2,929 matches
-
tic tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac. N-ajută la nimic. Sau, poate, numai ca să-mi încerc răbdarea și să-mi consum nervii. ... tic-tac, tic-tac... Ar mai fi o soluție. Să combin altceva: tic-tac-urile ceasului cu număratul. ... tic-tac... tic-tac... tic-tac... tic-tac... tic-tac... tic tac... tic-tac... ...unu... doi... trei... patru... cinci... șase... șapte... Cât să fie ceasul? Presupun că e, încă, noapte. O noapte întunecoasă, sobră și indiferentă. Chiar răutăcioasă. Cum altfel s-o calific, după cât îmi este dat să îndur?! Și - culmea! - când
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Am avut de plătit, nu știu pentru ce, un preț mult prea mare, capital. Totuși, n-au reușit să-mi ia nestematele mele cele mai de preț: ideile, poemele scrise sau nu -, întreaga mea știință și măiestrie între-ale literaturii...” ...tic-tac, tic tac, tic-tac... ...Țîrrrr, țîrrrrr, țîrrrrrr... “Da, vă rog!” “Alo, casa maestrului Alexandrescu?” “N-am înțeles. Pe cine căutați dumneavoastră?” “Vreau să vorbesc cu poetul Paul Alexandrescu” “La telefon profesorul...” “Modest ca-ntotdeauna, maestre” “Vă rog frumos, dacă se poate, să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
o povară pentru cei de lângă tine. Oricât de mult te-ar iubi ei, tot îi determini să gândească, dacă nu chiar să spună cu voce tare: <<Iartă-l, Doamne, nu-l mai chinui și nu ne mai chinui!>>”... ...tic-tac, tic-tac, tic tac... ...”Ce faci, Mario?” “Ce să fac, țață Lenuțo? Amărâtă!... Că nu-i ușor să rămâi văduvă la tre’ș’unu dă ani. Și cu doi copii pă d’asupra” “Ei, fată, ești tânără. Ai să te măriți și-ai
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
au amuzat copios văzând schimbarea de 180°. N-au putut relata nimic din toate acestea și din multe altele nici familiei, nici prietenilor și, cu atât mai puțin dirigintelui, cu care unii corespondau. De ce? Toate constituiau secret de șantier... ...tic-tac, tic tac, tic-tac... Formidabil! Câte lucruri se mai pot inventa! Discuția cu comandantul șantierului... Un tip ciudat. Nu s-ar putea spune că e lipsit de inteligență și sensibilitate, însă omul acesta a fost prea înrăit, abrutizat s-ar putea spune
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
pe oamenii aceia; să fie vorba de puțin har al prozatorului? Poate că amicul meu, Corneliu Moldoveanu, are dreptate când îmi sugerează să-ncerc să scriu un roman, o nuvelă sau măcar o povestire. Ar trebui să mă mai gândesc... ... tic tac, tic-tac, tic-tac... ...“Unde ești, copilărie...” Să mă uit înapoi cu nostalgie?... Ori să fac așa cum propăvăduiește titlul - și nu numai el - unei binecunoscute piese de teatru, transpusă, pare-mi-se, și pe ecran? Nu se poate tăgădui faptul că
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
feței și barba cenușie revărsată - o combinație între Charles Darwin și Moș Crăciun - și-l salutau de parcă ar fi fost un bunic inofensiv. Bărbatul dărâmat se apropie, netezindu-și vesta slinoasă, bâțâindu-se și trăncănind. Weber era prea intrigat de ticurile lui faciale ca să-i întoarcă spatele. Dădu drumul unui șuvoi confuz de cuvinte. Hei, salutare. Ce mișto că ne-am întâlnit iar. Mai ții minte mica noastră călătorie în vest - numai noi trei? Expediția aia revelatoare? Ascultă, mă ajuți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cum decurg lucrurile. Și acum... Spuse Sludden luînd greutatea în mînă... — Vă doresc tuturor noapte bună. Pentru Unthank-ul Mare eternitatea se apropie de sfîrșit. Timpul e pe punctul de a începe. Suspendă greutatea. Pendulul se balansă la stînga cu un tic, apoi la dreapta, cu un tac. Cadranul ceasului se dilată pînă acoperi aproape tot parbrizul. Ambele brațe se îndreptară spre o ușă mică de deasupra cadranului care pocni și se deschise. O pasăre grasă din lemn sări și strigă: „Cucu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Melania Lupu răsuflă ușurată: " Te sărut, draga mea. Iar bomboana aceea, știi pe care n-ai meritat-o... acum ți-ai câștigat dreptul s-o savurezi." Scotoci în pungă și scoase două. * Alexandru Miga îl măsură îngrijorat. Clipea des, mărunt, tic nervos deprins peste noapte. Cristescu îl conduse până la ușă. ― În mod normal, vor cădea în capcană. Dumneavoastră vă cer un singur lucru: calm, calm și iar calm. ― Mi-e frică să nu se prindă. ― N-au cum! După ce s-au
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
preciză Azimioară. Pe listă se aflau toate indicațiile. ― Nu-ți spune nimic chestia asta? ― E văr de-al doilea cu Dascălu. ― Altceva. Adresa! Strada face colț cu cea a Melaniei Lupu! Azimioară întrebă circumspect: ― Îți spui probabil că am un tic nervos! râse Cristescu. Cum dau de numele bătrânei îmi vine o idee ori îmi imaginez că în perimetrul respectiv s-a pus la cale un complot tenebros. Coincidența însă nu-i de ignorat. Îngustează unghiul raționamentului și ai să vezi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și dispăru. În odaie rămase doar frigul. Cerul de plumb topit se zgâia în spatele perdelelor. Priveau consternați trupul chircit. Moartea înnobilase trăsăturile lipsite de farmec ale Valericăi Scurtu. Vedeau pentru prima oară un chip liniștit de pe care zbuciumul, schimele crispate, ticurile se alungaseră. Melania Lupu strivi o lacrimă cu pumnul ei mic de copil. ― Sărăcuța! Ce destin... Sculptorul, căzut într-o stare de prostrație, respira anevoie, cu gura deschisă. Mâinile îi atârnau grele, atingând marginea fotoliului. Grigore Popa se ghemuise și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în spate. Mă întorc, și nu văd pe nimeni." Grigore Popa asculta pendula. "Tic-tac... Da, voi pleca la Londra. Am să mă stabilesc acolo. Tic-tac... O locuință decentă, un club bun... O menajeră... Poate o văduvă, în fine, cineva distins... Tic..." Telefonul începu să sune. ― Cine era? ― Maiorul. ― Iar? Doru Matei rânji. ― Își bate joc de noi! Știe precis că Valerica a mierlit-o și totuși se interesează dacă nu s-a întors. ― Nu știe, accentuă Melania Lupu liniștită, și acesta
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Miracolul lui Hergé prinde contur, încă o dată. Nimic nu poate sta în calea împlinirii profeției din testament. Atunci când tatăl lor, creator și pilot al navei, este doborât de un somnifer, Jo, Zette și Jocko iau asupra lor misiunea imposibilă. Atlan ticul este domesticit de nava la manșa căreia se află curajosul Jo. Entuziastă, America le pregătește celor trei o primire triumfală. Binele învinge, iar nepoții conspiratori își află pedeapsa cuvenită. Totul merge spre bine, în lumea al cărei demiurg este Hergé
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
libertate și tiranie nu este neapărat una tranșată în favoarea celei dintâi, în vreme ce granițele dintre bine și rău se șterg în acest peisaj dominat de suspiciune și comploturi tenebroase. Scriind atunci când un întreg edificiu al Occidentului este sub asaltul mesianismului sovie tic, Jacobs pune în pagină această opoziție dintre rezistență și complicitatea cu răul contagios și ubicuu. De aici, poate, ambiguitatea științei pe care Philip Mortimer nu încetează să o revendice pentru umanitate. Invenția tehnologică nu mai este, în anii de după exploziile
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pierdut, după cum tot el este acela care reunește familia stranie și multirasială a tatălui său. Pe măsură ce se consumă această viață extraordinară, Tristan este din ce în ce mai mult scufundat în marea de mituri celtice. Simbolic, acestei lumi celtice îi aparține, cel puțin onomas tic, și sora sa vitregă, Morgana. Este ca și cum între insula Avalon și Brazilia caraibiană familia lui Bantam ar țese o linie de comunicare. Odată eliberate, miturile trec peste ape și istoria ordonată de cronologie nu mai are nici o semnificație. Saga caraibiană
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și filmul o asociază cu aventura modernă. În mod previzibil, unii dintre eroii ce populează proza grafică sunt veniți din chiar mediul ce face obiectul atracției mediatice. Bill Balantine, colegul redutabilului pilot francez Bob Morane, este un scoțian cu toate ticurile unei rase celebre. Banda desenată își confirmă, prin cucerirea acestui spațiu al aventurii în stare pură, reputația de artă sincronă cu sensibilitatea epocii sale. Bob Morane este un caz cu atât mai interesant cu cât geneza benzii desenate este legată
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Pe aceștia îi vedeam mai rar, pe unii chiar foarte rar, tristețea fiind de obicei discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mopsul îi zicea în batjocură uneori "dragul nostru idiot", dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. "Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întîlnește". Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
zis "Mai târziu, domnule sculptor, când va deveni muzeu"" A zâmbit, dar n-a făcut nici un comentariu. În schimb, dîndu-mi de înțeles că pornisem o avalanșă pe care nu mai puteam s-o opresc, alții vroiau să știe tot. Ce ticuri avea Bătrânul. Ce obiceiuri. Ce manii. Ce idei. Mai credea oare că moartea poate fi începutul nemuririi? Și ce intenții avea cu cimitirul? Toți urmau să fie îngropați acolo? Dar despre ei ce zicea? Nu cumva era nemulțumit și îi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trebuie să mă ocup, după care totul va fi bine. Și asta a fost tot ce îi spuse. Lynn era căsătorită cu Henry de cincisprezece ani. Aveau doi copii împreună. Știa mai bine ca oricine că Henry era predispus la ticuri nervoase și accese de fantezie. Aceleași salturi de imaginație care făceau din el un bun cercetător, îl făceau să fie și puțin isteric. Era înclinat să se auto-diagnosticheze cu boli îngrozitoare. Mergea la doctorul lui la fiecare două săptămâni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
răsărise lângă el și, ținând Încă În fiecare mână câte o conservă cu boabe de năut, roși. Fiindcă fusese luat prin surprindere, nu-și putea recăpăta ușor siguranța sa masculină. — Îmi pare rău... spuse, Înclinând capul spre dreapta. Rose interpretă ticul nervos ca pe un semn de timiditate. Îi zâmbi tânărului ca să-i arate că Îl ierta și apoi se uită la fața lui aproape fără să clipească, făcându-l să se simtă și mai nervos. În afară de expresia suavă, de iepuraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
băgând capul pe ușă. Dă muzica aia Îngrozitoare mai Încet! Cu ochii lui căprui sclipind de avântul tinereții, cu părul lui negru dat cu prea multă briantină și pieptănat peste cap, putea fi considerat frumos dacă n-ar fi fost ticul ăla pe care Îl căpătase Allah știe când. Avea obiceiul să-și Încline capul spre dreapta În timp ce vorbea, o mișcare bruscă, mecanică, ce se intensifica atunci când era peste măsură de nervos sau se afla În prezența unor străini. Uneori alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
așa: „Tatăl Credinței va fi distrugătorul Înțelepciunii.“ De atunci am mai descoperit două interpolări. Una face referire la Alcibiade și Socrate. știți cine a fost Alcibiade? Liputin dădu din cap ambiguu. Putea fi o aprobare, o negare sau un simplu tic nervos. ă Marele și, după cum spun unii, nemuritorul general atenian, continuă Porfiri. Era la fel de cunoscut pentru dezmățul și sacrilegiile sale cât și pentru iscusința sa militară. Referința este la Banchetul lui Platon. În traducerea lui Goriancikov pasajul sună astfel: „Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Pe aceștia îi vedeam mai rar, pe unii chiar foarte rar, tristețea fiind de obicei discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mopsul îi zicea în batjocură uneori „dragul nostru idiot”, dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. „Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întâlnește”. Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mai târziu, domnule sculptor, când va deveni muzeu»”. A zâmbit, dar n-a făcut nici un comentariu. În schimb, dându-mi de înțeles că pornisem o avalanșă pe care nu mai puteam s-o opresc, alții vroiau să știe tot. Ce ticuri avea Bătrânul. Ce obiceiuri. Ce manii. Ce idei. Mai credea oare că moartea poate fi începutul nemuririi? Și ce intenții avea cu cimitirul? Toți urmau să fie îngropați acolo? Dar despre ei ce zicea? Nu cumva era nemulțumit și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]