KorAP: Find »[drukola/base=vargă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...81 >

2,022 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

Bologa au rămas fără ecou. ― Ce ai, Bologa? izbucni în sfârșit Varga, jignit. M-ai exasperat cu muțenia!... Nu mai vrei să vorbești cu mine, ori mă urăști? Am fost prieteni și... ― Nimic, nimic, murmură Apostol, fără să întoarcă ochii. Varga trebui să-și oprească noile întrebări. Veni doctorul, Însoțit de o soră de caritate drăguță și zăcută de vărsat. ― Iată salonul minunilor cerești! strigă doctorul, mic și blond, frecîndu-și mâinile, radios și jovial. Pe cât văd, am să vă dau pașaport

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mișcare, barem prin seră, dacă nu prin parc. Afară e încă iarnă, ce-i drept, dar ar trebui să vă mai dezmorțiți oasele, domnilor!... Ar fi foarte, foarte bine! ― Parcă n-o să ni le dezmorțim iar pe front, doctore? zise Varga înviorat. Sper că ne dai un concediu de convalescență, doctore! E imposibil să ne trimiți numaidecât în luptă, cu rănile de-abia cicatrizate! ― Desigur... negreșit! răspunse medicul cu zâmbetul scăzut. Întrucât depinde de mine, firește!... Eu însă cel mult pot

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de mine, firește!... Eu însă cel mult pot să propun, decizia e în alte mâini, și, să vă spun drept, doar sunteți bărbați, toate comandamentele ne repetă întruna că se simte mare, mare nevoie de ofițeri, pretutindeni... ― Am înțeles, încheie Varga posomorât. Ne vei concedia direct pe front. Doctorul mai îngăimă câteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate, mereu senină și surâzătoare. Pe urmă odaia se umplu, în câteva minute, de întuneric. Numai geamurile rămaseră cenușii, ca

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
direct pe front. Doctorul mai îngăimă câteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate, mereu senină și surâzătoare. Pe urmă odaia se umplu, în câteva minute, de întuneric. Numai geamurile rămaseră cenușii, ca niște ochi bolnavi, stinși. Varga umbla de ici-colo, nervos, cu mâinile la spate, dar pașii lui nu făceau atâta zgomot cât tictacul arămiu al unui deșteptător de pe mescioara de noapte. Într-un târziu, Apostol, șezând pe pat, cu ochii la rămurelele degerate de afară, care

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de pe mescioara de noapte. Într-un târziu, Apostol, șezând pe pat, cu ochii la rămurelele degerate de afară, care desenau arabescuri negre pe geamurile tulburi, începu să fredoneze un cântec vesel. ― Bologa! Ce dracu, de cântece îți arde? se opri Varga cu imputare. Ori te bucuri că ni s-au spulberat perspectivele de concediu? ― Mă bucur din inimă, amice! răspunse Apostol cântând și gesticulând ca un actor într-o operă italiană. Război, război, război, înainte, la război! Locotenentul de huzari înmărmuri

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
înmuiat inima îndată ce am văzut că s-a apropiat ziua plecării!" își zise dânsul, uitîndu-se la Petre. ― Trebuie să vie și de-acasă, don' locotenent, rosti soldatul cu încredere. ― Da... da... trebuie... acasă... îngînă Bologa, întorcîndu-se cu spatele, încet, obosit. Varga reveni mai târziu, neîmpăcat. Apostol tresări din mrejele gândurilor și zise blînd: ― Varga... nu știu ce am... Iartă-mă! Locotenentul se însenină imediat și se apropie cu mâna întinsă: ― Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
dânsul, uitîndu-se la Petre. ― Trebuie să vie și de-acasă, don' locotenent, rosti soldatul cu încredere. ― Da... da... trebuie... acasă... îngînă Bologa, întorcîndu-se cu spatele, încet, obosit. Varga reveni mai târziu, neîmpăcat. Apostol tresări din mrejele gândurilor și zise blînd: ― Varga... nu știu ce am... Iartă-mă! Locotenentul se însenină imediat și se apropie cu mâna întinsă: ― Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
i s-a trezit în suflet o îndîrjire neastâmpărată, care-i feconda iubirea și i-o păstra mândră și curată. Deodată ușa compartimentului de la spatele lui se deschise și se închise cu zgomot și în ureche îi răsună glasul lui Varga, foarte încîntat: ― Știi, Bologa, cine se află în trenul nostru?... N-ai să ghicești!... Generalul Karg!... Uite acuma ne spuse Gross... Apostol se întoarse. Prin geamurile ușii se vedeau în compartiment, în fumul de țigări, câțiva ofițeri. Gross rânjea batjocoritor

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Generalul Karg!... Uite acuma ne spuse Gross... Apostol se întoarse. Prin geamurile ușii se vedeau în compartiment, în fumul de țigări, câțiva ofițeri. Gross rânjea batjocoritor, explicând ceva cu gesturi violente. ― Zice c-a vorbit despre noi cu generalul, urmă Varga. Ba zice, pe onoarea lui, că generalul ar dori să ne vadă, și mai cu seamă pe tine, nu știu de ce... În definitiv, n-ar fi decât natural, că doar am sângerat destul pentru patrie... De altfel, Gross a călătorit

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
luni de spital și suferințe, nu-i așa?... Eu am mare încredere în Karg, deși e sever și neînduplecat, căci noi, slava Domnului, am luptat vitejește... ― Bine, firește, n-ar fi rău, răspunse Bologa, convins în sine că speranțele lui Varga sunt copilărești și dornic să rămână iar singur. Dar dacă zice Gross că s-a interesat de noi generalul, de ce nu ne însoțește și el? Varga aruncă o privire în compartiment și apoi întoarse spatele cu dezgust, zicînd: ― M-a

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Bine, firește, n-ar fi rău, răspunse Bologa, convins în sine că speranțele lui Varga sunt copilărești și dornic să rămână iar singur. Dar dacă zice Gross că s-a interesat de noi generalul, de ce nu ne însoțește și el? Varga aruncă o privire în compartiment și apoi întoarse spatele cu dezgust, zicînd: ― M-a plictisit jidanul cu teoriile anarhice, dragă prietene!... Nu poți vorbi trei minute cu el fără să-și bată joc de tot ce avem noi sfânt, țară

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
tovărășia lui, m-aș pomeni într-o bună zi că mi-am pierdut și eu toate sentimentele patriotice! ― Sentimentele adevărate trebuie să reziste oricărei ispite! glăsui Apostol apăsat. ― Așa se zice, dar în realitate nimic nu rezistă la infinit! zâmbi Varga. Așa chiar tu mi-ai spus-o odată, într-o discuție, la Budapesta, la unchiul meu, și n-am uitat-o. Picătura de apă găurește stânca... Ș-apoi tu parcă nu te-ai schimbat? Poate că tu nu-ți dai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
prea bine că m-am schimbat... Cum să nu-mi dau seama, când schimbarea s-a săvârșit în chinuri, ca o nouă naștere?... Dar eu de-abia prin schimbarea aceasta am dobândit adevăratele sentimente firești, cum ziceai tu... De-abia, Varga! Locotenentul de huzari se tulbură. Din tonul lui Bologa simți lămurit că se află în fața unui dușman. Îi zise încet, sec, rezemîndu-se cu spinarea de ușa compartimentului și privindu-l lung: ― Bologa, sentimentele tale mi se pare că sunt nefirești

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și privindu-l lung: ― Bologa, sentimentele tale mi se pare că sunt nefirești... Ia seama! ― Mă ameninți? întrebă Apostol ironic. ― Sentimentele tale te mână drept în brațele dușmanului... ― Care dușman? repetă Bologa mai batjocoritor. ― Dușmanul țării, oricare ar fi! vorbi Varga, puțin mai aspru. În clipa aceasta tu, prietene, ești dezertor în gândul și sufletul tău! Apostol Bologa tresări scurt, apoi zise repede, cu glas mai cald, apucîndu-l de mânecă și împlîntîndu-i în ochi privirea hotărîtă: ― Ascultă, Varga... Tu ai fost

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ar fi! vorbi Varga, puțin mai aspru. În clipa aceasta tu, prietene, ești dezertor în gândul și sufletul tău! Apostol Bologa tresări scurt, apoi zise repede, cu glas mai cald, apucîndu-l de mânecă și împlîntîndu-i în ochi privirea hotărîtă: ― Ascultă, Varga... Tu ai fost odinioară om și te lăudai că, sub mundirul militar, vei purta veșnic o inimă! De aceea îți zic acuma: dă la o parte rațiunea cazonă și spune ce-ai face tu dacă, de pildă, fiind în armata

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
trimite să te bați cu ungurii, care au pornit să te dezrobească? ― Stai, stai... nu-i așa, prietene! bâlbâi locotenentul roșind. Mai întîi patria... ― Nu ocoli întrebarea, stărui Bologa, triumfător. Răspunde cinstit! În asemenea cazuri nu pot fi două răspunsuri! Varga tăcu. Întrebarea îl încurca, și mai ales curajul lui Bologa. În sfârșit, zise șovăitor: ― Există o lege pentru toți și o singură datorie, care ne leagă prin jurământ. Când începe cineva să le judece prin prisma egoismului sentimental, atunci... ― Lege

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
îți impun o crimă față de conștiința ta! întrerupse Apostol cu vioiciune. Nici o datorie din lume n-are dreptul să calce în picioare sufletul omului, iar dacă totuși încearcă... Bologa sfârși brusc, cu un gest vag, care spunea orice și nimic. Varga, surprins, îngăimă cu ochii mari: ― Atunci bănuielile mele... Atunci umbli cu gânduri de dezertare? ― Gînduri? murmură Apostol cu un surâs straniu. Gândurile sunt schimbătoare, Varga! Am însă o credință vie în suflet... asta, da! Și dacă ea îmi va porunci

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
dacă totuși încearcă... Bologa sfârși brusc, cu un gest vag, care spunea orice și nimic. Varga, surprins, îngăimă cu ochii mari: ― Atunci bănuielile mele... Atunci umbli cu gânduri de dezertare? ― Gînduri? murmură Apostol cu un surâs straniu. Gândurile sunt schimbătoare, Varga! Am însă o credință vie în suflet... asta, da! Și dacă ea îmi va porunci să trec... să... dezertez la inamic, adică la inamicul vostru, nu voi ezita nici un moment a-mi face datoria cea adevărată... De altfel, chiar voi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
nici un moment a-mi face datoria cea adevărată... De altfel, chiar voi, judecând cinstit și fără pornire, îmi veți da dreptate și mă veți aproba! Sunt sigur că și tu, în sufletul tău... ― Nu, nu, Bologa, te înșeli amar! zise Varga iarăși sec. Eu nu te voi aproba niciodată! Eu disprețuiesc crimele! ― Da? întrebă Apostol cu o mirare nepotrivită, adăugând îndată cu ton jovial: Fii sigur, Varga, că n-am să-ți cer aprobarea!... Cel mult, de s-ar întîmpla să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sigur că și tu, în sufletul tău... ― Nu, nu, Bologa, te înșeli amar! zise Varga iarăși sec. Eu nu te voi aproba niciodată! Eu disprețuiesc crimele! ― Da? întrebă Apostol cu o mirare nepotrivită, adăugând îndată cu ton jovial: Fii sigur, Varga, că n-am să-ți cer aprobarea!... Cel mult, de s-ar întîmpla să trec prin sectorul tău și dacă aș avea ghinionul să te întîlnesc, cel mult atunci ar putea fi vorba... Dar atunci, cine știe, poate că am

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu toate că mi-ai fost prieten! ― Fii liniștit! zise Bologa iarăși ironic. Am să mă feresc de sectorul tău ca de foc... Acuma ești mulțumit? ― Tu poate glumești, Bologa, dar eu... ― Nu glumesc deloc! declară Apostol, devenind dintr-o dată sfidător. Locotenentul Varga era jignit personal de toate câte auzise. Seninătatea și hotărârea cu care Bologa, un ofițer, îi declara că va dezerta îl înfuriau. O clipă se gândi să-l denunțe și, astfel, să-l pedepsească. Dar polițismul îi repugna. Și apoi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lucruri care, în realitate, îl priveau numai pe Bologa. Dacă ar putea citi cineva în sufletele tuturor ofițerilor, s-ar îngrozi de ceea ce ar descoperi. Cei mulți își ascund gândurile, pe când el barem e sincer. ― Astea-s prostii, prietene! zise Varga, după o pauză, cu glas schimbat și cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pauză, cu glas schimbat și cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale vieții... Varga porni înainte pe coridorul murdar și plin de soare tânăr. Trenul lăsase în urmă o cotitură și vagonul se clătina parc-ar fi fost să-și piarză echilibrul. Locotenentul de huzari se sprijinea cu mâinile de pereți, înjurînd furios, în vreme ce

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
putea vorbi neoficial cu generalul. La compartimentul excelenței erau trase perdelele cafenii, și aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște, ca nu cumva să se supere excelența-sa... Tocmai atunci sosi Varga, luă deoparte pe aghiotant și-i șopti: ― Ne spuse Gross că moșul dorește să ne vadă, pe mine și pe Bologa... Adu-i aminte, dragul meu, te rog! Aghiotantul dădu mâna cu Bologa, pe care nu-l mai văzuse de la

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
nu-l mai văzuse de la audiența cu bucluc, și apoi intră în compartimentul generalului, suspinând grav: ― Să încercăm... Peste cinci minute crăpă ușa, scoase pe jumătate corpul și zise binevoitor: ― Bologa, vino... te rog... Excelența-sa dorește... Întâlni ochii lui Varga întrebători, dar strânse din urechi, cu fața mâhnită de regretare că "așa-i ordinul"... Generalul Karg era vesel și mulțumit. În sfârșit obținuse, cu chiu cu vai, să fie propus pentru ordinul "Maria Theresia". Ședea lângă fereastră, cu picioarele-i

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]