10,354 matches
-
carte începută a fi scrisă în 1915 și redactată, în ultima formă, în 1919. Și aflăm o mărturisire atoategrăitoare despre Pădurea Spînzuraților: "Spînzurarea fratelui meu, ofițer în armata austro-ungară, la Ghimeș, ca "dezertor", mi-a sugerat ideea Pădurii Spînzuraților. Viziunea tragică a "pădurii" mi-a fost inoculată de o serie de fotografii trimise de Cehoslvacia la Liga Națiunilor, fotografii care reprezentau pădurile "trădătorilor de patrie" (Landersverräter) cehoslovaci spînzurați de armata austro-ungară pentru "trădare" pentru iubirea patriei lor adevărate. Romanul meu e
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
respins, în ce condiții a fost promovat modernismul și dacă el reprezintă o vocație a culturii române, cum a apărut neosimbolismul, de ce am fost adevărați ași în avangarda literară etc. etc. Într-un mod cu totul neconcludent este descrisă fracturarea tragică a literaturii române în urma instaurării comunismului în România. Metamorfozele grotești prin care a trecut creația literară la noi după cel de-al doilea război mondial din cauza încercărilor autorităților de-a o folosi ca mijloc de propagandă, ca și ingenioasele forme
UN SISIF AL ISTORIEI LITERATURII by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16186_a_17511]
-
Gabriel Dimisianu Mai întâi o mărturisire: suport din ce în ce mai greu, ca spectator de teatru, inovările pretins îndrăznețe, acele actualizări trase de păr ale autorilor clasici, de care prea des am avut parte în vremea din urmă. Tragicii antici, Shakespeare (de Caragiale ce să mai vorbim!) au fost aduși cu forța să se pronunțe în chestiunile arzătoare ale zilei, ba chiar ale ultimei ore politice de la noi. O inițiativă desfiguratoare, în cele mai multe cazuri, deși s-a dorit, probabil
Un Protasov memorabil by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16238_a_17563]
-
Ce se vede din asta? O uriașă putere de adaptare. Asta are și regizorul: o mare rezistență fizică și putere de adaptare. Regizorul capătă chip lucrînd. Cînd lucrează, el ia o anumită formă, se particularizează. Totul este de o imaterialitate tragică și, în același timp, salvatoare pentru că nu mai există dovezi. Se vede asta și din felul în care se scrie, se discută despre mari spectacole. Cum era invitat Borges să comenteze pictura contemporană. Am asistat la acea întîlnire cînd Borges
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
și ironic și afectiv până la sentimentalism în unele laturi ale operei lui. Nu obiectez deloc la caracterizarea "romancier comic afectuos." "Compasiune" e poate mai aproape ca termen. Nu mă cred un romancier satiric, mizantrop dezlănțuit, și cu atât mai puțin tragic. În ultimele mele romane mai ales, punctul de vedere ironic al autorului implicit la adresa narațiunii e dublat de o atitudine mai caldă ("tandră", cum ziceați) față de personaje. Nice Work e un roman de tranziție în această privință. Capitolele de început
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]
-
moare pe neașteptate. De ce? Pentru că ajunge față în față, printr-o coincidență, cu dublul său, și acela, nu el, este adevăratul Enrico d'Isolmonte. O teorie care părea inițial o simplă fantezie, o spumă a lecturilor se verifică suprinzător și tragic în realitatea cotidiană. Joc literar și critică a existenței Comentarii ample ar merita fiecare povestire din volum (s-ar putea scrie o carte despre cartea lui Ștefan Aug. Doinaș). O atenție specială ar merita narațiunea (neterminată, după cum precizează autorul ) T
Ștefan Aug. Doinaș, prozator by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16270_a_17595]
-
intelectual, cunoaștere, durere, spaimă, neliniște. Și mai este o categorie, de... continuatori! Unii declară că au rezolvat diverse situații chiar mai bine decît modelul! Sîntem cei mai...! Gogol al nostru, Joyce al nostru, Tolstoi al nostru etc., etc. Absența simțului tragic ne menține, am mai spus-o, la periferia interesului general. O mentalitate provincială începe să se extindă periculos. Cît despre simțul ridicolului, ce să mai vorbim? Diverși lideri împărțind ciracilor laude și locuri în Pantheonul dîmbovițean. Unde, fără îndoială, vor
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
culturii românești, a țării și sper din toată inima că a fost evident acest lucru. Am făcut în ultimii ani cu bani incredibil de puțini mai mult decît niște ministere și sînt mulțumit. Cît despre Basarabia, situația mi se pare tragică. Nici măcar în etapa podului cu flori nu mai sîntem. Atunci apăruse o speranță, se putea mai mult, credeam în unire. Măcar în spirit. Azi nu mai există nici măcar iluzii fiindcă de un deceniu nu există nici o strategie. Sau n-am
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
nu cred că romanul lui Mercè Rodoreda e o carte fundamentală, dar s-ar părea că tocmai acest lucru îl face să fie o lectură cît se poate de interesantă; transplantat pe pămînt european, realismul magic, lipsit de latura sa tragică, își recapătă grația, farmecul, acea mixtură de inocență a copiilor ori a nebunilor și de prea-plin al conștiinței (post)moderne. La urma urmei, o oglindă spartă pentru o realitate pe măsură. Mercè Rodoreda, Oglinda spartă, Ed. Meronia, Biblioteca de literatură
Mărirea și decăderea casei Valldaura by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16272_a_17597]
-
în marginea culturii sau a societății, pur și simplu, își schimbă complet semnificațiile. Pe o pagină cu rubrica " Cu ochii-n 3,14" ele aveau funcție exclusiv de divertisment, de amuzament. În noua postură, feliile de viață capătă statut grav, tragic uneori - nu chiar întîmplător, cum ar putea crede un cititor naiv, cartea apare în colecția serioasă amintită. Ce conține? Mici "interviuri" cu ingineri ieșiți la pensie, portari, gospodine, crescători de crocodili, revoluționari, vînzători de castraveți etc. Un astfel de interviu
Vieți fără copyright by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16295_a_17620]
-
mucalitul poet nu lipsesc nici ele, dar efectul este spulberat de finalul întotdeauna crud: "Marmura și hexametru'/ într-un confuz perimetru/ înfumegat de salpetru/ și sângerări, - domnul Petru/ Creția a fost molestat." (Troiță). Ultima poezie a volumului articulează senzația de tragic prezentă tot timpul de-a lungul acestei lungi incursiuni printre aspectele diverse ale existenței noastre într-o realitate tot mai artificială ca un "ambalaj ambalat/ într-un alt ambalaj" (Emballage en bal(l)ade), tehnologizată și comercializată dincolo de orice limite
Foarță și ziarele by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16330_a_17655]
-
ieudului fără ieșire", devenite cadre simbolice. Poetul, ca toți locuitorii acestor spații de altfel, nu pare a căuta însă mijloace de evadare; sordidul îl închide în el însuși ca-ntr-un prizonierat familiar, în care se complace. Nu există accente tragice, tonul interior nu pare a fi rezonanța unui spațiu fără ieșire. El se roagă unui Dumnezeu amic, nu unei instanțe pedepsitoare, sau ordonatoare: "un ins mărunt cît palma, puțin chel, puțin sașiu/ și cu barba albă pînă-n brîu./ avea vorbă
Cartea canibală by Ana-Maria Popescu () [Corola-journal/Journalistic/16312_a_17637]
-
epitaf și aforism evidențiindu-se în poemele scurte, unele admirabile. Un compendiu de instantanee ce atestă spirit de asimilare și puterea de transfigurare a unui real nefast în faste, memorabile efigii și embleme, cu sentimentul atașamentuilui față de valorile vieții. Nimic tragic, nimic sfâșietor în poezia lui Motoc, de vreme ce poetul în vocația iubirii (amor vincit omnia) de a eclipsa dizarmonia și negativitatea lumii. Hiperbola și climaxul sunt operații predilecte în a restitui chipul, trupul, farmecele iuibitei ce vine din eres, din epos
Un neoromantic by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16332_a_17657]
-
ar fi expresia recuceririi figurii paterne. Acestea ar fi Ciuleandra, Pădurea spînzuraților, Ion. "Cele trei romane... alcătuiesc și tripticul ales pentru a ilustra principalele ipostaze ale temei relației tată-fiu în opera rebreniană. Traseul parcurs de Apostol Bologa pînă la identificarea tragică cu tatăl (memoriandistul, adaug eu, n.m.) poate fi considerat un etalon al evoluției relației tată-fiu: este singurul caz în care, după un travaliu dureros, fiul reușește să-și asume figura tatălui, devenind el însuși (chiar dacă nu în sens biologic) tatăl
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
care au fost ultimele cuvinte ale lui Mircea Nedelciu, în clipa sfîrșitului: "Mă scufund. Cad în gol. Apoi, și-a recăpătat brusc liniștea zicînd: Acum, urc. Am ieșit la suprafață." Întreg interviul dă la iveală, dincolo de astfel de stranii și tragice coincidențe, faptul că cea din urmă carte a lui Mircea Nedelciu a constat într-o suită de "exerciții de suferință". Subtitlul pus de Sorin Preda interviului este cît se poate de potrivit. Art & Roll Cu acest nume apare o foarte
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16343_a_17668]
-
lui virtuală, inutilizabilă de către justiție. Fără melodramă Să fii de față când se petrece ceva îngrozitor, să încerci, fără succes, așa cum face protagonistul romanului, să te opui răului, iar ulterior să nu îi poți denunța pe vinovați - iată o situație tragică, descrisă în cuvinte sobre de autor. Întrucât romanul a fost scris în perioada martie-septembrie 1979 și doar revizuit în martie 1999, ne gândim, inevitabil, la el ca la o parabolă despre tragedia trăită de poporul român în timpul comunismului, când nimeni
UN PROFESIONIST AL SCRISULUI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16348_a_17673]
-
bun caz parțiale, și oricum prea complicate în prelungirile lor practice pentru a conduce fără greș la rîvnitul Bine universal (sau național, tribal, de castă sau de grup) și la întronarea fericirii pe pămînt. A fost nevoie de îndelungate experiențe tragice, de unii plătite cu jertfa propriilor vieți, de alții, (intelectualii, îndeobște, cărora - afirma Jean François Revel - le-a venit poate cel mai greu să admită că au greșit după ce s-au investit în mod public și fără nici un fel de
Abdicarea inteligențelor by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16347_a_17672]
-
Gina Sebastian Alcalay Dacă peste 1000 de ani se vor mai scrie cărți, atunci se va scrie și despre Holocaustul evreilor, evenimentul tragic care mai mult ca oricare altul a pus la încercare puterea de înțelegere a oamenilor, - profetiza un publicist american, pe marginea abundenței de volume memorialistice aparținînd unor supraviețuitori ai universului concentraționar, apărute în ultimii ani. Partea interesantă este că multe
Eclipsa by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16431_a_17756]
-
intenția subsidiara, în atitudini statuare. Pentru că acest gen de atitudine este rezervat unui alt registru cel care intră în cea de-a doua categorie, mult mai evident ideologizat și anume aceluia care privește omul că ființă determinată social în mod tragic. Aici totul se schimbă. Suferință muncii, de bună seama într-o societate scindata în clase, capătă o inegalabila măreție, iar atitudinea artistului, manifestă și tranșantă, privilegiază subiecții și denunță contextul. Chiar dacă pare ciudat, o compoziție destul de banală, în care juna
Camil Ressu, la o nouă privire (IV) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16455_a_17780]
-
plicticoase. N-ar fi mai simplu să vorbim despre insuportabilul sat planetar? * Consolarea pe care ți-o da faptul că unele dorințe dispar înaintea dispariției noastre. * Eroarea: față întunecat a vitalității. Totuși, o fată a vitalității. * Imposibilul are o latură tragică și una comică. Ultima produce ridicolul. * Trei-patru oameni ar fi putut, dacă ar fi dorit, de-a lungul vieții mele, să-i schimbe cursul. N-au dorit-o. Unul din ei, șef al unei instituții culturale, aud că se cramponează
Din jurnalul lui Alceste (VII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16446_a_17771]
-
Sînt pur și simplu niște dizgrațiați. * O șansă a creației: de-a adînci atît de mult ceea ce e dat, cunoscut, vechi, încît esența să reiasă în chip halucinant, sfidînd inovația, punînd în postură jenantă artificiul tehnic. Opunînd frisonului novator frisonul tragic al organicității (fatalității). * Talentul ținut în cumpănă de Destin. * În unele împrejurări, continuitatea e o frînă. În altele, o eliberare. Depinde de poezia proprie pe care o putem învesti în raportul cu ceea ce ne precede. * Vechiul conține totdeauna un sîmbure
Din jurnalul lui Alceste (VI) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16464_a_17789]
-
Destin. * În unele împrejurări, continuitatea e o frînă. În altele, o eliberare. Depinde de poezia proprie pe care o putem învesti în raportul cu ceea ce ne precede. * Vechiul conține totdeauna un sîmbure de tragism. Trecutul e în sine o ficțiune tragică. * A gîndi la rigoare precum Celălalt, a simți fatalmente ca tine însuți. * Lirismul: conștiință în stare de ebuliție, degajînd imagini. * Tot ce e delimitat prin organizare (structură) presupune un procustianism. Numai increatul sau haosul beneficiază de o deschidere infinită. * Talentul
Din jurnalul lui Alceste (VI) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16464_a_17789]
-
te confrunta cu tine, ne-scriitorul, cu omul ca atare. * Poetul care începe să scrie prea cursiv, prea muzical, e pîndit de primejdia "perfecțiunii", ca de o formă de aroganță. Îl simțim impertinent în raport cu propria-i producție. * Carnea, acea "materie tragică", după cum o numea un gînditor, exercită asupra spiritului o fascinație ce decurge din calitatea ei speculară, de oglindă a spiritului pe care-l adăpostește. * De ce să nu fim realiști? Perioadele de sănătate: simple pauze între cele de boală. * Boala ca
Din jurnalul lui Alceste (V) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16482_a_17807]
-
Cărții. De altfel, opera dostoievskiană, în ansamblu este asimilată, la un moment dat, modelului exemplar al Cărții (cu majusculă): "Motivele se perindă, așadar, de la un personaj la altul, dintr-un roman într-altul dezvăluindu-se sub fațete înălțătoare sau mizere, tragice și grotești. Dovezile pot fi și merită să fie înmulțite, deoarece probează însumarea specific dostoievskiană a cărților în părți ale unei singure Cărți, dovedește constanța acelorași obsesii, frecvent atribut propriu anume geniilor." (p. 158) În același timp, Ion Ianoși este
Dostoievski și demonii intertextualității... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16503_a_17828]
-
pușcărie, mină sau război din această carte de confesiuni (s.n.) sunt absolut autentice". În ciuda dimensiunii sale considerabile, romanul are un fir epic rezistent, care leagă între ele nucleele narativ-descriptive generate pe parcurs ("râia parantezelor" e boala tuturor personajelor din carte). Tragica aventură a personajului central, Candid, situațiile absurd-halucinante prin care trece acesta alături de soția sa, Olimpia (cu care formează, așa cum s-a remarcat, o pereche de identitate alegorică, modelată după tipologia clasică), sunt declanșate de un fapt banal: râsul eroului în fața
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]