doi ce voiau de la el. Cottard îi spune că nu tocmai pentru afaceri voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Vreo treizeci de inși stăteau înghesuiți și vorbeau foarte tare. Veniți din liniștea orașului ciumat, cei doi s-au oprit, puțin zăpăciți. Au înțeles această gălăgie văzând că se mai serveau încă băuturi alcoolice. Rambert stătea la una din marginile tejghelei și le făcea semn de pe taburetul lui înalt. S-au așezat alături de el, Tarrou împingând liniștit un vecin zgomotos. Alcoolul nu vă sperie? \ Nu, spune Tarrou, dimpotrivă. RIEUX ASPIRĂ MIROSUL DE IERBURI AMARE DIN PAHARUL SĂU. ERA GREU DE VORBIT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
FĂCUT ORELE DOUĂZECI ȘI UNU, RAMBERT A BĂGAT DE SEAMĂ CĂ LA MESE NU MAI ERA NIMENI ȘI CHELNERIȚA SE UITA LA EL CU UIMIRE. A PLĂTIT ȘI A IEȘIT AFARĂ. ÎN FAȚA RESTAURANTULUI, O CAFENEA ERA DESCHISĂ. RAMBERT S-A INSTALAT LÂNGĂ TEJGHEA ȘI SUPRAVEGHEA INTRAREA RESTAURANTULUI. LA ORELE DOUĂZECI ȘI UNU ȘI TREIZECI, S-A ÎNDREPTAT SPRE HOTEL, CĂUTÂND ZADARNIC ÎN MINTE UN MIJLOC DE A DA DE GONZALES, A CĂRUI ADRESĂ N-O AVEA, ȘI SIMȚIND UN GOL ÎN INIMĂ LA GÂNDUL TUTUROR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și auriu. În biserici, într-adevăr, erau rostite rugăciuni de mulțumire. Dar, în același timp, localurile de petrecere erau pline până la refuz și cafenelele, fără să le pese de ce aveau să facă pe viitor, serveau ultimele lor băuturi alcoolice. În fața tejghelelor se înghesuia o mulțime de oameni la fel de excitați și, printre ei, numeroase perechi înlănțuite care nu se temeau să se dea în spectacol. Toți strigau sau râdeau. Provizia de viață pe care o făcuseră în timpul acestor luni, când fiecare își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fixată la locul ei și mărindu-i grotesc ochiul stâng. Cred că ți-ai câștigat dreptul să vezi colecția Naasri. Lăsă lupa să cadă, prinzând-o în palmă. Fără să se grăbească, Nawaf începu să descuie o ușă aflată în spatele tejghelei, care dădea, presupunea Mahmud, spre un depozit. Toți marii contrabandiști lucrau așa: în față se vindeau mărunțișuri, adevărata afacere fiind ascunsă în spate. Își strânse în grabă colecția și se ridică. Merseră în șir indian prin camera dosnică în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
i s-a întâmplat. Un ofițer plictisit, neras, îi făcu semn să treacă într-o parte, după care scutură din cap, fără să spună nimic, spre valiza lui Henry, pe care acesta o trăsese după el. Henry o ridică pe tejgheaua de metal dintre ei și o desfăcu. Gardianul scotoci printre chiloți, șosete, pungi de toaletă, după care ajunse la teancul de ciocolate. Se uită la Henry, ridicând bănuitor din sprânceană. —Și asta ce e? —E ciocolată. De ce ai adus atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
negustorilor arabi de a vinde fleacuri evreiești. Inspectă rafturile aproape sperând să nu găsească nimic demn de văzut, ca să se poată întoarce mai repede la programul lui. Bună ziua, profesore. Ce plăcere să te revăd. Era proprietarul, Afif Aweida, ieșind din spatele tejghelei bijutierului, care se afla în partea opusă, o vitrină de sticlă în care se găsea o colecție de inele și brățări așezate pe perne de catifea. Îi întinse mâna. — Ce memorie impresionantă ai, Afif. Mă bucur să te văd. —Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din nou oameni în jur. S-au oprit la un magazin de bijuterii. —Aici. Te rog. Ăsta e magazin lui Afif Aweida. Intră cu băgare de seamă, urmată de Nabil, care bătu palma cu un tânăr ce stătea în spatele unei tejghele. Îl auzi pe Nabil pronunțând cuvântul „americancă“ și-l văzu arătând spre ea. După o clipă, dintr-o cameră dosnică, un bărbat de vârstă mijlocie, îmbrăcat într-un pulover cu guler în formă de V și cu ochelari cu rame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
New Orleans, acest Hoboken de lângă Golful Mexic. Uită-te-ncoa’, fetițo. — Hei, ce mai faci? întrebă domnișoara Inez. Cum o mai duci, dragă? Nu prea grozav, răspunse doamna Reilly, spunând adevărul. — Ce rău îmi pare! Domnișoara Inez se aplecă peste tejgheaua de sticlă, uitând de prăjituri. Nici eu nu mă simt prea grozav. Mă dor picioarele. — Ei, Doamne, aș vrea să am și eu norocu’ ăsta. Da’ eu sufăr de arturită la cot. — Vai de mine! exclamă domnișoara Inez, cu sinceră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
una dintre cele două cutii cu prăjituri spre ușa barului Night of Joy. În întunericul care duhnea a whisky și mucuri de țigară, se cocoțară pe două scaune înalte de bar. În timp ce doamna Reilly își aranja cutiile cu prăjituri pe tejghea, Ignatius își dilată nările lui pretențioase și spuse: Pe cinstea mea, mamă, pute îngrozitor. Simt că mi se întoarce stomacul pe dos. — Vrei să ieși afară în stradă? Vrei să te-nhațe polițistu’ ăla? Ignatius nu-i răspunse. Pufnea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Îmi miroase a prăjiturele pentru vin, strigă Darlene, uitându-se dincolo de Ignatius. — Ia una, drăguțo, o îndemnă doamna Reilly. — Cred că am să iau și eu una, spuse Ignatius. Cred că merg cu coniac. Doamna Reilly înșiră cutiile deschise pe tejghea. Până și omul cu formularul de curse acceptă o pricomigdală. — Da’ unde-ai găsit prăjiturelele astea pentru vin, doamnă? o întrebă Darlene pe doamna Reilly. Sunt bune și fragede. La Holmes, păpușo. Ai de unde-alege. Au de toate felurile. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
toate sârmele pe care se bâțâie! Ignatius zornăi boabele de porumb rămase în ultima pungă. — Mulțumescu-ți ție, Doamne, că scena aceasta a luat sfârșit. Când părea să se înfiripe o scenă de dragoste, sări de pe scaun și porni tropăind spre tejgheaua cu dulciuri ca să mai cumpere floricele. La întoarcere, văzu că cele două mari figuri trandafirii erau pe punctul de a se săruta. — Probabil că le miroase gura, anunță Ignatius peste capetele copiilor. Mi-e și silă să mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și procura băutura. Viața mea este destul de dificilă. Într-o zi am să ți-o descriu, poate, cu mai multe amănunte. Pentru moment trebuie să-ți spun vreo două lucruri despre valva mea. — Valva? — Da. * Jones plimba orbește buretele peste tejgheaua barului. Lana Lee ieșise la cumpărături, pentru prima dată după multă vreme, închizând cu zgomot casa de bani și anunțând că pleacă. După ce umezi puțin barul, Jones aruncă buretele înapoi în găleată, se așeză la o masă și încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
reclamă la Seagram, când Lana Lee apăru din nou în bar. — M-am gândit că nu-i bine să te las singur aici, spuse ea, scoțând dintr-o pungă o cutie cu cretă pe care o puse în dulăpiorul de sub tejghea. Ce naiba faci lângă casa de bani? Du-te și curăță podelele. — Am sfârșit cu podelele. S-expert acu-n podele. Ș-orcum, cred că toț’ negrii au ștersu’ și măturatu-n sânge. Din naștere. Ca mâncatu’ și răsuflatu’. Pun pariu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
veselă, din ușă. Intră în bar, îmbrăcată în pantaloni și scurtă de postav, purtând în brațe colivia acoperită. — Nu te aștepta să stai prea mult, îi spuse Lana. Am o veste pentru tine și amicul tău. Darlene puse colivia pe tejghea și descoperi un cacadu roz, foarte mare și cu aspect scrofulos, arătând ca un automobil uzat ce trecuse prin mâinile prea multor proprietari. Îi atârna creasta și scotea un țipăt oribil: „auuuc“! — Du-l, te rog, de aici, Darlene și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sună telefonul și când răspunse auzi glasul unui bărbat: „Ascultă, ți s-a făcut o reclamă grozavă. Eu am un club de noapte pe Bourbon, la numărul cinci sute, și dacă...“ * În hanul lui Mattie Ramble, Jones întinse ziarul pe tejgheaua barului și aruncă un val de fum asupra lui. — Ăăău! se plânse el domnului Watson. Grozavă idee mi-ai mai dat cu rahatu’ ăla de sabotaj! M-am sabotat pe mine-n așa hal, c-acu’ am ajuns iar vagabont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de companie, spuse pilotul. Sau dă-l cuiva care să-l trimită în Utah, în Mexico sau în alt loc de genul ăsta. Refreshing Paws era un magazin elegant din Shaker Heigths. În magazin erau mai mult căței. Tânărul din spatele tejghelei era drăguț, poate puțin mai mic ca vârstă decât Jenny. Avea un corp frumos. Ea intră, ducându-l pe Gerard în colivia acoperită. — Aveți papagali? Nu. Doar câini, zise el și îi zâmbi. Ce ai acolo? Eu sunt Stan. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cânte. — Înțeleg. — A murit. — Înțeleg. — S-a sinucis. — Îmi pare rău să aud asta. Cu o pușcă. — Îmi pare rău. — Vreți să o vedeți? Ea clipi des. — Poate altă dată. — O țin chiar aici, zise el, arătând cu capul sub tejghea. Neîncărcată, bineînțeles. Bătea în continuare ritmul și cântă: — Numai probleme am avut. — Dați-mi să semnez, acum, spuse Alex. Tânărul îi înapoie cardul și Alex completă formularul. Același răpăit, neîncetat. Se gândi să meargă în altă parte, dar era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nu se putea hotărî În care direcție. — Lucrez cu jumătate de normă la Cactus Grill - Își dădu Rose silința să-l facă să Înțeleagă - restaurantul ăla mare de la etajul doi al Ligii Studenților, Îți aduci aminte? De obicei stau În spatele tejghelei unde se servește mâncarea condimentată - știi tu, omlete și quesadillas. Sigur, e o slujbă cu jumătate de normă; nu se plătește cine știe ce, dar ce să-i faci? E doar temporar. Ce Îmi doresc de fapt e să devin Învățătoare. Tânătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
primul. Clubul e încă gol, e prea devreme, se văd doar reflectoarele prin bezna sălii, umbrele meselor și ale scaunelor tăcute, prin razele ritmice ale luminilor colorate... nu e nimeni. Doar muzica, bubuitul boxelor care cutremură pereții, cîțiva barmani la tejghea și atît. Apoi, deodată, se deschide ușa și apare un grup de trei persoane. Mai întîi apar două fete care privesc curioase prin sală, apoi grupul intră de-a binelea. Cele două fete însoțesc o a treia persoană care încearcă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
prea prosper sau bine hrănit în fața clienților, aștepta cu capul plecat sfârșitul recitalului, cu un zâmbet forțat înghețat pe trăsăturile sale. Mâinile sale, în mănuși fără degete, se odihneau pe o chitară țigănească cu șapte coarde care era așezată pe tejghea înaintea sa. În sfârșit, monologul se încheie cu: ă Domane Sfinte, ce nu aș face pentru un blid de supă de varză! Sunt așa de flămând că aș putea mânca o căruță. Hopa - vine cineva, trebuie să fie măria sa. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spuse actorul într-un aparte tare lui Porfiri. Actorul își luă bani și se retrase cu un pas, dar nu plecă. Era ca și cum ar aștepta ceva. Porfiri îi simți prezența în spatele său în timp ce îi dădea chitanța cămătarului. Fața galbenă din spatele tejghelei îl privi cu suspiciune. ă Aveți banii? Porfiri puse jos o bancnotă roșie de zece ruble. Se uită peste umăr doar pentru a-l zări pe actor privindu-l cu insistență. Celălalt bărbat îi arătă un zâmbet din reflex și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă și, fiindcă văd că vă este cunoscut, să înțeleg că vine des pe aici? ă Destul de des. ă Nu știți cumva adresa lui Pavel Pavelovici. ă Ba da. O știu. Porfiri adăugă o nouă bancnotă roșie lâgă prima de pe tejgheaua cămătarului. ă Nu aveți decât să mergeți la Căminul lui Lippevechsel. și să întrebați acolo de Pavel Pavelovici Virginski. Cămătarul ridică cele două bancnote și i-o întinse pe a doua lui Porfiri. ă Conduc o afacere de credit respectabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
traiectoria lor părând a fi abdomenul modelului feminin, care contempla apropiera lor fără niciun entuziasm. Salitov întoarse fotografiile și le răsfoi din nou, găsind o adresă trecută pe dosul uneia. ă Asta. Ce e asta? spuse Salitov, așezând-o pe tejghea. ă Strada Spasskoi 3, citi patronul. ă Asta este adresa lui Govotov? ă Presupun că trebuie să fie. Nu am observat-o până acum. Patronul evită privirea lui Salitov. ă Îmi vine greu să te cred. Mai degrabă a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
neutre ale vieții de zi cu zi, ci forme ale disperării. Plin de o răutate distructivă, obiectele din portețelan, alamă sau lemn scump păreau acum confecționate direct din materialul cel mai brut al disperării. Porfiri îl recunoscu pe bărbatul de după tejghea și era sigur că și el fusese recunoscut, fiindcă acesta îl privea cu neîncredere. Porfiri puse mâna pe Salitov. ă Te rog, Ilia Petrovici, permite-mi mie să-i vorbesc, spuse el șoptit. Salitov se trase înapoi de sub atingerea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]