1,469 matches
-
domnișoara Blandish. Odată, pentru a-i putea spune o altă poveste, urmări un film cu cowboy în cinematograful personalului, dar cînd i-l pomeni, ea avu un atac de furie. Credea numai în povești repetitive despre bărbați brutali și femei umilite, fiind convinsă că restul sînt istorioare spuse voit în bătaie de joc. De fiecare dată, Lanark pleca din cameră cu o durere de gît, hotărît să nu mai revină, și dacă ar fi existat un alt loc în care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Apăsă cu dexteritate mai multe butoane. — Ați putea să trimiteți, vă rog, o tînără? Să-l ducă pe domnul Thaw în sala de așteptare?... Foarte bine... Ați putea să așteptați aici puțin, domnule? — Da, vă rog, spuse Thaw simțindu-se umilit pentru că i se spusese domnule. Se duse spre o măsuță pe care erau aranjate cu grijă o serie de reviste în șiruri suprapuse. Neavînd curajul să strice ordinea, se mulțumi doar să se uite la coperte: Directorul - O REVISTĂ PENTRU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
el, îl jumulea ca pe-un clapon. Mereu, orice încercare de apărare i-a fost zădărnicită, la fel țipetele, așa că Nicu, după ce cântărea situația, ori o lua la fugă, când era în zone mai aglomerate, ori se lăsa buzunărit și umilit. Sandu zis Botosu’, clientul polițailor, era unul din cei prezenți în toate dezordinile din Capitală, și la ultimele evenimente, la manifestările din strada Carol, devastase câteva prăvălii. Cum îl apucă de mână, răsucindu-i-o la spate, Nicu simți că
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
a aruncat toate insultele ce există sub soare, i-a insultat până și pe strămoșii săi. Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătranul rămânea impasibil. La sfârșitul dupăamiezii, simțindu-se obosit și umilit, războinicul a abandonat și a plecat. Decepționați de faptul că maestrul primise atât de multe insulte și provocări, studenții l-au întrebat: - Cum ai putut răbda atât de multă umilință? De ce nu ți-ai folosit spada, chiar dacă știai că ai
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
pustiu, unde până - atunci nu călcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul îmbla încă pe pământ. Într-o zi se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu. Hainele și fața unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celălalt mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. Erau Domnul și Sf. Petrea. Picioarele lor înfierbîntate de nisipul pustiului, călcară atuncea în răcoarele și limpedele pârău ce curgea din isvor. Pin cursul apei cu glesnele lor sfâșiau valurile până la umbritul lor isvor
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
plecat după cel mult o jumătate de oră. Dar situația în care mă aflu nu mi-a îngăduit să-ți trântesc atât de repede ușa. Am rămas încă două ore și jumătate țintuit pe scaun, cu ochii la ceas, așteptând, umilit, murdărit de impertinența cu care ți-ai permis să pretextezi "o urgență". Cred că subalternul care-ți ține locul regretă cafeaua pe care mi-a oferit-o. Întârzierea dumitale i-a demonstrat că nu merita să se deranjeze. Dealtfel, și-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
l-a pleznit peste obraz, de l-a podidit sângele. Și toți pescarii, după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a-și bea cafeaua liniștit. Cu mâna lui grea ca o lopată. Profetul ar fi putut să mă strivească la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini; și cu gura plină parcă de noroi cald, m-am întors la Marta și, beat, umilit, îndîrjit împotriva ei fiindcă nu o răzbunasem și împotriva mea fiindcă mai aveam o licărire de luciditate, simțind nevoia să murdăresc totul, să nu mai am nimic curat, am silit-o să facă dragoste cu mine. Cred că în seara
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dreptul mojic. ― Mai bine taci. Îmbracă-te și hai să mergem. Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la suprafață, agravate. Laura mi se părea vinovată de tot, că mă găseam acolo, că tremurasem, că mă simțeam umilit, și tot drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să-i zic: ― Te rog, iartă-mă, uneori mă port ca un prost. Întâmplarea aceasta a avut și ea rolul ei. De fiecare dată când m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să-i zic: ― Te rog, iartă-mă, uneori mă port ca un prost. Întâmplarea aceasta a avut și ea rolul ei. De fiecare dată când m-am simțit umilit, am devenit mai arogant cu cei care, dintr-un motiv sau altul, mă suportau sau trebuiau să mă suporte astfel. De aceea am început să-mi dau aere și chiar să-i reped pe unii mai slabi de înger dintre
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
umăr, trăgîndu-mă îndărăt. Bruta m-a privit cu ochi de gheață, neînduplecați, de parcă nu mă văzuse niciodată. Am vrut să-i explic ceva prin semne, dar Francisc s-a încruntat amenințător și am priceput că n-avea rost să insist. Umilit, am pornit înapoi pe coridor, rugîndu-mă să nu mai întîlnesc pe nimeni. De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au dat parcă o luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam unde
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acceptării totale despre care se vorbea nu putea fi înțeleasă în sensul restrâns care i se dădea de obicei, că nu era vorba de banala resemnare, nici măcar de dificila umilință. Era vorba de umilire, dar de o umilire la care umilitul consimțea. Desigur, suferința unui copil era umilitoare pentru minte și inimă. Dar tocmai de aceea trebuia să intri în ea. Tocmai de aceea, și Paneloux asigura auditoriul că ceea ce avea să spună nu era ușor de spus, trebuia s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
am dat și de o altă încercare de la sfârșitul lui decembrie cu titlul „O declarație repetată în susținerea adevărului”, ce se referă la întâmplări din 1940-1941. După cedarea forțată a Basarabiei, Bucovinei și a ținutului Herța din 28 iunie 1940, umiliți ca cetățeni și mai ales ca ostași, resturile regimentului nostru s-au repliat, la Focșani, în cazarma Regimentului 10 Putna. Cu plutonul meu am continuat instruirea prin preajma satului Mândrești, apoi la Câmpineanca - apropiat de Focșani - astăzi cred că face parte
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de asistente să-i pună doar un plasture pe ea, dar ea insistase pentru o chestie mare și albă. O rupsese în clipa în care se terminase școala, dar, totuși. Arăta ca dracu’. Arăta ca un invalid. Ca un bolnav. Umilit. La unsprezece ani, Billy Cleever avea 1,75 metri și 54 de kilograme, mușchi solizi pentru un puști de vârsta lui și era cu cel puțin treizeci de centimetri mai înalt decât oricine din școală. Era mai solid chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
faptul că sursa nu era nici pe departe de încredere. Îl privi pe caporal cu ură. ă Ăia mari o iau în serios. Ei vor să îmi dați câțiva oameni ca să execut o cercetare ca la carte. Salitov se simțea umilită că fusese pus în situația de a îi explice toate astea. ă Noi n-avem oameni care să iasă la plimbare prin parc. ă Trebuie să aveți ceva oameni disponibili. ă Iar dacă trebuie să ne punem la bătaie resursele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aruncate bătrânului nu l-ar pune în situația de a face concesii sau de a se resemna. Însă, desigur, știa că nu va scrie niciodată scrisoarea. Poate că investigatorul avea dreptate. Era prea mândru, la urma urmei. Adeseori se simțea umilit, mai ales în situația dată. Cele două lucruri mergeau mână în mână, credea el: o sensitivitate crescută la umilință și mândrie excesivă. Ar da orice să scape de amândouă. Independența financiară ar fi singurul mod de a o face, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
numai că cerșise, dar și mințise. Virginski nu intenționa deloc să traducă vreun cuvânt. Se dusese acolo pur și simplu ca să vadă ce poate stoarce de la ei și fu surprins să afle că atunci nu se simți deloc rușinat sau umilit. Abia acum era în stare să aprecieze foamea care îl făcea să se gândească la o plăcintă cu carne de cinci copeici ca la un banchet și care îexonera de orice gest dezonorant. Îi mai rămânea doar un lucru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
timp, Părinții tăi nu sunt proști, Mai ales maică-mea, în fond, războiul ăsta e mai mult al ei decât al lui, întotdeauna a fost afurisită. Marta nu mai plângea, Dar tu, cum te simți, întrebarea venea de la Cipriano Algor, Umilită și rușinată, mai întâi a fost umilința de a fi nevoită să asist la o discuție care mă viza direct, fără să pot interveni, acum mi-e rușine, Ce vrei să spui, Fie că ne place sau nu, au aceleași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
plecat după cel mult o jumătate de oră. Dar situația în care mă aflu nu mi-a îngăduit să-ți trântesc atât de repede ușa. Am rămas încă două ore și jumătate țintuit pe scaun, cu ochii la ceas, așteptând, umilit, murdărit de impertinența cu care ți-ai permis să pretextezi „o urgență”. Cred că subalternul care-ți ține locul regretă cafeaua pe care mi-a oferit-o. Întârzierea dumitale i-a demonstrat că nu merita să se deranjeze. Dealtfel, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
l-a pleznit peste obraz, de l-a podidit sângele. Și toți pescarii, după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a-și bea cafeaua liniștit. Cu mâna lui grea ca o lopată, Profetul ar fi putut să mă strivească la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini; și cu gura plină parcă de noroi cald, m-am întors la Marta și, beat, umilit, îndârjit împotriva ei fiindcă nu o răzbunasem și împotriva mea fiindcă mai aveam o licărire de luciditate, simțind nevoia să murdăresc totul, să nu mai am nimic curat, am silit-o să facă dragoste cu mine. Cred că în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dreptul mojic. — Mai bine taci. Îmbracă-te și hai să mergem. Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la suprafață, agravate. Laura mi se părea vinovată de tot, că mă găseam acolo, că tremurasem, că mă simțeam umilit, și tot drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să-i zic: — Te rog, iartă-mă, uneori mă port ca un prost. Întâmplarea aceasta a avut și ea rolul ei. De fiecare dată când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să-i zic: — Te rog, iartă-mă, uneori mă port ca un prost. Întâmplarea aceasta a avut și ea rolul ei. De fiecare dată când m-am simțit umilit, am devenit mai arogant cu cei care, dintr-un motiv sau altul, mă suportau sau trebuiau să mă suporte astfel. De aceea am început să-mi dau aere și chiar să-i reped pe unii mai slabi de înger dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]