1,213 matches
-
sale. O alese pe Safta pentru că de acolo putea arunca câte o privire spre geamuri. Se aplecă grijuliu peste umărul ei și începu să o întrebe de numele jupânițelor, identificândule după felul în care erau îmbrăcate. — ...Dar cea cu rochia verzuie și cu pieptarul auriu cine-i? reuși în sfârșit după o lungă stratagemă să întrebe Ștefan ceea ce îl interesa. — Pistruiata? E din neamul Păușeștilor, de la Râmnic. Mai ții minte, când ne-am dus cu sfinția sa Theodosie la schit la Sărăcinești
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
așezată chiar în mijlocul cenușii. Arăta ca și când ar fi făcut parte din deal, pur și simplu o cutie mare de lemn fără nici un fel de vopsea pe ea. Arăta maronie ca trunchiul unui pin, în timp ce lichenii de pe acoperiș aveau o nuanță verzuie. Singurele lucruri care trădau faptul că sunt oameni care locuiesc în ea erau perdelele albe care fluturau de la fereastra dormitorului lui tanti Mae și perechea de chiloți de damă roz agățată la uscat pe o sfoară de rufe. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întinși pe dalele de marmură. Îi pleosnesc și-i frământă și-i ghigosesc, le răsucesc membrele încet, vrând parcă să le smulgă din încheieturi - îi privesc hipnotizat, dar mă țin în continuare după tata, înaintăm pe marginea bazinului, un cubuleț verzui de apă rece, de te face să-ți stea inima-n loc - și, în sfârșit, ajungem la camera de aburi. În clipa când dă ușa-n lături, încăperea îmi evocă vremuri preistorice, mai îndepărtate chiar și decât era oamenilor primitivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
totuși, niște țâțe cât capul meu) la reuniuni cu dansuri populare. În această vară, va activa în calitate de consilier pe probleme de lucru manual în tabăra de zi a Centrului Comunității Evreiești. Am văzut-o citind o carte broșată, cu copertă verzuie, intitulată Portret al artistului la tinerețe. S-ar zice că la aceste câteva lucruri se rezumă tot ce știu eu despre ea, la care se adaugă, desigur, mărimea și mirosul sutienului și chiloților ei. Ce ani tulburi! Și oare când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
puțin din păcate. Cu gesturi lente, se încheie la nasturii mantalei lungi și, înainte să iasă, își aruncă automatul pe umăr. Afară, pentru câteva clipe, privește cerul negru ca smoala. Luna se vede clar pe boltă, apatică, cu o nuanță verzuie, bolnăvicioasă. Ninsoarea încetase și gerul puternic al nopții începe să se facă simțit. Un vânt tăios spulberă troienele ca să le ducă, dezordonat, în altă parte. Își ridică gulerul și învăluit în aburii propriei lui respirații, pornește fără grabă. Pe albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ușă. Mă anunț eu singur! Apasă clanța cu un gest brusc și intră în cameră. Pătrunde într-o încăpere nu prea mare, cu pereți albi. În mijloc, o masă dreptunghiulară maro închis, înconjurată simetric cu șase scaune tapițate cu piele verzuie, pe colțul căreia se află o mașină de scris care poartă urmele unei folosințe îndelungate. Un cuier pom de care este agățată o manta militară și trei fichete metalice gri, completează mobilierul. Ce este Willy? Ți-am spus că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tu cum distorsionau ei realitatea, de ce Krupp trebuia să fie vampir - sau dacă era, de ce era - mă rog. Culorile camerei băteau către o nuanță comună de maroniu cald. Bunică-mea mi-a adus o pătură maronie pentru pat, covorul era verzui, cărămizile nu puteau avea altă culoare decât maroniu deschis, iar biblioteca, cioplită la comandă dintr-un lemn oarecare, era și ea gălbuie, la fel cu cele două fotolii meschine de sub geam. Apartamentul era al unui baștan care acum avea firmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu le-a cultivat pentru contemplare, asta era clar. Le-a crescut pentru a se putea transfera într-unul din trupurile lor. Iar creierul ce avea să fie scos funcționa deocamdată în țeasta asta din fața mea. Era sub ochii ăștia verzui, mari și migdalați. Nervii din spatele globilor vor fi tăiați, apoi reconectați la altă unitate centrală; o minte de babă care refuza să se usuce va primi sânge pompat de inima aflată la câțiva centimetri de pieptul meu. Căutam să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fată nu dorește s-o aibă. De bună seamă că și ea se ura, căci, pe lângă motivele evidente, mai avea destule motive intime să fie nemulțumită. Nimeni nu știa că poseda două degete suplimentare la piciorul drept și o aluniță verzuie, urât mirositoare, la axila stângă. Toate acestea i se vărsau în cap de fiecare dată când făcea duș și se privea în oglinda ușor aburită, care nu-i arăta clar întregul trup, dar i-l descria destul de bine. Ridica brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trebuia să mă duc în odaia ei și să-i țin de urât "cîteva minute", care uneori se prelungeau atâta, că doamna M... mă dădea pur și simplu afară. Programul sindrofiei cu Adela la patul ei îngrădit cu o leasă verzuie era foarte puțin variat. De obicei îi spuneam o poveste comandată de ea, mereu aceeași, de care nu se sătura niciodată. Era vorba, se înțelege, de un moșneag, de o babă, de două fete. Bucuriile și indignările ei erau exact
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
șlefuită; la sfârșitul fiecărui grup de trepte, se continua cu un trotuar drept, unde, pe dreapta, se afla câte o bancă cu spatar, cioplită dintr-o singură piatră mare. Câteodată, în lunile călduroase, ieșea dintre crăpăturile pietrelor câte o șopârlă verzuie în ape azurii, care mă privea un timp neclintită, pe urmă, dacă nu o speriam, trecea nepăsătoare peste piciorul meu desculț și se ducea în treaba ei. Cosașii și greieri își făceau de cap în ierburile, de multe ori necosite
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
eu. Mama pregătea mămăliga și când ajungea și la noi, o lua, o băga într-o traistă mare și slinoasă, făcea o plecăciune și spunea „bodabrud”. În fața casei, dincolo de drum, se afla o străveche fântână cu colac de piatră. Apa verzuie, care nu era bună de băut se vedea la o adâncime de vreo patru metri. Umbla o vorbă că acolo, în războiul din 1877, un ostaș rus, care mâncase o oaie cu tot cu blană și cu talancă, beat fiind, s-a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
movile de castraveți, ceapă și ardei. într-un genunchi, alături, ședea precupețul cu fața lungă, galbenă, din care atârna strâmb și buburos un nas vânăt ca porumbrica. Cu albeață pe un ochi belit cu pleoapa roșie, din celălalt ochi privea verzui și rece, cu o privire de gânsac. - Dăm patru la franc ! striga el femeilor ce se perindau pe lângă țol. - Ceapa cât-îi ? - Un leu legătura. Spân, un omușor ședea cu mutra parcă dată cu cocă, fără urmă de sprânceană, cu craniul
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
albastru. Parfumul florilor de mai încă plutea în aer, amestecându-se cu cel al cămășii lui albe, care difuza discret prin țesătura subțire mirosul amețitor al corpului lui. Ne-am aprins câte o țigară și am fumat tăcuți, privind oglinda verzuie a lacului, apoi am început să ne sărutăm. Dar sărutul avea un gust ciudat, verde. M-am smuls din brațele lui și l-am privit atentă. Am simțit un fel de îngustare pe dinăuntru, ca și cum timpul însuși se micșora deodată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
toate mirosurile astea năpustindu-se către ea În timp ce-și duce o mână la burtă. Chiar atunci se deschide ușa de la dormitor. Sourmelina iese afară. Pudra și rujul Îi acoperă jumătate din chip; cealaltă jumătate, nemachiată, are o nuanță verzuie. ― Nu simți un miros? Întreabă ea. ― Ba da. Simt tot. ― O, Doamne! ― Ce? ― Nu credeam să mi se-ntâmple. Ție, poate. Dar mie nu. Și iată-ne acum În sala Light Guard Armory din Detroit, ceva mai târziu În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Înșelat? În toamna târzie a anului 1923 minotaurii Îmi bântuiau familia. Desdemonei Îi apăreau sub formă de copii care nu se mai opreau din sângerat sau care erau acoperiți cu blană. Monstrul lui Zizmo era cel bine cunoscut, cu ochi verzui. Îl privea din bezna râului când aștepta pe mal o livrare de alcool. Se furișa de pe marginea drumului ca să-l Înfrunte prin parbrizul Packardului. Se răsucea În pat, de pe-o parte pe alta, când ajungea acasă Înainte de răsăritul soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
marine pe care le spală Milton cu furtunul de pe trotuar În fiecare dimineață includ și meduzele moarte ale prezervativelor și, ici-colo, câte-un toc pierdut, zăcând ca un ghioc părăsit.) Fetele stau lângă bordură, iar mașinile trec pe alături. Cadillacuri verzui, Tornadouri roșii ca focul, Lincolnuri care Înaintează cu gurile deschise, toate impecabile. Cromul scânteiază. Capotele lucesc. Nici o pată de rugină pe nicăieri. (Ceea ce Îl uimește Întotdeauna pe Milton la negri contradicția dintre perfecțiunea automobilelor lor și gradul de paragină al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și avea să rămînă) doar ceea ce percepeam în acele vise limpezi și ciudate, în care uneori mă ridicam în aer la cel mai înalt rând de ferestre ale câte unei clădiri semețe și izolate, privind înăuntru în odăi cu dactilografe verzui. Terminam școala generală la 28, lângă Circul de Stat, și încă nu fusesem în centrul orașului. întreaga mea lume rămăsese aceea a mamei mele, care, femeie simplă venită de la țară, își stabilise precis zona de acțiune între Obor și Dorobanți
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
lumina galbenă ca urina, în odaia strâmtă și nesfârșit de înaltă, cu pereți de culoarea cadavrelor, am văzut-o pe mama spălând rufe în chiuvetă, în miez de noapte. Udă fleașcă, înfășurată în spumă și-n duhoarea săpunului de rufe verzui, cu sânii goi și părul ud încîlcit peste spatele lung și slab, cu omoplații ascuțiți, era ca o statuie de o mărime neomenească, umplând cu totul 18 singura odaie luminată din univers. Da, Bucureștiul meu o avea în centru pe
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
certitudinea leșinătoare că am fost odată acolo), iar noaptea vedeam mai clar locuri pe care le uitasem de mult, locuințele unde stătusem până la doi ani, apoi până la patru, la cinci... Totul desfigurat de emoție, de la panică la extaz... O lumină verzuie, cadaverică, înfășură odăile imposibil de înalte. Ușile erau toate ca niște răni stacojii, din care mustea uneori sângele. Aerul era fumuriu, de amurg. Umblam prin decorul ăsta gigantic, puneam mânuța pe tapete cu floricele, mă opream terifiat în fața țigăncii care
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
la început; poezioarele numite "High-Fidelity" sânt evident din altă carte. Chiar în aceste condiții, volumul rezistă. Asta pentru că, o mai spuneam, poemele lui Iaru sânt "de sticlă", adică amorfe și cu puncte de topire variabile în cadrul aceleiași compoziții, în magma verzuie plutesc și bucăți de sticlă solidă. Motto-ul cărții, foarte bine ales, este din Wells: "- Dar omul nu e sticlă pisată! - Nu, omul e mult mai transparent!" în cele mai bune poeme din carte, aceste bucăți de sticlă netopită ajung
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
făcând cu mâna mulțimii care ne ovaționa frenetic. 2. vasele de laborator, cât de sofisticate, se fac una-două zob. În boxa Țăcănitului, al cărui tată era chimist și director de institut, am deschis prin august, seara, zeci de cutii brune, verzui și bej, cu înscrisuri nemțești și franțuzești, am scos dinăuntru obiecte din sticlă nemaivăzute, boluri mari, fragile, cu forme ciudate, prelungite cu tuburi subțiri și spiralate prin care, credeam noi, puteau țâșni polimeri. Țăcănitu’ aranja vasele pe rafturi, ne înarma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și chioșcuri unde se vinde Ci-Co. Dar eu n-am voie să cer nimic. Mămica spune că nu-i frumos ca un copil să ceară tot ce vede. Nu mă pot stăpâni când văd atâtea sticle cu suc de acela verzui, care-mi place grozav, înșirate pe o masă, înaintea Alimentarei.“ Poate primesc totuși dropsuri mentolate. Sau pudrate cu cacao. Sau bomboane roz, sidefii, pictate cu dungi subțiri și umplute cu gem. Azi e zi de grădiniță. Voi deveni șoim. „- Să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
interpune filtrele fotografice între mine și crengile înzăpezite de pin care respiră lângă geam, care tac acolo, care răspândesc liniște cenușie afară. Și liniștea cenușie pătrunde osmotic prin membrana fâșiilor de sticlă și se așază în straturi groase, străvezii, unele verzui, altele crem, dar cele mai multe de cenușă grea și transparentă, în marele hol rece. M-am dus la closet și am privit ca în transă șuvoiul subțire de urină galbenă, care difuza lent în bazinetul de porțelan. în aerul întunecat, m-
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
rânjit, Papa cânta acum "Sus, muncitori și-nainte/ Pe drumul marii biruinți", cu un refren improvizat care suna obsesiv: "Inți, inți, ia-o-n dinți", la care cei din jur se strâmbau de râs. Buzdugan, căruia-i creștea o barbă verzuie încă din clasa a noua, răsfoia, rezemat de bara panoului, o revista de rock avangardistă, plină de fotografii cu AC/DC în concert. în jurul lui se adunaseră șapte-opt colegi indignați că, într-un articol pe care Cici îl traducea din
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]