1,439 matches
-
a III-a, autori: Victoria Pădureanu - Mariana Norel, Editura “Aramis”, București, 2002: „Cuvânt” - de Tudor Arghezi citiți fiecare poezia, respectând intonația cerutde semnele de punctuație; pentru a înțelege textul, căutați, în dicționarul manualului, sensul cuvintelor: “cimpoi”, “harpă”, “celulă”, “moleculă ”, “slove”, “violoncel”. „Cum începe toamna” - de Marin Preda delimitați fragmentele textului; scrieți cum ați delimitat fragmentele și despre ce se povestește în fiecare. “Cioc! Cioc! Cioc!” Fragmente de Emil Gârleanu citiți pe rând, fiecare, enunțurile în care se afl cuvintele de mai
MĂRTURII DE LA CATEDRĂ by TASIA AXINTE () [Corola-publishinghouse/Science/1657_a_2968]
-
este izbăvită de Viitorul luminos. * Sosise în sfîrșit ceasul mesajului tulburător pe care mi-l vestise Sonata Primăverii în luna iunie sau iulie a anului 1945, la ruinele Unter den Linden, lîngă Poarta Brandenburg. Era reluat în mod straniu de violoncelul lui Rostropovici, care interpreta în noiembrie 1989 un dans spaniol al lui Bach lîngă Zidul devenit brusc fantomă. La fel ca milioane de oameni, am privit și am ascultat la televizor cîntul ce însoțea moartea Zidului. În 1945 mă aflam
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
doar pe staliniști, ci și pe tovarășii lor de drum, progresiști și socialiști, și toate acele spirite oficiale, convenționale, superficiale, care adoră Puterea, se supun Faptului împlinit și nesocotesc orice deviere. Victorie, victorie, cugetam, plîngînd din nou, pe cînd ascultam violoncelul lui Rostropovici. Era victoria milioanelor de oameni de acolo, a cîtorva mii de oameni de aici, victoria noastră fără răzbunare, fără pedeapsă, fără zile de mîine pline de cîntec. Nu era o victorie a "capitalismului", nu era încă nici o victorie
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
de oameni de acolo, a cîtorva mii de oameni de aici, victoria noastră fără răzbunare, fără pedeapsă, fără zile de mîine pline de cîntec. Nu era o victorie a "capitalismului", nu era încă nici o victorie sigură a democrației: în acordurile violoncelului lui Rostropovici era altceva, ceva mai puțin și ceva mai mult, iar dansul spaniol, deopotrivă senin, sprinten, grav și visător, cînta biruința, fără îndoială efemeră și cu atît mai îmbătătoare, a adevărului, a moralei, a nobleței sufletești... Iunie 1990 I
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
și un omaJiu de taină al scriitorului Gheorghe Andrei Neagu, gândind la câteva capodopere ale culturii universale. Ne gândim la moartea lebedei prințese din baletul Lacul lebedelor, de Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893); la baletul Moartea Lebedei (un solo poetic, pentru violoncel și pian), din suita muzicală Carnavalul animalelor (mai ales, în interpretarea memorabilei Anna Pavlova), de Camille Saint-Saëns (1835-1921) sau la romanul Moartea lebedei (1969), de Ion Grecea (1924 1999). „Fiică a luminii”, Lebăda albă rămâne „fecioara cerească”, imaculata făptură întru
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
materia signata), materie aflată sub dimensiuni determinate, adică exact aceste oase și aceasta carne, si, pe de altă parte, din formă substanțială, adică sufletul rațional, și din forme accidentale, cum sunt, de exemplu, capacitatea lui X de a cânta la violoncel sau aceea de a dansa balet. Dincolo de materia determinată și de materia în potenta, materia care nu a primit nici o formă substanțială și care, din acest motiv, este pură potențialitate, Toma mai discuta și despre materie comună. Acest tip de
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
crea decât imagini ale unor obiecte percepute prin intermediul văzului; b) ori am avea capacitatea de a converti speciile sensibile primite de la celelalte patru simțuri externe în specii vizuale. De vreme ce noi, ca oameni, putem avea, de exemplu, imaginea unui concert pentru violoncel al lui Saint-Saëns sau imaginea parfumului florilor de liliac, trebuie recunoscut faptul că prima variantă (a) nu poate explica formarea imaginilor, deci este o pistă falsă. De altfel, daca (a) ar fi adeva rata, simțul comun nu și-ar mai
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
memoria militarilor uciși în Marele Război (inscripția "The Glorious Dead"). Economistul John Maynard Keynes publică Economic Consequences of the Peace. Apar romanele The Moon and Sixpence (W. Somerset Maugham) și My Man Jeeves (P. G. Wodehouse). Elgar termină Concertul de violoncel în mi minor, Op. 85. 1920. La 10 ianuarie se înființează Liga Națiunilor, cu participarea unui număr de 42 de state, mai puțin SUA în urma refuzului Congresului American. Scopurile declarate ale acestei organizații internaționale sînt dezarmarea, securitatea colectivă, rezolvarea conflictelor
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
de culoare diverse la audiția diverselor segmente de muzică ale aceluiași maestru sau ale maeștrilor diferiți? 3. Constatați diferențe ale unei singure culori sau chiar culori diverse la auzul notei do, sol, etc. redate de instrumente diferite: pian, vioară, flaut, violoncel, trompetă, clarinet, oboi, corn de vânătoare, fagot? 4. Constatați fenomene identice când auziți diverse părți ale unui discurs, substantive (concrete sau abstracte), adjective, verbe etc.? 5. Omonimele au această particularitate de a provoca apariția de culori diferite (acquit, acquis, air
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
la un moment dat, acea lume "scoasă din țâțâni" din mahalaua caragialescă: Așa cum era de așteptat, tot vioara întâi era cea pusă pe scandal. Răgușită, țâfnoasă, plină de parapon că nu ajungea să scoată o singură notă fără ca viola și violoncelul să o îngâne și s-o scuipe, ea țipa asurzitor, dădea cu picioarele, părea că e hotărâtă să-și rupă corzile sau să-și dea foc. În partea mediană mi s-a părut că violoncelul ar fi strigat: Ho nebuno
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
singură notă fără ca viola și violoncelul să o îngâne și s-o scuipe, ea țipa asurzitor, dădea cu picioarele, părea că e hotărâtă să-și rupă corzile sau să-și dea foc. În partea mediană mi s-a părut că violoncelul ar fi strigat: Ho nebuno! 45 Aluziile muzicale și dinamismul carnavalesc al tablourilor, sugerate de maniera de interpretare a bucăților simfonice, înlesnesc regresia temporală în lumea lui Nenea Iancu, devenit el însuși personaj într-o schiță de sorginte caragialiano-simionesciană. Prezentat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pământ transparent. Ei erau pielea lumii, făcută să ardă în incendii catastrofale, erau floarea ierbii menită cuptorului, îi priveam cum aș fi privit un 80 dagherotip din secolul trecut (fetițe cu cercuri, urâte și botoase, un băiat ghebos cântând la violoncel...), știind că din cei din poză n-au rămas decât pete de sepia pe o emulsie, că trăiseră și ei, crescuseră mari, avuseseră griji și speranțe, purtaseră proteze și suferiseră de boli - ca să devină în cele din urmă, toți până la
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
chiria și mâncarea și așa mai departe. Dar chiar a venit vremea să plănuiesc ce fac cu restul anului înainte de a pleca la Leeds. Știu că vreau să călătoresc, dar nu vreau să termin cu muzica, iar să târăsc un violoncel prin Europa ar fi un coșmar. Se va rezolva. E destul de ciudat, dar cred că-mi va lipsi Ben destul de mult, dacă ar fi să mă mut de acasă. Deși ne certam în ultimul hal când eram mici, acum ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pe el, dar e un tip atât de serios încât e probabil să simtă că trebuie să facă ceva în privința asta, în loc să-și plângă un pic de milă, sau cum fac eu când mă închid la mine în cameră cu violoncelul, chestie care-mi stă mai mult în fire. N-are nici un rost să vorbesc cu mama despre asta, pentru că o să se deprime și o să se îngrijoreze și o să-l sufoce și mai tare cu iubirea ei și cu mila și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și partizani, poate că diseară i-o va spune lui Dimi și va primi În schimb o gărgăriță Într-un borcan sau o navă cosmică tăiată dintr-o coajă de portocală. De la etajul doi se auziră acordurile pianului, viorii și violoncelului celor trei femei În vârstă care locuiau acolo și dădeau lecții particulare de muzică. Probabil că țineau de asemenea recitaluri, cântau la comemorări sau la ceremonii În care se acordau premii pentru literatură idiș, la inaugurarea unei case de cultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care se acordau premii pentru literatură idiș, la inaugurarea unei case de cultură sau a unui club al pensionarilor. Fima lucra de mulți ani În această clinică, Însă inima i se strângea Încă auzind interpretarea lor: avea senzația că un violoncel ascuns Înăuntrul său răspundea chemării celui de sus cu acorduri neauzite, pline de dor. Ca și cum de-a lungul anilor se Înfiripase și se consolidase o legătură tainică Între ceea ce li se făcea dedesubt trupurilor femeiești folosind forcepsuri de inox și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
său răspundea chemării celui de sus cu acorduri neauzite, pline de dor. Ca și cum de-a lungul anilor se Înfiripase și se consolidase o legătură tainică Între ceea ce li se făcea dedesubt trupurilor femeiești folosind forcepsuri de inox și melancolia sunetelor violoncelului de deasupra. Văzându-l pe Fima, durduliu, șleampăt, zâmbind ca un copil rușinat, cu genunchii și mâinile pline de noroi, doctorul Wahrhaftig se simți cuprins de o bucurie amestecată cu afecțiune și de o dorință aprigă de a-l dojeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
joase și dese, de parcă deasupra norilor se Încinsese o luptă disperată Între blindate. Fima Își aminti deodată versetul „El atinse munții, iar ei fumegară“, pe care reuși aproape să-l vizualizeze. Și se Înfioră. De la etajul doi se auzeau sunetele violoncelului, lente, grave, delicate, aceleași două fraze repetate iarăși și iarăși. Cu toate că era numai trei și jumătate, Încăperea se Întunecase atât de mult, că Tamar fu nevoită să aprindă lumina ca să poată vedea careul de cuvinte Încrucișate. În timp ce stătea acolo cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
piețe, cabarete. Viața de noapte căpătă brusc un alt sens, o formă tăioasă și rece, care nu accepta nici joacă, nici frivolitate. Expresia aramaică antică sitra deitkasia, partea ascunsă sau acoperită, străbătu trupul lui Fima precum nota unică a unui violoncel, țâșnită din inima Întunericului. Îl scutură un fior de spaimă. Aprinse lumina, se sculă și se așeză În indispensabilii săi lungi și Îngălbeniți pe podea, În fața dulapului maroniu. Fu nevoit să folosească forța pentru a deschide sertarul de jos, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nici măcar titlul articolului. 24 Rușine și vină În curte, mergând pe poteca pietruită ce Înconjura clădirea și ducea la intrarea În clinică, se opri puțin, pentru că de la etajul doi răzbăteau, prin geamurile Închise, prin foșnetul pinilor și al vântului, sunetele violoncelului uneia dintre cele trei bătrâne. Sau poate nu era decât un elev, care repeta același solfegiu, iar și iar. Fima se strădui În zadar să recunoască melodia, stând și ascultând concentrat, ca un om care nu știe de unde vine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
stând și ascultând concentrat, ca un om care nu știe de unde vine și Încotro trebuie să se Îndrepte. Dacă ar putea să-și schimbe consistența În clipa asta și să se transforme În aer, În piatră, să devină cocor. Un violoncel din interiorul său Îi răspundea de sus În propria sa limbă, un sunet de alean și de autoironie. Le văzu aproape cu ochii minții pe cele trei muziciene În vârstă, hurducăindu-se ore Întregi Într-un taxi vechi, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
până la răsărit, Într-o ambuscadă, lângă gardul electrificat de la granița cu Libanul. Sau să li se alăture lui Eitan și lui Wahrhaftg În acest infern al chiuretajelor, În care se infiltrau din nou, În clipa asta, sunetele pianului și ale violoncelului de la etajul doi. Un moment mai târziu era dezgustat de gândurile astea pentru că, gândindu-se mai bine, i se părură personificarea kitsch-ului rusesc din secolul trecut. Consideră termenul „infernul chiuretajelor“ o nedreptate: În definitiv, În acest loc se crea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de lemn a locuinței mele, și dacă nu se poate executa concertul în „Fa minor”, renunț la Bach. În schimb nu vreau să renunț la concertul în „Do major” de Haydn. Dascălul lui Beethoven are acolo glasul bărbătesc al unui violoncel care spune ceva răspicat și moare ca și mine, amuțit de un singur pizzicat de catastrofă. Audiția să fie încheiată cu valsul din „Cavalerul rozelor” și ca supliment să mi se cânte „Valurile Dunării” vals de Ivanovici, plânge stârpitura, clănțănind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
era nevoie, căci chipurile ni se deslușeau destul de clare. Văzui atunci că arătarea în alb, cu cămășuța până la glezne, nu era un copil ci o femeie slabă și măruntă și nu în prima tinerețe. Între oalele de pe perete atârna un violoncel. - Ioșca, cine cântă? întrebai cu vocea ridicată, așa cum vorbeau și ei între ei. - De când Ianca a surzit nu mai cântă nimeni, răspunse el. Zece ani, seară după seară, i-am cărat balena la operă. „Ioșca”, mi-a spus Ianca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu toate că binefăcătoare pentru artiști, vorbesc de trupul iar nu de arta lor, neînsemnînd decît un refren, și Încă unul stins, fluierat printr-un decor sărăcăcios. Chiar dacă fragmente de sonată se auzeau la etaj, din sălile de muzică de unde izbucnea uneori violoncelul furios. Asta zic eu, În anul 2002, prin martie cu părul căzut și șosete de culori diferite. Cine știe ce voi fi zis mîine. Nu-mi pare rău că m-am dus. Atunci Îmi părea. Mai ales că picam În cenaclu direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]