2,332 matches
-
mute în zbuciumul neputinței spre nicăieri cuprinzând infinitul întrun echilibru neterminat și lasă parcă, să-ți aștepte gândurile acolo unde cerul se unește cu pământul. Ca o lumânare aprinsă în urme de timp, se și ni se dăruie ca un torent ce inundă sunetul care străbate veșnicia într-un dans nesfârșit. Prin paginile acestei carți, în reflexii spre nicăieri, picura viață, viața ei...(Marius Iulian Zinca) Întrecerea gândurilor Rostesc închipuindu-mi dincolo de cuvinte deschid culoar minții încep întrecerea gândurilor nerostite se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
atâția ani de război. Simțeam nevoia să stau de vorbă cu el...o nevoie aparte, dar ceasul pendulă din camera ultimei părți a adolescenței, unde-l așteptam acum, înainta încet, îngrozitor de încet. Timpul părea să se fi dilatat, dar sub torentul de vorbe al fostei domnișoare Marcela Lunacearschi (de 19 ani soție a tatălui meu și a doua mea închinare), înveselită nu se știe de ce, părea că asist, dimpotrivă - contradictorii stări ale spiritului -, la o comprimare a timpului, când, după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
continua să toarne cu găleata și un bubuit surd îmi ajungea la urechi de peste tot, făcând să tremure lespedea pe care eram așezată. Ulicioara pe care mă aflam, de câte ori o cutreierasem! Văzând-o însă astfel, pustie și străbătută de un torent, nu mai izbuteam s-o așez undeva în minte. Tremuram de frig, veșmintele mi-erau ude, sandalele le pierdusem în goană, iar din păr mi se scurgea un firișor de apă înghețată care-mi scălda neîncetat ochii arși de plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de fetiță înfricoșată, după cum nu aveau s-o uite nici cei ce se aflau în ziua aceea blestemată de Paradă la Granada. În valea în care de obicei curgea zgomotosul, dar altminteri liniștitul Darro, iată că acum se formase un torent înspământător, care mătura totul în cale, părăduind grădini și livezi, scoțând din rădăcini mii de copaci, ulmi tineri și majestuoși, nuci bătrâni de sute de ani, frasini, migdali și sorbi, pătrunzând apoi în inima cetății, cărându-și la vale toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mari, Cesareea negustorilor, suk-ul1, bazarul bijutierilor și pe acela al fierarilor. Nimeni nu poate ști numărul persoanelor care au pierit înecate, strivite sub surpături sau înghițite de valuri. Seara, când Cerul a îngăduit în sfârșit să se risipească acest coșmar, torentul a dus toate rămășițele în afara orașului, în vreme ce apa scădea mai repede decât crescuse. În zori, dacă victimele continuau să zacă risipite pe solul strălucitor, ucigașul era de acum departe. Era dreapta pedeapsă pentru crimele Granadei, zicea maică-mea, cu acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
caută să explice prin mișcarea aștrilor sau prin neascultarea oamenilor hotărârile aspre ale Celui-de-Sus. Oamenii și le dau unul altuia pe furiș, iar lectura lor îi liniștește, căci nefericirea fiecăruia se pierde și se uită precum o picătură într-un torent. Cartea asta zice că neamul tău trebuie să plece, Sara, fără să mai aștepte ca destinul să-i bată la ușă. De îndată ce vei putea, ia-ți copiii și du-te cât mai departe de țara asta.“ Sara își descoperi chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei pereți se zăreau petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu malurile înzăpezite, pe care se zăreau niște urme. Erau urme de om. Ceva îi atrase atenția în stânga, aproape de marginea râpei. Un par înfipt în zăpadă, în vârful căruia se afla un coif argintiu ce strălucea în soare. Păru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
degetele groase în jurul gâtului ca de taur, jucându-se cu un colier de aur format din trei șerpi împletiți. Coiful acela... Valerius luă cupa pe care i-o oferea Tarosh. — Știi... — Da... — L-am văzut în vârful parului, lângă albia torentului. Am văzut și sângele. Coiful e roman, cred eu. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat? S-au ivit deja zorii, iar eu mâine îmi voi continua călătoria... După cum ai văzut, nu sunt curajos și aș vrea să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Când Valerius părăsi satul, știa de ce soldații romani se luptaseră cu celții. Știa de ce se aflau pe pământurile acelea. 2 Valerius merse câteva mile prin pădure, trecu prin luminișuri pline de zăpadă și își mână calul de-a lungul albiilor torenților. Străbătu două coline și merse pe lângă un lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor care umpleau încăperea. În cele din urmă se duse în grajd și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Lurr și îl văzu nemișcat, adulmecând aerul. Privi în direcția aceea și simți că inima i se oprește. — Privește, îi șopti lui Titus și fluieră ușor, ca să-l cheme pe Lurr. Dincolo de pădure, în stânga lor, printre arbuștii de pe malul unui torent aflat la poalele colinei, niște barbari înaintau târâș, aproape invizibili în vegetația bogată. Lor li alăturară alții, iar apoi alții. — Quazi, sunt quazi. Și sunt foarte mulți. Valerius căută amuleta și o strânse în pumn. Să mergem, repede. Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la mine, repetă glasul. Era glasul stăpânei absolute a destinului și a acelui loc sacru, unde creșteau frasini și stejari, locul unor zeități necunoscute și puternice, capabile de asemenea vrăji. Dacă Rhenus și Danubius erau fluvii cu o lățime neînchipuită, torentul acela era mult mai mare decât ele acum, când parcă se transformase într-o mare sau într-un ocean de netrecut. — Ia-mă de aici! strigă Vitellius. Îți voi plăti. I se păru că aude un hohot de râs, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era doar croncănitul stolului de corbi care trecură prin fața lui, atingându-l cu apripile lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina frasinului, forma o baltă, apoi își continua drumul prin zăpadă, îngust ca și cum malurile lui n-ar fi fost niciodată îndepărtate unul de altul. Abia în clipa aceea Vitellius își dădu seama că ieșise din apă și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Caecina. Nu uitați că ați fost înfrânți doar pentru că Otho era nehotărât, iar generalii săi erau dezorientați - de aceea nu ați primit ordinele care puteau să vă conducă la victorie. Dinspre mulțimea de soldați se auzi un murmur asemenea unui torent care încearcă să iasă de sub pământ și să se reverse pe câmpie, pentru a deveni un râu învolburat. Antonius ridică o mână, cerându-le să tacă. Credeți că sunteți puțini? Totuși, acum putem conta pe șase legiuni: trei din Maesia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
S-a deschis chiar și o ușă mare spre spațiul de dincolo. Un spațiu plin de promisiuni, de taine, altele decât cele ale sălii de față. Deocamdată, din spațiul de dincolo răzbate, statornic și mizer, vacarmul șantierelor. Răzbate mai ales torentul de urlete, înjurături, cântări lălăite, chemări și invective cu care șantieriștii români își însoțesc cele ale muncii de peste zi. Intenționam, cândva - unul dintre cele multe proiecte pe care nu le voi mai duce până la capăt -, să descriu românul prin locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
auzit strigat, răspicat: — Profesore! Ce faci, bre, profesore! Nu mai trebuiau alte cuvinte. Îl recunoscusem: era popa Țandără. Vocea lui inconfundabilă de bas profund și felul lui neobișnuit de a rosti repezit cuvintele, aruncându-le de-a valma, într-un torent rapid, fără pauze între ele, încălecate, hămesite parcă. Îmi exersasem însă urechea să deslușesc ce spune în lungile noastre ore de la cenaclul seral de la „Geamandura“ din micul orășel de la poalele anticului Aegyssus. Aplecat peste blondiul Moș Crăciun, popa mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
te voi conduce la castelul de pe vârful muntelui, unde Rogero e ținut prizonier. Nu te voi părăsi mai înainte de a te fi condus până la pădurea aceea. În dimineața următoare, Melissa a călăuzit-o pe Bradamanta printre stânci și prăpăstii, peste torente repezi și trecători înguste, sfătuind-o ce să facă pentru a duce planurile la bun sfârșit. Numai că în castel nu se poate pătrunde cu forța, iar calul acela înaripat îți va zădărnici orice încercare, dar trebuie să știi că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
legată de stâncă, în așteptarea monstrului marin care trebuia să vină și s-o mănânce. Când a ajuns lângă ea, Rogero exclamă: Ce mâini crude, ce suflet barbar te-a putut încătușa în aceste lanțuri? Angelica a izbucnit într-un torent de lacrimi care a fost la început singurul ei răspuns; apoi, cu glas tremurător ea i-a dezvăluit înfricoșătorul destin ce o aștepta. În vreme ce vorbea astfel , un vuiet grozav s-a stârnit departe în largul mării. Uriașul monstru nu a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
MARELE NICIUNDE PAGINĂ NOUĂ, PE DREAPTA Pentru Glenda Revelle PAGINĂ NOUĂ, PE DREAPTA Îmi era scris să rămân credincios coșmarului meu preferat (Joseph Conrad, Inima întunericului) PAGINĂ NOUĂ, PE DREAPTA PRIMA PARTE Contracurenți roșii PAGINĂ NOUĂ, PE DREAPTA CAPITOLUL UNU Torentele de ploaie începură să cadă cu puțin timp înainte de miezul nopții, înecând vuietul claxoanelor și gălăgia infernală care semnalau de regulă Anul Nou pe Strip, artera centrală a orașului, 1950 sosind anunțat de scrâșnetul frânelor și de nervii ambuteiajului. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
numeroasele scurtcircuite iscate în creierul lui Danny îl făcură să ațipească. Crampele și strălucirea soarelui îl făcură să se trezească - transpirat și cu mâncărimi pe piele. Piciorul lui atinse claxonul și un somn negru, fără vise, se transformă într-un torent de zgomote ce se izbeau de toți cei patru pereți afurisiți din jur. Danny se uită la ceas, văzu că era 12.10 și că fusese inconștient cel puțin patru ore. Poate că doctorul terminase cu morții lui. Danny ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
rău lui Reynolds. O să obții ce-ai vrut. Reynolds va afla că ai avut curajul să te revanșezi. Te va iubi din nou. Te va ierta. „Te va iubi” și „te va ierta” îl făcură pe Minear să verse un torent de lacrimi, pe care și le șterse cu mânecile jerseului. — Reynolds m-a părăsit pentru el. De-aia l-am turnat la CCAA, spuse el. Mal se aplecă mai aproape de el. — Pentru cine te-a părăsit? — Pentru el. — Care el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ars: ― Te rog să taci, că altfel... ― Te pomenești că mă iei la bătaie! îl ironiză Dinulescu. Ascultați, fraților! Și le spuse, în hohotele de râs ale colegilor, povestea celor două poezioare și-a pățaniei lui Cornel Ionescu. De astă-dată, torente de râs inundară clasa; iar poetul improvizat se strecură cu obrajii-n flăcări și cu coada-ntre picioare printre asistenți și se așeză mai cuminte ca niciodată la locul lui, reflectând, probabil, la deșertăciunea lucrurilor omenești, atât de schimbătoare de la
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
nerăbdătoare să țină alte mâini în ale ei, ca să ajute astfel elocința gângavă și tandră a povestirei ei: - Să fi văzut tu azi la Hallipi. . . 102 103 VI Toată noaptea, pe sghiabul ferestrei, unde florile se răcoreau în vase, picuratul, torentele alternate ale ploaiei însoțiseră somnul lui Mini, în care sta trează nădejdea că timpul se va îndrepta a doua zi pentru a îngădui proiectele ei bune. Dimineața, zgomotul timpuriu al tramvaielor, uruitul trăsurilor, acoperiseră melodia capricioasă a ploaiei. Mini se
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pasăre muiată. Era tocmai o mică întrerupere de circuit. Pe Mini întîrzierea o neliniști. își asemui sufletul cu soția Meșterului Manole, cu picioare mici, vajnice, care șovăiau dar nu se dau învinse, 114 115 zorind fără preget, nerăbdător, curagios, prin torente, izbit, bătut de vânt, udat de șuvoafie, ca și ea neînvins în dorul de a ajunge, purtând în mâinile mici, udate de lacrimile ploaiei, hrana stăpânului, ocrotită, caldă de fierbințeala palmelor. . . - La Regală! anunță în falsetto conductorul. - Eu! Eu! strigă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
uscat. Și plouă cu o forță cum nu i-a mai fost dat să vadă, s-au rupt zăgazurile de parcă ar fi țâșnit sângele dintr-o rană deschisă. Totul a rămas în trecut. Acum nu mai există nimic, doar un torent de apă prăvălindu-se din înălțimi, luând cu sine însuși viitorul, suspendat în vâltoare precum trunchiurile de copaci și noroiul gros, roșiatic, pe care l-a spălat de pe munte. Curge cu o viteză extraordinară, de parcă ar fi împinsă în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îngenunchiat, se luptă să înfigă la loc un țăruș al cortului, ieșit din pământul moale și ud. Ridică privirea și vede peretele imens de apă, chiar în fața lui. — Dumnezeule, începe el, încercând să numească ceea ce vede. Apoi, este înghițit de torent. Palanchinul se sfărâmă ca o jucărie, iar Amrita zâmbește când noaptea explodează în rafale colosale, cu o forță după care a tânjit dintotdeauna. Cămilele încep să zbiere, să se ridice pe copitele din spate, răsucindu-se în apă, încercând disperate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]