KorAP: Find »[drukola/base=uluit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...59 >

1,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

Degeaba exagerezi cu părerea dumitale de rău față de Ganea, observă prințul. Dacă lucrurile au ajuns până aici, înseamnă că Lizaveta Prokofievna îl socotește primejdios pe fratele dumitale, deci speranțele lui, pe care le știm, se confirmă. — Ce, care speranțe? strigă uluit Kolea. Doar nu credeți că Aglaia... asta nu se poate. Prințul tăcu. — Sunteți teribil de sceptic, prințe, adăugă Kolea peste vreo două minute, am observat că de la un timp ați devenit extrem de sceptic; începeți să nu mai credeți nimic și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
rosti prințul aproape supărat, foindu-se în loc. — Sigur că-s prostii! He-he-he! Și m-a făcut să râd omul ăsta, adică generalul! Mergeam mai adineaori pe urme proaspete la Vilkin... și trebuie să vă spun că generalul era și mai uluit decât mine; când eu, după dispariția banilor, primul lucru pe care l-am făcut a fost că l-am trezit, era atât de stupefiat, încât s-a schimbat la față, a roșit, a pălit și, brusc, l-a apucat o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în timp util, la momentul potrivit, o indicație, ca să zic așa, sau cel puțin o înștiințare cu privire la schimbările viitoare și așteptate, care se cunosc. Spunând aceste cuvinte, Lebedev își aținti privirea sfredelitoare pe chipul prințului care se uita la el uluit; încă mai spera că-i va fi satisfăcută curiozitatea. — Nu înțeleg absolut nimic, exclamă prințul aproape mânios. Și... ești un intrigant teribil! izbucni el deodată în râsul cel mai sincer. Într-o clipă râse și Lebedev, iar privirea rugătoare îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885

din partea împăratului. Continuă așadar: — Salarii substanțiale, plătite în numerar. Parcurge cu ochii câteva rânduri și rostește apăsat: — Ocupanții celor mai înalte funcții provinciale, guvernatorii senatoriali din Africa și Asia primesc fiecare câte un milion de sesterți. — Un milion?! suflă Augustus uluit. Face un efort și se stăpânește. Încearcă să bagatelizeze: — Bine, bine, dar e vorba doar de câțiva oameni. Ți-i număr pe degetele de la o mână. Libertul imperial continuă imperturbabil: — Celelalte poziții senatoriale ... — Gata, gata, se impacientează Augustus. — Prefectul Egiptului

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
ușoară tensiune, dar, fie că n-o ob servă, fie că n-o bagă în seamă, i se adresează mai departe lui Paterculus: — Tu... ăsta... cu... cum te-o fi chemând, ia ba... bagă-ți de getele în urechi! Deși uluit, tânărul se conformează. Atunci, Claudius se înclină iute spre Vipsania și-i șoptește: — Când o să ajungă Ti... Tiberius împărat, nu știu dacă-i va ierta vre... vre... vreodată căsătoria cu tine. Femeii îi zvâcnește inima în piept. Nu poate spune

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
Rufus. Se dă jos cu atenție de pe scăunaș și îl îndeamnă plictisit pe celălalt: — Hai, uită-te și tu! — Împăratul a luat în mână niște săbii! strigă Pusio extrem de excitat. — Păi, asta e probarea armelor de care mă întrebai adineaori. Uluit, călărețul își coboară pentru o clipă capul spre el, după care îl scoate din nou repede afară: — Le dă spre examinare prinților imperiali! — Trebuie să fie bune să-și poată face treaba funestă până la capăt, murmură Rufus în surdină. — Ce-

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
Călărețul e orbit de o rază puternică de lumină. Clipește des, cu privirea încețoșată. Observă atunci că Thaos poartă deasupra frunții o tăbliță rotundă, în formă de oglindă, care reflectă pâlpâirile focului. Parcă ar fi luna de pe cer, își zice uluit. — Tigroaica mi-a adulmecat urmele, continuă dresorul, și a întins-o repede la drum. Când i-am auzit mârâitul, am zvârlit în urmă unul dintre pui... — Pe care l-a înhățat și l-a dus înapoi în siguranță, și abia

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
la băieții mei. Dacă ai să-mi comunici ceva, mă cauți la sfârșit. — Stai! Unde te duci? strigă alarmat Pusio. — La vestiarul gladiatorilor, ți-am spus doar. Nu mă lăsa singur aici! scâncește rugător celălalt, cu capul pe jumătate afară. Uluit, își rotește gâtul în toate direcțiile. — O să mă rătăcesc în văgăuna asta ca un labirint, îl im ploră, fără să coboare însă. Instructorul se înmoaie. — Bine, bine, face posac. Îl amuză într un fel curiozitatea copilărească a germanului. Un pic

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
nă că ceea ce-l pun să facă este foarte riscant. — ăsta-i doar un avans. Cam a treia parte din ce ai să primești la destinație. — Unde? întreabă scurt. Vittelius privește întrebător spre Pusio. — Cezareea, răspunde acesta. — Cezareea? repetă Rufus uluit. În clipa următoare îl apucă pe Vittelius de sinus-ul togii: — Poți să-mi spui și mie ce naiba caut eu în Cezareea, când am interdicție de a intra în Iudeea? — N-o mai ai, șuieră procuratorul, livid la față. Se

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
mâini cupa plină cu vin. Varsă câțiva stropi peste capetele statuetelor, pentru ca spiritele însetate ale morților să se adape și ele. Câteva picături cad alături. Încep să se lățească și să se unească, pentru ca într-un final, în fața ochilor lui uluiți, să ia forma unui chip lipsit de viață, cu orbite goale și rânjt hâd. Îngrozit, face un pas înapoi. Varus! Visul de azi-noapte îi revine tumultuos în minte. Pune potirul înapoi pe altar cu mâini tremurânde. Încearcă să se stăpânească

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
Herodes simte cum îl smucește cineva de togă. Întoarce capul, intrigat. Antonia îl prinde afectuos de braț: — În uter, pruncii stau cu capul în jos și cu picioarele în sus, nu după firea oamenilor, ci a arborilor. — A arborilor? repetă uluit Herodes. Comparația i se pare total nepotrivită. — Picioarele sunt ramurile, iar capul e ca rădăcina copacilor, explică Antonia. Stau foarte aproape unul de altul și-i poate respira parfumul. Un miros neașteptat de proaspăt. Observă că în jurul gâtului i se

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
vreunui prieten sau libert de-al său din apropiere, de a ajuns așa devreme, cugetă Nero. Lui Augustus nu-i place să se scoale prea de dimineață. Mai este un personaj lângă el: Regele Sacrificiilor. Velleius Paterculus face o figură uluită. Nu-l impresionează faptul că se găsește doar la câțiva metri de împărat și de conducătorii marilor colegii preoțești. Frumusețea locului îl tulbură. A admirat în Grecia destule frize dorice în cel mai pur stil clasic. Și temple maiestuoase în

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

Iar apoi, la privirea inexpresivă a lui Duncan, adăugă: Nu mă recunoști? Duncan Îl privi atent și-l recunoscu În cele din urmă. Îl chema Fraser - Robert Fraser. CÎndva fusese coleg de celulă cu el. Duncan rămase o clipă prea uluit să poată articula ceva. O secună se simți de parcă ar fi plonjat Înapoi În vechea lume a Închisorii, cu mirosul ei, cu sunetele confuze și ecourilor lor, cu mizeria mistuitoare și toată plictiseala de-acolo... Fața Îi deveni rece și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Într-o pereche frumoasă de pantaloni cu o cămașă cu guler răsfrînt și o haină elegantă. Apoi Își imagină cum se va comporta față de Fraser, cînd acesta o să deschidă ușa: „Bună, Fraser“, ar zice el nonșalant, iar Fraser o să exclame uluit și admirativ: „Pearce! În sfîrșit, arăți ca lumea, acum c-ai părăsit fabrica aia nenorocită!“ „O, fabrica“, ar răspunde Duncan, cu un gest al mîinii „Mă duc acolo ca să-i fac un serviciu doamnei Alexanader...“ Continuă să viseze cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
rămîne blocați acolo... Dar poteca se Înclină și coti, iar ei se treziră dintr-odată Într-un luminiș cu vegetație luxuriantă și un pîrÎu, de o frumusețe care Îți tăia răsuflarea. Reggie frînă și opri motorul; stătură nemișcați o clipă, uluiți și vrăjiți de liniștea locului. Chiar după ce deschiseră ușile și făcură un pas, ezitară, simțindu-se ca niște intruși - pentru că nu auzeau altceva În afară de apa care se rostogolea, chemările păsărilor și foșnetul frunzelor. Evident, nu-i ca iadul din Piccadilly

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
văzu pe Kay În haină și pantaloni. Își scotea o țigară dintr-o tabacheră și, cu un gest stilat și neglijent, o bătea ușor de capacul de argint Înainte de a o duce la buze. Ce naiba s-a Întîmplat? Întrebă Reggie uluit. Pentru că Viv strigase. Stomacul i se contractase, de parcă primise o lovitură. Își ridică mîna să-și ascundă fața și se trase mai mult În scaun, repetîndu-i lui Reggie cu o insistență inimaginabilă: — Mergi! Înaintează! El o privea uluit. — Dar ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Întrebă Reggie uluit. Pentru că Viv strigase. Stomacul i se contractase, de parcă primise o lovitură. Își ridică mîna să-și ascundă fața și se trase mai mult În scaun, repetîndu-i lui Reggie cu o insistență inimaginabilă: — Mergi! Înaintează! El o privea uluit. — Dar ce s-a Întîmplat? — Mergi mai departe, vrei? Te rog! Să merg mai departe! Te-ai țicnit? În față, drumul era Încă blocat de mașini. Viv se foia de parcă era chinuită de ceva. Se uită Înapoi, spre Fleet Street

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ricoșară În scaun. — Viv! spuse Reggie uimit și jignit. Nu fi rea! Ce-am făcut? Ce naiba ai? Viv! Ea coborî din mașină, Închise portiera și se depărtă. El se aplecă peste scaun, deschise geamul și-o strigă În continuare, Întrebînd-o uluit: — Ce s-a Întîmplat? Ce-am făcut? Ce? Apoi, vocea i se Înăspri - nu atît de furie, Își zise ea, cît de oboseală, din pură oboseală. Ce dracu-am mai făcut acum? Ea nu privi În urmă. Dădu colțul, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să spună, dar dădu din umeri și continuă pe același ton nepăsător. — Munca e ușoară. Nu se deosebește de aceea de a coase pînză și-ți permite să te gîndești la alte lucruri. Îmi place asta. Fraser părea În continuare uluit. — N-ai prefera să faci un lucru mai - cum să zic - Înălțător? Duncan răspunse sforăitor. — Nu contează ce aș prefera eu. Îți poți imagina expresia de pe fața unui tip de la biroul personal dac-aș fi zis aș prefera asta sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
rîs. — Uitați, Îmi pare rău. Cred că v-am creat o impresie greșită. În acel moment, Viv apăru În capul scărilor și intră În birou. Probabil că-i auzise vocea și se Întreba ce se petrece. Se uită la el uluită, iar apoi roși inexplicabil. Helen Îi surprinse privirea și-i făcu un semn să o pună În gardă. — Tocmai Îi fixam acestui domn o Întîlnire. Se pare că ușa de jos era deschisă... Totuși, omul făcu un pas Înainte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ca o fantomă, dar sentimentul era mai puțin plăcut. Își ridică mîna și bătu mai tare - și asta Îl făcu pe Fraser să traverseze camera, să pună mîna pe draperie și s-o tragă. CÎnd Îl zări pe Duncan, rămase uluit. — Pearce! zise el. Dar apoi tresări și se uită rapid la ușa dormitorului. Apăsă cîrligul și ridică Încet fereastra, ducîndu-și un deget la buze. — Nu prea tare. Cred că proprietăreasa e În hol. Ce naiba cauți aici? Ești bine? Da, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Întoarcem prin casă. — Prin casă? La naiba. Ar fi mai bine s-o luăm din loc În clipa asta. Gata, poți s-o ridici? OK. Unu, doi... În clipa cînd se simți ridicată, bătrîna deschise În sfîrșit ochii și privi uluită. — Ce faceți? murmură ea. Kay pipăi să prindă mai bine mînerul tărgii. — O să vă ducem la spital. V-ați rănit la o coastă. Dar o să vă faceți bine. — La spital? — Ați putea să stați liniștită? N-o să dureze mult, vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
În cele din urmă, vocea lui Reggie apăru pe linie. GÎfîia. — Marilyn? zise el. — Nu-i ea, eu sînt, spuse Viv repede. Nu-mi pronunța numele, ca nu cumva operatorul să ne asculte. Dar el Îi repetă numele. — Viv? Părea uluit. Băieții mi-au spus... — Știu. Tot o tărăganau și n-am avut altceva mai bun să le spun. — Cristoase. Îl auzi cum Își freacă bărbia și obrajii nerași. Unde ești? Cum ai dat de mine? Își depărtă gura. Woods, Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Se depărtase de Viv și-și Împreunase mîinile; le răsuci o clipă, apoi scoase un mic cerc din aur. Se mișcase atît de rapid și de imperceptibil, de parcă ar fi făcut un număr de iluzionism. — O aveai, deci? Întrebă Viv uluită și ușurată, iar Kay dădu din cap. — Da. Ridică mîna lui Viv și făcu verigheta să-i lunece pe deget. — Parcă e alta. — Ți se pare-așa pentru că ești bolnavă. — Așa? — Bineînțeles. Acum, nu uita de celelalte. Ia-mă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
dintr-un biet drac care nu avea permisul În regulă. Dacă bate la ușă și-mi aude vocea, o să vrea biletul. — Ei, și ce vreți să fac? — Nu vreți să mă lăsați să intru pînă trece? Se uită la el uluită. — Aici, cu mine? — Numai pînă trece. Și cînd bate la ușă, puteți strecura biletul pe sub ușă. Vă rog, domnișoară. Fetele fac tot timpul asta pentru soldați. — Vă cred. Dar nu și fata asta. — Hai, vă rog, vă implor. SÎnt la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]