1,021 matches
-
mai înțelepte pentru cei sortiți cu moartea, cuvinte-imagini, cuvinte-cântece, cuvinte-cheie, lacăt și zid, cuvinte care simfonizau uluitor de rapid trecerea. O tânără goală cu nuferi în păr se ghemui la picioarele lui nea Costică, udând podeaua cu apă verde. Se undui spre pieptul bărbatului și-i atârnă de piept un nufăr lung în loc de cravată. Se depărtă încet fără să atingă podeaua și șopti (fără să miște buzele i se păru): Vii când vrei! După trei zile, nea Costică își reveni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mal un sunet, ca un strigăt de om, pe o notă foarte înaltă, sunetul se prelinse pe apele foșnitoare ale fluviului, ca o panglică albă mulată de pe crestele valurilor. Un șarpe muzical cu o lungime cât lățimea Dunării. Cântecul se unduia odată cu trupul după formele apei. Valuri de hulă, unde line, vârtejuri. Și câte un plescăit de coadă. Se înfiripară goale în fața celor doi adormiți niște fete cam de vârsta lor, cu plete până la călcâie de culoarea stelelor sau a Dunării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prelungim existența, când, de fapt, le creăm agonia. Unde-i atunci adevărul? șuieră Prunilă. El întreba ca și cum ar fi exclamat. ADEVĂRUL E NECUNOSCUTUL DESCÂLCIT CLIPĂ DE CLIPĂ, ÎNCET, ÎNCET... ÎNCET! zise Chirilă când deja avea apă în gură. Halipa se unduia departe, fulgerând apa cu solzii de aer în care se răsfrângeau Soarele și Luna, iar prin cer se vedea până departe cum se nasc stelele. Și după ce făceau ochi, mergeau de-a bușilea pe glodurile nopții până-și găseau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se Întâmplă aici ? Ce e cu ei aici ? Nu le-am spus nimic despre Ziua Angajaților În Familie. Știu sigur că nu le-am zis. Categoric. — Bună, Emma ! spune Kerry când ajunge lângă mine. Ce zici de costumul meu? Se unduiește demonstrativ și-și pipăie ușor peruca blondă. — Tu cine ești, scumpo ? spune mama, privind nedumerită spre rochia mea de nailon. Heidi? — Eu... Mă frec pe față. Mamă... ce-i cu voi aici ? Fiindcă eu... adică, am uitat să vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mi-l prezinți.Mam gândit și la tine.O cunoști pe Augusta? Trebuie să sosească.Fii amabil și invit-o aici. Alin:Desigur! Vom juca la dublu.Va fi party! Scena 2 Dorin îi recită Monicăi. Dorin:”Rebelul vânt îți unduiește părul, Trudit e soarele-n nuanțe aurii Și șarpele iubirii îți oferă mărul; Cerceii tăi emit reflexe argintii”. Monica:E creația ta? Dorin(așezându se în fotoliu):Incă mai lucrez la ea. Monica:Deci,ești la primul tău rol.Ești
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
PAȘI NEFÅCUȚI Era ceasul aproape douåsprezece din noapte Timpul când stihiile negurilor își arată dinții sclipind în lună și liniștea se unduiește agale printre păduri peste pământul încolțit după lunga înfrigurare a iernii Și ticăitul sec al secundarului de alamă tăia în felii egale repetat monoton ca un clopot spart disperând spiritul ce-și așază în lada de zestre îndoieli întrebări născute
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
râse Ben, care se simțea bine, dar tot nu se simțea puțin încurcat de faima lui proaspăt dobândită. ― Ce zici de roșcata aia? Richard îi dădu un ghiont lui Ben, după care amândoi se uitară la spatele fetei, care se unduia amețitor în drum spre toaletă, unde avea să-și împrospăteze rujul. ― Ce-i cu ea? întrebă Ben, privind cu plăcere cum își purta ea fusta atât de scurtă și de mulată. ― E dispusă la orice, Ben. Ce zici? Desigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ar fi fost pe cale să explodeze. Dă-mi-le, a zis Helen înșfăcând meniurile din mâinile nebunei zâmbărețe. îi așez în zona mea. N-o să primiți prea multe pahare gratis, ne-a strigat ea peste umăr în timp ce-și unduia fundulețul printre petrecăreții înecați în tequila. Stați aici, ne-a spus aruncând meniurile pe o masă de lemn instabilă, de dimensiunile unei coperți de album. în câteva clipe mi s-au umplut mâinile de așchii. —Trebuie să merg să duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Își amintea că de fiecare dată privirea îi zăbovea pe gleznele ei subțiri și coapsele ce se arcuiau atât de frumos sub rochiile ușoare de vară pe care le purta. Asta ca să nu mai vorbim de sânii obraznici care se unduiau în ritmul pașilor. Căzut în reverie, lui Cristi i se așternu un zâmbet pe față. Se scutură repede, oare ce se întâmpla cu el? Începea să creadă că nu mai gândește limpede, iată la ce îi zbura lui mintea! Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l să transpire. Își dezbrăcă din mers hanoracul, în timp ce își continua drumul. Pe măsură ce mergea, privea țintă spre stânca cenușie din fața lui. Ceva în sunetele din jur se schimbase. Vântul continua să sufle destul de slab, numai cât să facă ierburile să unduiască ușor. Se auzea un fâșâit continuu care nu știa dacă se datorează milioanelor de fire de iarbă ce se atingeau unele de altele ori curentului de aer ce îi trecea pe la urechi. Dintr-o dată își dădu seama ce se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu? Nici nu era nevoie să întoarcă capul pentru a ști ce se află în jurul său. Simțea cum se ridică tot mai sus, peste Muntele Rău. Stânca Adevărului era chiar dedesubt, o vedea ridicându-se din marea de iarbă care unduia ușor. Impropriu spus că o vedea, știa că e acolo, simțea apăsarea colosală a greutății ei pe piatra muntelui, scrâșnetul rocii măcinate și susurul apei din pânza freatică din adânc. De o parte și de alta, pădurea se întindea întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din Ruși, așa cum promiseseră decuseară. Văzând că nu se mai abat pe la casele lui, omul închise porțile cele mari, trase obloanele fierăriei, pierzându-se, apoi, în mrejele somnului. Pe la ceasurile șase ale dimineții, o sanie trasă de doi cai se unduia vioaie spre Dealul Sângeapului. Nu se auzea decât mormăitul lui Fetea, care îndemna ciudos caii, azvârlindu-le, îngăduitor, biciul pe spate. Din când în când, un oftat prelung răzbătea dintre femei și un chiuit umplea drumul cețos. Două umbre se
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
lui Ițic, descărcară marfa, socotiră banii și, după ce târguiră lucrurile însemnate de baba Maria, se așezară pe băncile dinaintea hanului, potolindu-și setea cu o cană de vin. Vântul se opri și se porni o ploaie răcoroasă de primăvară. Drumul unduia anevoios spre marginea pădurii. Gândul bătrânului se îndrepta spre căsuța clădită din bârne de lemn, care-l aștepta, împreună cu boscorodelile babei. Iar tânărul...el deja visa la ochii albaștri ai Irinucăi, fata pândarului, care-l ispitea molcom, făcându-l să
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
plaseze la preț de nimic, o sută de mii, bre, unde mai găsești?, un Coran din colecția lui de cărți legate în piele în culoarea neagră-verzuie a muștelor de gunoi. Diseară viu, să știi, pân-atunci mâncare canci! Femeia pleacă unduindu-și omoplații lăsați la vedere de maieul de vară care trebuia să fie alb. Fac cu ochiul șugubăț spre deschizătura ușii, prin care s-a topit arătarea: cine-i, vor să întrebe ochii mei, dar ceva îmi spune că trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ritmul lent și melodios, desenând în eter o dulce resemnare. Capetele noastre se sprijineau unul de altul. Ea închisese ochii și se visa iubită și-i închisesem și eu să arăt tuturor ca n-o să-mi mai pese. Ne am unduit minute în șir și nici n-am tresărit când a început melodia preferată a Creței. Mă simțeam privit de undeva din mulțime, dar eram prea departe de acea lume și eu și partenera mea... Nu ne-am vorbit toată seara
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
muzica, pentru a o lăsa să mă domine. M-am ridicat pe vârfuri și am făcut o piruetă În loc, apoi mi-am ridicat ambele mâini și am Început să le mișc cât de grațios puteam, În timp ce tot corpul mi se unduia În direcții aleatorii, neștiind parcă pe ce cale să o ia. Mă Învârteam la nesfârșit, tot mai rapid. Alergam pe vârfuri, lăsând În urmă inițialul sentiment dezolant. Mintea Îmi era Încețoșată, Însă simțurile Îmi erau mai treze ca niciodată. Muzica
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
în locul prietenului său de suflet, ce până nu demult era atât de prezent acolo. Totul îi juca pe dinaintea ochilor. Silueta era una cu totul neomenească, supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai așa cum apare imaginea cuiva pe linele valuri, ce se unduiesc liniștit pe suprafața unui lac. „Doamne ferește! Ăsta-i vis sau realitate?!”, îngână el sugrumat de tot de spaimă. Atunci, foarte repede, un clocot de nespusă amărăciune 1 Întâlnire (în limba franceză). îl umplu pe bietul tânăr și un tremur jalnic
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
noapte adâncă, dar luciul apei scânteia în clar-obscur. Dacă această planetă avea vreun satelit, acesta, în orice caz, nu se arăta încă deasupra orizontului, ori era prea mic pentru a izbuti să reflecteze o cantitate suficientă de lumină. Contemplă apele unduind lumina și se întrebă: "oare la ce depărtare mă aflu de Pământ?" Părea ciudat, anormal, chiar, să-și dea seama de imensitatea acestei distanțe. Îi dădea impresia de micime, un sentiment a tot ce rămânea de făcut. Nu avea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
nouă în al patrulea loc: ai prilej de mare bucurie, poți să râzi, să dansezi, din cerul tău cad floricele albe, pe care o adiere desprinsă din curcubeu le învârte în fuioare, în răsuciri uluitoare, poți să râzi, în jurul tău unduiesc perdele roz cu gust dulce, de zmeură, poți să dansezi, fluviul galben cântă pentru tine, din apă, pietre, frunze și peștișori de aur, cântă pentru tine. șase în al cincilea loc: acum bucata asta de pământ, pe care stai, este
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
Chiar dacă era pe deplin conștient că un banchet se putea prelungi până noaptea târziu. Ieșind prin poarta veche, cu acoperiș de stuf, cărarea ajungea repede la drumul de lângă lac. Ultimele urme de căldură a zilei încă mai făceau să se unduiască aerul pe cerul dinspre vest, peste lacul Suwa. Toshimitsu privi, un timp, în lungul drumului. În sfârșit, își văzu stăpânul venind spre el. Caii, lăncierii și ajutoarele îl urmau în grup compact. Dar îngrijorarea de pe chipul lui Toshimitsu nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
miză pe-un asemenea rămășag. I-auziți, toată lumea! N-am dreptate? În timp ce dădea din brațe pe creasta barajului, cerând acordul tuturor muncitorii, un strigăt de răspuns se ridică într-o clipă și un val de brațe omenești începu să se unduiască încoace și-ncolo, cât vedeai cu ochii. — Asta-i singura voastră plângere? întrebă Kanbei. — Mda. Pe-asta am vrea s-o lămurim mai întâi, răspunse omul, privind spre mulțime, în așteptarea unui sprijin, dar fără a vădi nici urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
capitală. „Probabil că Seniorul Ieyasu a și plecat din Kyoto,“ reflectă Mitsuhide. În sfârșit, se ridică repede în picioare, făcându-i pe toți generalii să sară în picioare. — Să mergem. Calul meu. Deznădejdea vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai. Deși soldaților care-l urmau pe Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se opri pe loc, cu spaimă. — Așezați-vă! ordonară ofițerii. — Nu mai faceți atâta zgomot! Și nu vorbiți între voi fără rost! Apa limpede a râului scânteia, iar în briza din vale cele nouă stindarde cu campanulele lor albastre se unduiau, ca niște prăjini lungi, îndoite în chip de arc. Amano Genemon, care comanda capătul aripii drepte a armatei, fu chemat de Mitsuhide. Sări de pe cal și alergă spre comandantul său. Mitsuhide stătea într-un loc uscat al luncii. Ochii pătrunzători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în pripă la baza zidului cu acoperiș; alții nu putură ajunge atât de departe. Mulți dintre cei care încercaseră căzură pe fundul șanțului. Și, din cauza armurilor grele, cei căzuți se scufundară până la mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu se oprea. Treceau mai departe... Fanfara Garnizoanei ieșea de pe stadion, cu muzica ei tot mai îndepărtată. Urca bucățica de drum, cu iarbă uscată și călcată în picioare pe margine, prin dreptul tampoanelor de la capătul liniei moarte... Și coada fanfarei, unduindu-se, o cotea dispărând pe strada Avram Iancu... Dacă Rareș primește premiu pentru ceea ce a scris, spunea tata șezând la masă, înseamnă că încă n-am pierdut orice speranță. Plin de însuflețire, spunea: poți să scrii chiar și despre lucruri
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]