KorAP: Find »[drukola/base=urla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...261 >

6,525 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

Baronu’, frații Daniel Ciucă... Între picioarele maestrului se formă un lac de pișat. Cu mâna tremurândă și lipsit de cuvinte, marele om semnă hârtia pe care i-am întins-o. Ceilalți frați se buluceau spre ieșire. - Stați o secundă, am urlat, și o parte dintre ei leșinară instantaneu. Ceilalți se adunară într-un colț, tremurând ca niște oi în fața lupului. - Ce e? Ce dorești? îngăimă unul mai curajos. - Nimic. Dacă întâmplarea îl va scoate în calea mea pe unul dintre voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
pe el. Shuoke se gândi că Verdy era Manchester United și F.C. era Manchester City. Apoi se gândi că supa era gata. Apoi se întrebă dacă Suki va accepta invitația. Probabil că da, își zise. Femeilor japoneze le plăcea fotbalul. Urlau ca niște lupoaice în călduri când jucătorii intrau pe teren. Probabil că sunt excitate sexual, gândi Shuoke. Apropo de sex, își zise, oare Suki n-o să creadă că o invit la meci ca să mă culc cu ea? Pe de altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
spermă în chiloți. „Nu face nimic, mi-am spus, noaptea-i lungă.“ Bon, am început să-i mângâi piciorul, adica laba piciorului, după aia pulpa, genunchiul, coapsa. I-am atins chiloții și a tresărit ca mușcată de șarpe, gemând și urlând: „Ia-mă, Shuoke, hai, fute-mă, te rog, fute-mă, bagă-ți pula-n pizda mea, umple-mă de spermă, te rog, Shuoke“. „Nu încă“, am zis, băgându-mi mâna sub chiloți și mângâindu-i pizda, care era umedă bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
continuare, inundam camera, m-am întors și mi-am infipt pula în pizda-i și am futut-o, am futut-o, am futut-o, și ea pe mine, după care iarăși eu pe ea, și din nou ea pe mine, urlam amândoi cuvinte porcoase, pulă, pizdă, sloboz, fut, era infernal, ne-am futut ore în șir, până pe la nouă dimineața, când chiar nu mai puteam, am adormit îmbrățișându-ne, ne-am futut într-o nebunie, efectiv, n-am mai trăit așa ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
bucle blonde, ochi albaștri, grăsuți, înaripați, cu obrajii cât curul. I-am privit contrariat, fâstâcit și îngrozit timp de câteva secunde, după care am trântit ușa frigiderului. Evident prea târziu. Doi îngeri reușiseră să iasă și acum zumzăiau prin magazie, urlând cu voci ascuțite: - Ajutor! Ajutor! Dumnezeu, ajutor! Ajută-ne, Tată Ceresc, scapă-ne din ghearele ăstora! Ajutoooor! Nene Dumnezeeeeeuuu! Moment în care Mița, gazda, intră în magazie. - Ce faci, Alex, zise, ți-au scăpat îngerașii? - Da, am răspuns buimac, căutam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
virgulă cinci, se lăudă prostănacul. - Ah, da? - Da, de-obicei cer... - Bine. Îngenunchează. Scoasei o sabie marca Excalibur din teacă. Puștiul se trânti pe jos miorlăind: - Maiestate, maiestate, vă rog, milă! Vă implor! - Îngenunchează domne ca lumea, ce pula mea! urlai eu nerăbdător. Omul se conformă și eu îi zburai capul cu un voleu aproape perfect. Suedezul urmări scena cu un zâmbet delicat și un dezinteres prost mascat. - Jucați golf? mă întrebă. - Da. - Se vede. Ce lovitură! Superbă! Ne așezarăm în jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Sc. B, avea loc la baia publică Grivița. Deși ne cunoșteam între noi, ne recomandarăm totuși. Goliciunea făcea deosebirile dintre locatari să pălească. Domnii arătau ca doamnele, fetițele ca băiețeii, băiețeii ca domnii, doamnele ca fetițele. Atmosfera era înflăcărată, toată lumea urla, de furie din cauza administratorului, de fericire din cauza apei care curgea nepăsătoare pe corpuri și capete, pe puli și pizde, pe brațe și picioare. Domnul Mărculescu, vecinul meu de palier, propuse să vorbim cu primăria, cu ministerul, cu firma Gaun, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
tău, nici o grijă. Avem noi doctorii pentru tine. - Nene, iartă-ma, lasă-ma să plec, uite, îți dau toți banii mei, am cinci sute de dolari, uite, sunt ai tăi, nene, dacă mă lași să ... - Taci, dracu, din gură, am urlat, izbindu-l cu bâta în moalele capului. Ciocan căzu la pământ (unde, de fapt, și stătuse, îngenuncheat în fața mea). Am îngrămădit persoana într-o geantă uriașă și am pornit încet către bloc. La sedință hotărârăm, după o ciomageală zdravănă, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

pe Ponko și Brigd, care aveau să danseze împreună sărbătoarea Sfântului Tadeu, Brigd care avea să cârpească mănușile de lână ale lui Ponko, Ponko care avea să-i dăruiască lui Brigd un jder prins cu capcana mea. - Lasă fotografia! - a urlat Ponko și mi-a apucat ambele brațe cu degete de fier. - Las-o! Acum! „Ca să-ți amintești de Zwida Ozkart“, am avut timp să citesc pe fotografie. - Cine e Zwida Ozkart? - am întrebat, și un pumn m-a izbit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
dar încă nu se știa pentru cine - o mare de oameni se replia spre oraș pe Podul de Fier. Țărănci cu coșuri pe cap, de unde se ițea câte o gâscă, porci înnebuniți, care scăpau printre picioarele mulțimii, urmăriți de băieți urlând (speranța de a salva ceva de la rechizițiile militare împingea familiile de la țară să împrăștie pe cât posibil copiii și animalele, trimițându-le care-ncotro), soldați pe jos sau călări, care dezertau de la unitățile lor, sau încercau să ajungă din urmă grosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
în viața ta! — De ce niciodată? Ce ne-ar putea împiedica? protestez eu. Eu sunt bărbat și ea este femeie... dacă destinul vrea să ne plăcem, nu azi, cândva, cine știe, de ce n-aș putea s-o cer de nevastă? — Nenorocire! urlă Anacleta. Nu se poate! E de negândit, înțelegi? „Atunci e sora mea? mă întreb. Ce mai așteaptă, ca să admită că e mama mea?“ și-i spun: De ce strigi atâta, Anacleta? Există, oare, o legătură de sânge între noi? — De sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

o porție zdravănă de fasole în farfuria domnului J.L.B. Matekoni. — A dat vreo explicație? se interesă ea. N-o văd bine. Neroadă muiere. Domnul J.L.B. Matekoni se încruntă. — Când am ajuns era în plină criză de isterie. A început să urle la gardieni. A fost foarte neplăcut pentru mine. Ei îmi spuneau: „Vă rog spuneți-i soției dumneavoastră să se controleze și să-și țină gura aia spurcată.“ A trebuit să le explic de două ori că nu-i nevasta mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

și cum e curba lui Gauss... L-am tranchilizat o vreme, am băgat în el tratament după tratament, injecții și pastile, mai mult pentru că se plângeau asistentele că le-a rupt halatele de pe ele, că stă agățat de gratii și urlă cât de noaptea de lungă, „de ce mi-ați tăiat via din ținutul Efraim, de ce?”. S-a luat de femeia de serviciu, i-a răsturnat găleata, „dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, ești frumoasă ca iapa înhămată la carul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
iapa înhămată la carul lui Faraon, am să-ți fac lănțișoare de aur, zăbale de-argint”. A venit aia să-mi spună: „Nebunu’, zice la mine... verdeața este patul nostru... și-a vrut să mă... să mă ierți, domn’ doctor...”. Urla așa și cânta toată noaptea și ceilalți nebuni repetau, târându-se pe podea, mușcând din gratii, „dinții tăi ca o turmă de oi tunse”. L-am dopat... Dar dup-aia mi-a părut rău. Devenise o legumă, se blegise de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
nas, în ochi, te ustură pe gât, faci bășici și îți fierb picioarele-n bocanci. Cam toți de-acolo trăiesc vara cu litoralul, mai o cameră închiriată, comerț pe plajă, fetițe pentru amatori, da’ în restu’ anului e jale. Și urlă vântul ăla de cum începe toamna... Ai văzut bisericile turcilor? - Moscheile? Da, mai sunt pe-acolo, prin Dobrogea. - Parcă ești pe altă lume... Nepotu-meu, pifanu’, era să fie tăiat de niște tătari, s-a dat la una de-a lor. Abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
se amestecă... Ea îi dă să bea din sângele ei... - Cui? - Lui! Cui altcuiva? - Dar El e Ea sau Ea e El... - Da, Ea e El, dar îi dă din sângele lui, pardon, ei, și extazul e maxim, explodează, tremură, urlă... la noi nu s-a mai scris așa ceva! Ea e obsedată de carnea lui, de pulpele lui, într-o zi îl mușcă de gât, altădată visează cum înghite bucăți din creierul lui, cu lingurița... Nu știu dacă nu se vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
naționalizării... da’ știți voi cum e să ai tot corpul plin de blânde de la ploșnițe? - Nici eu nu știu cum e cu ploșnițele, n-am luat decât păduchi în clasa întâi, de-am avut gaz turnat în cap o lună și-am urlat în gura mare că, dacă mă tund chilug, fug la Bucșoaia, n-am fost niciodată, dar îmi suna mișto să fug acolo, mi se părea de efect. Au început, pe măsură ce le-aruncam amănunte ca iarba tocată la rațe, să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
de plecare, acum trag prelata și-o leagă de margini. - O să le urce ei sus, în blocul ăla repartizat, le dau de-o mastică, de-o țuică. Vin și eu mai târziu, femeie, mai am o treabă. Câinele a răgușit urlând, e zbârlit tot, acum scâncește doar și-i tremură pielea pe el. Scurmă cu labele din față în țărnă. Nu l-a recunoscut, și-a arătat colții. - Taci, prostule, terminăm acuș, acuș... uite niște carne... Hai, măi cărăbuș, n-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
lui e, așa, ca fagurele. Când am mâncat eu, pe la vreo zece ani, prima dată fagure, m-am înecat cu ceara și a trebuit să-mi tragă văru-meu peste ceafă câteva, o luase pe calea cozonacului. Micile bestii au ieșit urlând din clasă, eu mi-am băgat în geantă foile pe care-am desenat cu aplicație hârci cu trandafiri ieșindu-le din orbite. Potrivit ritualului, urmează masa la unul dintre cele mai luxoase restaurante, în cazul de față într-o fostă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Petrache are altceva în ea. Ce mutră a făcut oare când a dat de câinele mort? - Petrache a luat-o însă de tot razna și zice că Șarik vine să-l viziteze, că atunci când a murit băiatul lui Găină a urlat toată noaptea, că acum poate să vorbească și din când în când are chiar poftă de-o țuică... - Când l-au luat cu Salvarea și l-au dus la Iași, la spital, s-a trezit dintr-odată și-a aruncat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
am crezut că le-am păcălit, mi-au tăiat calea, m-au imobilizat, fără să asculte rugămințile mele. Foile de varză cresc ca niște pânze de corabie, se lipesc cu ventuze de obrajii mei, se desprind cu tot cu piele, mă arde, urlu, mă zbat, pe urmă presară cineva piper pe răni... - Din sarmale-ai venit, în sarmale te-ntorci, fie numele sarmalei lăudat! Îmi înfig o pâlnie în gâtlej și încep să mă îndoape ca pe gâște, scutur din cap, dar frunzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
buldozerele! Macină tot... Se-ntoarce spre călugăr: - Ne bate Dumnezeu, zici tu? S-a hotărât el, așa, să ne bată la tălpi, la palme? N-am fost cuminți? Am scuipat pe jos? Am dat vânturi? Cum ne bate? începe să urle. Așa zici? Bietul ucenic se ridică de pe băncuță, își strânge poalele halatului albastru și-ncepe o serie de cruci mărunte. Spune repede rugăciuni. Asta-l aprinde și mai tare pe Leonard. - Ieși dracului afară! Zboară! Piei din fața mea, du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

nu-i lase nici un centimetru de piele nejupuită; observă cum cîțiva raci Începuseră deja să alerge pe spatele lui, desfătîndu-se cu bucățele de piele și carne sfîșiată. Îi alungă, apoi se tîrÎ cum putu, foarte Încet, mușcîndu-și buzele ca să nu urle de durere, și intră În mare, pentru ca apa să-i răcorească puțin nenumăratele răni, iar sarea să ajute la cicatrizarea lor. Trei zile și trei nopți stătu În golful care de atunci avea să-i poarte pentru totdeauna numele, incapabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Înțelese că sosise clipa și că nu mai exista posibilitatea de a se ascunde. Se rostogoli afară din refugiu, se ridică În picioare, foarte drept, cu picioarele desfăcute și strînse În mînă arma, amenințător: - Aici sînt, fiu de cățea blestemat! urlă el. Vino după mine! Iguana Oberlus se opri, Îl observă cîteva clipe și păru că studiază terenul, căutînd locul cel mai potrivit pentru Înfruntarea care urma să aibă loc. În cele din urmă, luă o hotărîre și se Îndreptă direct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
amplă prin aer și se afundă pentru totdeauna În mare, tras la fund de greutatea lanțurilor sale. Căpitanul Lazemby, care avusese timp să-și ațintească telescopul asupra lui Oberlus Înainte ca acesta să dispară ca o fantomă printre arbuști, Își urlă blestemul: — Asasin blestemat! răcni el. Garret! Barca la apă! Adu-mi-l pe fiul ăsta de cățea ca să-l atîrn de vela mare! O sută de bărbați ai marinei britanice debarcară cîteva minute mai tîrziu pe coastele și plajele Insulei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]