1,123 matches
-
ateu, o pățeai (am apucat-o). A venit vremea În care, dacă nu ești bigot, o pățești ( o trăiesc)...Hm! CÎte orgolii și afaceri oneroase, cîtă obtuzitate și ipo crizie, cît sadism și absurd se consumă, de secole, sub scu tul acestei lupte religioase, care - vai! -nu se limitează nici la zonele Asiei, nici În perimetrul Irlandei ci, iată, pătrunde și-n pașnicul perimetru mioritic... Nu o să reiau deja supra-mediatizatul caz al Evangheliștilor ; nu o să amintesc ieșirile stradale ale bigoților care
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
În locul lui, aș lua-o-n 2010. Că și spectatorii sunt obosiți, zău!... La o emisiune tv care mă enervează Întotdeauna, realizatoarea are totuși o scăpare-nspre ludic : vorbește de bărbați...giugiulibili! Nu cumva or fi existînd și cărți...giugiulibile ? Solda tul Svejk ar putea fi, categoric, una dintre ele! La o colegă din Timișoara, seara, tîrziu, bem o șam panie și ascultăm o muzică bună. Între timp, pălăvrăgim. La un moment dat, realizez că se Întîmplă ceva bi zar cu melodia
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
spus-o, autoarea cărții de față, inspirat intitulată Peisaj ieșean cu oameni de teatru și spectacole, are atu ul descendenței dintr-o familie de actori. De mică a trăit În culise, ori În sala de repetiții și simte altfel momen tul acela inefabil, magic și chinuitor / Îmbătător al arderii scenice. Iluzia are o altă accepție. Efortul interpretului sau gîndul regizorului , coroborate cu propunerea drama turgului, sunt privite, de privilegiata cercetătoare, „din 189 năutru”(cum se spune În lumea noastră). Comentariul nu
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
nu poate înțelege paradoxul absolut, intelectul presimte că tocmai acesta iar putea anunța sfârșitul. Presimte așa ceva în măsura în care nuși pierde complet propria pasiune. „Multe are intelectul de obiectat împotriva acestuia [a paradoxului], pe de altă parte, în pasiunea sa paradoxală, intelec tul își dorește propria sa pieire.“ În ce constă totuși o asemenea dorință? Așa cum spune de la bun început, gândirea știe că paradoxul o exprimă în chip esențial, fiind pathosul ei ascuns. Doar că, imediat cel acceptă, se vede în fața propriei limite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se înarmează cu batjocura, țintind de la distanță cu săgeata zeflemelei - el tot suferă, și nu de la distanță“<ref id="174">Ibidem, p. 66. </ref>. Distincția făcută aici, între ofensa suferindă și cea în acțiune, oferă prilejul unei noi precizări. Intelec tul ce suportă șocul a ceva paradoxal este de fapt scandalizat. 170 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 173. 174. În ofensa pe care o suferă el suportă un șoc teribil, scandalul ca atare. Decisiv însă este că, în ofensă, intelectul nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
logica sa vicleană atunci când se vede singur cu paradoxul, este admirabil înfățișată. O poți recunoaște la fel de bine și astăzi, căci între timp nu sa schimbat aproape nimic. De altfel, nu cred că se poate învăța ceva cu privire la cele absurde. „Intelec tul zice că paradoxul este absurdul, ceea ce nui decât o maimuțăreală, fiindcă paradoxul e paradox, quia absurdum. Ofensa rămâne în afara paradoxului și păstrează probabilitatea, în timp ce paradoxul este cel mai improbabil.“ Cam același lucru afli și astăzi, chiar în forme mai abrupte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să fii îngăduitor cu el. Vii să-mi ajuți să iau ceva din odaie? Otilia intră în camera în care dormise Felix și începu să scotocească, trăgând toate sertarele dulapului și ale toaletei și nemaiînchizînd nici unul. Scoase o rochie de tul cu multe G. Călinescu volane și o aruncă pe brațul tânărului, mănuși de piele și de ață lungi până la coate, sticluțe, gheme, o perniță de ace și alte nimicuri, dîndu-le pe toate acestuia. Apoi îi făcu semn să o urmeze
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
niște fameni. De sus, zărise pe Marina în bucătărie. - Marino, țipă ea de departe, ai fier de călcat? - Este, este, confirmă femeia, morocănos.În curând, Otilia călca în fața lui Felix, pe care nu-l elibera deloc din captivitate, rochia de tul, fluierând acum fragmente de șansonete de Fragson. Terminând, își potrivi rochia pe deasupra, ca un șorț. - Cred c-o să-mi stea bine! Vrei s-o încercăm? Hai s-o încercăm. Și Otilia luă iarăși pe Felix de mâini și-l tîrî
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
goană prin curte, și apoi, răpăind pe scară în sus, până la odaia ei. Acolo, fără nici o jenă, își trase peste cap rochia ușoară de casă, rămânând într-un jupon prins de umeri cu două panglici, și îmbrăcă rochia albă de tul. Părea un fluture alb care mișcă ușor din aripi. Ea facu câțiva pași de menuet, fluierând o melodie, apoi, ținîndu-și cu mâinile îndepărtate capetele rochiei, facu o reverență adâncă în fața lui Felix. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de afară frânturi de convorbire. Otilia spunea lui Pascalopol să aștepte să-și pună pălăria. Puțin după aceea, Otilia ieși pe ușă, urmată de Pascalopol și de bătrân, care-și freca mâinile foarte mulțumit. Otilia era îmbrăcată cu rochia de tul. Pe cap avea o mare pleureuse tivită cu dantelă, iar mâinile îi erau până la cot înmănușate. Avea și o umbrelă, de asemeni cu garnitură de dantelă. Ceea ce izbi pe Felix, care privea din chioșc, fu nu veselia volubilă a Otiliei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unde, avidă de petrecere, invidioasă de orice lux. Titi se închidea în casă, făcând picturi după cărți poștale ilustrate, înrămîndu-le singur și bătîndu-le cu exactitate în perete. Lucra, cu o frenezie casnică tăcută, la fel de fel de mărunțișuri. Făcu abajururi de tul pe care le zugrăvi cu acuarelă, vopsi masa și scaunele, inventă passe-partout-uri de felurite forme și mărimi pentru fotografii. Ana îl lăsa in pace și se înfunda la părinții ei sau pleca în oraș. Începuse de la o vreme să vină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
le și poate separa bine una de alta; însă această conștiință să nu ni se cate a o stinge prin vânarea în sine prea fără urmări, după o totală distingere a tonului la diferitele caractere. Din această concepțiune cu [to]tul pe dos se poate esplica ciudata aberațiune în care se lăsase sedus un lector cunoscut, de a renega în role femeiești cu totul vocea lui de bărbat și de-a se servi în ele de falsetă (Fistelstimme), o transformare care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ca să intre. Se opreau mai Întîi descumpăniți În fața ușii Întredeschise, pînă cînd, deodată, Vilma prindea curaj și-l Împingea ușurel de la spate, iar el străbătea dormitorul pînă ajungea la patul mult visat, cu baldachin, cu coloane răsucite, cu draperii de tul și Îngerași În stil baroc sculptați În cele patru colțuri de sus. Julius Întorcea capul și se uita spre ușă, de unde Vilma Îi făcea semne să o trezească; atunci el Întindea mîna, dădea la o parte perdeaua de tul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de tul și Îngerași În stil baroc sculptați În cele patru colțuri de sus. Julius Întorcea capul și se uita spre ușă, de unde Vilma Îi făcea semne să o trezească; atunci el Întindea mîna, dădea la o parte perdeaua de tul și o vedea pe maică-sa așa cum era, nemachiată, dormind adînc, nespus de frumoasă. În cele din urmă se hotăra să o trezească, mîna lui Îi atingea ușor brațul și ea, care se deștepta Întotdeauna retrăind pentru o clipă cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
zbenguiau, făceau trenulețe și alergau printre mese ciocnindu-se unii cu alții, merita să-i vezi cum se distrează. Sigur că da. Și fata aia atît de drăguță, atît de veselă, atî de simpatică. Cu rochie albastră și vaporoasă de tul. Care și-a ridicat puțin rochița cînd s-a așezat. Care Își cuprindea cu mîinile umerii goi ca și cum i-ar fi fost frig, dar În fond nu era decît bucuria. Uite-o! Uite-o că vine! Trecea prin fața lor ținîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și Esteban... Dar uite-o că venea, trecea din nou fetița foc de drăgălașă, toți voiau să-i vadă fața dar nu puteau, rîdea, sărea, se Învîrtea, tot părul blond Îi cădea pe ochi, se Împiedica de rochia largă de tul, fotografii o orbeau, acum pleca, dispărea chemîndu-l să vină, pe Julius Îl chema, să intre și el În horă, În trenulețul lor, vino, băiatule!, prinsă În horă dispărea spre fundul curții, unde-o fi, caut-o, Atilio și Esteban mureau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
din nou venea fata, ca să-l poată privi, se desprindea din horă ca să-l invite la dans. Zbura nu altceva, de fiecare dată trecea mai repede, era drăguță și nu avea nici o importanță dacă o călcau pe rochia lungă de tul, o tîra pe jos, peste tot era numai tul, ei nici nu-i păsa, petrecea de minune, se Învîrtea, schimbînd ritmul ori de cîte ori profesorii schimbau ritmul. Și acum tocmai trecuseră la ritmul de raspa, dansați!, dansați!, dansați!, dansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
desprindea din horă ca să-l invite la dans. Zbura nu altceva, de fiecare dată trecea mai repede, era drăguță și nu avea nici o importanță dacă o călcau pe rochia lungă de tul, o tîra pe jos, peste tot era numai tul, ei nici nu-i păsa, petrecea de minune, se Învîrtea, schimbînd ritmul ori de cîte ori profesorii schimbau ritmul. Și acum tocmai trecuseră la ritmul de raspa, dansați!, dansați!, dansați!, dansul popular raspa!, toți se uitau la ea văzînd cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i strigă: „Așa, zîna mea, zi-i Înainte!“ Vino În rai cu Gloria cha cha cha Vino În rai cu mine Și În timp ce spunea cha cha cha se Întorcea spre estradă azvîrlind de pe ea, rînd pe rînd, penele, fustița de tul și voalurile de mătase, pînă nu mai rămase decît În sutien și o scoică strălucitoare, plină de oglinjoare de argint, foarte mică. — Din pricina numărului ăsta a avut scandal cu Comitetul de femei al municipiului, comentă Vlăjganul. — Animalule, Îi zise Santiago
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
calm. Lovește cu palma în tăblia mesei. — Așa că le-am integrat ca un element permanent în armată. Zâmbește apoi din ochi către el: — Încă o bătălie câștigată împotriva unei prejudecăți pros tești. Dar și aceste unități combatante regulate grevează buge tul, murmură cu tristețe secretarul. Nu sunt nici măcar plătiți sistematic, răspunde Augustus, cu indignare în glas. Libertul clatină din cap. — 150 000 de oameni, aproape echivalentul legionarilor... Cifra îl surprinde pe împărat. Trece însă repede peste mo men tul de slăbiciune
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
grevează buge tul, murmură cu tristețe secretarul. Nu sunt nici măcar plătiți sistematic, răspunde Augustus, cu indignare în glas. Libertul clatină din cap. — 150 000 de oameni, aproape echivalentul legionarilor... Cifra îl surprinde pe împărat. Trece însă repede peste mo men tul de slăbiciune și ia atitudine: — Mulți dintre ei luptă în continuare alături de noi pe baza tratatelor de pace. Nu i se răspunde, așa că se îndârjește. Își răsfrânge amenințător buza de jos. — Și, când sunt plătiți, primesc cel mult jumătate, mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sug din surplusul de profituri al provinciilor civile din interior. — Doar n-ai vrea acum să creez o diviziune netă între finanțele „senatoriale“ și cele „imperiale“? se zbârlește principele. — Vai de capul meu, stăpâne, în nici un caz, se umilește liber tul. Departe de mine un asemenea gând nebunesc, dar comisia senatorială care supraveghează tezaurul de stat consideră toate fiscurile din provincii un fel de sucursale ale lor și nu-mi permite să văd nici măcar documentele. La mine vin doar când au
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îi avertizez când strâng prea mulți bani și depășesc limitele prescrise, asta în caz că-mi arată scriptele, altmin teri surplusul intră probabil în pungile lor. Mie îmi revine sar cina să le întocmesc raport dacă nu își părăsesc de îndată pos tul 68 și provincia când le sosește un înlocuitor. Tot eu mă dau de ceasul morții să aflu prin ce popasuri și-au prelungit drumul de întoarcere, de ajung acasă după mai mult de trei luni. Lasă să-i scape un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
care nu-i era permis, bănuiesc? Ianuarius aprobă din cap, fără să-și ridice ochii din podea. — Chiar trebuie să-ți scot vorbele cu cleștele din gură? mâ râie Augustus. — De fata lui Plautius Silvanus, rostește, palid la față, liber tul imperial. Trăsnetul să fi căzut alături, nu l-ar fi uluit mai tare pe îm părat. Își proptește brațele de masă și se ridică pe jumătate din scaun: — De nepoata Urgalaniei? Brusc se destinde și se lăsă să cadă la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fruntea. Cei doi bătrâni se privesc drept în ochi preț de câteva clipe. Libertul e primul care și-i pleacă. Urgalania are bun-simț cu duiumul, reflectează principele. În seamnă că așteaptă un semn ca să vadă din ce direcție bate vân tul înainte de a lua atitudine. Bun! La rândul său, Ianuarius nu îndrăznește să-i spună împăratului că Urgalanilla a pus ochii pe Narcissus al lui și i-a făcut avansuri, pe care el le-a refuzat, extrem de stânjenit. Asta a întărâtat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]