1,105 matches
-
compozitorul inserează această simfonie concertantă, scriind apoi încă patru lucrări din același gen, printre care Simfonia nr. 17, închinată memoriei lui Bach, ca o revalorizare a formelor preclasice pe care le cultivase în suite. O explicație posibilă ar fi planul tonal al concertului regândit din perspectiva interpretării metafizice. În 1929, Cuclin cristalizase probabil propriul său sistem, sistemul funcțional muzical. Epitoma esteticii muzicale, urma să fie tipărită în engleză cu o prefață de Vincent d’Indy, dar moartea maestrului, survenită în 1931
Concertele pentru vioar? de Dimitrie Cuclin by Roxana Susanu () [Corola-journal/Journalistic/84190_a_85515]
-
ipotezei. Tema principală a concertului, acel „trait de concerto”, nu mai este precedată de o melodie introductivă, asociată și înrudită în plan motivic, așa cum am văzut în construcția concertului în mi minor. În schimb, ea devine „motorul” dezvoltării, prin „aventurile tonale” pe care le experimentează. Este o temă derivată dintr-un motiv desfășurat într-un cadru tetracordal, el însuși arcuit într-o mișcare melodică ascendent-descendentă. În interpretarea funcțională, potrivit gândirii lui Cuclin, mișcarea este întâi în sensul dominantei, între ceea ce
Concertele pentru vioar? de Dimitrie Cuclin by Roxana Susanu () [Corola-journal/Journalistic/84190_a_85515]
-
semitonal fa#-fa♮ și la#-la♮, în care cromatismul este tratat ca sensibilă<footnote Dimitrie Cuclin, Tratat de estetică, 63 footnote> La nivelul mișcării funcționale de la un element la altul, distanța parcursă între sunetele semitonului cromatic este de 7 cvinte. Tonal, din perspectiva armoniei tradiționale, în măsura a treia ne aflăm pe subdominantă, dar aceasta este dominanta, în modul invers sau în modul minor în concepția lui Cuclin. Așadar, conform interpretărilor funcționale date de Cuclin, un scurt ascensio către subdominanta expansivă
Concertele pentru vioar? de Dimitrie Cuclin by Roxana Susanu () [Corola-journal/Journalistic/84190_a_85515]
-
de încheiere, înlănțuindu-se, prin mijlocul cadențelor ori inflexiunilor imperfecte, întrerupte, evitate, - cu partea doua a formei sonată, dezvoltarea propriu-zisă”<footnote Dimitrie Cuclin, Tratat de forme muzicale, (București:tip. Bucovina,1934), 48-49 footnote>. Dezvoltarea debutează cu o secțiune de instabilitate tonală care precede tema episodică, teoretizată de Cuclin în Estetică, expusă la început în la minor. Ceea ce urmează este un marș, în cvinte, ascendent/descendent, pe care îl parcurge tema principală, reluată în diverse tonalități. Punctul de „ruptură” îl constituie modulația
Concertele pentru vioar? de Dimitrie Cuclin by Roxana Susanu () [Corola-journal/Journalistic/84190_a_85515]
-
estetică, 187 footnote>. Mișcarea ascensională este asociată cu creația umană, ca răspuns la gestul creator inițial, și cu aspirația spre armonia originară pierdută, care, odată recâștigată, va spori în frumusețe prin experiența reînălțării după cădere. Repriza aduce și ea surprize tonale: tema principală în La minor este urmată de tema episodică, expusă în tonalitatea sextei napolitane, Si bemol major, puntea conducând către Mi bemol major, tonalitatea primei teme a grupului secundar. A doua temă a aceluiași grup este prezentată în La
Concertele pentru vioar? de Dimitrie Cuclin by Roxana Susanu () [Corola-journal/Journalistic/84190_a_85515]
-
de valeurs et d'intesitčes, pe care l-a ascultat cu aviditate, pe nerăsuflate, de vreo treizeci de ori într-o singură noapte. De dragul lui Messiaen a plecat la Paris, acolo unde, decepționat de puseurile modale, intens umbrite de irizările tonale ale Turangalilei ori de cele din Visions de l'Amen, se va lăsa confiscat de concretismul lui Pierre Schaeffer și a echipei sale de la Radio France. Curînd, se întoarce la Köln, optînd pentru generatoarele electronice și pentru serialismul integral, de
Variație și contrast by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8946_a_10271]
-
pentru lăută, pentru vioară și violoncel ori pentru cor sau/ și orchestră. Și tot cu iz de procesiune este întoarsă pe față și pe dos țesătura temei de fugă, precum și avatarurile ei în funcție de cele două criterii de organizare: tematic și tonal. Universul tematic este radiografiat în toate componentele sale: subiectul, răspunsul, codetta, contrasubiectul, contrapunctul liber, episodul. Se vede limpede compoziția binară a AND-ului structural din fugile bachiene: structuri de tip expozitiv (în care se afirmă tema dublu ipostaziată); structuri de
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9756_a_11081]
-
AND-ului structural din fugile bachiene: structuri de tip expozitiv (în care se afirmă tema dublu ipostaziată); structuri de tip dezvoltător (în care aceeași temă este supusă proceselor dezvoltătoare, în principal, secvențiale). Dan Voiculescu îmbină organic explorarea tematică și cea tonală, examinând atât secțiunile formale ale fugii: expoziția, contraexpoziția, episoadele (numite și divertismente ori aventura tonală), reprizele mediene și repriza finală sau coda, cât și paradigmele arhitectonice, cum ar fi, de pildă, fugile cu două și trei subiecte. Nu sunt omise
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9756_a_11081]
-
dublu ipostaziată); structuri de tip dezvoltător (în care aceeași temă este supusă proceselor dezvoltătoare, în principal, secvențiale). Dan Voiculescu îmbină organic explorarea tematică și cea tonală, examinând atât secțiunile formale ale fugii: expoziția, contraexpoziția, episoadele (numite și divertismente ori aventura tonală), reprizele mediene și repriza finală sau coda, cât și paradigmele arhitectonice, cum ar fi, de pildă, fugile cu două și trei subiecte. Nu sunt omise nici fugile speciale ("cu titlu împrumutat"): ricercarul, canzona, fuga canonică, fuga coralică, fuga pentru instrumente
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9756_a_11081]
-
permutativă în cantate"), ori ciclul de fugi pe aceeași temă ("fuga-variațiune", "fuga contrară", "fuga în oglindă", "perechea de fugi"). Autorul trece totodată în revistă câteva metode de analiză, surprinzându-le caracteristicile generale, precum și capacitatea de a limpezi traseele tematice și tonale ale fugilor bachiene. Miza principală e decriptarea semnificațiilor textului muzical. Or, aceasta reclamă imperios primatul citatului. "Trimiterea la textul muzical (s.n.) se poate face și fără exemplificări, așa cum se întâmplă în diferite tratate moderne, mizându-se pe studiul cu nota
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9756_a_11081]
-
care le propunem se desfășoară sub formă liniară, pe tot atâtea benzi câte voci are fuga. în fiecare bandă sunt redate prin simboluri grafice elementele polifonice, pe când în exteriorul liniaturii apar elementele de formă (sus), numărul de măsuri și evoluția tonală (jos). Semne speciale indică stretto-ul, augmentarea sau diminuția și alte evenimente contrapunctive. Secțiunile (expoziție, episoade, reprize mediane) sunt despărțite prin linii verticale. La fiecare analiză grafică urmează câteva observații cu privire la particularitățile fugii reprezentate rezumativ" (pag. 240). Simplu, concis, cuprinzător. Dar
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9756_a_11081]
-
se sprijină pe piloni importanți ai umanismului civilizației europene moderne, de la Shakespeare și până la Eminescu; iar aceasta drept expresie a unei spiritualități autohtone, personalizate în extinse perioade ale timpului. Există în mod firesc o preocupare constantă privind raporturile național - universal, tonal - modal, echilibrul structurilor, raporturile dintre acestea în cadrul operei, esențializarea gândirii tematice. Aproape un deceniu desparte prima simfonie, scrisă în anul 1965, de grupul celorlalte șapte, ultima fiind terminată în anul 1987; este timpul meditației utile formulărilor de semnificație, definirii unui
Momente discografice semnificative by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5353_a_6678]
-
larg al mijloacelor, forme muzicale simetrice și cele liber dezvoltate, elaborări extinse și esențializări pregnante, formule orchestrale diversificate, și - mai presus de toate - spectrul larg privind tipologia discursului muzical, de la monodie la polifonia relativ simplă sau cea complexă, raportări armonice tonale sau modale, zone de atonalitate și serialism, mijloace utilizate cu abilă funcționalitate în contextul unei opere simfonice vaste, realmente prețioase în contextul tradiției simfonismului european ; este un important principiu de creație în eficacitatea căruia unii maeștri cred în continuare. Preluate
Momente discografice semnificative by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5353_a_6678]
-
studiate elementele de bază aspectate într-o sumă de conexiuni ca raportul între metru și ritm, timpul ca pulsație care nu se manifestă liniar, ca un tren pe șine ci ca un râu vălurind, raportul dintre sunet și zgomot, dintre tonal și modal, dintre consonanță și disonanță, dintre armonie și dizarmonie. Pornind de la intervalul de cvintă drept primul armonic nou în seria armonicelor naturale ale unui sunet fundamental, se află o depănare de douăsprezece cvinte în șapte octave, ajungându-se astfel
Sunetul de referin?? ?i arca muzicii occidentale by Florian LUNGU () [Corola-journal/Journalistic/84326_a_85651]
-
dintre consonanță și disonanță, dintre armonie și dizarmonie. Pornind de la intervalul de cvintă drept primul armonic nou în seria armonicelor naturale ale unui sunet fundamental, se află o depănare de douăsprezece cvinte în șapte octave, ajungându-se astfel la cadranul tonal construit prin utilizarea a șapte alterații suitoare și șapte coborâtoare, diezi și bemoli. Detaliind analogia cu jocul de șah, regele este identificat cu tonica, regina cu melodia, turnurile cu armonia. Se fac referiri la modurile clasice grecești, de șapte sunete
Sunetul de referin?? ?i arca muzicii occidentale by Florian LUNGU () [Corola-journal/Journalistic/84326_a_85651]
-
al XIX-lea inclusiv, se raportează între ele ca tipologii distincte, separate prin însăși evidența apartenenței lor la o definiție estetică și compozițională integră și constantă pe întreaga durată a vieții unui compozitor dat. Tipologiile tehnico-estetice - monodic, polifon, omofon, modal, tonal, atonal, cu corelativele („etichetele”) implicite de Ev Mediu, Renaștere, Baroc, Clasicism și Romantism - „ambalează” sau, altfel spus, fixează și, în același timp, marchează limitele de semnificare ale unui „bloc” temporal, în calitatea lor de indicii cronologice, neputând fi amestecate între
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
stilistice (similar etapelor / „vârstelor” beethoveniene), fiecare intitulată în conformitate cu tipologia tehnicii de organizare sonoră sau a tehnicii de scriitură: (a) perioada incipientă (postromantică), (b) perioada atonală, (c) perioada dodecafonică, (d) perioada serială și (e) ultima perioadă, de revenire la principiul organizării tonale. Reprezentative sunt, în esență, cele trei perioade mediene, în care compozitorul își formulează și își implementează principiile „revoluției atonale”. Activitatea componistică a lui Igor Stravinski este subdivizibilă în trei perioade, fiecare purtând ca titulatură (a) fie referirea la apartenența etnică
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
curentul expresionist, întrucât e vizibilă orientarea termenului înspre semnificația estetică-stilistică, (c) iar în interiorul expresionismului creația lui se va subdivide, la rândul ei, în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul pentru fiecare perioadă definibilă ca atare: postromantică, atonală, dodecafonică, serială, tonală. Însă fiecare din cele cinci tipologii de termeni își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar cu starea de lucruri în Baroc, unde
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
în termenii procedurii atonale, cu un ecou tardiv la Iannis Xenakis, prin reformularea modelului pan-serial în termenii metodei stocastice. Dacă Bach „închide” sau finalizează într-un mod sintetic epoca Barocului muzical, iar Wagner sintetizează și el, împingând abuziv sistemul tonal spre limitele lui de rezistență, atunci Pierre Boulez reia ideea sintezei bachiene și a abuzului wagnerian, pentru a împinge la consecințele lui ultime însuși sistemul serial, prin concepția serialismului total - pan-serialismul, întreaga lui creație prezentând un caz tipic al
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
din plin în contextul romantismului târziu în interiorul spațiului cultural austro-german. Astfel, eficiența generativă a concepției muzicale romantice austro-germane inhibă tot mai mult energia lui evolutivă prin cantitatea tot mai mare a lucrărilor scrise, ele fiind tot mai încărcate conceptual (sistem tonal lărgit, hiper-cromatizarea, „stratificarea” excesivă a formei etc.), colapsul intervenind în termenii dispersiei romantismului în al optulea deceniu al secolului al XIX-lea. Miza pe replicare prin intermediul culturilor mai tinere și, respectiv, mai mici urmărea două obiective: unul implicit, vizat la
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
muzicale și a sistemului de leitmotive implicit. „Răspunsul” lui Schönberg și Stravinski se rezumă la anularea caracterului sintetic, ceea ce duce la „fracturarea” interioară a stilului personal într-o succesiune de contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca tehnici de scriitură, fie ca un amestec „eclectic” între tipologii de atitudine avangardistă, estetică și organizare tonală (perioada baletelor rusești, stilul neoclasic și atonal). Același model de atitudine îl putem remarca - însă într-un
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
a stilului personal într-o succesiune de contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca tehnici de scriitură, fie ca un amestec „eclectic” între tipologii de atitudine avangardistă, estetică și organizare tonală (perioada baletelor rusești, stilul neoclasic și atonal). Același model de atitudine îl putem remarca - însă într-un context cronologic mult mai comprimat - prin „conversia” pan-serialismului în tehnica muzicii stocastice a lui Xenakis. Un ultim (al patrulea) model al concepției
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
remarcat prin transformările pe care le suportă accepțiunea stilului în contextul creației lui Arnold Schönberg. Diferențele față de modelul beethovenian se rezumă la „fracturarea” imaginii stilistice în mai multe „blocuri” succesive constitutive, fiecare adoptând ca denumire stilistică titulatura sistemului de organizare tonală sau a tehnicii de scriitură dominantă (postromantic, atonal, dodecafonic, serial). Evaluarea etapelor nu se rezumă la cuantificarea variațiilor de limbaj și a mutațiilor în plan estetic în limitele unui singur stil identificabil ca atare, ci devine o succesiune compartimentată a
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
adevărat desant, care clatină din temelii siguranța legii. O lege care, iată, va fi nevoită să ierte excepția pentru răzvrătirea sa. Ce altceva sunt „zbaterile” armonice lisztiene ori wagneriene dacă nu exemple clare de modelare, de educare a legilor funcționalității tonale. E, desigur, un tip de cunoaștere prin integrări succesive, în a căror limite exercițiul componistic nu este nicidecum greșit, dar care suportă, în zonele ce depășesc aceste limite, excepții de la regulă, iar atunci regula se transfigurează. Așa s-a întâmplat
Reguli ?i excep?ii by Liviu D?NCEANU () [Corola-journal/Journalistic/83425_a_84750]
-
limite exercițiul componistic nu este nicidecum greșit, dar care suportă, în zonele ce depășesc aceste limite, excepții de la regulă, iar atunci regula se transfigurează. Așa s-a întâmplat cu Gesualdo care a transfigurat sistemul modal într-un embrion de sistem tonal, și tot așa s-a întâmplat cu Wagner care a împins sistemul tonal spre un nou modalism. E ca și cum excepția ar cere legii să intre în devenire și să devină ceea ce este în neștiutul și neprevăzutul ei. Satisfacția
Reguli ?i excep?ii by Liviu D?NCEANU () [Corola-journal/Journalistic/83425_a_84750]