KorAP: Find »[drukola/base=vag & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...275 >

6,856 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

și am mângâiat-o pe brațe. Ce s-a întâmplat? Se uită la mine vreme îndelungată și eram convins că va plânge. Hei, am zis din nou și i-am îndepărtat părul de pe față. — Nimic, răspunse ea cu un zâmbet vag. Apoi surâse din nou, de data asta mai convingător. Nimic, sunt o proastă. Am prins-o în menghina brațelor și ea s-a întins din nou pe mine. Ne-am îmbrățișat, în timp ce ea își odihnea capul pe pieptul meu. — Haide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
foneme săriră în lături când am amerizat. M-am scufundat, adânc, purtat de forța căderii și absolut fără nici o idee, imagine sau amintire a oxigenului sau respirației. Am ieșit la suprafață tușind, icnind după aer, după ideea de aer. O vagă amintire fizică a realității podelei supraviețuise, dar acum mă legănam, pluteam și încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de asociere și istorie. Totul era întunecat și negru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
lucruri, niciodată nimic solid, iar corpul meu nu putea acționa fără instrucțiunile transmise de creier. Mi-am îndreptat din nou privirea în jos, încercând să-mi îndemn ființa spre lumea familiară a lucrurilor solide și-a spațiului. Dar până și vaga amintire corporală a pământului tare dispăruse și picioarele mele se agitau în bezna aceea lichidă, lipsită de substanță. Lumea, mintea mea, felul în care acestea intrau în relație, oricare ar fi fost pivotul schimbării de percepție... nu aveam control asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Am intrat în foaier. O lumină slabă, gri-albăstrie scălda încăperea, o fereastră mare din spatele zonei de recepție lăsând să pătrundă soarele palid dintr-o grădină jilavă și părăsită. Aerul dinăuntru era fad și lipsit de viață și avea un iz vag de mosc - apă de ploaie pe tencuială veche, hârtie sfărâmicioasă, cerculețe de mucegai negru - și de insecticid. Podeaua era acoperită cu dale albe și negre de gresie, de genul celor pe care le găsești în piscinele victoriene dezafectate sau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
clanțele atunci când degetele mele fremătătoare le întâlneau. Am dat peste o ușă deschisă și am străbătut o magazie plină de scaune cu rotile răsturnate și cutii prăfuite și am ieșit într-un birou al personalului, prevăzut cu geamuri, unde contururile vagi ale tastaturilor de computer și ale lămpilor de birou erau încă vizibile sub praful așternut peste toate birourile rămase acolo. Am înaintat pe coridoare întunecoase cu nișe derutante și bifurcații în formă de T și am traversat încăperi cu șiruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
din Londra, dar nu-și aducea aminte unde locuia. Spuneau că era o pierdere de memorie pe termen scurt, dar lucrurile nu stăteau deloc așa. Stați, spuneți că și pe el l-a atacat rechinul? Nimeni încuviință cu o mișcare vagă din cap, ca și când întrebarea ar fi venit de undeva dinăuntrul propriei sale minți. Pe noi toți. Către sfârșit, mătușa mea nu mai recunoștea oamenii. Avea coșmaruri. O umbră în creierul ei, dinți și ochi. Se trezea în toiul nopții, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
sufocat, m-am întors să văd peste ce căzusem. Unul dintre dictafoane. O frântură de secundă - timp insuficient pentru a gândi, ci doar pentru a acționa impulsiv - mintea mea trase în două direcții. M-am uitat înainte ca să văd silueta vagă a fetei trăgând de jaluzelele de la geam, încercând să le rupă. M-am întors în spate. Reportofonul era la doar câțiva centimetri de bocancul meu. Am sărit în picioare, m-am întins după el, l-am înșfăcat și-am alergat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
bine să nu știi. Am mormăit și m-am întors pe o parte, dar n-am reușit să mă simt bine - ceva urgent îmi anima creierul. Pentru eul meu adormit nu era o urgență evidentă, mai degrabă ceva asemănător cu vaga greutate a unei pietre pitite și uitate pe fundul unui rucsac. Mintea mea pe jumătate trează o căuta. Putea fi vorba de-un pasager clandestin? Ceva scăpat, mai intact ca de obicei, din visul aproape năruit? Poate, în parte; culorile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-mi conving și ochii să aprobe. Preț de o clipă, ca umbra unui nor alunecând în goană peste pământ, căldura de pe fața lui Scout dispăru, se transformă în răceală, nu o răceală nemiloasă, ci una care aducea mai degrabă cu vaga tristețe a litoralului iarna. — Așa-i. Sări în picioare, punând capăt momentului. — Mergem în Manchester și mergem sub pământ. Trebuie să împachetăm toate astea și să fim pe drum într-o jumătate de oră. Trecu în revistă camera, calculând în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
nimic din ea și nici în ruptul capului n-ar fi putut să... — Și ce naiba te-a făcut să crezi că aș vrea să-l văd? — Unde altundeva să se fi dus? — Sunt sigur că n-am nici cea mai vagă idee. — Pentru numele lui Dumnezeu, Trey. S-a întors la tine pentru ajutor, are nevoie de ajutor. Are nevoie de ajutor. Ăsta-i motivul pentru care l-ai adus aici, nu-i așa, Scout? O secundă de tăcere pluti în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
un scrin, o noptieră și o măsuță de scris aproape de ușă. Am închis ușa după mine, am pus jos cușca lui Ian și mi-am sprijinit rucsacul de masă. Sub stratul gros și tăcut de praf, încăperea avea un miros vag de spațiu locuit - somn, deodorant, pudră de spălat, piele, păr, transpirație. Mirosul unei persoane. Mirosul mi se păru atât de natural, atât de familiar și de liniștitor încât, la început, nu i-am înțeles semnificația. Revelația veni ca un șoc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor. Mi-aminteam. Mi-aminteam visul. Fiecare detaliu clar ca lumina zilei, clar ca o peliculă Tehnicolor de înaltă rezoluție. Până acum, visele Becului se evaporaseră mereu în senzații vagi atunci când reveneam la starea de trezie, dar acum, din cine știe ce pricină, acesta mi se fixase în minte. Înainte să mă pot concentra asupra lui, asupra motivului pentru care se întâmplase, asupra posibilei sale semnificații, o altă senzație își croi drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
firul de pescuit care trepida dincolo de apa înspumată, răscolită de motoarele noastre. — Nu mi-am dat seama că mi-e așa foame. Trecuseră ore întregi de când nici unul dintre noi nu mai spusese nimic și simțeam nevoia să vorbesc. Doctorul încuviință vag, uitându-se țintă la mare. Soarele era acum mai jos pe cer, trecând absent de la albul său luminos la roșul profund. — Dar asta n-a fost mâncare adevărată, așa-i? am încercat din nou să încheg o discuție. Ci doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
nu reușeam să văd decât la poate doi metri în fiecare direcție și nu era nimic altceva în bucățica mea de ocean. Eram singur singurel în toată albeața aia. M-am lăsat din nou pe scânduri. Am simțit ceva, o vagă vibrație ca o firavă zvâcnire musculară în spatele coapsei. Sunt rănit, mi-am spus, sunt spintecat și răceala amorțește durerea. Am dus o mână jos și-n spate ca să pipăi și-am găsit vederea în buzunarul din spate al pantalonilor scurți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
apoi am desfăcut-o, întinzând-o și fluturând din degetele în alb-negru. Auzeam zgomotul traficului. Și alte sunete - un copil plângând, bâzâitul unui televizor printr-un geam deschis -, zgomote ce pluteau peste suprafața apei încețoșate. Uitându-mă în jur, umbre vagi începură să se ivească în albeață. Siluete familiare prinseră contur în jurul meu, acoperișuri terasate la orizont și copaci, antene TV și hornuri, stâlpul de telegraf din grădina casei de peste drum de-a mea. Mi-am scos brațul din imagine. Sunetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

lansat un policier (cum e moda la oamenii politici; ei se odihnesc activ: scriu). A vuit Ioropa, nu Tîrgul Ieșilor, că și-a tipărit, pi conta lui, un cap d'operă. Cutiile poștale (două) gem de volume trimise de cunoștințe vagi, cu cererea de-a le citi (problema nu-i să publici, ci să te citească vreunul) și de-a le recenza. Nimic nu mă întristează mai mult decît o carte proastă. O rescriu parcurgînd-o, pînă cînd mă îndur s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
grijă, surioară. Saint-Beuve scria că domnul de Balzac nu știe să dezvolte o situație. Eu știu? Nici atîta. Dar am încredințarea ușurică, naivă că ficțiunea poate provoca realitatea. De-asta mă și prind să le rescriu destinul. E o șansă vagă, infimă, dar o să mă străduiesc. Poate că din crăpătura banalului (bateria îndărătnică) o să se ivească o dragoste mare. Apăs pe mînerul portierei și se deschide. Ca lucrurile să fie exact cum par a fi, motorul pornește din prima cheie. Hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

spre mine și una spre ea; cele patru picioare erau încălecate pe banca fără spătar, singurul gen de bancă pe care el ar putea să stea. Pentru că nu pot sta lângă ea și nu-i pot atinge genunchii, încerc o vagă senzație de neliniște, dar sunt pe dată absorbit de visul Iormorogului. Sunt încă sub imperiul acestui vis! explică el. Și-apoi mă gândesc cât de vulnerabil este omul! Chiar și dintre cei norocoși care cred că și-au găsit jumătatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
chipul din oglindă îl privea surâzător, dar liniile aproape verticale de la colțurile gurii atârnau într-un rictus fals, ce ascundeau cumplitele dureri ce-i torturau coloana. Și a recunoscut, în acel rictus, zâmbetul afabil al străbunicului dintre perne, un zâmbet vag și pierdut, și-odată cu el i-a venit în minte și un nume, numele complet uitat al străbunicului. Nu-și putea da seama dacă era vorba de numele său de flăcău, cu care era recunoscut la hore, de cel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ea într-o parte, deopotrivă cu cutia de șervețele, stativul de creioane, carnetul de telefoane și fotografiile copiilor. Rămâne față în față doar cu suprafața lucie a cristalului ce se întinde pe toate dimensiunile biroului. Ea îi întoarce chipul. Reflecția vagă și incoloră îi dă o căutătură stranie: găvanele ochilor deosebit de mari, pomeții proeminenți, liniile gurii aproape indescifrabile. Iată o făptură a lui, schimbată, crepusculară, o alură tristă și întunecată ca o umbră. Fiind mereu acoperit de cărți, dosare, notițe, scrisori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
personaj în scenă, care, după părerea lui, dorește să intre primul doar ca să se afirme în fața publicului. Prin urmare, încearcă să avertizeze spectatorii asupra farsei monologului ce va urma, pentru a nu porni cu o preconcepție asupra sensului discret și vag al piesei. Prin urmare, se ridică cortina, scena complet goală, cu excepția unui cer banal de vară, usturător de albastru și un soare perfect rotund, de culoarea lămâii stoarse, desenat în stânga lui. La confluența între cer și peretele scenei, este trasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de ani în urmă, stătea cu străbunicul lui, în același moment statuar al zilei, în care orice activitate la câmp sau casnică înceta. Satul se cufunda într-o liniște ireală; animalele se pregăteau surd de culcare, cu excepția găinilor, care ciorovăiau vag și straniu. Și mâinile lui și picioarele se relaxau inerte, gârbovite de atâta muncă și soare. Dar gândurile alergau libere și stinghere prin tăcerea densă și apăsătoare. Bătrânul. Străbunicul, copilul și fereastra Bătrânul copil și străbunicul stau pe prispă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fulgi și pene, ce se agită deasupra coșului meu cu rufe murdare. Făptura purta o pereche de ciorapi albi de nailon trași peste picioare umane, delicate, de balerină, ce se terminau în copite de capră. Fără să încerc cel mai vag sentiment de teamă, interoghez făptura ce scormonea de zor în coș, desigur, nu pentru hainele mele murdare. Surprinsă, își întoarce capul îngeresc către mine, doar pentru o clipă. Îmi pare rău, nu mi-am imaginat că poți să mă vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
vând lumânări și suveniruri. Un om este împușcat în mâna care încearcă să-și exprime protestul. Cu mare precizie, îl nimerise în centrul palmei. Ca la un semn, toate lumânările și lampioanele electrice se sting fără vreo aparentă intervenție; doar vagi dâre de lumină se strecoară printre cadrajele ce partiționează vitraliile. Acest spațiu obscur este deodată străpuns de două arcuri crestate de lumină, ce se închid în formă de aripi și izbucnesc din umerii unui tânăr enoriaș. Apoi se destind în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
schimba pentru masă. Știa că avea să-l revadă pe Santiago la cină, după care va urca sus pe ultima punte cu prietenul ei, unde vor aștepta până se vor stinge toate luminile și vor face dragoste acolo sub lumina vagă a stelelor. Poate astăzi vor avea șansa unui început de lună, judecând după stadiul mareelor despre care le vorbise Santiago cu câteva clipe în urmă. Într-una din zile, Santiago i-a strecurat un bilețel în palmă. L-a înșfăcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]