980 matches
-
Eroul și personajul tragic sunt complementari, produse ale unei „separații interioare” a contradicțiilor persoanei. Ei exprimă, Într-o manieră concentrată, natura antropocentrică a persoanei care, Înfruntând suprarealitatea, vrea să se substituie acesteia. Dar, prin aceste eforturi, atât eroicul, cât și tragicul nu fac altceva decât să ilustreze În mod exemplar umanul. Se poate trage de aici o concluzie asupra umanismului? Da. El reprezintă o doctrină filosofică și morală care caută să explice omul Într-o formă exemplară, o depășire a condiției
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este orientat către plăcere și fericire. În cazul distrugerii, scopul acțiunii psihologice este orientat către durere și suferință. De aici și două tipuri de morală: morala fericirii și morala suferinței sau, așa cum am arătat mai Înainte, a eroismului și a tragicului. Ele sunt inseparabile și trebuie considerate ca părți ale umanului, ca o morală a bipolarității, În care se reflectă natura complementarității dialectice a persoanei umane. Din acest motiv, orice acțiune psihomorală urmărește atingerea perfecțiunii, a sublimului În care omul se
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
lumii legile sale. Locul autorității divine este luat de autoritatea persoanei, deși această victorie reprezintă momentul final al unui lung drum de sacrificii care trebuie permanent apărat pentru a putea fi menținut. Deși eroismul sfârșește prin a Învinge și depăși tragicul, omul nu se va simți niciodată liniștit și mulțumit. El va continua să aspire permanent, iar această tendință Își are rădăcinile În natura sa care, așa cum arătam mai Înainte, se caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
în care aceleași lucruri sînt apreciate azi. Anticipez o concluzie: noi considerăm că totul e serios în opera lui Bacovia și că ea e general tristă, ceea ce, de asemenea, constituie o exagerare. Umorul, cît există, i l am asimilat cu tragicul. Ziarul „Bacăul” din 1 aprilie 1929 a publicat o relatare despre un „banchet al magistraților”, care avusese loc cu opt zile înainte, în chiar Duminica Floriilor. Baroul local ținea să se despartă astfel de doi colegi: unul avansat, altul transferat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
apă, bea din "mirul cel curat" și după ce aude din adînc plînsetul inimilor de lebede stinse, este gata să-și cînte cîntecul. Un caz ase mănător cu al Casandrei ni-l arată Bolintineanu în romanul Elena. "Înainte de a-și da tragicul sfîrșit, Elena cîntă cîntecul lebedei, de care vor besc poeții". Este posibil ca acest roman, apărut în 1862, să-l fi influențat pe Eminescu. După moartea Casandrei, poetul s-a gîndit de multe ori la moartea sa. Cîntecul lăutarului nu
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a scrie cu rost și frumusețe 30. S-a observat că elanul către echilibrul între mesaj și modul lui de transmitere este rodul unui spirit inclinat spre sinteze dar și al unei arte de ținută clasică, care, fără a elimina tragicul, reușește să-l domine. Magda CIOPRAGA Indice A Academia Franceză / 12, 151, 157, 162, 172-173 Academia Belgiană / 141 Adriana (vila) / 90, 99-100 Albania / 16 Alexis / 10, 14, 28, 30, 33, 49-55, 57, 59, 61, 64, 69, 100, 103, 146-147, 165
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
cu prefețe de AI. Călinescu, Const. Ciopraga și Al. Husar), Editura Moldova, Iași, 2001; Curcubeul gândului, Editura Junimea, Iași, 2002. Nu numai din cauza circumstanțelor care i-au aureolat cărțile apărute postum, Cătălin Anuța pare "înzestrat cu un acut simț al tragicului mereu proiectat în orizont cosmic" (Dan Mănucă). Poemele sale datorează foarte mult expresionismului, exploatând teme și motive specifice semne, (pre)vestiri, profeții, explozii ontologice într-o cromatică adesea violentă. Eul liric are, în general, conștiința alunecării ființei înspre un gol
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Constantinescu), Editura Institutul European, Iași, 1994 cititorul are oricum ocazia să verifice dacă entuziasmul acesta se verifică. Ceea ce observă mai întâi este faptul că, la fel de mult ca și pictura sa, poezia lui Petru Aruștei datorează foarte mult unei vocații a tragicului, ce transformă practic aproape fiecare frază în mediul perfect de emergență al unui expresionism autentic, de profunzime. În deplină consonanță cu pânzele artistului grafic, textele sunt expresiile explozive, autosuficiente, ale agonicului, ale torturii de a muri și a se renaște
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este instantaneu filtrată printr-un fel de vocație contemplativă. Aceasta îi permite și să desfășoare, în unele texte, o imagerie complicată, o serie de scheme și mecanisme amintind de scenografiile marilor tragedieni, revalorizați prin intermediul unei intertextualități vii. Produsele tipice ale tragicului grecesc, hybris și nemesis, spre exemplu, potențează, în cazul utilizării lor din Melancolia pietrei, prăbușirea aproape ireversibilă într-un sine maladiv a lumii actuale, guvernată, mai mult ca oricând, de niște dei otiosi aflați departe de orice avatar al complicaților
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
restrîns, în cultul eroului, așa cum îl răspîndesc intelectualii de la începutul secolului nostru, cult marcat de influențele convergente ale nietzscheismului și bergsonismului, distingem cu ușurință un mod specific de a gîndi și de a simți: exaltarea energiilor vieții, sensul regăsit al tragicului, invitația la acțiune. "Stimulator al energiei", cum spune Barrès, eroul este pentru D'Annunzio cel în jurul căruia "toate sufletele dobîndesc o maximă strălucire, luminînd fulgerător cerul spiritului". La mormîntul ridicat în memoria tînârului devenit erou, Maximin, poetul german Stephan George
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
narațiunile amalgamează elemente din toate tipurile de roman - realist clasic, analitic, frescă, politic, popular, senzațional, de mistere, polițist, dezbatere. Aliază banalul cotidian cu extraordinarul și fantasticul, gingășia cu trivialitatea, frivolul cu poeticul, eroicul și carnavalescul, vulgarul cu sublimul, grotescul cu tragicul, realismul demitizat cu romantismul mizerabilist (idealizarea declasaților, disculparea delincvenților), relatarea cursivă, limpede cu dialogul polemic sofisticat, cu monologul contorsionat sau cu cel dramatic, uneori subiacent dialogului, pe care, ca în teatrul lui Eugene O’Neill, îl contrapunctează, îmbină artificialul literar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
însuși cît celălalt. [...] Cît despre acțiune și cauzalitate, nici nu mai vorbim. Trebuie să le ignorăm complet, cel puțin în vechea lor formă, prea grosieră, prea evidentă, falsă, ca tot ceea ce este evident... Nu mai există nici dramă nici tragedie: tragicul devine comic, comicul este tragic, viața devine veselă... viața devine veselă...". Polițistul reacționează așa cum trebuie: În ceea ce mă privește, rămîn aristotelic logic, fidel mie însumi, fidel datoriei mele, respectuos cu șefii mei... Eu nu cred în absurd, totul e coerent
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
de ceea ce am spus întotdeauna despre caracterul tragic al vieții; îl ia în considerare suficient pentru a încerca să îmbogățească logica prin înțelegerea tragică a experienței umane [...]." Există, adaugă Wylie Sypher, o dialectică a comicului, așa cum există o dialectică a tragicului: "[...] comedia își are propria privire asupra absurdității ființei umane". În opinia lui Wylie Sypher, "Lupasco caută o logică existențială, o logică plină de "contradicții creative" și privește absolutul ca pe un pericol. [...] Lupasco invocă o logică a absurdității, o logică
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
AL II-LEA Testul nr. 100 SUBIECTUL I (4 puncte) Redactează un eseu liber, de 1-2 pagini, în care să ilustrezi tema familiei într-un roman postbelic studiat, pornind de la citatul: De ce omul intră - fără să vrea - chiar în inima tragicului prin înstrăinarea de părinți, destrămarea familiei, pierderea sentimentului religios [...], degradarea iubirii în ură, sau prin neacceptarea ideii că existența umană rămâne, totuși, o jucărie în mâna soartei?... (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni) SUBIECTUL AL II-LEA (4 puncte
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
doi dintre discipolii lui Noica, de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, deși într-o manieră care contrazice viziunea maestrului. Pentru Liiceanu, pe urmele mai degrabă ale lui Heidegger,destinul trebuie judecat în funcție de noțiunea fundamentală a limitei. În prima sa carte, Tragicul, argumentele erau extrase mai ales din literatură, din tragicii greci; în cea mai importantă lucrare însă, Despre limită, destinul apare drept o celebrare a secvenței "de depășit, de atins" și el reprezintă răspunsul paradoxal al individului conștient de limita de
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
de a opta pentru valori autentice, de a acționa. 3.3.3. Limbaje scenice în teatrul clasic și în teatrul modern Teatrul modern deconstruiește nu numai subiectul, trama, ci și structurile logice și convențiile dramaturgiei clasice: „O ultimă ipostază a tragicului în contemporaneitate, care nu poate fi ocolită, se datorează teatrului absurd sau al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
tăinuite. Este convins că viața trebuie trăită intens, febril, că sensul existenței este lupta. Asemenea creatorului Mioriței și asemenea lui Eminescu și Sadoveanu, pe care și-i recunoaște ca dascăli, tinde să dea fenomenelor proporții hiperbolice, are intenția sublimului, a tragicului, a infinitului, a cosmicului, a grandiosului, vede în codru un simbol al întinderilor fără hotar și al veșniciei, o metaforă a vieții însăși, o sugestie a condiției poetului reprezentativ. Astfel, în creația literară Rapsodia pădurii, poetul afirmă: „Fii codru, dacă
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
din avanpostul mirării naive autorul se îndreaptă către o poezie specială, dialogând cu un homo universalis, căruia îi comunică o viziune heraclitică asupra existenței. Sensibilitatea scrutează tot mai acut răul universal, orizontul e tot mai întunecat, sub semnul tulburător al tragicului. Strămutarea pe un alt astru, vis ultim, traduce nevoia de evaziune, ca panaceu împotriva urâtului. Este greu de spus care ar fi fost traiectoria lui P. dacă destinul său ar fi fost altul. Senzația acută a materiei colcăitoare, teroarea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
2003 Goma, P., Ostinato, I-II, Editura Autorului, 2002. Goma, P., Sabina, Editura Autorului, 1987−2002. Ivanciuc, C., Cartea cuceririlor, București, LiterNet, 2003. Liiceanu, G., Despre limită, București, Humanitas, 1994. Liiceanu, G., Jurnalul de la Păltiniș, București, Humanitas, 1991. Liiceanu, G., Tragicul, ediția a II-a revăzută, București, Humanitas, 1993. Liiceanu, G., Ușa interzisă, București, Humanitas, 2002. Mandache, R., Elisabeta Rizea. Mărturii. Scenariu după "Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara" (București, Humanitas, 1993), LiterNet, 2005. Marino, A., Pentru Europa, Iași, Polirom, 1995. Mungiu
[Corola-publishinghouse/Science/85034_a_85820]
-
ales (ca) unul din ultimii reprezentanți ai seminției semețe crai exilat printr-o tainică urzeală a destinului într-o epocă de care trebuia să se apere, înălțînd în jurul său ziduri masive de dispreț"; astfel, vocația teatrală a lui Mateiu atinge tragicul paroxismului și histrionul se manifestă în absolut, chiar masca devenind personaj: "Măștile nu mai pot fi alternate, pentru că omul însuși s-a preschimbat într-o mască." În acest mod, expresia ajunge să genereze un conținut sufletesc pe măsură, care obturează
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
misterioși pictori și prozatori ca Ruysdael, Mignard, von Dych, Cavalerul Lely, Barbey d'Aurevilly repere ale unui exotism exterior nutrit de experiențe limită; Craii de Curte-veche reconstituie un exotism interior aflat sub semnul nocturnului și al vieților duble, deturnînd receptarea tragicului prin semnul carnavalesc al cunoscutei anecdote care constituie primum movens al viziunii romanești în care ne întîmpină galeria personajelor atît de enigmatice al căror nume stă sub semnul aceleași litere: Pașadia, Pantazi, Pirgu, Pena, Pomponel, Păuna, Pulcheria, Papura Jilava... Pașadia
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
era și neseriozitatea autorului, iar cei care i-au reproșat lipsa dimensiunii tragice nu se înșelau foarte [...]. Din cîte se știe despre omul Caragiale se poate alcătui portretul unui ins care, chiar atunci cînd era pus față în față cu tragicul, reacția lui cădea în comic [...]. Or, atitudinea "grecului" Caragiale nu era cu totul străină negrecilor contemporani din Vechiul Regat, mai precis din București, pe atunci capitala fiind nu doar capul, ci totalitatea țării. Pentru că dacă zgîriem puțin portretul lui Marius
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
factură didactică, redactat într-un stil de tratat științific, prevăzut cu Introducere și Încheiere, orânduit în „părți” și capitole numerotate. Partea introductivă stabilește premisele teoretice, precizând două atitudini fundamentale față de obiectul reflectării artistice: „ridiculizarea și compătimirea”, apoi definește comicul și tragicul, umorul, ironia și „spiritualul”. Discipolul dragomirescian, urmând spiritul de sistem al maestrului, reliefează, într-o primă secțiune, trăsături caracteristice ale comicului la I. L. Caragiale („expresivitatea dramatică”, „integralitatea”, „puritatea”) și înregistrează receptarea acestuia în critica românească. Ulterior procedează la ierarhizarea comicului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289987_a_291316]
-
ca tot atâtea încercări de a înlocui valorile „reci” ale democrației moderne cu valori „calde”. Habermas însuși, care a făcut multă vreme campanie filozofică și ideologică pentru patriotismul constituțional (Verfassungspatriotismus) ca valoare supremă a democrațiilor contemporane, privind mai mult la tragicul (și criminalul) exemplu german și amalgamând patriotismul de oricare alt tip decât constituțional cu naționalismul, și-a reconsiderat atitudinea pe la jumătatea anilor ’80: arătând că, de la începutul secolului al XVIII-lea, observăm o dialectică a modernizării exprimată prin relația simbiotică
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
înțeleg, tradus după originalul german” ai căror textieri sunt Nietzsche și Heidegger. Hibridul nihilism „euroatlantic” - „un nihilism fără abis” - ratează mai ales din cauza absenței unor trăsături indispensabile ale receptorului, în primul rând lipsa dimensiunii tragice: „Pe fermecatul tărâm american sentimentul tragicului nu-și prea află locul”. Tocqueville însuși observase acest lucru, încă din anii 1830. Ironia istoriei face ca nici astăzi americanii să nu poată citi cu adevărat cel de-al doilea volum al Democrației în America - o meditație profetică și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]