1,411 matches
-
-i în regulă. Dar nici chiar așa! Nu ești bine deloc, Ig. — Repede! La un motel! Impulsurile mele naturale țipă să fie satisfăcute. Ai ceva bani la tine? — Nu mă lua în râs, spuse Myrna supărată. Trase coada de păr umezită din mâinile lui Ignatius și și-o aruncă pe umăr, peste chitara care zbârnâi. Ascultă-mă, Ignatius, sunt frântă. Sunt pe drum de ieri-dimineață de la ora nouă. De îndată ce ți-am expediat scrisoarea aceea despre regulamentul Partidului pentru Pace, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
e să devin Învățătoare. Tânătul studia acum Întrebător chipul lui Rose ca pentru a memora fiecare detaliu pentru a și-l aminti mai târziu. — Oricum, probabil că acolo te-am mai văzut, trase Rose concluzia. Își miji ochii și Își umezi buza de jos, trecând la expresia de felină. — M-am lăsat anul trecut, când am născut, Însă acum Încerc să mă apuc din nou de facultate... — Serios? spuse tipul, după care Închise imediat gura. Dacă Rose ar fi avut vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își îndoia gulerul din blană pentru ca răsuflarea sa să nu-l umezească. Înfofolit în blănuri, acesta se simțea bine în droșca deschisă, gonind repede prin cea mai rece și mai senină zi de iarnă de până acum. ă Ăștia-s nebuni, mormăi Salitov. Porfiri se întoarse să vadă motivul iritării acestuia. Privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe care o interpretasem însă în felul meu, ca pe o dovadă de gelozie, ceea ce mă mișcase, încât fusesem gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înfricoșată, în vârful gutuiului. „Încă nu te-au doborât”, îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie. Era vocea lui Dinu. „Cum, n-ai murit?” am exclamat gâtuit de emoție. El nu mi-a răspuns. Își umezea buzele cu limba. Coborî apoi buza de sus peste cealaltă, o supse, repetă operația și invers, gestul avea ceva senzual și scârbos, ca o împreunare de lipitori și abia când termină îmi vorbi: „Aceasta-i partea cea mai neplăcută a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Am păcătuit Împotriva Cuvântului, a aceluia care a creat și menține În ființă lumea. Acum tu ești pedepsit, cum și eu sunt pedepsit pentru asta. Nu există deosebire Între tine și mine.“ Venise o infirmieră, Îi dăduse ceva să-și umezească buzele, Îi spusese lui Belbo că nu trebuia să-l obosească, dar Diotallevi se revoltase: „Lăsați-mă În pace. Trebuie să-i spun Adevărul. Dumneavoastră cunoașteți Adevărul?“ „Vai de mine, ce puteți să mă Întrebați, domnule...“ „Atunci plecați de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cunoaște iubitul, deschide o ferestruică mică și se arată o clipă. Și imediat se ascunde, iar Cuvântul Torei se dezvăluie numai aceluia care o iubește. Iar noi am Încercat să vorbim de cărți fără iubire și În derâdere...“ Belbo Îi umezise din nou buzele cu batista. „Și?“ „Și atunci noi am vrut să facem ceea ce nu ne era Îngăduit și nu eram pregătiți să facem. Mânuind cuvintele Cărții, am vrut să construim Golemul.“ „Nu Înțeleg...“ „Nu mai poți Înțelege. Ești prizonierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Ne Întîlnim la casa de bilete a Parcului Arhitectural mîine, la zece. Dispare Înainte ca el să apuce să Întrebe de adevărata lor Margot. Ce s-a Întîmplat? Chiar și Diavolul se freacă la ochi, nedumerit. Ochii lui Wakefield sînt umezi. Viziunea paradisului regăsit a dispărut tot atît de iute pe cît apăruse. La vremea cînd Wakefield ajunge În holul muzeului, agenții de securitate mînaseră deja mulțimile În galerie, unde este În toi recepția cu brînzeturi, vinuri și un trio de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Da, spune ea hotărît, am crescut Într-un cămin. Mi-ar fi plăcut să trăiesc Într-una din casele astea ușoare, pe malul unui lac, În Suedia. Poate că am putea construi un Întreg oraș pentru orfani. CÎțiva ochi se umezesc și ministrul Culturii se Înviorează cînd realizează potențialul ideii. — Hmm, un oraș suedez ușor pentru orfani... — Orfanii români, Îl corectează Mariana. — Mda, sigur. Un oraș suedez - — Pentru orfanii români! strigă cu entuziasm unul dintre studenți, privind vrăjit la tînăra cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Dar nu cântă ca cocoșii. Cică ar cânta, dar iaca, Mai curând el bate toaca. Nu e ac și nu e țeapă, Însă bâzâie și-nțeapă. Rotundă ori lunguiață, Îmbrăcată-n multe rochii, Ea îți face limba creață Și îți umezește ochii. Mai ales când nu pândește, Toarce, dar nu împletește; Își vede de somnul ei Și visează motocei. Are doi copaci pe frunte Și trăiește pe la munte. Lunga-i și stufoasa-i coadă Lasă dâre pe zăpadă. Uite-te și
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
japonezei din zilele noastre. Takamori considera că sora lui era mai drăguță decât multe alte fete de seama ei. Când nu era furioasă sau bosumflată, era chiar agreabilă, dar nu avea nimic din sensibilitatea japonezei clasice, ai cărei ochi se umezeau când privea stelele sau care ofta nostalgic la vederea unei violete. Tomoe n-a fost însă întotdeauna așa cum e acum. Când era mică, își ridica mânuțele de culoarea frunzelor de arțar toamna, și striga: „Frățioare!“ Takamori era cu șase ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
răspunse. — Ăsta nu-i un roman polițist, frate. Ești prost dacă-ți închipui că bietul Gaston o să fie în stare să schimbe gândurile unui ucigaș și să-l facă să se îndrepte. Luat tare de sora lui, Takamori și-a umezit buzele cu limba. Se simțea stânjenit. — În loc să faci aici pe eroul, mai bine roagă-i pe polițiști să-l găsească pe Gaston. — Ce crezi că e de făcut? — Puțin îmi pasă de prostul ăla. M-am săturat de el. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
petrecuseră aici nopți de desfrâu părea să mai dăinuie încă în pereți și în ușile glisante pictate cu flori și păsări. Nimeni nu s-a sinchisit să îndepărteze urmele țânțarilor striviți pe pereți. Endō stătea întins și privea în tavan, umezindu-și buzele uscate cu limba. Umbra lămpii semăna cu un liliac. Gaston își scosese și el haina și stătea lângă Endō, în cămașă. Din când în când uda o cârpă la chiuvetă și ștergea fața bolnavului. După ce simțise că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în jur, buimac. Visa probabil. Clipi din ochi, se uita la Endō și apoi în jur. Mormăi ceva în franceză și apoi: — Oh, Endō-san, vă schimb imediat prosopul. Se îndreptă, panicat, spre chiuvetă. — Știi la ce mă gândeam? întrebă Endō, umezindu-și buzele febrile cu limba. S-ar putea să te omor într-o bună zi... Atât de tare mă superi uneori, încât nu te mai pot suporta. Escrocule! Ești un prefăcut și pace! Pe cine crezi tu că prostești? Ipocritule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
petice condurii găsiți prin paie și prin fân. Maria n-avu timpul pîn-acum nici măcar să-și vază pruncul de-atîta solie din atâta drum. S-apleacă peste iesle și peste lumină Maria. De dragoste-i țâșnește laptele în sâni, și-i umezește ia. [1937] * ALESUL Voinicelul de șapte ani se călește lângă cei bolovani la marginea satului. Ca-n marginea lumii și-a leatului. O șoaptă trece printre oameni ades, și-alunecă zvonul pe limbile pomului: El e cel chemat? El e
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de țăran roman și mâncare. Nelipsitul Andras, nepăsător ca întotdeauna, mi-a spus: - Rotari ne-a mărturisit că ești un sirian obligat cu forța să-i fii magistru și să le urmezi obiceiurile. E-adevărat? Am simțit cum mi se umezesc ochii și m-a cuprins căința pentru tot ce i-am greșit, fie și cu gândul, lui Rotari. Dar instinctul de supraviețuire a fost mai puternic decât orice sentiment, încât, la fel ca Petru odinioară, am mințit: - Da, așa este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
au luat rămas-bun, amintindu-ne că la curte ne așteptau mereu familiile noastre. Ne-au urmărit până ce ne-au văzut trecuți pe celălalt mal. N-aș fi crezut niciodată, dar inima mi s-a înduioșat, și ochii mi s-au umezit văzând cu disperare în spatele meu, în pâclă, malul drept al râului. Plecasem din Cividale ca un om de nimic, alungat și umilit. Iată-mă întors plin de respect și de onoare. Chiar dacă mai erau unii oșteni de vază care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lung, a citit ceva în ochii mei și s-a sculat brusc să pună cupa pe o masă. Observasem deja că, deși era cald, fața și brațele n-aveau nici urmă de sudoare și, când am văzut pata ce-i umezea tunica sub fund, am înțeles că nu Romilde, cu siguranță, era absentă în patul conjugal. Adevărul mi s-a dezvăluit întâmplător la câteva zile după întoarcerea lui Garibaldo. Tocmai citeam o carte, De magistro, a învățatului Sf. Augustin, rezemat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu puțin timp În urmă În legătură cu apartamentul de la Aventino. Vă stau la dispoziție. Maja ridică brusc capul. Manichiurista căzu de pe scăunel și Îi pictă fără să vrea o dâră de ojă pe dosul mâinii. Părul, Încă Îmbibat cu apă, Îi umezi tunica de atlas. — Nu era nici o urgență, spuse repede, ridicându-se. Voiam doar niște informații. Ochii săi căutară un colț În care să se ascundă, dar salonul era plin. Printre prietenele ei - de acum era un lucru bine știut -, stilistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
totul aiurea, fără coerență, făcută din pauze și din goluri și din diversiuni fără rost. De ce-am urcat În mașină? De ce? Idioată proastă, la ce mă puteam aștepta de la Antonio? Rupse un prosop de hârtie din ruloul care se umezea pe marginea chiuvetei. Gura mea, Dumnezeule, și nu era corect. Nu astăzi. Vineri după-amiaza mergea să-i țină companie generalului Ziliani. Era convalescent după o apoplexie. Îi citea romanele lui Salgari pe care el le devorase În tinerețe. Copiii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
buza inferioară, drept care era considerată rană lacero-contuzivă cu diferite echimoze vindecabile În opt (8) zile, cu condiția să nu apară complicații. În ceea ce privește cauza, raportul se limitase să noteze: violență fizică declarată. Nimic altceva. Emma aruncă bandajul În coșul de gunoi. Umezi un șervețel În jetul de apă și-și tamponă gura Îndelung, căci poate astfel nu avea să se umfle mai tare. Poate, cu un strat generos de ruj, avea să acopere copcile. Dacă Kevin o va săruta, va simți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o auzise, grăbise pasul și din două-trei sărituri ajunsese la ea. O privea cu uimire și atent la toate emoțiile care veneau din sufletul omului peste care se făcuse stăpân. Ea vorbea necontenit, fixându-și asupra lui ochișorii albaștri și umezindu-și din când în când buzele. Îl întreba ce se întâmplase seara trecută, în odaia grajdului, dacă era adevărat că a intrat în el vreun duh rău și mai ales dacă îi arsese cumva lui Mașcatu vreuna. Seara trecută nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fi cutremurat amintirile, ci pentru că ea era tulburată și-l sugruma cu emoția ei. Se oprise și era neliniștită și tremurătoare ca oricare ființă care își așteaptă împlinirea, oricare ar fi ea. S-a uitat în apă și și-a umezit fața neagră, însemnată cu șanțurile albe ale ridurilor bătrâne. Avea pe atunci aproape 70 de ani și în ochii ei căprui licărea viața ca la orișicare vârstă. S-a șters pe față cu o frunză mare de floarea-pâinii. Apoi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a străduit să-și ia o poză cât mai diferită, de fapt, făcându-l să se maimuțărească și pe când spunea, ei, ai văzut cum m-am întors, Zoe a izbucnit în râs, dar un râs molipsitor, lui însuși i se umeziseră ochii. Era dezamăgit, dar nu dezarmat, dimpotrivă, hotărât să continue. - Ce vrei să fac pentru tine, ca să mă crezi că sunt Zogru? - Absolut nimic. Te cred pe cuvânt. - Totuși, spune-mi ceva, ceva greu și pe care Alecu nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]