KorAP: Find »[drukola/base=unchi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...329 >

8,223 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

Zile și nopți întregi, valurile acelea incredibile veneau unul după altul, precum tonii vară, împingându-ne mereu spre sud, fără să-nțelegem cum de nu ne scufundăm. Trebuie să fi fost o experienta teribilă, spuse Vahíne Tipanié cu voce tremurătoare. Unchiul meu a fost unul dintre cei care au murit atunci. Mi-aduc aminte de Mai, răspunse Miti Matái. Era un barbat viteaz, dar, nu știu din ce motiv, s-a sculat într-o dimineață cu tot părul alb. O lună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

a maică-mii. De-asta îmi era cel mai frică: soră-mea adolescentă și virgină, crede că doar se îngrașă, după care aduce pe lume un copil retardat cu două capete. Ambele semănând leit cu mine. Cu mine, tatăl ȘI unchiul lui. Pân’ la urmă, nu chestiile de care ți-e frică îți vin de hac. Cea mai mișto parte a Pescuitului de Perle era gura de scurgere pentru filtrul piscinei și pentru pompa de circulație a apei. Partea cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
spune-o nimănui. Răsucind cu mâna o piersică învelită într-o bucată de catifea lipicioasă de la sângele închegat, Pețitorul zice: — E o glumă în familia mea. Sus pe scara lui din scaune suprapuse, zice: O glumă pe care-o spuneau unchii meu doar când se îmbătau... Contele Calomniei ridică reportofonul. Agentul Ciripel, camera video. Grup de intelectuali americani (scriitori, jurnaliști, editori, actori) care se întîlneau la hotelul Algonquin din New York în perioada 1919-1927. Printre membrii grupului se numără scriitorii Dorothy Parker

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

părul galben, vâlvoi și încâlcit în inele, cu o pereche de ochi negri, exagerat de mari, două bețe veșnic julite, ce-i țineau loc de picioare, o săgeată gata să țâșnească în orice direcție i-ar fi comandat sufletul, când unchiul Vali și unchiul Dali au venit acasă cu două biciclete. Noi nouțe, frumusețile luceau în soare aruncând străluciri de globuri argintii. Bărbații au lăsat servietele lângă perete și emoționați la gândul surprizei pe care o făceau și-au strigat odraslele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
și încâlcit în inele, cu o pereche de ochi negri, exagerat de mari, două bețe veșnic julite, ce-i țineau loc de picioare, o săgeată gata să țâșnească în orice direcție i-ar fi comandat sufletul, când unchiul Vali și unchiul Dali au venit acasă cu două biciclete. Noi nouțe, frumusețile luceau în soare aruncând străluciri de globuri argintii. Bărbații au lăsat servietele lângă perete și emoționați la gândul surprizei pe care o făceau și-au strigat odraslele. Emanuela, fetița unchiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
unchiul Dali au venit acasă cu două biciclete. Noi nouțe, frumusețile luceau în soare aruncând străluciri de globuri argintii. Bărbații au lăsat servietele lângă perete și emoționați la gândul surprizei pe care o făceau și-au strigat odraslele. Emanuela, fetița unchiului Dali, era un copil mai mult decât grăsuț. Înceată, greoaie și fricoasă, ea privi bicicleta cu spaimă. Nici nu-i trecea prin cap să-și urce trupul mare pe șaua mică ce se legăna înfiorător. Tatăl ei o convinse, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
nicicum, voinței ei. Dali o certa, ridicând mingea de jos. De ce Luana poate face asta și tu nu? Are mai multe mâini decât tine? Mereu mă compari cu Luana. Ei îi place mingea, mie nu. Părăsise jocul, supărată. Dan, băiatul unchiului Vali, un copil suplu, înalt și molcom, privi obiectul din fața sa cu expresia omului pus să lingă sare. Rugat să urce pe încrengătura metalică, înghiți în sec. Începu, apoi, plimbarea în urma celeilalte biciclete. Luana intră în casă cu sufletul pierdut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mulți bani ca surorile sale. În casa acestora intrau două salarii, bărbații lor erau bine situați și oameni de vază ai târgului. Mai apoi, văzuse lădițele cu fructe ori legume pe care unul sau altul le aducea în curte pentru unchii ei dar nimeni, niciodată, nu se oprise la poartă să-i lase doamnei Leon un lucru cât de mic. Această veșnică aducere-aminte o făcu să urască anonimatul și sărăcia de care se loveau la fiecare pas. Nici Bica nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
În ziua aceea însă, Luana avea să se ridice la nivelul verilor ei. Va merge cu Sanda să-i cumpere bicicletă, vor intra cu ea pe poartă, mama o va plimba prin curte ținând "bijuteria" de șa, la fel ca unchii cei bogați. Își imagina savoarea momentului îngropată în perne. Deși îi auzea pe copii strigând-o, bătând în ușă cu încăpățânare, refuza să răspundă, să se miște, voia să se bucure în tihnă de închipuirea clipei. Urletele disperate de afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Luana, mereu pe străzi cu bicicleta, venea acasă doar la prânz, să mănânce din fugă te miri ce. Nepoții ceilalți, pâinea lui Dumnezeu, se jucau cuminți lângă ea, jocuri pașnice și fără grai, cum nu sperase bătrâna să vadă vreodată. Unchii și mătușile trăiau "a doua tinerețe" în sfânta pace a ogrăzii. Doamna Leon se întorcea acasă de la slujbă liniștită, fără să se mai furișeze pe sub geamurile surorilor cu inima strânsă de groaza observațiilor zilnice. Se retrăiau vremurile înfloritoare, "obrăznicătura bătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
devreme, se găteau cu haine frumoase și ieșeau în curte să-i privească pe cei mari cum pregătesc automobilele pentru drum. Femeile scuturau covorașele și husele, bărbații ștergeau parbrizele, făceau curat în portbagaje. Copiii se hârjoneau, așteptând cu nerăbdare plecarea. Unchiul Vali avea un "Trabant". Se auzea până în capătul străzii pârâiala pe care o făcea motorul când era pus în funcțiune. Luana asista la toată mișcarea ascunsă după perdea, cu o sfâșietoare dorință de a merge și ea. Era înnebunită după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
se vedea urcată în mașină. Parcurgea drumul cu ochii lipiți de fereastră. Siluetele animalelor ce pătau, ici și colo, verdele pajiștilor întinse o făceau să strige. Dan îi urmărea privirea: Ce-ai văzut? O cireadă. Uite, acolo, o vacă bej. Unchiul Vali, cât pe ce să scape volanul din mână, se prăpădea de râs. Luana, ai să rămâi în istoria familiei cu bovina ta colorată. Anda urmărea berzele și-l punea pe băiat să se roage pentru o surioară. Copiii porneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
perechi și începu să danseze. Simțea îmbinarea sunetelor cu sufletul. Mișcarea pașilor împlinea bătăile inimii. Confundată cu această trăire melodioasă, Luana se simțea fericită. Dansatorii se uitau la ea plini de admirație. Unii dintre ei, mai șugubeți, îi imitau mișcările. Unchiul Dali o prinse de mână și fetița se roti, de câteva ori, pe sub brațul lui. Nuntașii aplaudară iar unchiul nu-și mai încăpu în pene de mândrie. Se afla în mijlocul atenției, partenera se bucura de o sinceră apreciere. De mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
melodioasă, Luana se simțea fericită. Dansatorii se uitau la ea plini de admirație. Unii dintre ei, mai șugubeți, îi imitau mișcările. Unchiul Dali o prinse de mână și fetița se roti, de câteva ori, pe sub brațul lui. Nuntașii aplaudară iar unchiul nu-și mai încăpu în pene de mândrie. Se afla în mijlocul atenției, partenera se bucura de o sinceră apreciere. De mică își corectase mișcările și gesturile în fața oglinzii. Dansa, în timp ce radioul dat la maxim o făcea pe Sanda să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
după un moment de pauză, trăgând aer în piept în timp ce pronunța cuvintele, scoțând un oftat șuierat și înghițit, că toată lumea izbucnea în râs. O rugau să cânte, iar și iar și Luana nu se plictisea niciodată. Când melodia se termină, unchiul Dali și partenera lui se pregătiră pentru dansul următor dar Vanda își înhăță bărbatul și-i șopti la ureche. Dali se întoarse spre Luana, o luă de mână și în drum spre casă Dan și Ema fură și ei culeși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
la culcare. Nu suportă să vadă lumea uitându-se la mine. Dacă ar ști cum s-o îmbrace și ar ajuta-o să aibă mai mult curaj, Ema s-ar bucura de aceeași atenție. Ai grijă ce vorbești, domnișoară, șuieră unchiul Dali, altfel o iei peste gură. În cinci minute să fii în pat! Luana o luă la fugă spre casă. Se aruncă pe un scaun, sufocată de ciudă. Amintindu-și cuvintele bunicii, "femeile te vor invidia", își spuse: "Foarte bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
un scaun, sufocată de ciudă. Amintindu-și cuvintele bunicii, "femeile te vor invidia", își spuse: "Foarte bine. Așa să fie, dar în seara asta va fi cum vreau eu!" Își schimbă rochița, își prinse părul în clame și pândi retragerea unchiului Dali în curtea de alături. O zbughi afară și se piti în spatele gardului despărțitor al celor două gospodării. Stătea chircită, privind țintă printre scânduri. Muzica o învăluia, provocându-i nesfârșite păreri de rău. Rochiile lungi, sclipitoare, alunecau prin fața ochilor ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de răzbunare amestecate cu o dorință arzătoare ca tatăl ei să învie, pentru a mai dansa, o noapte, cu soția sa. Frământarea cea mai adâncă însă i-o provoca întrebarea a-l cărei răspuns nu reușea să-l găsească: de ce unchii ei n-o invitaseră pe mama la dans? CAPITOLUL II "Nu există Moș Crăciun!" Prima zi de școală a fost, mai degrabă, un amestec de senzații decât o mare bucurie, o trăire unică de care să-și aducă mereu aminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Crăciunului, nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, lumea merge la biserică dar Moș Crăciun, el, bătrânul îmbrăcat în haină roșie și cu barbă mare, albă, nu există! Sub hainele frumoase și barba din vată se ascunde un om ca toți oamenii, unchiul Dali, mai exact, mascat, ce-i drept, foarte reușit. Își schimbă vocea, se cocoșează de spate, să pară mai mic, își schimbă până și ghetele în fiecare an, să nu-l recunoaștem dar e el, unchiul Dali și nu altcineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
om ca toți oamenii, unchiul Dali, mai exact, mascat, ce-i drept, foarte reușit. Își schimbă vocea, se cocoșează de spate, să pară mai mic, își schimbă până și ghetele în fiecare an, să nu-l recunoaștem dar e el, unchiul Dali și nu altcineva. Prostuței ăleia de Ema îi este așa de frică, încât nu l-a dibuit nici până acum. Anul trecut am râs teribil de el. Mama și tata l-au lăsat să se creadă nedescoperit, l-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
au lăsat să se creadă nedescoperit, l-au tras de barbă și i-au pus piedică. Smocul de vată i se desprinsese și era tare caraghios să-l vezi cum se chinuie să-l țină acolo unde îi era locul. Unchiul Dali a ieșit foarte mândru de prestația lui. Se opri în fața fetei și repetă categoric: Verișoară dragă, nu există Moș Crăciun! Era al doilea pumn pe care Luana îl dădea. La fel ca și Damaschin, Dan îl primi în plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
altă dată. Își aminti cum se jucau de-a școala. Dan și Ema stăteau unul lângă altul la masa ce servea drept bancă, sub via din curte. Ea, în chip de profesoară, preda lecția la tabla improvizată din ușa garajului unchiului Vali. Deși era cu un an mai mare, Ema nu se încumetase să lupte cu vara ei pentru această funcție. Întotdeauna Luana trebuia să comande, să fie în fruntea trupei și drept urmare acum preda "elevilor" ei înmulțirea și împărțirea. Plictisită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fetelor, alături de Luana, mai participau două fetițe, surori, care locuiau peste drum. Copiii trăgeau banca metalică din fața ușii mătușii Vanda și-o înfigeau în mijlocul curții. Asta era capra. Apoi, târâiau bara de bătut covoarele din magazie și aveau paralelele. Cum unchiul Dali făcea rost de orice, verișorii dispuneau de o bârnă nou-nouță. Covorul scos din sufragerie reprezenta solul. Gata! Putea începe concursul. Arbitrul se așeza la masă, cu o coală de hârtie în față, pe care își făcea notările. Participantele își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
sufragerie, cu fața arzând. Intrarea Emei fu umbrită, ca de fiecare dată, de sporovăiala continuă și fără sens a Vandei. Luă cadoul din mâinile fetei și-l întinse băiatului, cu o expresie atât de mândră, de parcă-i dăruise Turnul Eiffel. Unchiul Dali îl sărută zgomotos, îl ridică în brațe și-l mângâie în creștetul capului, umflându-se în pene, nu se știe din ce motiv. Îl sărută și pe unchiul Vali pentru ca, în final, s-o strângă cam tare în brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cu o expresie atât de mândră, de parcă-i dăruise Turnul Eiffel. Unchiul Dali îl sărută zgomotos, îl ridică în brațe și-l mângâie în creștetul capului, umflându-se în pene, nu se știe din ce motiv. Îl sărută și pe unchiul Vali pentru ca, în final, s-o strângă cam tare în brațe pe mătușa Anda, frumoasă foc și elegantă, de-ți lua suflarea. Se întoarse, apoi, spre familia Leon: Ce faci, Sando, aici erai? Se așezară la masă, cu Bica lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]