2,644 matches
-
oameni anonimi, capătă un ton de predică, au un stil oral prolix și o retorică tumultuoasă convențională, sugerând un fel de „neosămănătorism antropologic și etnografic” (I. Negoițescu). Dar când, purificat în asceza gândului întors în sine, aprins de lumina adevărului transcendent, poetul indică drumul mântuirii eliberatoare de propria individualitate inconstantă și efemeră, îndemnul său este profetic imperativ, de o adâncă semnificație existențială, de o înțelepciune originară și etern valabilă: „Eu sunt făcut numai din ochi / Io am Lumină, veșnică vedere. // Toate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
Perspectiva platoniciană asupra comunității este, în schimb, una diferită. Platon este primul care încearcă să depășească viziunea epocii sale privitoare la existență în general. Dacă în pespectiva contemporanilor săi natura juca un rol totalizant, Platon încearcă să elibereze omul în transcendent. Natura nu mai este locul omului ci capcana în care el este prins. La Aristotel, comunitatea devenea o creație naturală a oamenilor care aveau aceeași caracteristică, aceea de a fi zoon politikon. În perspectivă platoniciană inegalitatea predestinării devine elementul formator
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
un alt scop decât fericirea comună, așa cum o dorea Aristotel, și anume acela de a căuta salvarea celor aleși. Vom numi de aceea tipul propus de Platon comunitatea închisă (asupra sieși), atâta vreme cât ea se preocupă mai mult de condiția sa transcendentă decât de relațiile cu mediul. În al doilea rând, comunitatea este închisă pentru că este în fond opresivă, dictând membrilor modelele de existență. Aceste două viziuni ale lumii antice despre comunitate au devenit definitorii pentru majoritatea perspectivelor ulterioare asupra comunității. Comunitatea
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
În japoneză) ce se creează din relația cu cel care Îl percepe. Lee Ufan În limba franceză [...] persoanele evoluează Într-un fel de spațiu newtonian - și anume, În spațiul absolut și vid. De aici această idee abstractă a tuturor subiectelor, transcendentă situației [...]. În limba japoneză, dimpotrivă, această identitate nu poate exista, Întrucât spațiul, ca să spunem așa, nu este altceva decât rețeaua socială subtil ierarhizată a tuturor persoanelor. Hisayasu Nakagawa Un spațiu Împărtășit În mișcare Conceptul de ba, introdus În jargonul gestionării
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
fi fizic (biroul sau locuri de muncă dispersate), mental (experiențe Împărtășite, idei, idealuri) sau orice combinație a celor două. Ceea ce diferențiază ba de interacțiunile umane obișnuite este conceptul de creare a cunoașterii. Ba oferă o platformă, care, dintr-o perspectivă transcendentă, integrează informația [...], el este un context purtător de sens. Schimbul de date, de informații și de opinii, mobilizarea și colaborarea În jurul unui proiect care să Înfrunte necunoscutul și necesitatea traduc ba-ul În Întreprindere sau, mai general, În organizație. În
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
dat imediat al reflecției" (1976, p. 320). Din cauza unor constrângeri de natură mitologica și, mai tarziu, teologica, individul nu este liber să reflecteze asupra propriei naturi decât după ce suflul laic al Renașterii și-a făcut simțită puterea: "Scăpat de sub controlul transcendentei ecleziastice și scolastice, omul se descoperă pe șine drept o problemă, sau mai degrabă drept o sarcină. Trebuie să se concentreze asupra propriului sine și să dea un sens propriei existente" (Gusdorf, 1976, p. 323). Abia din acel moment, individul
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
lui Blake Presupusa nebunie a lui Blake constituie un aprins subiect de dezbatere atât în perioada contemporană lui, cât și mai tarziu, cam până la mijlocul secolului al XX-lea. Unii critici resping ideea că viziunile blakeene sunt inspirate de agenți transcendenți și reformulate de forță imanenta a imaginației proprii, înclinând să le considere doar fructul înspăimântătoarelor rătăciri ale unei minți bolnave. Această atitudine are ca efect respingerea universului sau vizionar, considerat drept cabinetul de obsesii al unui lunatic nefericit, căruia i
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
de a transforma conținuturile primare ale experienței vizionare într-o opera de artă, fără ca aceasta să implice participarea activă a unui factor extern. Prin urmare, aceasta facultate intelectuală presupune implicarea personală a eului creator, care nu așteaptă intervenția unei instanțe transcendente pentru a modela o operă de artă. Așadar, eul este singurul organizator al procesului de creație artistică. Totuși, la Blake, lucrurile stau astfel doar la nivel teoretic, fiindcă, la nivel practic, se poate descoperi un soi de fuziune între imaginație
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și, mai mult, că mult admirată Evanghelie după Ioan are la bază o idee pur platoniciana, vizând preeminenta Logos-ului. Funcția primară a imaginației în contextul vieții unui individ este aceea de a stabili o conexiune empatica între imanent și transcendent, între individ și cosmos. Potrivit lui Blake, eul poate escamota descrierile șablonizate și superficialitatea emoțională prin utilizarea unui trop imaginativ interesant: prozopopeea. Universul exterior poate fi înțeles și, astfel, apropriat emoțional doar pe baza unei personificări executate subtil de către subiect. Antropomorfizarea
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
realului: "For All Things Exist în the Human Imagination" (E: 223). De aceea întregul univers, în forma sa rafinată, incoruptibila, este localizat înăuntrul, nu în afară, ființei umane; conștientizarea acestui fenomen este scopul ultim al investigației intelectuale. Planurile imanent și transcendent fuzionează într-un moment de extaz metaforic: "[...] when you enter into their Bosoms you walk / În Heavens & Earths; aș în your own Bosom you bear your Heaven / And Earth, & all you behold, tho it appears Without it is Within / În
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
În your Imagination of which this World of Mortality is but a Shadow" (E: 225). Întreaga radiografie a eului creator blakean ne îndeamnă să conchidem că acest eu este capabil să proiecteze lumi poetice în conjuncție cu un agent inspirator transcendent, dar le explorează grație facultății intelectuale a imaginației, care se manifestă că o instanță imanenta, avându-și originea în activitatea interioară a artistului. În termenii lui Damrosch, Jr., "funcția imaginației este, astfel, aceea de a trece dincolo de imaginile lumii obișnuite
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
imaginație, ultima transformând și rafinând conținuturile vizionare spontane și adesea obscure furnizate de primă. Pe de altă parte, viziunile estetizate blakeene, operele sale în formă tangibilă, sunt, cel mai frecvent, rezultatul direct al unei conjuncții de factori: unul extern (sau transcendent), ce "dictează" prima versiune a unei cărți profetice, iar altul intern (sau imanent), ce organizează, rafinează sau modifică în sens creativ datele furnizate de primul. Mă voi axa, în continuare, asupra formelor indefinite ale inspirației. 2.3.1. Forme indefinite
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în sens creativ datele furnizate de primul. Mă voi axa, în continuare, asupra formelor indefinite ale inspirației. 2.3.1. Forme indefinite ale inspirației Blake adopta o atitudine invariabila în raport cu inspirația, pe care o codifică în termenii unui puternic factor transcendent. Pentru a fi înțeleasă mai în profunzime, nu inspirația în sine ar trebui pusă în discuție mai întâi, ci contextul temporal în care ea se manifestă. În contrast cu momentele sterile ale existenței cotidiene, clipă inspirației 78 anulează însăși ideea de temporalitate
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
a long Life all producd without Labour or Study" (E: 728-729). Fragmentul este relevant mai ales pentru a demonstra caracterul irezistibil al inspirației, care are capacitatea de a subordonă energia eului creator, forțându-l pe ultimul să slujească scopului vizionar transcendent. Cititorul trebuie, de asemenea, să remarce leitmotivul suspensiei temporale, în care rezidă "momentul inspirației", natural expandabil și fertil. Inspirația indefinita, ca ferment al transelor vizionare, îi permite eului creator să genereze un poem conform unor standarde de precizie aproape matematice
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
element primordial este aerul și a caror unică preocupare este zborul către înălțimi 121. Această contribuie, în chip decisiv, la caracterul vizionar al operelor sale grafice, prin aceea că reușește să stabilească o punte de comunicare subtilă între imanent și transcendent, între lumea contingentului și cea a eternității (în acest sens, estetică lui Blake intra în coliziune frontală cu concepția artistică academizanta a lui Joshua Reynolds, care proclama "înfrumusețarea" eroilor drept scop ultim al picturii, pentru că aceasta să trezească sentimentul de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
fiindcă poetul repeta în numeroase ocazii faptul că ea nu este creată de mână unui om decât în ceea ce privește execuția tehnică și că o autoritate transcendență este implicată direct și exclusiv. Ideea subliniază o atitudine radicală în privința inspirației divine, accentuând implicarea transcendentului până în punctul în care acesta devine unicul executant al operei, scoțând virtual complet din ecuație factorul antropic. Revin asupra execuției tehnice, fiindcă aici rezidă miza estetică: de exemplu, o carte definită că acheiropoieton presupune participarea umană doar la un nivel
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
definitoriu al poeziei, implicând succesiune, ritm și discurs) și spațiul (ca element definitoriu al picturii, implicând simultaneitate perceptiva, suprafața și perspectiva) devin fenomene fundamentale. Precum am evidențiat deja, Blake își privește propriul proces de creație că subordonat integral unei autorități transcendente 146. Dat fiind că opera de artă147 se presupune a fi modelata spontan, grație exercițiului unui agent non-antropic sau suprauman, dimensiunea temporală a procesului de creație artistică se reduce la minimum. Hanke remarcă: "Relația dintre momentul viziunii și expresia să
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
creator se metamorfozează într-o entitate de tip Janus Bifrons: o fată este ferm integrată în dimensiunea psiho-epistemologică a subiectului uman incarnat (eul creator ca expresie a muritorului Blake), în timp ce altă se referă la spiritul etern al artistului, proiectat în transcendent și convertit în fons et origo în cazul procesului de creație estetică. Oricât de surprinzător ar părea, Blake declară, într-o scrisoare adresată lui Flaxman și datata 21 septembrie 1800, ca, în calitatea sa umila de agent uman, el doar
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
manuscriselor, fapt care demonstrează, simultan, ca dimensiunea temporală a procesului, implicând talent și truda, nu poate fi anulată de declarații incendiare. În cazul lui Blake, un manuscris anluminat este completat pe masura scurgerii timpului fizic și, daca implicarea unui factor transcendent în redactarea lui nu poate fi nici acceptată, nici respinsă, este măcar prudent să concluzionam că munca de redactare cade în sarcina unui subiect uman, a unui eu creator care își asumă sarcina de a elabora opera și al carui
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în cadrul poeticii lui Blake, iar cel al lui Schleiermacher subliniază metodă infailibila a apercepției vizionare: contrariile individuale, fie ele de natură materială sau spirituală, trupeasca sau sufletească, trebuie sacrificate intru unitatea divină atotcuprinzătoare. Astfel se închide breșă dintre imanent și transcendent. Parcurgând rândurile acestui subcapitol, lectorul ar putea rămâne cu impresia, justificată până la un punct, ca numeralul cardinal 2 ar trebui să joace rolul cel mai important în imaginarul vizionar blakean. Totuși, adevărata formă mentis în acest caz este constituită de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
literară, nu rezidă în intenția mea să trasez scheme exegetice cu instrumentele unei algebre a semnelor. Procesul pe care-l implică traducerea ideilor în metafore este unul esențialmente conștient, în pofida argumentelor blakeene de subordonare a voinței eului creator unei autorități transcendente. Susțin că există o evoluție constantă în scriitura lui Blake, de la profețiile timpurii, în care nivelul social este deja subminat, pe alocuri, de figuri mitologice aflate în faze incoative (precum este cazul unor personaje precum Orc sau Los), și până la
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
principali, imaginația și inspirația, pe care am încercat să-i definesc pe rând. În timp ce primul fenomen constituie o abilitate internă, avându-și originea în resursele intime ale unui individ, ultimul reprezintă o abilitate externă, impusă subiectului prin exercițiul unei autorități transcendente. În legătură cu inspirația, trebuie spus că am făcut distincție între formele sale indefinite, în care statutul ontologic al agentului rămâne neclar, si ipostazele sale personificate, care includ figuri dintre cele mai variate, precum Dumnezeu, îngerii, demonii, sfinții, profeții, spiritele unor persoane
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
this context, I have spoken of two main phenomena: imagination and inspiration. Whilst the former constitutes an inner capability, stemming from the deep strața of the individual's resources, the latter represents an outer capability, superimposed on the subject by transcendent factors. În the case of inspiration, I have also differentiated between indefinite forms, wherein the ontological status of the agent remains unclear, and personified aspects of afflatus, displaying an independent, if experientially contestable, identity, that include God, angels, demons, saints
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
sale. Toate acestea se vor încheia cu urcarea la Ierusalimul ceresc. Așadar, autobiografia capătă un caracter paradigmatic și universal, ca tot ceea ce a fost creat de Dumnezeu. Pe de altă parte, Dumnezeu nu este Dumnezeul filozofilor, imaginat ca entitate absolut transcendentă, astfel încît omul este incapabil, ci să și-l închipuie dimpotrivă, este atît de prezent și de personal, încît sufletul omului este neliniștit pînă cînd își găsește pacea în El. Caracteristică pentru Confesiuni, ca și pentru Augustin în general, este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
georgiană și slava veche. Tradiția unor tratate separate este o excepție: corpusul a fost transmis întotdeauna ca un tot. Să-i parcurgem rapid conținutul. Tratatul despre Numele divine, împărțit în 13 capitole, este cel mai lung din acest corpus. Totalmente transcendentă, deasupra oricărei cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo-Dionisie o numește de obicei Tearchia, „principiu divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este totodată anonimă și polionomă („cu multe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]