944 matches
-
să știe nici el de ce. Slujbașul se pregătea să plece, dar se opri. - Ce nevoie ai tu de numele meu? Vrei să mi-l spurci în urechea ta, sau vrei să mi-l batjocorești cu limba ta? zise robul mînuindu-și vâsla cu furie, și ultimele lui cuvinte se amestecară cu alt șuierat de bici. Iahuben simți că i se urcă sângele în obraz, dar întîlnind privirea mută a lui Auta se stăpâni și își dădu seama că ar fi făcut la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui cuvinte se amestecară cu alt șuierat de bici. Iahuben simți că i se urcă sângele în obraz, dar întîlnind privirea mută a lui Auta se stăpâni și își dădu seama că ar fi făcut la fel ca robul de la vâslă dacă s-ar fi aflat în locul lui. Slujbașul răcni la vîslaș: - Să răspunzi, scrumbie uscată, când un oștean viteaz al marelui nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, vrea să știe numele tău blestemat! Lui Iahuben îi părea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
valurile de pe punte. Era ziuă, dar era aproape întuneric. Iahuben simți un gol în stomac și parcă toate măruntaiele stăteau gata să-i năvălească afară, pe gură. Auta se ținea de gardul punții, iar Iahuben apucase cu mâna marginea locașului vâslei, stând într-un genunchi. Lângă ei, robul Hunanupu se încorda din răsputeri să vâslească. Meșterul pânzei poruncise vâslașilor să se lupte cu apele, ca să nu se abată corabia din drum. Pânza fusese strânsă. Vâsla lungă de șase coți sau lovea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben apucase cu mâna marginea locașului vâslei, stând într-un genunchi. Lângă ei, robul Hunanupu se încorda din răsputeri să vâslească. Meșterul pânzei poruncise vâslașilor să se lupte cu apele, ca să nu se abată corabia din drum. Pânza fusese strânsă. Vâsla lungă de șase coți sau lovea în gol, sau era izbită îndărăt de câte un talaz. - Dacă eram pe o corabie din Ta Kemet, ne chema Osiris al lor în Țara Morților! strigă Auta ca să poată fi auzit de Iahuben
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o clipă, se uită în jur dacă nu-i vede nimeni, dar acum fiecare ins abia dacă mai putea să-și aibă grija sa. Într-o clipită, ajutorul de sutaș își sfâșie cămașa și se repezi spre vâslaș. Din lăcașul vâslei nu mai putea să cadă în mare, dar valurile pătrundeau și din margine și de sus și îl băteau fără încetare. De nu s-ar fi ținut cu o mână de trunchiul în care se legăna vâsla părăsită, s-ar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vâslaș. Din lăcașul vâslei nu mai putea să cadă în mare, dar valurile pătrundeau și din margine și de sus și îl băteau fără încetare. De nu s-ar fi ținut cu o mână de trunchiul în care se legăna vâsla părăsită, s-ar fi izbit cu capul de pereții groși de bârne. Cu cealaltă mână, ajutîndu-se de pieptul său și de dinți, Iahuben înfășură strâns în jurul capului acestui nenorocit vâslaș pânza sfâșiată din cămașă. Îl trase pe Hunanupu la o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pânza sfâșiată din cămașă. Îl trase pe Hunanupu la o parte și începu să vâslească el. Marea neagră urla. Din ea se ridicase un stâlp de apă neagră cu creștetul înspumat care venea amenințător spre corabie. O clipă, Iahuben lăsă vâsla din mâini și privi cu spaimă. Niciodată nu întîlnise furtuni așa de mari în scurtele lui călătorii pe mare. "Asta e moartea!" se gândi el. Apoi vâsli mai departe. Știa că vâslind i se va liniști stomacul și gândurile la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grăbit. Sângele închegat de pe pânza cu care îi era legat capul fusese spălat de valuri și numai o pată roșiatică aducea aminte de izbitură. Dar scurgerea sângelui se oprise; capul nu era spart. Iahuben se uită la sclav, apoi la vâslă, apoi din nou la sclav. Vâslea ca și până acum. Deodată, ochii i se luminară. Privi țărmul apropiat. Se uită la celelalte corăbii, care erau departe. Se ridică puțin și cuprinse puntea în priviri. Pe punte nu era, aici lângă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei, încă nimeni. Slujbașii regești se mai ascundeau sub punte, în pântecul navei. Iahuben se aplecă spre sclav și-l întrebă: - Ți-au venit puterile la loc? Hunanupu, care sfârșise de mâncat, se ridică din colțul său, vrând să ia vâsla. Era înzdrăvenit. Se uită la militarul atlant cu recunoștință: - N-aș fi crezut să faci asta... Dar tot mai bine mă lăsai să pier! și așteptă să se așeze pe locul său, ca să vâslească. Dar Iahuben nu se sculă. Câteva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în șoaptă: - Acuma fugi! Sclavul se uită la el nedumerit. Dar ochii lui Iahuben, neașteptat de plini de înțeles și de frățești, spuseră mai mult decât gura lui. Acum, sclavul pricepu. Se strecură cu greu prin gaura lăsată pentru mișcarea vâslei (era atât de subțire, încît se putu strecura), apoi se aruncă în mare. Apa îl înghiți. Iahuben îl urmări îngrijorat, însă puțin mai târziu, la vreo cincizeci de pași, îi zări capul ieșind din apă: țăranul Hunanupu înota spre țărm
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu tot și l-a aruncat în mare, spuse Iahuben. Ce mă întrebi pe mine? S-o fi înecat! Slujbașul își schimbă greutatea de pe un picior pe altul. - Și de ce ai vâslit tu? - Ce întrebare neroadă! Cum era să las vâsla singură, dacă m-am întîmplat pe-aici și n-am văzut nici un vâslaș. Tu de ce ai stat ascuns și n-ai venit să schimbi vâslașul dacă acela s-a înecat! Slujbașul se întoarse și plecă, știind din viața lui lungă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de animale. Până la Marele Oraș coborâse pe apele iuți ale Râului Rece, într-o luntre ușoară. Dar după acest drum de nici o săptămână și după alte trei zile de drum pe mare într-o corabie bine mânată de vânt și vâsle, alt mijloc nu mai rămânea decât asinul. Pe temeiul unui semn de recunoaștere, Auta schimba asinii de câte două ori pe zi, luând mereu alții odihniți. Drumul părea însă foarte lung, în asemuire cu nerăbdarea de a-l străbate. Niciodată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nici n-aveau când să mai judece dacă au ghicit bine ori s-au înșelat. Înotătorii treceau liniștiți pe lângă aceste corăbii, nebănuind nimic. Se îndreptau spre cele două care ieșiseră în larg, abia zărite. Atunci pescarii începură să arunce cu vâslele în ei. Înotătorii se afundară numaidecât, ca să iasă din apă mai încolo. Numai pe unul din înotători îl izbi în cap o vâslă. Ceilalți nu se mai vedeau. Se puteau auzi numai niște bufnituri surde în pântecul corăbiilor de la țărm
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Se îndreptau spre cele două care ieșiseră în larg, abia zărite. Atunci pescarii începură să arunce cu vâslele în ei. Înotătorii se afundară numaidecât, ca să iasă din apă mai încolo. Numai pe unul din înotători îl izbi în cap o vâslă. Ceilalți nu se mai vedeau. Se puteau auzi numai niște bufnituri surde în pântecul corăbiilor de la țărm, pesemne valurile mării care începea să se înfurie. Cele două corăbii plecate ajunseseră destul de departe. Vântul bătea dinspre țărm. Câțiva pescari întinseră pânzele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
auzi numai niște bufnituri surde în pântecul corăbiilor de la țărm, pesemne valurile mării care începea să se înfurie. Cele două corăbii plecate ajunseseră destul de departe. Vântul bătea dinspre țărm. Câțiva pescari întinseră pânzele la trei corăbii și loviră apa cu vâslele, cu câte vâsle le-au mai rămas. Corăbiile porniră. Dar foarte curând, una începu să se lase în bot, apoi alta pe-o coastă. În corăbii intra apa. Pe unde? Nu mai era timp de judecat. Traseră cu greu cele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bufnituri surde în pântecul corăbiilor de la țărm, pesemne valurile mării care începea să se înfurie. Cele două corăbii plecate ajunseseră destul de departe. Vântul bătea dinspre țărm. Câțiva pescari întinseră pânzele la trei corăbii și loviră apa cu vâslele, cu câte vâsle le-au mai rămas. Corăbiile porniră. Dar foarte curând, una începu să se lase în bot, apoi alta pe-o coastă. În corăbii intra apa. Pe unde? Nu mai era timp de judecat. Traseră cu greu cele trei corăbii înapoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe atlante. Le istorisi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Părăsită, venise singură să-și scape stăpânul. Valurile îl băteau, era istovit și flămând. Apă nu băuse. Dar se ținu de plută și nu muri. Și într-o zi marea se liniști și cerul se lumină. Descoperi între bârne o vâslă. Făcu din ea undiță, și după ce izbuti să prindă întîiul pește cu mâna și îl prefăcu în momeală, trăi din pescuit. În sfârșit, pluta lui îl aduse aici. - Și acuma ce vrei să faci? îl întrebă unul din păstori. Omul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
miazăzi, fără să știm încotro. Dar zeii au fost buni: am găsit o corabie fără pânză, părăsită de atlanți. Marea încă n-o spărsese și ne-am suit în ea. Am dezlegat-o de la țărm și pentru că mai erau câteva vâsle, am vâslit. Era ziuă, dar era întuneric și nu erau stele, nu știam unde e răsăritul. Eu știam că la răsărit de Muntele de Foc este acel țărm de unde ai venit tu, zeul meu bun, prin pustiul cu nisip până în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
noapte, dar nu știu bine, căci n-a răsărit nici soarele nici luna. După aceea am auzit strigăt slab de om. Uneori fulgera în cer și am zărit astfel un om pe o scândură, lângă noi. l-am întins o vâslă și l-am tras pe corabie. Era negru, dar nu din neamul nostru. Nu știu de unde era: ne-am înțeles numai în graiul atlanților. Mi-a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros că te-a văzut cu ceilalți zei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și caraghios, care Îl făcea să simtă acut umilința și nebunia faptului de a fi participat la el. Temându-se că vreun alt vas, aflat În trecere, s-ar putea opri să facă investigații, Îi porunci lui Tito să folosească vâsla pentru a Împinge obiectele de Îmbrăcăminte În adâncurile mării, sarcină destul de grea, căci catifelele și mătăsurile se agățau de lamă ca și cum ar fi implorat pe mutește să fie salvate, și se văzu nevoit să pună și el mâna pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
adevărat. Încerci cum poți să obții acel ceva, dar nu reușești. Ești cu barca pe apă și trebuie să vâslești și să ajungi undeva, la o anumită oră. Vâslești și vâslești, dar nu reușești. Atunci, ce e de făcut ? Ții vâsla în apă. O ții și o lași să se unduie; simți mângâierea apei. Plutești în derivă și atingi, din când în când, o piatră pentru a-ți mai modela cursul. Acum toată apa ți se pare lină, calmă, iar cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
obișnuia. Pentru început, în cinstea vizitei dumneavoastră, n-ați dori să închinați, alături de noi, un păhărel de lichior? Bem aldămașul. Se ridică, abținîndu-se să-și pocnească și călcâiele, și bău. Babele rămăseseră jos. Chicotiră. Suporta foamea, amețelile, tăieturile, loviturile de vâslă, măciucă și pumn, dar nu suporta bătaia de joc. - Ce mai face doamna dumneavoastră? încercă Cocondy, intuindu-l înnegurat să destindă un pic atmosfera. - Piulițe. - Poftim?... - Șaibe și știfturi. Șuruburi. Tot felul de chestii dintr-astea. Este muncitor lăcătuș. - Doamna
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din, probabil, bogata corespondență, semnătura, fotografiată, mărită și expusă precum un afiș, actele, pantalonii, fileul cu ajutorul căruia își întreținea, în cursul nopții, desenul fioros al mustății, sigiliul personal, seturi desperecheate de volume și, din nou, mobilier știrbit de birou, o vâslă, o canoe pitică, camere de biciclete uzate și Pinky se așteptă ca, desfăcîndu-se colțurile unei broboade de pluș, să i se arate, provenind de la Robin, fie și-un cartilagiu, măcar o vertebră, în sfârșit, o bucată de os. Nu i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]