1,109 matches
-
vii?” Iar el nu-i răspunde, privirea fetei coboară În pământ și Încearcă să oprească unduirea șarpelui subțire În colb, flăcăul doar Întinde cizma și-i zdrobește capul, cuprinde chipul fetei În palme și dă răsplată sufletului ei aprins de văpaie, Învăluirea ochilor albaștri. Nu spune nici o vorbă și cal și călăreț se pierd În noapte. Trece duminică după duminică și Onica degeaba așteaptă să apară la horă un lăturean cu părul galben și cu ochi albaștri, nimeni nu-l află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
în tăcere, la doar un metru distanță. Avea vocea răgușită. Gâjâia prin trahee ca și cum nu ar mai fi folosit-o de ani de zile. De ce nu ai putut să o lași așa? Mi-am auzit și mie vocea, urlând, din văpaia sângelui. — Știi bine că nu aș fi putut. Am rânjit simțindu-mi fața strânsă într-un rictus. Straniu, mi-a zâmbit înapoi. Pentru un moment am crezut că renunță. Sau am sperat. Apoi a urcat scara cu mâinile întinse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
gustă cu poftă, fără să se sature. Carnea frământată, mușcată, freamătă în descărcări ce desenează languros plăcerea, trupurile, transformate în lavă vie, se împletesc avide în chemări nerăbdătoare, se încleștează, se pătrund voluptuos, contopindu-se într-o uriașă și unică văpaie. Printre buzele uscate de focul lăuntric ies șoptit gemetele plăcerii și șoaptele iubirii. În ritmul excitant al extazului, simțurile tresaltă năvalnic, se adâncesc și mai mult, până la istovire, în frenezia dulce-copleșitoare a dragostei maxim intensă, complete, suflet-trup. Se descleștează extenuați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sărbători religioase, smeriți și făcând nenumărate mătănii și cruci în fața icoanei Sfintei Fecioare, mărturiseau bucuroși că era pentru prima oară după mulți ani când se puteau bucurau de prezența lui Dumnezeu într-o biserică. Câteodată, seara, în fața unui foc la văpaia căruia frigeau slănină, voci melancolice se împleteau cu acordurile jalnice ale unei armonici. Smaranda întrebase pe unul din ei despre cuvintele care răscoleau, chiar dacă nu înțelegeai limba. Crezuse că aceștia plângeau după familiile sau țara lor, lucru de înțeles la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ale Liberatoarelor. Se aude șuieratul unei bombe căzând, o explozie puternică, și clădirea cu două nivele pe lângă care aleargă o tânără în doliu, cu chipul livid, ce strânge la piept un bebeluș, se prăbușește ca lovită cu un baros uriaș. Văpăi șerpuitoare de flăcări ling lacome ușile și ferestrele. Izbită în plin de suflul puternic, femeia cade rostogolindu-se pe caldarâm, protejând cu trupul ei făptura micuță. Amețită de durere, încearcă să se ridice, dar nu reușește. Cu fața schimonosită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
preotul a chemat pe cei din spital la slujba de Înviere în sala de mese, acolo unde improvizase un mic altar, în aer nu plutește emoția și solemnitatea momentului ci avioanele de bombardament. Către București, negreala cerului este sfâșiată de văpaia incendiilor uriașe, iar văzduhul fierbe ca un cazan din iad tocmai în noaptea ce trebuie să aducă sărbătoarea luminii răsărită prin Hristos-Domnul din întunericul mormântului. Printre cântările religioase, se aud când și când bubuituri groase de tun. După celebrarea slujbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
partizana dispar într-un rug uriaș. Unda de șoc a exploziei îl trântește la podea, dar se ridică și continuă să alerge prin holul incendiat. Plin de oroare privește o siluetă umană cum aleargă cuprinsă de flăcări, scoțând urlete îngrozitoare. Văpăile îndârjite acoperă trupul martirizat și zdrențe carbonizate cad odată cu fășii de piele. Duhoarea de carne arsă îți întoarce mațele pe dos. Se aude pocnitura unui glonț milos și omul, după ce mai înaintează câțiva pași, cade cu fața în jos. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ei mă îndrăgostisem de el și tot din cauza ei îl părăsisem. Ea era ceea ce îl făcea imperfect, intere sant, posibil de salvat. Salvându-l pe el, m-aș fi salvat pe mine. Acum, tot ce rămăsese era un fel de văpaie roșie care se rostogolea înspre mine, împroșcând scântei usturătoare. Dar ea avea să se stingă încet în zilele, săptămânile, lunile care urmau. Nu avea rost să mai întreprind nimic. Jean-Claude și cu mine aveam să rămânem cu ce era mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
asta. Dar am nevoie de ele. Mă fac să mă simt mai bine. După toate prin câte-am trecut, e normal să compensez prin ceva. În costumul meu la comandă, În cămașa cadrilată, mi-am fumat trabucul de lux până când văpaia din vene s-a stins. Un lucru pe care trebuie să-l Înțelegeți: nu sunt nici pe departe androgin. Când ai sindromul deficitului de 5-alfa-reductază, biosinteza și acțiunea periferică a testosteronului sunt normale și În uter, neonatal, și la pubertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Se urcă În cadrul geamului și stă o clipă, parcă șocat de cât noroc are, pentru că și În această casă totul pare făcut anume pentru a arde - canapeaua de damasc cu franjurile ei lungi, măsuțele de mahon și abajururile de creton. Văpaia smulge tapetul În fâșii; și asta nu se Întâmplă numai În acest apartament, ci și În alte zece sau cincisprezece, apoi În douăzeci sau douăzeci și cinci, fiecare casă aprinzându-și vecina, până când străzi Întregi ajung să ardă. Mirosul lucrurilor care ard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
YWCA. Intrase Înăuntru cu șal și broboadă și ieșise cincisprezece minute mai târziu, Într-o rochie cu talie căzută și cu o pălărie pleoștită, În formă de oliță. Sub stratul proaspăt de pudră i se vedea mânia arzând ca o văpaie. Ca parte din preschimbare, doamnele de la YWCA Îi tăiaseră Desdemonei cosițele de emigrantă. În mod obsesiv, așa cum zgândări o ruptură din fundul unui buzunar, băgă mâna sub pălăria pleoștită ca să-și pipăie creștetul tuns chilug pentru a treizecea sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o singură culoare și unde nu-i cunoștea nimeni. Desdemona Înaintă din nou, pentru a Întâlni buzele soțului ei. Primul lor sărut În marea natură a Americii, pe veranda din spate, lângă un cireș căruia Îi cădeau frunzele. O scurtă văpaie de fericire se aprinse Înăuntrul ei și persistă, aruncând scântei, până când Lefty dispăru prin fața casei. Buna dispoziție a bunicului meu Îl acompanie tot drumul până la stația de tramvai. Alți muncitori așteptau deja În stație. Stăteau lejer, fumau și făceau glume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tăcere relativă, destul ca Milton să audă cum se trântește ușa lui Morrison de la intrare, de vizavi. Apoi se auzi un pocnet, un zgomot ca de pistol de jucărie, și, dintr-o dată, strada se lumină cu mii de explozii de văpaie... Le-am auzit și eu, de la patru sute de metri distanță. Urmând tancul care se deplasa Încet de la o distanță sigură, mersesem pe bicicletă din Indian Village, care se afla În zona de est, tot drumul până În zona de vest. Încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de inomabile nevertebrate se azvârl înainte, scuipă sfere de flacără, te năpădesc cu duhori sulfuroase. îi extermin cu zecile, eliberând limbi de jad din magicul caduceu, alunec rapid prin ținutul melancoliei, cu cîte-un copăcel închircit pe alocuri, mă feresc de văpăile dureroase ale celor care-mi vor sângele. Când sânt atins, viața îmi scade, puterea se duce. Din fericire, pe pământ sânt presărate Cristale. Violacee, roze sau limpezi ca gheața. Ele sânt forță și sănătate. De câte ori ating unul, o mare lumină
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și, pentru o fracțiune de secundă, păru că se va așeza pe umărul ei, dar se roti și plonjă deasupra văii. Priveau amândoi pasărea cenușie plutind deasupra coamelor Împădurite ale dealurilor, până când deveni un punct mic, negru și dispăru În văpaia soarelui. Era un șoim de prerie, Îi explică Matthew, de obicei prin părțile astea sunt șoimi mici, negri, Merlin. Oricum, i-a plăcut de tine. A venit atât de aproape, Încât ai fi putut să-l prinzi. Cine-și dorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
el ar fi scris un singur cuvînt : Eu. PHILIP ROTH FIRMIN CAPITOLUL 1 Întotdeauna mi-am imaginat că povestea vieții mele, dacă și cînd am s-o scriu, o să Înceapă extrem de interesant : liric, stil Nabokov, “Lolita, lumină a vieții mele, văpaie a viscerelor mele” ; sau, dacă n-am să fiu În stare s-o dau pe lirism, atunci cumva sentențios-cuprinzător, ca la Tolstoi : “Toate familiile fericite se aseamănă Între ele. Fiecare familie nefericită, Însă, este nefericită În felul ei.” Lumea Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe Avraam, și pe Lazăr în sînul lui, 24. și a strigat: "Părinte Avraame, fie-ți milă de mine, și trimite pe Lazăr să-și moaie vîrful degetului în apă, și să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta." 25. "Fiule", i-a răspuns Avraam, "adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai luat lucrurile bune, și Lazăr și-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu ești chinuit. 26. Pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
de necurățenie. Așa arăta și în țoalele lui de la fermă, și în smokingurile lui de mai târziu. Doamne, ce tentat sânt să fac aici și puțină hagiografie, să-i arunc o lumină transfinită pe obraz și să-i pun o văpaie în ochi! Dar să strâng din fălci și să-mi înghit ticurile astea mizerabile. Ruletistul avea fața întunecată, de țăran ceva mai înstărit, cu dinții jumătate fier, jumătate cărbune. De când îl știu și până a murit (de revolver, dar nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de dimensiunile Soarelui și cu două brațe pletorice, îmbîcsite de filamente ca niște brațe de meduză. Marele sintetizator era acum și el un element intern al imensului corp. În momentul în care Soarele explodă, aruncând în spațiu, sub forma unei văpăi purpurii și violete, scânteind din milioane de franje, materie volatilă ca eterul, arhitectul își începu migrația lentă spre centrul galaxiei. Universul îmbătrînea, se scofâlcise ca o smochină. Materia lui se fărâmița ca putregaiul. Până și spațiul interstelar, altădată flexibil, aburos
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
stare de fapt ilustrată în sonetul intitulat Optimism, precedat de un Motto, o cugetare a ilustrului Dante Alighieri, din Infern, Cântul II: „Pe mine Domnul m-a făcut astfel c-al vostru iad să nu mă poată-nfrânge și nici văpaia ce țâșnește-n el. Te teme doar de-acele lucruri care îl pierd pe om și-și fac din rău un țel: de alte nu, căci nu-s vătămătoare”. OPTIMISM De-ai ști, speranță, cât de rău îmi pare Că
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
două zile m-a cuprins dor de ducă... Nu-i un dor oarecare, ci chemarea are chip și suflet... Și încă ce suflet! Stau în cerdac cu gândurile vraiște... O geană roșie s-a ivit dincolo de zidurile Galatei din Deal. Văpaia asfințitului se topește încet-încet, lăsând în urmă doar o închipuire a mănăstirii, rămasă să vegheze de veacuri asupra târgului tolănit pe malurile Bahluiului. Înserarea vine tiptil, purtând în spate desaga doldora de stele gata să le arunce pe cer. Nu
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
întru cinstirea ta Hymenaios. Hecuba îl invocă pe Hefaistos, purtătorul torței la nunțile oamenilor, care ațâță acum o flacără cumplită, străină de înaltele ei speranțe dinainte. Corul descrie aducerea calului de lemn în cetate și năvala aheilor când prin case, văpaia strălucitoare/ a torțelor se micșorase, iar apoi rememorează prima distrugere a Troiei de către Heracle : Într-un vârtej purpuriu de foc și flăcări,/ a prăbușit bolovanii tăiați de Phoibos [...] Ganymedes [...] cetatea nașterii tale/ e mistuită de foc. Încercând să-și susțină
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
că nu l-a ucis pe nou-născutul Paris, ivit în visul mamei sale ca un funest tăciune-aprins. Corul troienelor părăsite de Zeus laolaltă cu flacăra ofrandelor sacre din templu se întreabă dacă zeul mai observă din cer pătimirile lor și văpăile focului care le-a mistuit cetatea, apoi aruncă blestemul asupra corabiei lui Menelau : fie să-i cadă, chiar între vâsle,/ fulgerul strălucitor, azvârlit/ de brațul lui Zeus ! După ce leșul lui Astyanax este pregătit de înmormântare, corifeul îi observă pe grecii
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
oprește privirea omului comun. Ifigenia are vise prevestitoare. Ei i se arată ursitul, niciodată zărit în realitate, cu trăsături imprecise (Îl văd, dar nu-i ghicesc culoarea ochilor), nepământești : E născut dintr-o zeiță și ochii lui ard ca două văpăi. În brațele lui, paloșul nu șovăie. Fruntea lui e luminată de un luceafăr. Mâinile lui sunt palide și pasul lui fermecat (I 3). Portretul imaginat astfel corespunde chipului real al lui Ahile, fiul nimfei Tetis : (cu fruntea luminată și mâinile
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lui e luminată de un luceafăr. Mâinile lui sunt palide și pasul lui fermecat (I 3). Portretul imaginat astfel corespunde chipului real al lui Ahile, fiul nimfei Tetis : (cu fruntea luminată și mâinile palide, iar ochii lui ard ca două văpăi (II 2). În același timp, el vestește prin paloarea sa mortuară destinul eroului care va pieri la Troia, ca și pe acela al logodnicei sale, victima sacrificiului. Când i se anunță iminența nunții, Ifigenia intuiește că o așteaptă de fapt
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]