1,106 matches
-
jos din tractor. Mersi. Dave își văzu de drum, iar eu am sărit pârleazul. Când am ajuns de partea cealaltă, s-a auzit un fleașc. M-am uitat în jos. Dragii mei de pantofi aveau o margine neagră de noroi vâscos pe talpă. Uite, aici greșesc americanii. Nu-și dau seama că-n Anglia, chiar și într-o zi călduroasă, sunt peste tot băltoace invizibile. Peisajul arată încântător, dar în realitate e un câmp minat pentru pantofi. Adevărul e că, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
palmei, un fel de tub făcut dintr-o materie ațoasă. Sub baza palmei se afla înfășurat un mușchi. La extremitatea mușchiului, o formă, convexă, întunecată, avea aspectul dement al unui ochi. Ochiul, dacă era ochi și nu doar o excrescență vâscoasă... merita o privire mai atentă. În ciuda scârbei care-i întorcea stomacul pe dos trimise un fascicol de lumină directă pe această clocotire organică. Ochiul se mișcă și-l fixă... Ochiul explodă. Propulsat prin membrana ca urmare al bruștei descărcări electrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
deschise și țâșni spre Kane. Ridică instinctiv un braț pentru pararea saltului... Prea târziu. Palma se fixă pe viziera căștii. Avu o oribilă viziune a tubului ridicat în centrul palmei... Frecând geamul la câțiva centri-metri de nasul lui. Un popas vâscos, cleios, supură și viziera începu să se topească. Îngrozit, Kane încercă să smulgă creatura prinsă ca o ventuză care se vâra în el. Aceea trecuse prin geamul blindat. Aerul respirabil din rezervoare și atmosfera aspră și sulfuroasă a acestui cavou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
masa și încăperea. Micul craniu dințat se zbătea convulsiv pentru a se extrage din ascunzătoarea lui. Brusc, parcă opintindu-se, țâșni din torsul zdrențuit al lui Kane. Capul și gâtul erau legate de un corp gros acoperit cu aceeași piele vâscoasă, Cu niște brațe și picioare mici înarmate cu gheare. Îl propulsară cu o viteză nemaipomenită. Ateriză pe masă, peste farfurii, smulgând la ieșire bucăți din măruntaiele lui Kane. În urma lui se formă o dâră de sânge. Până să-și vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
fă. Domnul se trezește, însă, încearcă să-și monteze minusculele timpane tranzistor, să scoată casca, să pună timpanele, vede și bustul, da, da, văzuse, până la urmă, statuia Afroditei, bineînțeles, e foarte interesat, zău așa, clap-clap, zgomot sec în laringe, saliva vâscoasă, bâiguială sufocată, șarpele cravatei și iar bătaia fără sunet a gurii crustaceu, până însoțitorul înțelege comanda și o transmite manechinului, paralizată cum rămăsese, cu sânii goi pe tavă și asurzită de strigătele mustăciosului. Doar ea le aude, se pare, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se pierduse, cumva, contactul. Percepea unduirea, surâsul femeii, dar apropierea întârzia, se estompa. Zadarnic ar fi întins mâinile, simțise ruptura, întreruperea. Nu apucase sa vada cicatricea de la spranceana, poate nici nu exista. Umbrele renăscuseră, în jur, foiau din nou, așteptare vâscoasă. Parcă pornise semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea, dar pierduse Giganta. Nu se mai poate face nimic, ziua îl trăgea spre țărmul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați. Ducea, pe o tavă mare, câteva duzini de păhăruțe albastre în care clocotea în aburi un lichid maroniu, vâscos. Cu gesturi largi, stilate, deșiratul se apropie de Nisip și îl îmbie să ia un păhăruț. Inginerul îl luă, îl provi curios câteva clipe, apoi îl ridică spre candelambru, răcnind: „Moarte comuniștilor! Trăiască revoluția și libertatea noastră!“ La televizor, Silviu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu flăcăruia pâlpâindă, ca și cum l-ar fi invitat să vină și el, să se apropie și să guste din acea minune de untdelemn sângeriu, vâscos. ...Îl recuperară pe Burtăncureanu, dimineața, undeva la marginea parcului I.O.R. Stătea chircit pe o bancă și plângea mocnit, ca un scâncet, ca un susur de ploaie mocănească, plâns de copil gonit de acasă, de înger izgonit din minune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
au tăiat copacul. Au făcut dispărută și crucea. Ca și cum nimic n-a fost. Îți dai seama? Nu-i răspunse. Urmărea cum dincolo, peste Dunăre, noaptea încolăcise de-acum turla bisericii. Lumina care încă o mai scălda se răsfrângea în ape vâscoase, de sânge negru, închegat. - Îți spun, am fost de față, continuă ea. Tot cătunul se jura că în viața lor nu văzuseră vreun stejar sau cruce. De când se știau acolo fuseseră flori în jurul pietrei de hotar. Cei mai bătrâni își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dar nu mè pot opune teribilei forțe cu care aproape îmi smulge sufletul din carne, despuindu-mè de trup și absorbindu-mè în beznă intensè din privirea ei, mè apucè că într-un clește, fècând că aerul sè se strângè în jurul meu, vâscos și umed, mè zbat din rèsputeri sè scap din strânsoare, dar, copleșit de inutilitatea acțiunilor mele, cedez, înfundându-mè în noaptea adâncè că într-o mlaștinè caldè, adormitoare, un val de mângâiere umple încet aerul din plèmânii mei, copleșindu-mè de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
ducea mai departe spre degete, se zbăteau picioarele până atingeau tavanul, da, se zbăteau, cataclismul a împietrit-o. Frica e un sculptor macabru prin felul în care modelează atitudinile pline de o melancolică morbidețe, melancolia devia într-o tristețe grea, vâscoasă, apăsătoare pe stern, ca o lespede de granit, pe care trebuia să o accepți ca pe o carapace de preț, un corp în plus de purtat până la moarte, un geamăn autist care știa atât: să apese și să doară. "Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mâzgăliți cu crochiuri și studii ale unuia și aceluiași bărbat cu chipul lui Charles Bronson. În umbra unui gând, a unei neînțelegeri, a lehamitei de viață, a bucuriei uitării, a senzației neantului, a încruntării viitorului sau a nesiguranței neîmplinirii trecutului vâscos. După ce vizeta era închisă și Mioara își savura ceaiul ca desert după masa servită din bunătățile rămase de la clienți, în contul vieții (sau în numele ei), apăreau, unul câte unul, prietenii care împărțeau rolurile ce trebuiau jucate în trilogia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vreunei căsnicii eșuate. Sângele tinerelor mutilate cu cioburile din sticla bărbatului care le răpiseră de lângă alesul inimii, aurul topit în jurămintele strâmbe, apa neagră a văduviilor tuturor femeilor după bărbații trași la fundul Dunării de somnii mari cât balenele, nectarul vâscos al sărutului de lipoveancă, mătrăguna pentru ferecat inimi, argintul viu al farmecelor cu gust necăjit, pentru că fusese săgetat de urină de fată mare și toate oglinzile sfărâmate ale copilăriei, alături de pleava rămasă intactă a nenumăratelor vieți anonime intrate deja în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
încât oriunde ar fi plecat copacii, păsările sau pământul, tot la lasciva cu piele diafană ca piersica s-ar fi întors, așa cum era, strălucitoare sub soarele de napalm sau tenebroasă ca Styxul atunci când își lua înecatul dorit, după ce gura ei vâscoasă striga: OOOM, OOOM!, jertfa fiind ceva firesc, unanim acceptată de oamenii portului, fără crâcnire. Se schimbau santinelele. Se auzea gălăgie în baraca soldaților, limba lor seamănă cu răpăitul A.K.M.-urilor zicea Mutu, în timp ce își ascundea sub șapcă nimbul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de zborul cărăbușilor Milionarului și de cântecul greierului, ori virușii nu fuseseră inventați, pentru că forma orașului era desprinsă parcă din filmele lui Tarkovsky, tremurând în aburii de alcool ridicați din hăurile stomacale ale Brăilei și topindu-se într-o masă vâscoasă ca melasa Fabricii de bere. Am luat-o vânjos pe Mioara de mână și am fugit spre locul nostru lăsând în urmă pe vizionarii Bau, Ghiborț și Cargobot. Încă puțin mi-am zis și totul se va acoperi de uitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o parașută din batistă. Prima care a ieșit pe fereastră a fost pistruiata de Tomaida, cu ochii lucind straniu, nespus de frumoasă în lumina aceea, mergând în transă pe marginea unui canion lunar, în adâncul căruia, încet și greu, curgea vâscoasă noaptea. Am urmat-o prelingându-ne pe pervaz, urmați de gașca repetenților din Brăila. Și ca și cum aceasta și aștepta, Luna se ridică încet și, fără să-și arate obrazul celălalt, pluti o clipă pe deasupra școlii, prilej pentru ca toți liliecii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Era aproape înspăimântător. Îl ascultai și mă așezai pe un alt fotoliu, mai apropiat de biroul masiv. Vrei să bei ceva? întrebă el arătând leneș spre o sticlă de culoare maronie pe jumătate plină în care se găsea un lichid vâscos. Nu, mulțumesc. Totuși, aș vrea să știu cine ești, zisei îndrăzneț. Cine sunt? Cine sunt eu? spuse batjocoritor, după care începu să râdă ușurel. Trecu câtva vreme până când să se potolească. Poate sticla aia maronie îi afectase într-o anumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
decor; Ce-mi mai servesc acele profunde legi divine Când cântece de bufniți, cobesc asurzitor?... Mă-ncumet ca să judec, o judecată seacă, Sleindu-se ca seul, dintr-un opaiț orb Și înțelesul dușman din rațiune pleacă Lăsându-mă în bezne, vâscoase, ce mă sorb; Străfulgeră în juru-mi surâsuri veninoase, Tentaculare brațe de hidră mă cuprind Un crivăț, ca prin orgă, îmi șuieră prin oase Și ochi de răpitoare, în calea mea se-aprind...
GROAZ? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83802_a_85127]
-
Datorită aplicării, în zilele noastre, a unor judicioase tratamente de urgență, stadiul algid este actualmente mai rar întîlnit. Dacă el se prelungește peste opt-zece ore, șansele de redresare a bolnavului scad considerabil: extremitățile se răcesc continuu, transpirația devine rece și vâscoasă, ochii rămân întredeschiși, până când inima se oprește definitiv. Dacă stadiul de colaps este depășit, bolnavul intră în stadiul de reacție, când funcțiile organice prind să se restabilească treptat, în caz că nu survin complicații. După cinci-șapte zile, suferindul se reface aproape complet
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Spera să simtă la un moment dat șanțul de pe marginea drumului iar apoi, odată ajuns acolo, să poată porni spre casă. Numai că nu mai ajungea la locul dorit. Se mișca greu, de parcă membrele îi erau înconjurate de o pastă vâscoasă ce îi împiedica deplasarea. Pierduse noțiunea timpului și nu mai știa de când se află acolo. Se opri în loc, ascultând încordat. Ceva se petrecea în jurul său, parcă zgomotul picăturilor de apă ce se scurgeau de pe copaci se schimbase. Îi făcea impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
așa ceva. Am auzit vorbindu-se, dar, de văzut, nu! Trebuie să plecăm imediat de aici, să ajungem cât mai repede acasă la noi. Erau acum în dreptul pontonului pe lângă care trecuseră mai devreme. Capătul acestuia nu se mai vedea. O masă vâscoasă se prelingea dinspre larg peste scândurile vechi. Baza stâlpilor de iluminat dispăruse înghițită de negură, felinarele din vârf păreau suspendate în aer. Era din ce în ce mai rece iar Cristi simți și el că se zgribulește de frig. Deja pâcla umpluse tot spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
crescuseră printre celelalte flori. Ceva nelămurit îl făcu să zăbovească asupra ei. Înflorise și ea. Îi privi albul petalelor lunguiețe și cu nervuri verzui pe margini. Observă că din tulpina-i firavă se prelingea, picătură cu picătură, un lichid aproape vâscos și ușor lipicios. „Hm! Astai planta din care nu gusta Bătrâna niciodată... O evita sistematic. Parcă tușea în apropierea ei. Fornăia...”. Năucit parcă de acest gând, porni pe aleea principală care-i purtă pașii spre grădină. ,,Uff! Buruiana aceasta îmi
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
la minte. La Varna, când mă apropiasem de scara metalică pentru a urca pe vapor, l-am auzit invitând niște adolescente în Elveția. Le promitea că va suporta el cheltuielile. 19 noiembrie (sîmbătă) Sosim la Istanbul, dimineața, pe o ceață vâscoasă și pe o mare care nu mai are pacea de ieri. Ceru! e plumburiu și începe să plouă mărunt. Sunt unsprezece grade afară, ne anunță vocea feminină pe care m-am obișnuit s-o aud în difuzoare. Cobor și mă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
navele cosmice. Construit, cum zic americanii, "în mijlocul a nicăieri"... Plouă mai departe. Ploaie putredă. Una din acele ploi de toamnă care-ți răscolesc reumatismele * și care, în Europa, sunt un stimulent pentru "intelectualizarea" oboselii. Ceața s-a îngroșat, a coborât, vâscoasă, acaparatoare, până la jumătatea zgârie-norilor. Pietonii, zgribuliți sub umbrele, au devenit fantomatici... Emerson ne asigura, chiar din Boston, că sufletele americanilor sunt apăsate, de dimineața până seara, de umbra Judecății de Apoi. Oare cum se împacă asta cu siguranța arătată în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
prea inhibată pentru a rosti cuvinte precum „ciclu“ sau „tampon“. Asta o determinase pe Carol să își descopere singură anatomia. Apogeul fusese atins la dușurile de la școală, unde avusese ghinionul să înceapă în plin, fără tatonări prealabile, cu o descărcare vâscoasă, însângerată, revărsată peste gambele ei ude. Unele dintre fete țipaseră, iar Carol rămăsese împietrită de groază. Mama ei, foindu-se ca un șobolan, o blindase în seara aceea cu absorbante. La Llanstephan, Beverley fusese uimită să descopere cât de ignorantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]