1,117 matches
-
fie ele sociale, științifice, intelectuale, religioase ori estetice (romanța istorică este un exemplu al ultimei categorii), sau oricare combinație a lor. Literații naturaliști descoperă în calitatea aleatorie a lumii fenomenologice tema capriciului subiectului. Hamlin Garland, spre exemplu, încearcă să-și teoretizeze în Crumbling Idols propria literatură și să impună o balanță între cunoașterea existenței lumii înconjurătoare nemijlocite și contingente, pe de o parte, și existența acestei lumi înconjurătoare numai ca o percepție a unei conștiințe labile, o structură argumentativă critică care
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
unor artiști ai iluziilor (Schudson, 142, sublinierea lui Schudson). După încheierea armistițiului, răspunsul a contat în mare parte în intensificarea eforturilor de a scrie știri obiective, într-un stil care domină până în ziua de azi. Conceptul știrilor obiective a fost teoretizat, printre alții, de Walter Lippmann, care a fost caracterizat drept "cel mai înțelept și puternic purtător de cuvânt al idealului obiectivității" (Schudson, 151). Într-un articol al cărui co-autor este Charles Merz, un redactor de la New York World, cei doi notează
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în reflectarea formei de expresie sunt limitele - sau poate haosul - criticii de azi. Ceea ce poate fi detectat sunt comentarii de teorie generală, toate născute ca replică la noul jurnalism. În 1973 Tom Wolfe a fost unul din primii care a teoretizat versiunea sa de jurnalism literar/nonficțiune, și, procedând astfel, a stabilit o linie directă de cercetare a cărui traseu poate fi urmărit până la Lounsberry, o linie bazată pe o tehnică retorică precisă și pe o intenționalitate auctorială. Wolfe construiește o
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o structură generativă de narațiune care derivă din conștientul colectiv și care se impune asupra experienței ca singurul mod de a ajunge la sensurile lumii postmoderne (xi, 140). Al treilea tip de abordare critică în care materia genului a fost teoretizată de cercetările timpurii a fost studiul cultural. Una din primele încercări de a proceda astfel a fost făcută de Michael Johnson în 1971, cu lucrarea Noul jurnalism, care examinează "artiștii nonficțiunii" odată cu apariția presei underground și a schimbărilor în curentul
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Gay Talese o definește ca "scriere cu stil". În cele din urmă Lounsberry sugerează că jurnalismul literar/nonficțiunea "trebuie să posede un limbaj finisat pentru că scopul final este acela de a fi literatură" (xv). Tocmai datorită acestor încercări de a teoretiza localizarea formei, ceea ce aș numi retorica "externă" și caracteristicile intenționale arată că mai sunt multe de dezbătut, nu în ultimul rând ce anume poate constituie "scrisul cu stil". Dar Lounsberry trece peste aceste caracteristici exterioare în aplicarea taxonomiei ei, și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Whole Person in the Context of the Church (1992), sugera încă de acum aproape două decenii, recuperarea unei misiuni a Bisericii în interiorul țesutului social care să contribuie la articularea unui sine întreg, rămâne un imperativ eliberator chiar în societățile post-materialiste, teoretizate de paradigma Ingelhart. Astfel, nevoia de parteneriat între actorii sociali semnificativi și Biserică devine o exigență care poate contribui la asigurarea sănătății societăților, iar rolul asistenței sociale într-un asemenea demers, prin practicile sale instituționalizate, s-a probat a fi
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
De punerea bazelor unei asistențe sociale ecleziale se vorbește tot în această perioadă, personalitatea marcantă fiind Vasile cel Mare. Vasile cel Mare n-a scris un tratat special asupra raporturilor dintre creștinism și lume, dintre Biserică și societate. N-a teoretizat deci asupra temei, decât incidental, în confruntarea cu viața de toate zilele, în predici ocazionale, în confruntarea cu unele situații particulare sau comentând unele texte biblice cu implicații sau tangențe sociale. A făcut-o aceasta mai ales în numeroasele sale
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
puritatea lui, stil Înalt, elevat. Sunt respinse cuvintele și expresiile vulgare. Esteticul este dominant. În teatru este respectată regula celor trei unități: de loc, de timp, de acțiune. Clasicisnul a cunoscut două peroade de afirmare În literatura universală: clasicismul antic, teoretizat de Aristotel și Platon Clasicismul francez din sec. al XVII-lea, teoretizat de Nicolas Boileau (vezi „Ars poetica” - „Arta poetică”) Curentul se definește ca o mișcare artistică și literară menită să promoveze echilibrul și armonia ființei umane, constituite În modele
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
este dominant. În teatru este respectată regula celor trei unități: de loc, de timp, de acțiune. Clasicisnul a cunoscut două peroade de afirmare În literatura universală: clasicismul antic, teoretizat de Aristotel și Platon Clasicismul francez din sec. al XVII-lea, teoretizat de Nicolas Boileau (vezi „Ars poetica” - „Arta poetică”) Curentul se definește ca o mișcare artistică și literară menită să promoveze echilibrul și armonia ființei umane, constituite În modele durabile, regăsite În timp. Clasicismului, definit ca atitudine estetică de observare și
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
ideologică între cele două grupuri, estetizant și autohtonist, este atât de clară, încât fiecare gest literar sau filosofic își află îndată calificarea ideologică mai mult sau mai puțin exprimată public. Cazul Lovinescu este și el unul extrem de elocvent. Omul care teoretizase sincronismul și dinamica formelor creatoare de „fond“ irita profund noii naționaliști, așa cum îi iritase și pe legionarii contemporani. Protocroniști de seamă precum Dinu Flămând sau Dan Zamfirescu se dezic de Lovinescu, considerându-l datat. Zamfirescu demarează chiar un șir dur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
o tendință de "dematerializare" și "dezintegrare" a obiectului de artă, cât și în pofida sondării productive a terenului social prin intermediul noilor tehnologii ale informației 38. Participarea interactivă dintre artist, teoretician și spectator, care se bazează pe ideea de feed-back și reciprocitate, teoretizată în domeniul ciberneticii, și care reamenajează spațiul comunicării sociale, devine o paradigmă pentru noua gândire estetică. Exemplificând o zonă de aplicabilitate a acestei noi paradigme, conceptul de spațiu ar fi din ce în ce mai mult asociat în reprezentarea noastră cu ideea de "mediu
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Rogoff, toate acestea s-ar exercita în condițiile erodării granițelor dintre producerea, teoretizarea și istoricizarea imaginilor, obiectelor și ambienturilor. Continuându-și analiza, Irit Rogoff eludează problematica "ochiului sceptic" și opune "ochiului bun" al perspectivei istoriei artei tradiționale acel "ochi curios" teoretizat în teoria filmului feminist, insistând în acest context asupra interesului pentru lucrurile mai puțin cunoscute, înțelese și articulate care ar deschide un model "relativist" al analizei culturale. Această turnură care determină schimbarea direcției analizei culturale de la preocuparea pentru obiecte și
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
fi planeitatea (flatness) și delimitarea planeității. În ceea ce privește problema teatralității, prin intermediul căreia Fried critică arta minimalistă, aceasta ar implica peiorativ un gen de conștiință greșită a publicului, așa cum a apărut ea la mijlocul secolului al XVIII-lea în Franța și a fost teoretizată în critica lui Denis Diderot. Potrivit acestei teorii, multe dintre tablourile pictate în acea perioadă aveau tendința de a situa personajele ca într-o scenă în care păreau că oferă o reprezentație teatrală, definind astfel pictura prin intermediul unui alt mediu
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Johns, Newman, Stella și alții). Componenta "interogativă" nu a pus sub semnul întrebării doar modurile de "celebrare ale plasticii", ci, întrebuințând ideea husserliană de epoché, s-a problematizat pe sine însăși. Una dintre consecințele acestei (auto)problematizări, care a fost teoretizată de către Art & Language, este înțelegerea limbajului ca pe un mediu de conservare a operei în contextul investigării și al interogării. Căutând în alte discipline metodologiile necesare pentru a articula interogările specifice, se pune problema testării modelelor analitice împrumutate din diferitele
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
sociale ale gândirii ar fi indispensabilă pentru eliberarea gândirii în vederea reinventării propriei noastre vieți 188. La rândul ei, Irit Rogoff, profesoară de cultură vizuală la Goldsmith College din Londra, susține ideea acceptării diluării granițelor dintre a face (artă) și a teoretiza (despre artă), a face istorie și a expune ori între a critica și a afirma 189. Având în vedere similitudinile dintre practica artistului și cea a teoreticianului, practica artistică ajunge să fie înțeleasă ca producție a cunoașterii, a întreprinderilor teoretice
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
pentru a recepta separat (în paranteză) calitățile estetice ale operei și a reflecta asupra lor. Toate aceste momente ale istoriei ideii de politică aplicabile în artă oferă diferite modele de integrare a studiilor vizuale în câmpul teoriilor artistice: atitudinea productivă teoretizată de Walter Benjamin; intervenția situaționistă prin "construirea unor situații", prin "deriva" subversivă ori "deturnarea" discursului politic în direcția teoriei artei, despre care vorbesc cei din Internaționala Situaționistă; provocarea dialogului, care ar nuanța comentariile la paradigma "societății spectacolului" luată în vizor
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
din cele mai diverse domenii și curente, cum ar fi sociologia, teoria socială, antropologia, psihanaliza, semiotica, structuralismul, teoria critică, filosofia post-structuralistă și studiile culturale 222. Una dintre aceste intuiții conceptuale ale noii istorii a artei o reprezintă "descoperirea politicii vederii", teoretizată de Norman Bryson în eseul său The Gaze in the Expanded Field (Privirea în câmpul extins) apărut în cartea editată de Hal Foster, Vision and Visuality (Vedere și vizualitate), și comentat de Jonathan Harris în introducerea sa critică în noua
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
în fața acestei politizări radicale. Multe dintre practicile artistice de orientare critică apelează la tactici care au căpătat o oarecare legitimitate așa-zis revoluționară în anii '60, odată cu dezvoltarea practicilor de jamming cultural, printre acestea remarcându-se tacticile deturnării și derivei, teoretizate de situaționiști. Structurată prin combinarea unor serii de tactici, expoziția The Interventionists a rezultat într-o colecție de texte și interviuri cu artiștii, încadrate pe baza a patru concepte operative: Nomads (Nomazi), Reclaim the Street (Reclamarea străzii), Ready to Wear
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
opțiune se structurează totuși în direcția afirmării status quo-ului, ceea ce presupune aplicarea unei critici afirmative. Cel de-al doilea model, stabilit de mișcările avangardei artistice de la începutul secolului trecut, printre care futurismul, dadaismul, cubo-futurismul rusesc, constructivismul, suprematismul și suprarealismul, și teoretizat critic de Peter Bürger în Theorie der Avangarde (1974)279 își constituie practicile în jurul reacției față de slăbirea puterii politice a artei prin integrarea în viața cotidiană. La activitatea acestor grupuri, Gene Ray o adaugă și pe cea a Internaționalei Situaționiste
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
fine, cel de-al treilea model presupune un joc dublu între integrarea și rezistența ori abandonarea instituțională, alegerea realizându-se în funcție de cazuri particulare, asigurând un grad înalt de flexibilitate. Gene Ray numește acest model "nomadic" după "mașinile de război" nomadice teoretizate de Gilles Deleuze și Félix Guattari în Mille Plateaux (1980)280. Opunându-se ierarhiilor rigide ale "aparatelor de stat", "mașinile de război" ar multiplica posibilitățile comunicării și cooperării contestatare prin parcurgerea "transversală" a teritoriilor organizate și "striate" de puterile instituite
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
a doua, în partea centrală a discursului, iar ultima, în partea de încheiere a discursului. Obiectivul mai general al discursului retoric era triplu: să instruiască (docere), să pună în mișcare (movere) și să placă sau să delecteze (delectare). Cicero a teoretizat cele cinci canoane ale retoricii: invenția (crearea argumentelor și dovezilor pentru susținerea unui punct de vede, a unei teze), dispoziția (aranjarea sau ordonarea argumentelor pentru obținerea unui efect maxim), elocuția (folosirea unui limbaj și a unor figuri de stil care
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
măcar o disciplină cvasi-științifică, deci una care poate folosi metode științifice de cercetare. Până la urmă, după discuții îndelungate și anevoioase, se ajunge la consensul că retorica poate fi cercetată științific, dar cu metode calitative, sau calitativ-critice. Aplicând rezultatele obținute și teoretizate de autori ca Wichelns și numeroși alții care au venit ulterior în acest domeniu de cercetare, la domeniul comunicării interculturale, doamna Georgina Oana Gabor își formulează mai exact obiectivul demersului său, anume acela de a-și valorifica dubla experiență culturală
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
de alte perspective. Să crezi că e bun și valoros numai ce se întâmplă să știi tu mai bine este, desigur, o stupiditate. Eu cred că viziunea din alt unghi e foarte importantă, chiar esențială. S.A.: Este ceea ce practici și teoretizezi constant tu: perspectivismul. Alții îi spun „multiperspectivism”. În istoriografie, de pildă în domeniul analizei manualelor școlare, s-a făcut mult caz de asta, dar părerea mea este că în acel caz precis programul epistemologic a fost sufocat de cel politic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârșit să cercăm.” (Ed. cit., pag. 188) Criticii „moderni” sau „postmoderni” ai operei (și biografiei!) poetului „național” (el însuși a teoretizat asupra naționalului artistic) nici nu trebuie să se mai ostenească în inventarea argumentelor pentru „demitizarea” poetului, deoarece le oferă chiar el cu absolută sinceritate (este adevărat, în corespondența intimă). Mai greu le-ar fi să explice cauza acestei schimbări de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârșit să cercăm.” (Ed. cit., pag. 188) Criticii „moderni” sau „postmoderni” ai operei (și biografiei!) poetului „național” (el însuși a teoretizat asupra naționalului artistic) nici nu trebuie să se mai ostenească în inventarea argumentelor pentru „demitizarea” poetului, deoarece le oferă chiar el cu absolută sinceritate (este adevărat, în corespondența intimă). Mai greu le-ar fi să explice cauza acestei schimbări de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]