200,946 matches
-
În jurul lor se coagulează și cele mai reușite momente. Chiar dacă nivelul spectacolului nu este unul ridicat, devotamentul cu care au lucrat actorii nu mi se pare de neglijat. Un Șoc pe care l-am depășit cu umor, în cele din urmă, a fost determinat de citirea caietelor-program. Inițial am crezut că sînt reproduse pasaje din compunerile, nereușite, ale unor elevi din cursul gimnazial: "August Strindberg, marele scriitor suedez, a scris peste 60 de piese de teatru, romane, povestiri, de un interes
O etapă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14018_a_15343]
-
dacă?! Parcă serviciul secret german nu știa?... Apoi, care părinte și-ar sacrifica fiul? Stalin, contactat de nemți, când Vasile al lui căzuse prizonier, nu refuzase, oare, orice discuție cu ei?... Numai în antichitate se mai găsesc asemenea exemple. Pe urmă, chestia ailaltă... În timpul războiului, invitând niște ofițeri la masă cu nevestele, la Kremlin, Stalin voise să afle părerea unui colonel în legătură cu o luptă despre care tătucul suprem spusese că ar fi fost un model de tactică, iar ofițerul superior, ridicându
Mecanica lacrimilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14060_a_15385]
-
Ruxandra Cesereanu Gândurile împăratului Hadrian, din celebrul roman al Margueritei Yourcenar ( Memoriile lui Hadrian), încep de la o construcție simplă și obișnuită: nuditatea este o formă care egalează moartea, pasiunea este diferită de plăcere, dragostea corporală duce în cele din urmă la dragostea pentru ființa integrală ( trup și suflet), carnea este insultată prin limitarea ei la amorul corporal, căci fulgerul trupului și al cărnii este, de fapt, sufletul. Logica continuă astfel: dragostea este un miracol, pentru că instaurează regatul frumuseții, iar frumusețea
Despre frumusețe by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/14049_a_15374]
-
Golf, cel din 1991 și cel de astăzi, infirmă automat teza utopică a politologului american. Le putem privi și ca pe niște răbufniri finale ale unei istorii milenare pe cale să iasă din scenă. Ca și Afganistanul, cu un an în urmă, Irakul din această primăvară ilustrează însă în mod tragic o ciocnire între civilizații. Nu le am în vedere pe aceea a Occidentului și respectiv pe aceea a Islamului; mă gîndesc mai degrabă la două civilizații care se confruntă, ideologic și
Război și pace by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14077_a_15402]
-
și a concilierii. Ceea ce poate să însemne că sfîrșitul istoriei n-a venit pentru toată planeta. Afganul trăind în grotele munților sau irakianul fanatizat pînă la imbecilizare de paranoia dictatorului mai trebuie să aștepte. Civilizația lor (în cazul celui din urmă, una, vai, dintre cele mai vechi!) nu aparține secolului XX al lui Fukuyama și cu atît mai puțin celui în care am intrat. Concluzia ar putea fi că istoria nu se va sfîrși în același timp pentru toți, la fel
Război și pace by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14077_a_15402]
-
a găzduit vreun an de zile la Bruxelles, de unde am iarăși imagini foarte precise. Țin minte prima sărbătorire a victoriei, deci ziua de 11 noiembrie 1919, având atuncea trei ani și trei luni; am plâns pentru că nu vedeam defilarea - până la urmă m-a luat cineva pe umeri, apoi, de la fereastra Legației (înainte de 1930 România nu avea "ambasade" ci "Legații"), am împărțit țigări și ciocolată soldaților români veniți să defileze (erau vreo 50, ca să fie și România prezentă printre aliați). Firește că
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
la început mi-a mers destul de greu și, în primii paisprezece ani am lucrat numai în opere ale emigrației române - fie că m-am ocupat de refugiați, fie în cultură, fie în servicii speciale, fie la "Radio Europa Liberă". Pe urmă, accidental, mi s-a propus să fiu consilier diplomatic al președintelui african al Republicii Niger, independentă doar de câteva luni. Am acceptat și am plecat așa, ca într-o nebunie și pentru că mă săturasem de șefii mei din emigrația română
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
că, încetul cu încetul, îi vor "roade" pe ruși și-i vor sili să se întoarcă în granițele lor; ceea ce, însă, au crezut că pot face în patru- cinci ani au făcut în patruzeci și cinci, dar, în cele din urmă au făcut-o. - Dar pe seama noastră. - Pe seama noastră, dar ce altceva puteau la momentul acela? Un al treilea război mondial era de neconceput, cu toate că ei nu au știut să se folosească de amenințarea bombei atomice; este un lucru care cred
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
doar că erau nezugrăvite de zeci de ani; ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost schimbarea populației, schimbarea omului la față! Am găsit alți oameni decât cei pe care îi părăsisem cu patruzeci și cinci de ani în urmă, neputându-mi-se spune că am păstrat imaginea din copilărie, deoarece aveam douăzeci și opt de ani când am plecat, eram un om în toată firea, făcusem războiul, cunoscusem mii de oameni. N-am regăsit același român! Vi se pare, poate, fantastic
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
încrederea în posibilitățile lor de a face ceva aici? - Îmi puneți o întrebare la care nu pot să răspund, mai întâi de toate pentru că tentația de a pleca la studii în America, Franța, Marea Britanie și de a rămâne acolo pe urmă este foarte mare. Apoi, eu cred că schimbări de mentalitate în masă nu se pot face, în general, la mai puțin de o generație. Este un lucru dovedit istoricește peste tot. De fapt, trebuie, în medie, cam trei generații. Când
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
de la începutul secolului al XX-lea (pe care figurau Flaubert, Zola, Balzac etc). Națiunile tind și ele să dispară sub tăvălugul nivelator al globalismului. Un cîștig indubitabil în planul democrației, cucerirea dreptului de liberă exprimare, s-a dovedit pînă la urmă a avea efecte perverse. Scrie Lucian Boia: Se întîmplă cu libertatea de opinie ceea ce s-a întîmplat cu votul universal: a cîștigat mult în amploare, dar sensibil mai puțin în eficiență. Democrațiile au sfîrșit prin a învăța ceea ce dictaturile n-
De la Tocqueville la corectitudinea politică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14057_a_15382]
-
Dorin-Liviu Bîtfoi Institutul de Studii Orientale (ISO) a reușit să publice, în urmă cu câteva luni, beneficiind și de sprijinul venit de la New Europe College, volumele IV-V (1995-1996) din Annals of the Sergiu Al-George Institute. Impresionant prin dimensiuni, varietate tematică, calitatea colaboratorilor și prin acribia documentării, ultimul număr al Analelor reunește nume
Eveniment la unISOn by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14080_a_15405]
-
nu neapărat să învingi. Condiția învățământului nostru artistic, de junglă asistată tenace cu incompetență, a agreat modelul, deopotrivă antic, al concursurilor în care perdanții erau aspru pedepsiți. (Legenda spune că în urma unei dispute muzicale dintre Apollo și Marsias, cel din urmă, pierzând, a fost aruncat în groapa cu lei.) Ce poate fi mai nedrept pentru un tânăr muzician decât să suporte oprobriul anturajului atunci când nu se regăsește printre laureați ori să se înfrupte cu ignoranța factorilor de decizie atunci când câștigă? Concurenții
O mică îndrăzneală by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14069_a_15394]
-
încă din fașă suspiciunile ori frisoanele alimentate de ambiții și trufii păguboase. Răsfățate în acest an au fost instrumentele cu coarde (parte dintre ele, căci dacă harpa și chitara s-au văzut admise, de ce nu ar fi avut acces, la urma urmei, și pianul). Mai mult, ipostaza restitutivă individuală, solistică a coexistat (pașnic, fără distorsiuni) cu cea colectivă, camerală, sugerându-se arbitrajului să opereze exclusiv în baza unor criterii generale de competență interpretativă. Laureații, în majoritatea lor muzicieni deja formați, ne-
O mică îndrăzneală by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14069_a_15394]
-
din fașă suspiciunile ori frisoanele alimentate de ambiții și trufii păguboase. Răsfățate în acest an au fost instrumentele cu coarde (parte dintre ele, căci dacă harpa și chitara s-au văzut admise, de ce nu ar fi avut acces, la urma urmei, și pianul). Mai mult, ipostaza restitutivă individuală, solistică a coexistat (pașnic, fără distorsiuni) cu cea colectivă, camerală, sugerându-se arbitrajului să opereze exclusiv în baza unor criterii generale de competență interpretativă. Laureații, în majoritatea lor muzicieni deja formați, ne-au
O mică îndrăzneală by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14069_a_15394]
-
absorbției timpului. Atașamentul său la realitate, la o lume a oamenilor și a obiectelor se petrece sub semnul aparenței sau, mai curând , al transparenței. Recuzita unei realități domestice (scaune, personaje, păsări, pești) se împletește cu elemente de factură simbolică (piramida, urma piciorului Mântuitorului, Zodiacul etc.) conturând o axă pe care se regăsesc deopotrivă spiritualul și teluricul, într-un dialog calm și profund în care factorul de coeziune este însăși valoarea expresivă a materialului folosit. Banalitatea aparentă a obiectelor împrumutate din concretul
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
obligându-ne la o fioroasă existență duplicitară." Dar Școala de literatură, din toamna anului 1950? Ea nu era decât o școală de cadre, ideologizată în ultimul grad. O urmau 60-70 de cursanți, printre care muncitori "de o izbitoare și la urma urmei explicabilă incultură." O frecventau "foști responsabili cu gazeta de perete, activiști sindicali și de partid, funcționari de un semidoctism agresiv, elevi în ultimele clase de liceu, studenți și chiar unul-doi absolvenți de facultate". Dintre cei mulți "unii aveau nevoie
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
-ne la o fioroasă existență duplicitară." Dar Școala de literatură, din toamna anului 1950? Ea nu era decât o școală de cadre, ideologizată în ultimul grad. O urmau 60-70 de cursanți, printre care muncitori "de o izbitoare și la urma urmei explicabilă incultură." O frecventau "foști responsabili cu gazeta de perete, activiști sindicali și de partid, funcționari de un semidoctism agresiv, elevi în ultimele clase de liceu, studenți și chiar unul-doi absolvenți de facultate". Dintre cei mulți "unii aveau nevoie efectiv
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
judecăți cumpănite ale unui eu cu rănile vindecate și a cărui fire melancolică, aptă nu numai contemplației, ci și incisivei observații, îndură singurătatea, asumându-și, totodată, umanitatea: "sunt și nu sunt un diarist. Jurnalul meu intermitent este, în cele din urmă, o expresie a singurătății care fuge de ea însăși, a nevoii de comunicare, a căutării unui dialog." În ochii care te privesc cu simpatie ai conlocutorului joacă în răstimpuri, mai mult decât o părere, și se repetă, o străfulgerare veselă
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
foarte lungi, vorba lui Bogdan Ghiu, "poem cu latura de-un metru", subintitulat cu haz nebun Bughy Mambo Siria, ca să înțelegem că nu vom avea de ce să strâmbăm din nas la câte ceva periculos, la câte ceva molipsitor, la câte ceva ce până la urmă ne va îmbolnăvi... Îngrijorarea noastră trebuie întrucâtva făcută publică, în speranța că vom fi curând contraziși, cum ni s-a mai întâmplat în ani. Producția lui Bogdan se împalidează și se împuținează pe măsură ce adolescența trece și îi consumă din consistență
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14075_a_15400]
-
din cei doi i-a spus celuilalt, mâhnit: Am niște disensiuni... Cum ai spune necazuri. Niște necazuri. Era întâia oară când auzeam folosită în limba română o asemenea propoziție, la persoana întâi. Să ai așa ceva... Celălalt a tăcut, înțelegător, pe urmă a întrebat unde, iar primul a precizat în familie. Dădusem deseori de acest cuvânt prin ziare, prin cărți, la conferințele, cuvântările, analizele cu luări la mișto, de pe la t.v., dar în vorbirea curentă, de zi cu zi, în cele câteva
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
Și am înțeles puțin după aceea de ce, anume. Nu era vorba de niște idei, de ceva teoretic. Era la mijloc o chestie afectivă, sentimentală. Nu că nu ar exista și aici dezacorduri... Există, bine înțeles, însă în alt mod. Pe urmă mai e o chestie... Un cuvânt nou, necesar, își sapă încet și sigur albia cea mai lesnicioasă în pofida împotrivirilor, asprimilor, configurațiilor complicate ale terenului, supunându-se dinamicii neînduplecate. Până ce, într-o zi, ori într-o epocă, ajunge la liman, se
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
care înseamnă ca și la noi ce înseamnă. Nu eram în lumea lui Caragiale. Eram pe terenul unei conversații corecte. Iar despre cei doi n-ai fi greșit dacă ai fi spus că erau niște profesori. Dar care era, la urma urmei, disensiunea asta?... Disensiunea era, după cum se plânsese primul vorbitor, că băiatul lui, însurându-se și vrând să stabilească nunta religioasă, nu se înțeleseseră în cele două familii implicate în eveniment, părinții fetei, greco-catolici, vrând să se facă slujba, nu
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
înseamnă ca și la noi ce înseamnă. Nu eram în lumea lui Caragiale. Eram pe terenul unei conversații corecte. Iar despre cei doi n-ai fi greșit dacă ai fi spus că erau niște profesori. Dar care era, la urma urmei, disensiunea asta?... Disensiunea era, după cum se plânsese primul vorbitor, că băiatul lui, însurându-se și vrând să stabilească nunta religioasă, nu se înțeleseseră în cele două familii implicate în eveniment, părinții fetei, greco-catolici, vrând să se facă slujba, nu chiar
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
neînțelegeri sentimentale, de interese imediate, niște disensiuni, nu ceva logic, ireparabil. Acasă ajungând, pusesem repede mâna pe dicționarul enciclopedic, și la litera D citisem: Discordie sau neînțelegere cauzată de nepotrivirea unor interese, a unor opinii etc.; dezacord. Mergea carevasăzică, la urmă, și dezacord; dar nu, dacă nu exista și ceva abstract. Pentru cine ar avea mania împotrivirii totale, de obicei fanatică, disensiunea noastră salvează aparențele unei democrații reale, relativiste, prin urmare permisivă... Așa dar, nu trebuie să te declari neapărat într-
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]