1,839 matches
-
egal cu Metrodoros sau cu dedicatarii celor trei faimoase scrisori - Pythocles, Herodot și Meneceu. Ceea ce nu putea intra în creierul unui grec obișnuit din vremea aceea, convins, ca toți masculii cu fruntea îngustă de pe planetă, că genul feminin și filosofia viețuiesc pe două planete definitiv străine. -16- Puteri ale contractului hedonist. Ceea ce domnește în Grădină, dar și în relațiile dintre indivizi, fie că fac parte sau nu din comunitate, este contractul. Trei Maxime capitale vorbesc de el, altfel spus o cantitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dispăreau luate de mâini grăbite, adolescente sau tinere, și altele apărând pe tăvi strălucitoare, ovale, buna dispoziție glumeață a învățătorului și peste toate, ca un abur, prezența nevăzută, stăruitoare a Anei; soțul ei îmi era absent, totul firesc deoarece nu viețuisem în prejma lui niciodată, pentru mine un necunoscut - era atunci totuși, prezent; însă „acolo”, nu aici unde sufletul meu își exercita liber mișcarea. Din punctul de vedere al realității, trebuie să mărturisesc o ignorare involuntară, nu exista pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nici nu e posibilă o asemenea cunoaștere în vălmășagul și curgerea continuă a sute și sute de legi. - Ai dreptate, rosti gânditor. Mi-e milă de tine în profesiunea în care te afli. - Dar fără ea societatea n-ar putea viețui, s-ar naște haosul, adică dispariția. Din cauza asta aplicăm legile așa cum sunt. - Dar știi foarte bine că nu toate legile sunt bune; știi chiar precis că unele sunt rele. - Da, dar eu - noi toți câți suntem - nu avem dreptul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
făcut copii cu o vară a tristului soldat Cocrișel (căruia, până la urmă, i-a răscumpărat libertatea). Când sărea peste măsura obișnuită la băutură, bătrânul valon grecizat și Împământenit pe-aici bolborosea pe limba lui de acasă stihurile unui poet-tâlhar ce viețuise pe la Paris cu vreun veac și jumătate În urmă. Uriașul și stufosul arbore genealogic, ale cărui ramuri și rămurele nu le poate nimeni cuprinde, nu s-a oprit nicidecum din crescut. Memoria ascunsă se păstrează și se transmite din generație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sunt și notațiile sale din capitolul rezervat trecutului îndepărtat al românilor, având ca punct de plecare cucerirea Daciei - numită „Eldorado al Orientului“21 - de către romani. Obârșia romană a acestui popor, estimată nu doar la cele aproximativ patru milioane de oameni viețuind atunci, în Principatele • Ibidem. • Ibidem, p. 113. • Potrivit recensământului din 1860, deci la numai câțiva ani după estimarea lui J.O. Noyes, populația Bucureștilor se cifra la 121.734 locuitori (Șerban Rădulescu-Zoner, Irina Gavrilă, Cu privire la structura populației orașului București în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
refuzul autorităților. „În fruntea Instrucțiunii publice din Rusia stă de trei ani d. Leon Aristide Casso, mare proprietar basarabean, greco-român, cumnatul d-lui A.N. Crupenski, dar și vrăjmașul acestuia. O asemenea perioadă de reacțiune ca «sub Casso» n-a viețuit-o niciodată școala din Rusia, iar Casso face totul în cea mai deplină armonie cu ideile lui Purișchevici. În răstimpul acestor trei ani nu s-a manifestat nici o mișcare din partea Ministerului de Instrucție sau a corporațiilor pedagogice în folosul ideii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Noi îi facem răspunzători pentru relele noastre pe oamenii din fața noastră totdeauna, sau forța lucrurilor"228. Pentru creștini, omul de lângă noi nu este pur și simplu o altă ființă ci este ,,aproapele" nostru, în relație și în legătură cu care trăim și viețuim. Astfel se permite folosința unei capacități umane naturale, aceea a cooperării, la un nivel superior. Construcția socială a civilizației creștine este un articulată pe solidaritate și sprijin reciproc, uman. ,,Celălalt" nu mai este dușmanul sau concurentul nostru ci este o
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
numărul mare de războaie pe care le-am purtat în căutare de averi. Am simțit nevoia unei asemenea introduceri într-o discuție despre bogățiile României tocmai pentru a aminti că lucrurile nu sunt chiar simple și că grădina în care viețuim este populată cu tot felul de vietăți. Dacă cineva va putea să ne jefuiască o va face fără să stea pe gânduri indiferent că este vorba despre petrol, aur, gaze de șist, gaze, argint, grâu sau forță de muncă. Totul
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
și de o parte și de alta, în aproape tot spațiul cuprins de orbita soarelui, se întind pustiuri nemărginite, arse veșnic de dogoarea lui. Pretutindeni o priveliște de groază și de spaimă. Pretutindeni doar locuri cumplite și înțelenite unde nu viețuiesc decât fiare, șerpi și niște făpturi omenești tot atât de sălbatice și de crude ca și acele lighioane. Pe măsură ce ne depărtăm de ecuator toate se făceau treptat mai blânde; cerul era mai puțin dogorâtor, pământul mai prietenos prin verdeața lui, firea dobitoacelor
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
realitate morală, nu poate fi depășit decât tot de o realitate morală."157 Superioritatea jertfei, în sens divin, este evidentă și se transpune în marele Tot, în unitate duală, în care nimeni nu trăiește pentru sine, ci, "fiind mort sieși, viețuiește pentru altul în altul."158 Așadar, s-a parcurs un drum lung de la pedeapsa înscrisă în Lege la iertare, milă, iubire. Iubirea este darul suprem făcut de Dumnezeu oamenilor. În sens teologic, iubirea se îndreaptă spre Dumnezeu-Tatăl și oameni, aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
adică tocmai Patul lui Procust în viziunea grav absconsă eminesciană. Mitul reapare ulterior, ca o încununare, în metafora ontică a "... cercului vostru strâmt". Este lumea tatălui biologic, în antiteză cu lumea care nu cunoaște nici timp, nici loc, în care viețuiesc nemurind Hyperion și tatăl său dezirabil, imaginar, Demiurgos. Mitul lui Procust este conexiunea intimă, profundă, care leagă opera eminesciană de cea a lui Camil Petrescu. "Plusurile", acele extensii morale pe care Ladima le deține cu asupră de măsură, fac din
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de a comunica cu clasa de elevi. Acest aspect fundamental al actului educațional include, alături de limbajul oral (care trebuie să tindă către perfecțiune, spre artă) și așa numita comunicare nonverbală, aptitudine de mare finețe, complexitate și utilitate. Despre persoanele care viețuiesc împreună sau care conlucrează vreme îndelungată se spune că se înțeleg din priviri. Afirmația vizează acele modificări, aparent imperceptibile ale feței și ale părților ei, gesturile membrelor sau mișcările corpului în ansamblu care, în diverse împrejurări și pentru unele persoane
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
suport tarele” (1973 Ă 628). Numai că, deși-i scoate la iveală și-i luminează cele mai secrete înclinații, Parisul îl alienează în aceeași măsură și este extrem de elocventă comparația din final. Marea înstrăinare e acum față de Parisul în care viețuiește, și mai puțin față de ai săi, de neamul său, căruia îi poartă stigmatul, dar pe care îl regretă cu abia disimulată nostalgie. Totuși, nu există loc mai bun decât Parisul unde Cioran să se simtă acasă: „Nu încetez să repet
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la limpezirea înțelegerii propriului sine. Poate că, într-adevăr, oriunde, Cioran ar fi fost același; i-ar fi lipsit însă experiența care să-l facă să înțeleagă acest lucru. De la Sibiu, n-ar fi putut nicicând să spună că a viețui la Paris sau la Rășinari e același lucru. În fine, Parisul, nu doar ca loc al consacrării, ci și ca opțiune pătimașă. Îi scrie lui Noica: „Ar fi mai cinstit poate să spun că adevărata mea pasiune n-au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în minte ideea sinuciderii. Își reproșează: „Nu știu de ce-o mai lungesc în mijlocul acestei gloate. // Din nou, tentația deșertului” (II, 43). În realitate, fără ceilalți, Cioran n-ar mai fi avut pe cine să incrimineze de vidul în care viețuiește. Pur și simplu, ceilalți Ă ca și celălalt, de altfel Ă îi dau lui Cioran un sens. Într-un fel, o recunoaște el însuși. Într-un loc, mărturisește că, abia când e ignorat de ceilalți, se simte fericit. Dar continuă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a încredința tiparului orice rând așternut, autorul sperând la monumentalitate; remarcabil tehnician în nuvelistică, scriitorul a sfârșit în opulență epică, etalând conspecte de lectură, cu vădită intenție calofilă, fără a-și reprima predispoziția pentru argou și limbaj pitoresc. Lângă capodopere viețuiesc, în bună frățietate, titluri care țin de romanul popular, literatura de consum ori de scenaristica de tip comercial. Din altă perspectivă, un apetit agonic, cu timbru funerar îl însoțește pe scriitor chiar de la început. Groapa dezvăluia în esență crepusculul unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
unchi care împletea coșuri din nuiele, țesea rogojini, se regăsește în picturile sale, precum și alte personaje din mediul rural. El și-a păstrat lângă suflet această pasiune pentru pictura naivă, pictură ce reprezintă cu autenticitate un univers prin care am viețuit de-a lungul istoriei. Dacă la început Valentin a practicat pictura ca joc, azi această formă de manifestare a eului său a devenit un modus vivendi. Timpul liber îl petrece în fața șevaletului și printr-o călătorie în transcendent, coboară acolo
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
alt animator al timpului, „adevărate școli, înlăuntrul cărora atâtea zeci de mii de săteni și-au făcut cultura și educația agricolă, sub conducerea instructivă și disciplinată a cărturarilor agricoli” (Filipescu, 1943, p. 3). Prin faptul că în interiorul obștei nu putea „viețui” decât „plugarul cinstit”, receptiv la „prescripțiile agricole și tehnice” moderne, această organizație cooperativă a jucat, se înțelege, un rol important în educația adultului rural. Aici a învățat el „ce înseamnă o sămânță aleasă, un animal selecționat, un reproducător de soi
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
domnu' Karli, să lovești un corp nu este de loc dovadă de solidaritate. Trebuie să fii mereu solidar cu toate formele de viață, pur și simplu cu toate, și să nu lași să se vadă nici o diferență între ființele care viețuiesc. Că suntem perfect obligați, ca să ducem o existență. Simplul este împrăștiat asupra întregii vieți, și e tot așa de important ca și Nesimplul. Știți d-voastră, d-le Schweindi, că din când în când intră persoana mea pur și simplu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
fiecare răspundere creștină ca de moarte; oameni sexuali fără răspundere sexuală. Trebuie să găsești mijloace ca să croiești drumuri în care asemenea oameni să își adune limba, cât să-și povestească viața lor neîmplinită și fără valoare și să remarce că viețuiesc o viață rea. Bineînțeles că duc o viață prost condusă, care își ajunge ei înseși, așa cum un munte își este singur de ajuns, nici un patiotism, iresponsabili ca marea sau ca o pădure. HASI: Și tu te sufoci în responsabilitatea ta
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
sângele fad pus în oala cuprinsă de flăcările focului. Toate greșelile sângerează de unele singure, pentru că nu aparțin lui cu totul. Așa se naște frumusețea. Ce vrei să aparțină cuiva, pentru că trebuie să aparțină cuiva, acela este Nimicul. Tot ce viețuiește scârbos va fi în vârful Schwab ars la origine, înarmat cu o sticlă de gențiană și cu pâine cu untură, spre a muri. Totul, aproape totul trebuie să urce, să urce în prea șvăbuitul lagăr de concentrare spre a putrezi
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
egal cu Metrodoros sau cu dedicatarii celor trei faimoase scrisori - Pythocles, Herodot și Meneceu. Ceea ce nu putea intra în creierul unui grec obișnuit din vremea aceea, convins, ca toți masculii cu fruntea îngustă de pe planetă, că genul feminin și filosofia viețuiesc pe două planete definitiv străine. -16- Puteri ale contractului hedonist. Ceea ce domnește în Grădină, dar și în relațiile dintre indivizi, fie că fac parte sau nu din comunitate, este contractul. Trei Maxime capitale vorbesc de el, altfel spus o cantitate
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
colivia dac-ar fi,/ De mii de ori mai bine și-ar petrece/ Răgazul în pădurea grea și rece,/ Hrănindu-se cu viermi și scârnăvii;/ Căci orice pasăre, cât va trăi,/ Căta-va a fugi din închisoare/ și slobodă să viețuiască-n soare.”88 În Povestea economului, soția lui Phoebus este ucisă fără a i se oferi însă șansa de a se apăra sau măcar de a rosti un singur cuvânt, de aceea poate nici numele nu îi este indicat, fiind
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
un răspuns șocant, că ar fi „gâște”, bătrânul crezând că schimbarea denumirii va duce și la alterarea naturii, însă băiatul hotărăște că farmecul celor zărite depășește tot ceea ce el crezuse până atunci a fi frumusețe și că nu ar putea viețui în absența lor. „Filippo Balducci știe că nimic din ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi înlăturat; fiul său nu poate evita realitatea prin promptitudinea unei etichetări menite să cenzureze.” 127 În epilogul Decameronului, naratorul este fericit că a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
a mea să fie și pe placul tău și să ne dai binecuvântarea ta, pentru ca noi să dobândim printr-însa mai multă încredințare că Domnul Dumnezeu, căruia îi ești locțiitor, s-a învoit la cununia noastră și să putem să viețuim și să ne dăm sfârșitul întru slava Tatălui Ceresc și a preasfinției-tale”175 . Tânăra iscusită trezește prețuire, atât în rândul celor care o însoțeau, dar și în fața papei, pus în imposibilitatea de a respinge ceea ce fusese deja împlinit, nevoit să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]