2,637 matches
-
prin semnificația „măreț”, ci și câmpului semantic „puternic”199. Contextele totuși ne-au determinat să-l plasăm aici. Are mai clar sensul de „puternic” atunci cand califica vântul sau navală apelor în unele pasaje din Isaia. 3.1.6.7. Paradoxul transcendentei unite cu prezența lui YHWH în mijlocul poporului este ilustrat de metaforă locuirii, exprimată de numele Yoše> hakkeru>m: „Cel ce sade pre heruvimi” (SC); „Cel ce șeade pre heruvimi” (Blaj); „Cel ce sade pe heruvimi” (BVA, G-R, BS); „care sade
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
hína ginÀskÄsin sè tòn mónon alQthinòn theòn kaì hòn apésteilas IQso¤n Christón: „Iar viața veșnică aceasta este ca să te cunoască pe tine, singurul, adevăratul Dumnezeu, si pe Iisus Hristos, pe care l-ai trimis.” (G-R) 3.2.1.5. Transcendent, Desăvârșit 3.2.1.5.1. ho pater șhymÄÎn/mouț ho ouránios: „Tatăl ceresc” Expresia apare numai în Evanghelia după Matei, în care și stăpânirea lui Dumnezeu se numește basileía tÄÎn ouranÄÎn, în vreme ce în celelalte este numită basileía to¤ theo
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Isus despre sine în Ap 1,18a, după ce spune că este „Cel dintâi și Cel de pe urma” (1,17b), si adaugă: „am fost mort și, iată, sunt viu, în vecii vecilor...” Semnificații de bază: existent, viu, nemuritor. 3.2.2.7. Transcendent și totodată Prezent, Desăvârșit 3.2.2.7.1. ho hágios: „Sfanțul” (Blaj), „Sfanțul”, „Cel Sfânt” (celelalte traduceri românești); „Sanctus” (Vg); „le Saint” (BJ); „the Holy One” (RSV). Cu acest cuvânt traduce Septuaginta ebraicul qa:Äš, aplicat prin excelență lui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
să ceară grațierea unui ucigaș în locul lui Isus: hymežs dè tòn hágion kaì tòn díkaion Qrnesaste... „Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Neprihănit...” (C) În Ap 3,7 este însoțit de ho alQthinós: „Cel adevărat.” Semnificații de bază: transcendent, desăvârșit. 3.2.2.7.2. Emmanouel șhó estin methermQneuómenon Meth’ hQmÄñ ho theósț: „Emanuel, care se tălmăcește «Cu noi este Dumnezeu»” (Mt 1,23; cf. Is 7, 14 -‘Imm"nó ’Pl): Emanuil (toate traducerile românești). Numele ebraic scris grecește
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
centrată pe socializarea indivizilor ca membri ai societății. 2. Aspiră la extinderea apartenenței la națiune a tuturor indivizilor din societate. 3. Articulează o viziune secularizată despre progres, în care acțiunea și împlinirea au loc în această lume, nu în una transcendentă. 4. Propune un curriculum din ce în ce mai standardizat. 5. Leagă stăpânirea acestor conținuturi de dezvoltarea personală, aceasta fiind de asemenea importantă pentru progresul statului națiune. Aceste componente, universale, nu pot fi explicate prin cerințele „funcționale” din foarte diferitele regiuni în care au
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
e în subordine; pentru Socrate acest aspect este esențial și dacă el există, poate să-i urmeze orice, nu importă, căci orice i-ar urma nu poate fi nici urât, și nici rău. La Platon aspectul moral e condiționat de transcendent; Socrate nu-și propune să condiționeze transcendența de morală. Și într-un caz, și în celălalt este vorba de o fenomenologie a iubirii, de o homoerotică fenomenologică în care sunt descrise experiențe (una empirică la Alcibiade, alta metafizică la Diotima
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
plecând de la Vlastos, și numesc diferențele în felul în care urmează: diferența ontologică: în mod implicit, erosul dă seamă unei atât de mari încărcături ontologice încât Platon nu se sfiește să sfârșească întregul proces și procedeu erotic în cer, în transcendent, în lumea Formelor. Acolo, numai Frumuseții îi este sortit să se înfățișeze limpede privirii. Ontologia lui Platon nu conține decât Forme, spre deosebire de „ontologia lui Socrate” care nu conține în nici un fel asemenea Forme. Platon iubește Forma și, conform lui, nu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pământ numai întrucât ea este posibilă în cer. Și fiindcă Forma Frumuseții este accesibilă privirii, Forma însăși a Frumuseții se livrează sub aspectul imaginii: tânărul frumos. Scurt spus, și cu termenii lui Vlastos: „în erosul platonician, cea iubită este Forma transcendentă a Frumuseții a cărei imagine e băiatul cel frumos”. Socrate e la celălalt capăt al ierarhiei. El nu iubește o imagine. El iubește ceea ce efectiv iubește, pe Alcibiade, nu iubirea în sine, chiar dacă-l aruncă pe Alcibiade în cer preferând
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
europenizare așa cum În secolul al XIX-lea eram În pragul creării statului național. La acea vreme, râvna generală, inclusiv cea a intelectualilor publici, mergea, În cel mai bun caz, În direcția cetățeniei republicane: indivizii devin astfel cetățeni devotați unei entități transcendente: statul. Voința lor se subsuma celei colective. Tentativele de a gândi statul ca instituție construită În interesul cetățenilor sau a gândi că binele comun este rezultantă a intereselor individuale satisfăcute au fost cu totul vagi și marginale. Mereu ceva a
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
ce are spiritul creștin tolerant și inclusivist cu ortodoxismul manifestat printr-o metafizică etnicistă, lipsită de morală. Maria Bucur subliniază foarte bine această tendință atunci când relevă Înclinația unor astfel de persoane de a pretinde că dau seama În fața unei entități transcendente, dar niciodată În fața semenilor din comunitatea În care trăiesc. Metafizicile de acest tip te deconectează de responsabilitatea În fața semenilor, cu pretenția că, În mod privilegiat, unii trebuie să dea seama moral doar În fața Domnului (și, te Întrebi, ce idee de
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
timp și puterea totală a lui Dumnezeu. Jan din Brno împinge la limitele extreme consecințele etice ale unui panteism integral. Nu există un Dumnezeu separat, nicio morală inferioară sau superioară alteia, nici bine distinct de rău, dar nici instanță regulatoare transcendentă, nici judecător, nici culpabilitate; tot ce se întâmplă este scris conform celei mai pure domnii a necesității. Dacă nu e libertate, nu există nici liber arbitru, nici alegere, nici responsabilitate, nici greșeală sau culpabilitate. Ceea ce se întâmplă nu poate să
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fel de relație cu Ideile, el știe că lumea e guvernată de Foc și de Trăsnet... Cuplului Democrit care râde și Heraclit care plânge, Montaigne îi preferă filosoful jovial, râzător... Dar când e să aleagă între Heraclit imanentul și Parmenide transcendentul, optează pentru primul. Apărător al râsului și al imanenței, Montaigne recuză creștinismul care plânge, îndrăgește durerea și face din cor un orizont de nedepășit. Adept al fluviului, pentru că știe că nu se va putea niciodată scălda de două ori în
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să-i numească! - și pe cei care studiază natura plecând de la axiome vide, nesocotind complet observația. Ne gândim la evidența cifrelor și a numerelor, la formele arhetipale explicitate de Platon în Timaios, la zeu și la alți demiurgi, la cauzalitățile transcendente, la explicațiile abracadabrante departe de orice știință, încă impregnate de mitologie sau chiar de teologia moștenită de la cei mai vechi presocratici. Pentru Epicur, care n-o spune în acești termeni, Platon gândește ca un Anaximandru sau ca un Xenofon, mai
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
univers ca oamenii și nu prezintă niciun pericol pentru aceștia. în metafizică, riscul vine nu atât dinspre ateism sau dinspre existența zeilor, cât dinspre lectura orizontală sau verticală a lumii: divinitățile imanente prezintă mai puține riscuri decât viziunile atee și transcendente asupra lumii... Conștiința că avem zei e suficientă pentru a dovedi existența lor, afirmă Epicur. De altfel, mulțimea se înșală atunci când și-i imaginează pe zei accesibili pentru rugăciunile oamenilor. în mod evident, filosoful își aduce aminte de vizitele făcute
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o datorie contractată de ei în Vârsta de Aur, pe care ar trebui s-o achite în cursul vieții, transformându-și existența într-o vale a plângerii, în durere și în suferințe pentru ca astfel să-și răscumpere greșeala. Această interpretare transcendentă și idealistă nu i se potrivește nicidecum gânditorului planurilor de imanență: răul echivalează cu suferința, care se reduce la niște condiții existențiale reperabile în viața cotidiană. Unde? Și când? în dezechilibrul atomic, în pierderea de materie, în distrugerea naturii. Epicur
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la nivel de atomi ce corespunde sfârșitului agregărilor care constituiau un trup și un suflet. Dar atomii dăinuie, existența lor e eternă. Cadavrul n-are de-a face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Nu mai suntem în „veșnicie”, ci în istorie; nu mai suntem într-un cosmos închis al cărui ax trece prin vatra satului, ci într-o lume deschisă și comunicantă; nu mai suntem într-un înveliș de mistere și sub un „transcendent care coboară”, ci într-un plan al „transcendentalului”, adică al întrebărilor despre „cum e cu putință”. Filosofia lui Moromete e o metafizică dialectică. Ea are dublul caracter de contemplație și de dialog. Contemplația (adică „teoria”, de la theoreo) nu este la
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
pur și simplu tocmai elementul pe care o atare înfățișare intenționează să-l exalte, adică sensul metafizic. Forța extraordinară a lui Dostoievski vine tocmai din faptul că în cadrul cel mai cotidian și mai naturalist face irupție fulgerător, abrupt, un sens transcendent. Iar faptul acesta nu modifică nici un moment consistența obiectivă a lumii. Prințul Mâșkin de pildă (fiindcă era vorba de Idiotul) e pe tot parcursul romanului un om de lume, puțin zăpăcit, îmbrăcat după ultima modă, a cărui figură plină de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o seamă de considerații asupra „sufletului românesc”. Un articol se intitulează Sufletul românesc în poezie. În lirica autohtonă, a cărei evoluție o delimitează în cinci etape, trăsăturile caracteristice i se par a fi predispoziția pentru contemplație (cu un balans spre „transcendent”), un sentiment aparte al naturii, discreția, pornirea spre joc, umorul. Totul - exceptându-l pe Titu Maiorescu - îl nemulțumește pe M. la criticii români, pe care îi supune unor judecăți incisive. El acuză lipsa de criterii, absența unui simț al ierarhiei
MATEESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]
-
trec unul altuia dreptul și îndatorirea de a nara. În primele două volume criticul urmărește consecvent mișcarea convențiilor de verosimil în ficțiune, între polul social și cel psihologic, ca și mecanismul grație căruia forul narat se mișcă între un Olimp transcendent - în modelul de roman numit doric: Mara, Baltagul, Rusoaica, Enigma Otiliei, Scrinul negru sau Moromeții - și profunzimile interiorității - modelul ionic: romanele ciclului Hallipa, Adela, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Ioana, Jocurile Daniei, Maitreyi, Vestibul. În schimb, în
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
cicluri, realizate fragmentar în Căderea dracilor, Anatolida sau Omul și forțele și Sânta Cetate. Poemul Anatolida (care include și Căderea dracilor într-o versiune revizuită), scris la mari intervale de timp și neterminat, ambiționa să fie o operă cu semnificație transcendentă, care urma să expună în versuri istoria omenirii, de la crearea și „căderea” omului până la imaginea unei societăți viitoare, utopica „Sânta Cetate”, în care vor domni armonia, rațiunea, „spiritul”, simbolizând „victoria omului asupra zeului Forța”. Este o încercare temerară, neizbutită, în
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
Publicație de elită, revista propune și promovează intelectualismul ca formulă ideologică și estetică: „Obiectul preocupărilor noastre îl formează o problematică a cunoașterii autonomă de finalități utilitare”; „zodia severă sub care apărem este intelectualistă”(1/1928). Este menționată „categoria intelectului”, opusă transcendentului divin, care definește demersul întreprins aici: „«Kalende» speră într-o reacțiune lucidă, abstrasă rezolut insondabilului, iar noi credem că din această poziție ni se revelă însuși sensul demnității omenești.” În acest context, fenomenul literar este definit ca „act de conștiință
KALENDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287699_a_289028]
-
care a dat poporului pe popa Radu Șapcă, pe popa Neagu Benescu, pe popa Ambrozie Tun și pe atâția alții, nu poate trece sub tăcere caracterul înnoitor și deci revoluționar al adevăratului creștinism, spre a stărui numai asupra caracterului lui transcendent“65. Aceleași idei le susținea și profesorul I. Nistor, consilierul tehnic al Ministerului Cultelor, care afirma că rolul cursurilor era acela de a-i face pe preoți să înțeleagă transformările sociale și politice care se petreceau chiar sub ochii lor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
al acestui popor, dar s-a ignorat caracterul lui religios”; „«Sămănătorul» a avut viziunea magnifică a pământului românesc, dar n-a văzut cerul spiritualității românești.” Pentru întregirea viziunii, „Gândirea” își propune, prin directorul ei, să stimuleze orientarea creației artistice spre transcendent, să încerce depășirea istoricului prin deschideri, în spirit creștin ortodox, spre veșnicie: „Peste pământul pe care am învățat să-l iubim din «Sămănătorul» noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii Ortodoxe.” Acestei situări ideologice îi corespunde, natural, o
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
sintetizeze viziuni teoretice piramidale, ea are spontaneitatea și forța de a crea viziuni inedite, neașteptate, revelatorii, dacă nu neapărat prin „materialul” (imagini) folosit, atunci prin modul (alogic) de Îmbinare a acestuia, de a da așadar expresie unor conținuturi interioare sau transcendente necunoscute și poate mai adevărate. Tocmai pentru a se pune accentul pe funcția investigatoare și prospectivă a imaginației a fost introdus termenul, mai dinamic, imaginar. Imaginarul este capacitatea noastră de a crea imagini noi, exploratoare, vizionare. În paradigma actuală, se
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]